1,982,238 matches
-
mai frumoasă ori, dimpotrivă, mai hâdă decât este în realitate, în timp ce radioul convoacă o imensă ureche, în care se zbat zvonurile și rumorile omenirii întregi. Dacă televizorul are ceva din colțul ochiului unei femei care, privind, te poate face, după caz, omul cel mai fericit sau mai trist cu putință, radioul, la rândul lui, aduce câteodată cu o ușă mică pentru adevăr, iar altădată cu o poartă mare pentru minciună. Dar adevărul, ca și minciuna nu sunt decât simple ipoteze care
O ureche imensă by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13878_a_15203]
-
rândul lui, aduce câteodată cu o ușă mică pentru adevăr, iar altădată cu o poartă mare pentru minciună. Dar adevărul, ca și minciuna nu sunt decât simple ipoteze care operează în modul cel mai optim pe calea undelor. Atît în cazul cuvintelor, cât și al sunetelor. Despre cuvinte, Blaga spunea că sunt răni ale liniștii, iar în legătură cu sunetele muzicii, Cioran afirma că reprezintă o nebunie a tăcerii. Sătul de atâtea răni și mânat de nebunii inocente, un grup de desant al
O ureche imensă by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13878_a_15203]
-
cu putință - și le obține -, dar la o adică face pe sărăntocul. Asta însă nu de frica mafioților autohtoni, ci din motive electorale. l Președintele Iliescu nu-i iartă însă nici pe demnitarii care se declară săraci cu neveste bogate, cazul premierului Năstase. Afirmația cu pricina a președintelui e citată pe pagina întîi numai de ROMÂNIA LIBERĂ: "Și în legătură cu averile, o familie are averea comună, abia după divorț se separă averile." Cum e greu de crezut că Ion Iliescu n-avea
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13858_a_15183]
-
prin faptul că a primit înalta distincție în chiar momentul istoric al traducerii operei fundamentale a lui Heidegger în românește de către dnii Gabriel Liiceanu și Cătălin Cioabă. l Dl Ion Zubașcu, despre care se pot spune multe, dar în nici un caz că posedă darul conciziei, revine în OBSERVATORUL CULTURAL de la mijlocul lui mai cu un text de o jumătate de pagină în aceeași cauză pierdută cu Cronicarul României literare. "Nu am fost deloc un faimos cantautor al Cenaclului Flacăra", scrie dl
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13888_a_15213]
-
politic Adrian Păunescu, de care m-am despărțit public, în termeni foarte clari și energici. Sînt dispus, în continuare, să fac penitență publică la solicitarea oricui (gest pe care Cronicarul R.L. nu l-a făcut încă, deși ar cam fi cazul)..." Stați liniștit, dle I.Z., nu vă cere nimeni nici un gest de penitență. Cel mult, să nu mai faceți caz de calitatea de opozant radical al urmașilor unui regim în care (n-o spunem noi) v-ați comportat ca un
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13888_a_15213]
-
fac penitență publică la solicitarea oricui (gest pe care Cronicarul R.L. nu l-a făcut încă, deși ar cam fi cazul)..." Stați liniștit, dle I.Z., nu vă cere nimeni nici un gest de penitență. Cel mult, să nu mai faceți caz de calitatea de opozant radical al urmașilor unui regim în care (n-o spunem noi) v-ați comportat ca un laș. În ce-l privește pe Cronicar, n-are de făcut, el, un astfel de gest. N-a cîntat pe la
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13888_a_15213]
-
prea mult din profesorul de română transpare din rândurile cărții și prea puțin din criticul literar a cărui voce originală ne-am aștepta să o auzim. Disocierea între cele două categorii vine, după cum știți, de la Călinescu și, deși în multe cazuri nedreaptă și jignitoare, surprinde totuși cel mai bine condiția cărții de față. Domină aici formulările descriptive, subtilitățile „de bun-simț", aprecieri critice valabile dar catacretice, într-un cuvânt, tot ce ar trebui să afle un elev în legătură cu proza lui Voiculescu și
Înapoi la magia textului by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13895_a_15220]
-
Natura povestitorului. Lecturi inadecvate. Așadar, avem de-a face cu un capitol de metacritică. Problema apare în momentul în care autorul postulează propriul demers exegetic ca fiind cel adecvat prin comparație cu precedentele păreri critice, considerate în cel mai bun caz inadecvate, în cel mai rău caz, curate aberații. Autorul pare să fi ars etapele teoriei culturale sărind direct de la Blaga în contemporaneitate, peste noțiunea de operă deschisă interpretărilor promovată de un Umberto Eco sau Roland Barthes. Am folosit cuvântul aroganță
Înapoi la magia textului by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13895_a_15220]
-
de-a face cu un capitol de metacritică. Problema apare în momentul în care autorul postulează propriul demers exegetic ca fiind cel adecvat prin comparație cu precedentele păreri critice, considerate în cel mai bun caz inadecvate, în cel mai rău caz, curate aberații. Autorul pare să fi ars etapele teoriei culturale sărind direct de la Blaga în contemporaneitate, peste noțiunea de operă deschisă interpretărilor promovată de un Umberto Eco sau Roland Barthes. Am folosit cuvântul aroganță pentru că atitudinea de superioritate critică pe
Înapoi la magia textului by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13895_a_15220]
-
stilului înalt este considerat un stil nou, când, de fapt, nu e decât o ruptură de nivel ontologic, datorată în principal nevoii de rezolvare a problemelor pecuniare, dar și fricii de responsabilitate stilistică, lucru care poate fi tradus, în multe cazuri, ca diminuare a tensiunii creatoare, insuficiență intelectuală sau imaturitate afectivă. Ceea ce e considerat un stil nou se naște fie prin parazitarea, caricaturizarea ori radicalizarea unuia mai vechi, fie prin amestecul iresponsabil de ingrediente cât mai incompatibile, de unde și impresia de
Amatorismul experimentalist sau Ceaikovski plus Nokia by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13880_a_15205]
-
poziții", din mediile periferice, un soi de "vice impuni ", i se substituie impostura calificată, desigur în grade diverse, însă cu același numitor al uzurpării și al impudorii. În raport cu "sărăcia" celei dintîi, e o grafomanie de lux. Ne referim la două cazuri situate la granițele, imposibil de trasat de facto, între cultul totalitar al personalității și mai vechea perfidie fanariotă, ambele cu ecouri resuscitate în prezent: Faptul că un autor are o poziție socială înaltă, precizează Alex. {tefănescu, nu schimbă valoarea cărților
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13868_a_15193]
-
oameni subțiri, ca Andrei Pleșu, care, mărturisind că nu citise versurile respective, le-a lăudat totuși cu convingere, bazîndu-se pe ceea ce-i spusese despre ele Mircea Dinescu". Ce-ar mai fi de zis? Ne amintim și noi episodul. Al doilea caz smuls listei privilegiaților este cel al lui D. R. Popescu, în raport cu care persistă o tăcere... necritică, întreruptă doar de acordarea cîte unei funcții sau a cîte unui respectabil premiu fostului președinte (cu cîntec) al breslei noastre, în ultima parte a
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13868_a_15193]
-
vorbitorul e lucid - se dovedește a fi folosirea viitorului. Omul nu e stăpîn pe soartă, chiar dacă uneori crede a domina cuvintele și astfel, prin ele, a o influența. Viitorul are o componentă volițională și chiar de aceea - mincinoasă. În orice caz, riscantă: Spunînd voi face mă arunc nebunește în fața minciunii, pentru că cine poate ști dacă trecerea vremii va confirma spusele mele» (p. 23). Granița dintre ficțiune și minciună - aceasta din urmă, înțeleasă în sensul de divertisment pascalian - este mai mult decît
Cuvinte despre cuvinte by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13894_a_15219]
-
textele amintite, dar și pentru literatură în general. «Literatura - spune autorul - este și o sumă de mituri ale limbajului» (p. 136). O știe orice om de litere. Care, lucid, ficționalizează prin fiecare dintre actele sale de discurs. Ca și în cazul creației literare, vorbirea unui om de carte nu poate fi decît minciună (adică, trebuie repetat, divertisment pascalian). Cuvintele sînt totdeauna autonome în raport cu Enunțiatorul. E riscul, asumat, al vorbitorului, al scriitorului: «Mint, poate, pentru că sînt tocmai eu cel care vorbește, dar
Cuvinte despre cuvinte by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13894_a_15219]
-
mai ales în cantitate gafele celor mai neatenți copiști sau tipografi de altădată. Întâlnim tot mai des volume în care, dintr-o neglijență minoră - mai ales în păstrarea literelor cu semne diacritice specifice românei -, sînt deformate zeci de cuvinte. În cazul pe care îl discutăm este evident că, într-o fază editorială, o parte dintre literele { (majusculă) au fost înlocuite cu a, și o parte din ș (minusculă) cu ț; cititorul va fi deci obligat să ghicească în forma aărban numele
Citind anaforale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13871_a_15196]
-
a tânărului Andrei Peniuc. O poezie nu lipsită de "strămoși", dar foarte apropiată de "pulsul epocii" noastre, mai scăzut și mai slab, supus însă unor periculoase pusee de tensiune, abia supravegheate. Numele acestui autor de elegii minimaliste, trebuie, în orice caz, reținut și urmărit în continuare.
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
o ediție îngrijită la Editura Anastasia de Monica Dumitrescu și cu prefața foarte oportună a lui Lukas Marcel Vosicky. Există câteva concepte sau idei generale prin care se ajunge îndeobște la Otto Weininger motiv pentru care acestea au devenit, în cazul său, aproape locuri comune. Sinuciderea este poate prima și cea mai spectaculoasă. Cel puțin la fel de notoriu (și într-o strânsă legătură cu cartea) este sfârșitul tragic al autorului ei, survenit în noaptea de 3 spre 4 octombrie 1903, la numai
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
afirmație, desprinsă dintr-unul dintre capitolele principale: "Că maternitatea și prostituția sunt diametral opuse rezultă cu mare probabilitate chiar din faptul că buna «mamă de familie» are mai mulți copii decât cocota, iar târfa care face trotuarul este în majoritatea cazurilor sterilă" (p.360; argumentul citează dintr-o lucrare a lui Lombroso și Ferrero) decât ca pe o naivitate cel mult asumată? Naivitate care pare de la un punct să se transforme în teribilism (deși cu siguranță nu aceasta este intenția autorului
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
care ține de puterea individuală. Weininger țintește să edifice o adevărată psihologie a genialității, geniul fiind definit în funcție de excelența memoriei unei persoane, care indică astfel inegalabila considerație pe care o are pentru propria-i existență precum, din perspectiva autorului, este cazul lui Goethe. Premisa fundamentală a tuturor acestor considerații, baza care le face posibile este, foarte original la data apariției, aceea a bisexualității. Ideea ca atare pornise se pare de la Wilhelm Fließ, bun prieten cu Freud, iar acesta din urmă o
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
de a "contribui la realizarea activității revistei" pe care o citiți și spuneți că vă place, abia atunci vom fi în măsură să vă arătăm, pe viu, ce șanse de publicare aveți. Trimiteți-ne poeziile și vă vom răspunde. În cazul în care răspunsul nostru nu vă va satisface, vă puteți adresa cu curaj oricărei reviste care vă inspiră încredere. (Constantin Covatariu, Onești) * Primim la redacție și lucruri neobișnuite, cum sunt aceste două poeme nesemnate, așezate în pagină în formă de
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13885_a_15210]
-
spune Florei: „O femeie care-și abandonează căminul decade mai jos ca o prostituată ...E un delict să-ți părăsești soțul. Dacă André o să te denunțe, vei ajunge la închisoare ca o criminală"- tonul nici nu poate fi altul. În cazul lui Koke însă, descoperim o căldură neașteptată, o adevărată explozie a simțurilor se filtrează prin cuvânt. Paul Gauguin este conștient când pictează o capodoperă. Nu se întâmplă oricând acest lucru, e un moment așteptat, presimțit și dorit cu o intensitate
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
deosebiri și există asemănări între cele două lumi. Dacă pentru Flora Tristán sexul reprezintă un mijloc de oprimare a femeii de către bărbat (de unde și înclinația ei lesbiană), pentru Paul sexul este o forță vitală care-l ajută să creeze. În cazul Florei Tristán putem vorbi de o viziune altruistă asupra lumii, ea își propune prin scrierile ei: Călătoriile unei paria, Plimbări prin Londra, Uniunea Muncitorească să lupte pentru o ameliorare materială și spirituală a semenilor ei. La Gauguin, lupta e mai
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
mai individualistă; pentru desăvârșirea lui ca artist își neglijează familia și responsabilitățile sociale, chiar dacă la nivel de generații se vor produce schimbări, dar de altă natură: tablourile, sculpturile și desenele lui vor modifica ulterior percepția oamenilor asupra realității înconjurătoare. În cazul amândurora, fizic se produc transformări. Flora nu poate pătrunde în Parlamentul britanic, nu poate vedea străzile cu copile prostituate din Waterloo Road și nu poate asista la cumplitele orgii londoneze, celebrele finishes din West End decât purtând haine bărbătești. Ca să
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
într-o întîmplare pitorească. De fapt, locuțiunile apar cel mai adesea prin analogie, prin variații în sintagme preexistente. Anecdotele istorice atestă de obicei doar ocazia în care cel care le povestește a auzit pentru prima oară o expresie. Și în cazul nostru, nu se poate susține cu certitudine că poveștile sînt false; ele nu au însă credibilitate explicativă. A fost evocată o răscoală (plasată, de altfel, în momente diferite: fie la 1770, fie la 1802) în care revoltații au uzurpat atributele
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
-lea. Denumirea oficială a tribunalului cremenalion - e un grecism, care va circula și adaptat, într-o prescurtare populară pe care o cunoaștem din teatrul lui I.L. Caragiale (Jupîn Dumitrache: Cine mănîncă poporul să meargă la cremenal"). În raportul privind un caz de furt, plonjăm direct în atmosfera interlopă a misterelor Bucureștilor, regăsind desigur și Curtea-Veche: "auzind acel Hristache vorbă în pușcărie pentru istoria tătărcii, au vestit lui Ioniță bărbierul hoțul cum că alți trei hoți, ce se află cu dînsul la
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]