2,847 matches
-
acestea fiind lovite de nulitate. După alegerea de către Dietă, Poarta confirma noul principe și îl învestea cu însemnele puterii: steagul, sceptrul, arme, o pălărie de paradă împodobită cu pene și un cal cu tot harnașamentul. Înscăunarea avea loc în cadrul unui ceremonial, în prezența reprezentantului sultanului (ceauș), în orașul de reședință a curții princiare, Alba Iulia. După obținerea confirmării, principele era obligat, sub prestare de jurământ, să asigure respectarea capitulațiile și menținerea raporturile cu Poarta. Treptat, pe măsura creșterii intereselor Porții, procedura
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
că încă din titlu este clar că tema dominantă a Jucăriei mortului este exploatarea relației individului cu moartea, tentativa de a o amâna sau de a o mistifica, prin ritualuri doar în aparență ludice; jucăria mortului este în esență un ceremonial de raționalizare a fricii de moarte, prin convertirea ei într-un fel de fetiș mai puțin înfricoșător: "(am scos câteva oase/ de sub saltea și/ am făcut o morișcă/ în timp ce morișca se învârtea mi-am/ împachetat capul/ într-o coală de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vizibil demersul textual într-o direcție mitico-simbolică sau metafizică. Nimic nu stă sub registrul banalului, al cotidianului frust sau al biografismului manifestat direct. Totul stă, dimpotrivă, sub semnul decisiv al misterului greu, al evenimențialului simbolic. Aproape fără excepție, textele relatează ceremonialuri bizare, pe jumătate sacre, pe jumătate demonice, în care umilința consună cu furia luciferică, iar bucuria de a trăi cu voluptatea murindului: o funestă Cină de toamnă, cuminecare cu viața, dar și cu moartea, vegheată de o ambiguă Ea și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de nevastă, l-a-colțit cu sabia ninja,/ fioros ca Ștefan cel Mare și Sfânt la Vaslui:/ hotărâse omul lumea de hoți să o curețe!" etc. Nici vorbă însă, în acest ultim op al Marianei Codruț, de mai vechiul "ritual al jubilației ceremoniale în fața lumii", ce travestea reușit iluminarea ontică, după cum bine observa Iulian Boldea, plecând de la volumele anterioare ale poetei. Nucleul poemelor din Ultima patrie nu este deloc unul jubilatoriu, ci dimpotrivă, unul sumbru, aspru, întunecat, pliat pe o sensibilitate mai ascuțită
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dănțuitorii/ s-au îmbrăcat în negru și te caută./ Eu mă apropii temătoare,/ îmi sfâșii cămașa. Fâșia albă o înmoi/ în sânge de șopârlă și praf de ierburi/ ce înfloresc o singură dată pe an./ Frumos ești!? Te dezbraci lent, ceremonial,/ iar eu îți vopsesc trupul" etc. În ciuda acestei evidente autarhii a thanaticului, universul construit de Carmelia Leonte în Melancolia pietrei nu este însă unul gol de orice transcendență. Deși ființa poetică își conservă, tacit, conștiința Morții ca una dintre ultimele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se repliază Carmelia Leonte contaminând inclusiv textele de sorginte livrescă. În seria de topoï recurenți în texte ca Nunta patetică, Împărtășanie, Imn luminii se înscriu împărtășania și cuminecarea, îngerul, sfințenia, lumina și mai ales nunta, în sensul originar, biblic, al ceremonialului, de unire întru Domnul. Semnificația teologală a ritualului nupțial apare transcrisă direct, în terminologia specifică (nuntă, miel, Mire, Mărite), dar și prin aluziile religioase savante: undeva e invocat chiar sfârșitul Sfântului Maxim Mărturisitorul, altundeva Hipolit îi adresează Fedrei un imn
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dumnezeu știe de ce)/ Nu admite că seara, târziu,/ După ora stingerii/ El se strecoară în bucătărie/ Și se apucă de hoinărit". În notabilul Poem de început, multiplicitatea vocilor și a măștilor poetice împrumută sonuri dintre cele mai solemne, într-un ceremonial tripartit, de un tragism neanulat de unda subtilă de ironie metatextuală: "Prima strigare/ Crud mă spulberi doamne crud/ Când la nord și când la sud/ Mă împarți de zece ori/ Și mă macini pe la mori// Dinăuntru rugină ca un plâns
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de umanitate și temporalitate, de elementar și cosmologic; pe de altă parte, în texte se invocă tot soiul de animale ritualice, eroi legendari, hierofanți și preotese enigmatice, plus alte câteva personaje ambigue ce execută pași semnificativi dintr-o serie de ceremonialuri complicate uneori inutil. De cealaltă parte, spre exemplu, începe cu o vânătoare, continuă cu un pelerinaj cu scop divinatoriu și se încheie cu sugestia unei epifanii artistice: "Nemaigăsind nicio urmă,/ Nici vreo înfățișare,/ Hăitașii se-ascunseseră.../ Vipere blânde le sărutau
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dovadă suita de texte închinate celor trei ipostaze ale alterității sale în variantă feminină, Julieta, Sandra și Elleny, adunate într-o antologie intitulată Cele mai frumoase poezii de dragoste (Editura Fundației Culturale Poezia, Iași, 2008), este contaminată de misterul necesar ceremonialurilor inițiatice, se desfășoară într-un decor pe măsură, între oglinzi, scoici, ovoide astrale sau fântâni și vizează nimic altceva decât Mișcarea cerească: "Aș vrea să înțelegi că zborul ce'l facem împreună e în/ spirale'n sus./(...)/ Privește! În tine
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
crânguri, prin păduri,/ să rătăcim un veac știutele cărări!" etc. Cealaltă mare tematică a poeziei lui Dumitru Spătaru, cea religioasă, se raportează și ea la retorica uzuală a acestui tip de text: iconografia este cea convențională, atmosfera cea specifică, iar ceremonialul apropierii de divinitate are treptele și miza așteptate (Cum depărtările gândurilor dor, Cântarea Cântărilor, Doamne, lumina mea, Nevrednic sunt, Doamne, de Tine). Fiorul trăirii este însă autentic, iar lirismul capătă adesea străluciri îmbietoare, ca în această Rugă unde inplozia de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
clopote martirizate de ploi", zorii adormind "în venele înveninate ale îngerilor cu arcadele sparte", "toamna apăsătoare/ pentru o sperietoare/ dezarticulată", canoanele zării ruginind în marsupii etc. Încărcătura dramatică a textelor, adesea construite pe tiparul ritualului sacrificial sau desacralizant, sporește atunci când ceremonialul de gen este atribuit elementelor. Poetul uzitează adesea de procedeul antropomorfizării: "Teluric vântul sapă adăpost/ În carnea cerului cerșind răsplată"; "Armura plânge-n Louis Treize"; "Zăpezi aprinse de dogoarea frunții/ Se șterg pe ochi cu palimpseste stranii" etc. pentru a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
auctoriale (de la Bufonul cu "masca și aripa de inorog" sau creatura anamorfotică, "jumătate cap de cal; jumătate lasou" ce crește din carte, la nebunul captiv în bibliotecă sau la adoratul "Celălalt Borges") se adâncesc cu voluptate sau cu furie în ceremonialuri textualiste stranii, care să le faciliteze accesul În țara Verbului, Eutopia, sau în "țara de stele", Magnezia (descrisă într-un exercițiu cu mai mulți fluturi negri, care deschide Începutul poemului). Acolo unde Amintirile verbului originar sunt încă vii, iar poetul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
imuabilă a Spiritului, întreaga lui poezie poate fi considerată ca proiecție solemnizată a unei questa ideale, care are ca finalitate emanciparea derizoriului către durabil și a fragmentarului către unitate. O atare interpretare pare a fi validată nu numai de desfășurarea ceremonialurilor din texte, ci și de retorica discursului ursachian, căruia cumulul de enumerații și figuri retorice îi accentuează emfaza. Tocmai această retorică a insistenței grandioase însă atrage atenția asupra altei posibilități de lectură, căci ea subminează solemnitatea imprimată confesiunii lirice printr-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
empiricul gol. Iată, de pildă, transfigurarea unei întâlniri "obișnuite" cu histrionicii frați în ale poeziei, ce trebuie văzută cu mult mai mult decât un (altfel firesc) elogiu adus, în descendență platoniciană, prieteniei, fundamentală alteritate ce rotunjește ființa. Și anume, un ceremonial ezoteric colportând, peste timpuri și spații, reale ori livrești, simboluri ezoterice, parțial decodificate cu subtilitatea obișnuită: "Miercuri am hotărât să petrecem în cortul/ amicului nostru hindus Gebarau./ Au fost invitați/ saxonul Um și slavul Nidalov./ Pe rând, schimbam pieile între
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Junimea, 1986) și până la Doamna cu sonetul (Editura Geneze, 1993), Mirii paradisului pierdut (Editura Junimea, 2000) ori Dorința durerii îndrăgostite (Fundația Culturală Poezia, 2006), pare a fi cea erotică. Indiferent de forma propriu-zis discursivă a textelor, ele desfășoară un întreg ceremonial curtenitor, din care nu lipsește nici recuzita specifică (roza și crinul, "o pasăre numită vierme" și "corbii puri", vaporii și "leșurile de petale", orga și "danțul funerar", "dangătul fioros" și "dragele/ mume sarcofagele" etc. etc.), nici atmosfera intens erotizată, indelebilă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lui. Orfeu..." face parte mai degrabă din specia rafinată a pretinșilor erotomani pentru care dragostea virilă nu este altceva decât o prelungire, mereu extatică, a iubirii prin și mai ales de poezie. Iată rațiunea pentru care, între prezentul iubirii ca ceremonial de întrupare a ideii de Unu în multiplu și trecutul uitării ca anulare a procesului de interogare, îndrăgostitul situează tocmai Poezia, factor catalizator, re-întregitor: "Să te despart cu-o taină de trecut,/ pun între el și tine greu un scut
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
la micile evenimente 243. Balurile, expozițiile, spectacolele de teatru sau cursele de cai sunt ocazii de defilare publică. Ceremoniile, mult mai numeroase la Paris, decât în altă parte, sunt ocazii de întâlniri și afișări. Franța a păstrat o tradiție a ceremonialului inspirată de uzanțele vieții de la curte, fixată în numeroase tratate 244. Ocupațiile Parizienei, fiind strict reglementate de codul monden, sunt destul de stereotipate, asemuindu-le viața cu o simplă vegetație, în care femeia nu intervine cu decizii proprii decât foarte rar
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
propune și regizează numeroase repetiții pentru a prezenta un bal pentru copii că un spectacol monden care-l imită pe cel al maturilor. Inversarea rolurilor între lumea copiilor și cea a adulților provoacă adeseori confuzie, dar și distrează, subliniind repetitivitatea ceremonialului 250. Balurile copiilor au și funcții suplimentare, cum ar fi cea de continuitate a tradiției, de unire a familiilor, de educare a generațiilor tinere, pregătind căsătorii endogamice, întărind coeziunea dintre familiile prietene sau apropiate. Plimbarea Secolul al XVII-lea a
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
și a gusturilor, fiind expusă privirilor celorlalți. Recepțiile sunt mândria francezilor și presupun un cod rigid care este, totodată, o practică originală deosebit de apreciată în Franța. Francezii iubesc să primească oaspeți, pentru a face demonstrația diverselor lor calități. Este un ceremonial cu reguli precise, variate și copleșitoare, dirijat aproape în exclusivitate de femei: protocolul mesei, aranjamentul floral, dispunerea servitorilor și a argintăriei etc. Calitățile solicitate țin de gastronomie, de decorare, de diplomație și intendenta. "Elle était devenue toute jeune, une parfaite
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
leș gravures, le défilé de faiseuses" [Daudet, Fromont jeune et Risler aîné, p.80]. Totuși, lipsa unei armonii și a gustului rafinat îi trădează trăsăturile de mediocritate 280. Parizienele știu că succesul dineurilor depinde în mare măsură de meniu și ceremonialul de servire, de aceea se ocupă personal de supravegherea sau aranjarea în toate detaliile. Partea gastronomica este un capitol aparte, servirea rafinată se aseamănă cu o expoziție a pieselor de muzeu, precum în casa Dambreuse sau la cuplul Arnoux 281
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
și ele îmbogățesc textul cu bifurcații ce deschid puțin câte puțin spațiul semantic (Poétique: 1976, 266)9. Fenomenul are loc și în retrăirea unui mit, caz în care simultaneitatea illud tempus-prezentul celui care oficiază nu este efect, ci scop al ceremonialului. Studiul de față se bazează pe anularea duratei profane și instaurarea timpului sacru, fenomen care se produce în repetarea de tip intertextual, ca și în aceea a mitului. O atenție deosebită merită faptul că vizualizarea relativă a timpului, simultaneitatea, contemporaneizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
un text anterior dintr-unul ulterior [bloc temporal], "mandala" întregii cosmogonii literare, amintire circulară..." (Barthes: 2006b, 59). Mandala este o experiență personală sau personalizată, cel puțin pentu că ea reprezintă un act voluntar, profund interiorizat și individual. Interpretarea ca moment ceremonial pare des prinsă dintr-un discurs pe tema intertextualității: "O mandala reprezintă o imago mundi și totodată un panteon simbolic. O mandala poate deține cel puțin o dublă funcție, ca și un labirint. (...) Mandala concentrează, ea ferește de distragere sau
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
recunoască prezența, într-un text, a altui text; 2 să identifice acest hipotext; 3 să măsoare distanța dintre hipotext și hipertext" 38. Atunci când este vorba despre reeditarea specifică MER, condițiile sunt satisfăcute numai în cazul actului deliberat, care ia forma ceremonialului. (H8a) Un copist avizat a se cultiva pe apucate, singur... și această libertate de alegere în elementele de cultură îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de visătoare. Lucruri mistice, subtilități metafizice îi atrăgeau
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
timp primordial. Repetarea intertextuală produce un efect similar întrucâtva celui din registrul mitic. Este vorba despre contemporaneizarea lectorului / scriitorului cu illud tempus. Reeditarea nu este nici pentru MER totală: dacă ne vom gândi, de pildă, la evenimentele actualizate printr-un ceremonial, vom accepta realitatea că secvența derulată în altar într-o zi de duminică nu va fi identică, la modul absolut, celei din următoarea zi de duminică. Și, tot așa, reeditarea nu va fi la fel, integral, de la o biserică la
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
grafiile artiștilor europeni (în sensul prezenței, în structura ei, a spectacularului de factură hollywoodiană, derivat din bisexualitate, alcoolism suicidal și aventuri cu actrițe celebre ale însoritei Californii!) -, din stil tăios, precis ca un instrument chirurgical (și lipsit, prin urmare, de "ceremonialurile" metaforice ale epicului generic de pe bătrînul continent) ori din tematică axată pe alienarea individului (post)industrializării (fenomen mult mai acutizat în America secolului XX decît în Europa echiva lentă). Specificitatea "locală" a lui Cheever se naște și din sau mai
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]