1,657 matches
-
arma și grăsanul cel asudat puse jeepul în mișcare și o porni încet, învârtind volanul ca s-o ia direct spre locul unde se profilau cele două corpuri. După trei sute de metri se opri, privi cu atenție prin binoclul, în timp ce caporalul nu-l pierdea din ochi pe cel întins pe jos. — E targuí-ul, fără nici o îndoială. — E mort? — Cu atâtea veșminte pe el, nu pot să-mi dau seama dacă respiră sau nu. Dar cămila e sigur moartă. A început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
E targuí-ul, fără nici o îndoială. — E mort? — Cu atâtea veșminte pe el, nu pot să-mi dau seama dacă respiră sau nu. Dar cămila e sigur moartă. A început să se umfle... — Să trag în porcul ăsta? Mohamed Kader tăgădui. Caporalul îi era superior în grad, dar se vedea clar că, dintre ei doi, el era mai inteligent, în afară de faptul că sângele rece, calmul și nepăsarea sa erau renumite în tot regimentul: Ar fi mai bine să-l prindem viu. Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
i-ar plăcea... — Poate ne înaintează în grad. — Poate, încuviință fără chef grăsanul, care n-avea nici un interes să fie înaintat în grad și să aibă mai multe sarcini. Sau poate ne dă un permis de o lună la El-Akab. Caporalul păru să fi luat o hotărâre. — Bine... Apropie-te încă puțin! De la cincizeci de metri, văzură că nu se zărea nici o armă lângă corpul targuí-ului și că avea palmele deschise și mâinile depărtate și perfect vizibile, căci căzuse cam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ațintită direct spre pieptul lui, ceea ce însemna că la cea mai mică mișcare l-ar fi ciuruit. Mohamed Kader coborî din mașină, își luă mitraliera și, făcând un ocol prin spatele cămilei ca să nu fie în linia de tragere a caporalului Osman, se apropie de targuí-ul al cărui turban părea puțin aplecat într-o parte, aproape căzut peste vălul murdar. Grăsanul înfipse țeava armei în stomacul celui căzut, care nu făcu nici o mișcare, nu scoase nici un sunet. îl lovi apoi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
țeava armei în stomacul celui căzut, care nu făcu nici o mișcare, nu scoase nici un sunet. îl lovi apoi cu patul armei și, în cele din urmă, se aplecă deasupra lui, ca să-i asculte bătăile inimii. Din locul lui din spatele mitralierei, caporalul se neliniști: — Ce se întâmplă? E viu sau mort? — Mai mult mort decât viu... Abia respiră și e complet deshidratat. Dacă nu-i dăm să bea, nu mai rezistă nici măcar șase ore. — Percheziționează-l! îl percheziționă minuțios. — Nu are arme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nici măcar șase ore. — Percheziționează-l! îl percheziționă minuțios. — Nu are arme, spuse cu convingere, dar apoi se întrerupse, în timp ce deschidea un săculeț de piele și împrăștia pe nisipul tare o grămadă de monede și diamante. Fir-ar să fie! exclamă. Caporalul Abdel Osman sări din mașină, în doi timpi și trei mișcări ajunse alături de tovarășul său și întinse mâna spre monedele și grămada de pietre mari care se rostogoleau pe jos. — Ce-i asta? Feciorul ăsta de curvă e bogat! Al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dar ceva îi atrase atenția și strigă deodată: — Tipul ăsta nu poate fi targuí-ul! E Abdul-el-Kebir! Ca și când descoperirea l-ar fi avertizat de vreun pericol, puse mâna pe pușcă, dar chiar în acel moment răsunară două împușcături, doar două, și caporalul Abdel Osman și soldatul Mohamed Kader făcură un salt în aer ca și cum o mână invizibilă i-ar fi împins cu putere și căzură de-a bușilea, primul peste Abdul-el-Kebir, iar al doilea cu fața în nisip. Trecură câteva secunde în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Kader făcură un salt în aer ca și cum o mână invizibilă i-ar fi împins cu putere și căzură de-a bușilea, primul peste Abdul-el-Kebir, iar al doilea cu fața în nisip. Trecură câteva secunde în care nu se auzi nimic. Caporalul își întoarse cu greu capul, văzu fața tovarășului său cu un glonț în frunte și simți o durere puternică în piept și în stomac, dar făcu un efort și reuși să se întoarcă cu fața în sus, să se ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se apropie de Abdul-el-Kebir, îi sprijini capul și-l făcu să bea cum se pricepu, cu toate că apa mai mult se împrăștia decât i se ducea pe gât. La urmă îi umezi fața, după care se întoarse spre rănit. — Vrei apă? Caporalul Osman încuviință cu un gest. Targuí-ul se apropie, îl luă pe după umeri, îl târâi ca să-l sprijine de mașină, la umbră, și-i dădu bidonul, ajutându-l să bea. Văzu rana din piept, prin care sângele ieșea bolborosind, și clătină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vechi. Dar hainele, turbanul și vălul m-au derutat. — Asta a fost și intenția mea. — Cum ai știut că vom veni? — V-am descoperit în zori și-am avut timp să pregătesc totul. — Ai omorât cămila? Ar fi murit oricum. Caporalul tuși, lăsând să i se scurgă un firișor de sânge pe la colțul buzelor, și închise ochii cu un gest de mare durere și descurajare. Când îi deschise din nou, făcu un semn spre săculețul care rămăsese alături de cadavrul grăsanului. — Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
odihni puțin, pentru că efortul fusese prea mare, apoi îi scoase lui Abdul, care încă nu-și revenise, hainele, vălul și turbanul, și se îmbrăcă. Când termină, se simți sfârșit. Bău din nou și se întinse la umbra jeepului, alături de corpul caporalului Osman. Adormi imediat. După trei ore, îl trezi fâlfâitul de aripi al primilor vulturi. Unii intraseră deja în măruntaiele animalului mort, iar alții începeau să se apropie timid de cadavrul soldatului. Privi spre cer. Păsările de pradă erau cu duzinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că mergea în continuare, sforăind domol. Continuă să încerce cu frâna, ambreiajul, acceleratorul, cu frâna de mână, întrerupătoarele de lumini și schimbătorul de viteze și, când tocmai îl apucase disperarea, vehiculul facu un salt înainte, roțile din spate trecură peste caporalul Osman și mașina se opri la trei metri mai încolo. Vulturii bătură din aripi, nemulțumiți. Repetă procedeul și avansă încă doi metri. încercă până în amurg și, când hotărî să se lase păgubaș, nu-l despărțeau nici măcar o sută de metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
acolo? — Compania „Charlie“, domnule locotenent. — Aș zice că are probleme. Haideți, să-i dăm o mână de ajutor. Grăbiră pasul, uitând de căldură și de cruste. O nouă mlaștină, și încă o oră, și aproape și a treia. În sfârșit, caporalul care mergea în frunte ridică brațul și se opri. Dădu frunzișul în lături și arătă spre câmpia întinsă, spre câmpurile cultivate, spre lanurile de orez din depărtare și spre acoperișurile de paie. Nici un suflet de om. Nici un semn de viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
NAPOLEON: Împărat. RECEPȚIONERUL (după ce a răsfoit Îndelung nomenclatorul de meserii): Nu avem așa ceva. Poate impiegat. Sau Împâslitor pânză sticlă. NAPOLEON: Nu, Împărat. RECEPȚIONERUL: Unde v-ați desfășurat activitatea? NAPOLEON (deja iritat): Întoată Europa. RECEPȚIONERUL: Aha. Deci flotant. La mine scrie caporal, dar probabil că dosarul n-a fost actualizat (Întinzându-i un card de acces pentru lifturile galbene). Mergi matale la etajul patru, biroul Sesizări, ghișeul trei. Următorul! De la etajul patru, Napoleon a fost trimis la serviciul „Cadre militare În rezervă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
România asta, care se lasă al dracului de greu modernizată în stil pedelist? Dar cumva tot a dat-o fiartă, fiindcă doar el știe cum, cu Blaga, din două vorbe, marinarul și-a dat foc la baliză! L-a făcut... caporal. Nu a precizat dacă este vorba de o avansare, sau de o retrogradare la acest grad, care de fapt este baza oricărei armate. Conferința sa de presă a fost ca un fel de monolog, în care s-au amestecat de
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
În 1977 când avea șaptezeci de ani, era pensionar C.A.P. și lucra cu ziua la un șantier de lângă școala la care eram profesor În satul G., județul Ilfov. În timpul celui de-al doilea război mondial Bobocică avusese gradul de caporal și funcția de șef de cuptor la o brutărie de campanie. Îi plăcea să povestească și, astfel, când aveam ferestre sau așteptam autobuzul, aflam de la el adevărata istorie a brutăriei nr. 4 așa cum În mare am și relatat-o În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
dar am reținut În memorie acea parte a povestirii și cred că ea este semnificativ. Era, așadar, către sfârșitul iernii anului 1943. Soarta războiului luase o Întorsătură definitivă iar trupele agresoare se retrăgeau În dezordine de pe teritoriul U.R.S.S. Misiunea caporalului Bobocică și a comandantului său, sergentul-major Țiplea, originar din Dolj, era aducerea În țară În bune condițiuni a următoarelor obiecte considerate material de război: una căruță fără animale de tracțiune și una cuptor de făcut mâine instalat pe căruță. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Pentru Îndeplinirea acestei misiuni cei doi au primit hrană rece pe o săptămână și au fost plantați Într-o gară din stepă. De-a lungul celor 168 de ore În care hrana rece drămuită cu zgârcenie le-a amăgit foamea, caporalul și sergentul-major n-au reușit să convingă nici un șef de tren să le Îmbarce căruța. Aceia aveau alte griji și nici n-aveau loc pentru căruța lor. Ce vor fi vorbit Între ei cei doi În timpul acelei săptămâni, cum Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
cuptor“ de care G.P., zis Bobocică, vorbitorul ghemuit, tocmai a adus vorba, nu Înseamnă decât onoarea de a conduce spre front un cuptor de făcut pâine instalat pe o căruță trasă de boi. Aceasta este, deci, funcția lui G.P. Gradul - caporal! În ziua de Florii, 30 martie, am mâncat numai turtă goală și așa de rea era făcută că nici porcii n-o mânca. deși eram la locul unde se făcea pâinea. Încă nu lucram. doar ne trambalam de colo, colo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
valurile mării de pe un pământ care ți-e străin. Curat naufragiu! Coloanele de soldați se deplasează În continuare pe șoseaua dintre cele două „orașe mari“, iar din când În când Întâmplarea face ca Bobocică, șeful de cuptor cu gradul de caporal să se tot Întâlnească, din mers, cu țărani tineri ca și el, cunoscuți, consăteni sau din satele Învecinate. Plecat de acasă, și rătăcind organizat pe coclauri străine, el simte Într-adevăr o mare emoție cu ocazia fiecărei Întâlniri de acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
bucată mică de brânză amestecată cu zahăr. Minuția cu care el inventariază și cântărește fiecare dar, adjectivul „mică“ pus de două ori lângă bucată - deși e vorba de daruri primite de la o femeie „inamică“ - toate acestea dovedesc felul cusurgiu al caporalului G.P., zis Bobocică. mai târziu ne-a chemat sublocotenentu’ și ne-a dat cadou de Paști doi cozonaci mici, patru ouă, un chibrit și un tutun. Povestitorul pare să păstreze și acum impresia de gravă inconsistență pe care i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Întâi și medalia de aur pentru operator“: câmpia liniștită după viscol, zăpada Începând să se topească din cauza soarelui fierbinte, streșini curgând și, Într-o curte modestă de țară, Într-un sat pur și simplu necunoscut, un soldat (de fapt un caporal) spălându-și izmenele cu apă de ploaie Într-un lighean de tablă Împrumutat de la „inamic“. Fundalul cu apus de soare poetic, culori pastel, virate ușor spre violet În laborator, pe fond alb și negru. Eventual o tratare gen „noapte americană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pâine de două kilograme costa 360 de lei sau 6 mărci bani germani. se puteau cumpăra tot felul de lucruri de mare preț dar, pe tutun nu pe bani. Carnet de regie: „Războiul e sufletul comerțului“ - ar putea să spună caporalul Bobocică În timp ce domnii Eden și Mollet ar putea să spună că „... și invers!“. Suntem din nou pe șantierul de lângă școala din G. Au trecut chiar câteva luni, s-au Înălțat câteva ziduri, iar una dintre construcții deja se căpriorește. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Înălțat câteva ziduri, iar una dintre construcții deja se căpriorește. E sfârșitul iernii. Printre ascultătorii constanți ai maratonistului povestitor mă număr și eu Împreună cu câțiva copii din clasele mari. Mă Întreb, și e greu să-mi răspund, ce gânduri avea caporalul G.P. când se ducea, În plin război, până la bazarul din orașul În care era cantonat să-și cumpere ace de pescuit. În același timp mă gândesc că această valută de mare valoare pe care o foloseau ei pe atunci - o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și totuși mergea foarte greu pentru că drumul era desfundat de ploi și de circulația de vehicule grele. Nouă, celor născuți În a doua jumătate a secolului XX, adică la cel puțin opt ani după evenimentele povestite cu atâta coerență de caporalul G.P., ni s-au povestit Într-adevăr multe lucruri despre oribilul război mondial. Dar noi iată că n-am știut că În acest război s-au dat atacuri, printre altele, și cu niște care cu boi obligate să traverseze fluvii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]