2,135 matches
-
se ridice. Strângând din dinți, gândindu-se că va fi din nou orbită și asurzită, Ripley trase a doua oară. Reculul săltă țeava vibratorului și Newt își acoperi urechile cu palmele. De astă dată, făptura de coșmar nu se mai clinti. Din spatele ei se auzi o voce: ― Nu trage! Hicks și ceilalți se materializaseră din perdeaua de ceață și praf. Erau cu toții murdari de funingine și uzi leoarcă. Ripley făcu un pas în lături și arătă spre ușă. ― Încuiată. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
porni spre stânga. ― Pe aici, ne apropiem. Aparatul îi îndrumă spre un mare grilaj încastrat în podea. De acolo se auzi: ― Ripley? ― Noi suntem, Newt. ― Aici, sunt aici jos! Femeia îngenunche, strânse degetele pe bara centrală și trase. Nu se clinti nimic. După o examinare rapidă constată că grila era sudată la sol. Scrutând tenebrele, izbuti să distingă fața mânjită de lacrimi a fetiței care întindea mâinile spre ea. Degețelele ei se strecurară printre bare și femeia o mângâie împăciuitor. ― Dă-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Dar noi, anchetatorii, înclinam iarăși să credem că suspectul era cel care declara adevărul. Așa încât, am primit sarcina de a-l reaudia pe denunțător. L-am audiat - de fapt, l-am cam cercetat - zile la rând, dar bătrânul era de neclintit în susținerile sale. De la o zi la alta însă, declarațiile sale difereau în descrierea unor amănunte, cum ar fi, de pildă, culoarea jachetei pe care o purta Ș.R. - când bej, când galbenă, când maro. Până la urmă, văzând că îl
ANCHETE ALE SECURIT??II by GHEORGHE COTOMAN () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84041_a_85366]
-
Abia acum își dădu seama Sima-Vodă că feciorul e beat mort. — Poruncă, ai? - făcu el și începu să-i care la palme și pumni, dar curând obosi și se opri, pentru că Vasâle era cât un munte și nici nu se clintise, ba chiar părea că nici nu se trezise din somn în timp ce Vodă asudase pleznindu-l pe unde se nimerea. Gâfâind, Vodă se lăsă pe un divan din care ieșeau câlții. — De ce bei tu, mă Vasâle? - întrebă el potolit, ștergându-și sudoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu m-ai lăsat, ce face io, bre, aici? Vrei io murit? Murit, bre, dacă vrei, da’ lase plecat! — Gura - făcu turcul calm. Grecoteiule, îl iei pe dânsul și până la Brăila nu faci haltă. Dac-aud că i s-a clintit dumnealui un fir de păr în cap, te găsesc și te mănânc. — Putut pleca, bre? - se bucură grecul. — Du-te-n... - făcu turcul. Metodiu urcă pe punte. Ajutat de doi mateloți somnoroși, grecul trase ancora, desprinse parâma și înălță pânzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și psiholog sunt un pasionat observator al vieții. Există și altceva care mă desparte de Ion și mai mult: el avea oricum „un acasă“, o siguranță - Moneasa, Borșa, apartamentul plin de cărți, limba maternă, religia. Avea o identitate precisă, de neclintit. Eu însă sunt un călător între lumi, un drumeț cu puține certitudini. Din poziția mea, valea lui Ion ar fi o cămașă de forță. Și totuși: cât de multă nevoie avem încă de valori, viziuni, într-o lume devenită haotică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
fost complice Într-o afacere periculoasă... știu eu, poate mărfuri de contrabandă sau falsificări de bancnote... Femeia rămase cu paharul În mînă. Bășicuțele se sparseră una cîte una și berea se transformă, sub ochii mei, În drojdie. Nu m-am clintit. Oare era dusă pe gînduri, supărată sau pur și simplu absentă? Buza de jos i se alungi ușor... parca era un copilaș gata-gata să plîngă și din unghiul din care Îi priveam capul Înclinat, i se vedeau nările - nasul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
care a sprijinit și continuă să sprijine din toate puterile sale guvernul P. Groza, este în plin acord cu guvernul (...) Această legătură între popor și guvern este puternică și trainică, ceea ce este o demonstrație că guvernul nu va putea fi clintit din loc, oricâte încercări s-ar face și de oriunde ar veni ele" (Scânteia, nr. 319, 1945) În exemplul de mai sus, se utilizează sofismul ad populum. În vederea legitimării accesului la putere al guvernului Petru Groza, se afirmă legătura indubitabilă
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Journalistic/1409_a_2651]
-
singur și era pustiu tot versantul... Când m-au ajuns ei? Nu se poate! S-a întâmplat ceva. Unde sunt?” se întreba el contrariat și speriat. Apoi înțelese că se vorbea chiar despre el. Foarte atent, a ascultat fără să clintească un deget. Până a auzit că un om este învinovățit că l-a lovit cu mașina. Se spunea că este în comă, că poate muri... „Nu se poate!” , încercă el să riposteze cu voce tare. „Sunt viu, oameni buni, lăsați
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
ce slujește această cercetare, chiar presupunând că vei găsi ceea ce cauți ? Oare faptul că ne-am întâlnit, o întâlnire târzie, deci cu atât mai prețioasă, nu îți poate schimba intențiile ? Realizezi riscurile la care te expui ? Hotărârea mea este de neclintit, iar întâlnirea noastră este un talisman rar pe care îl voi păstra ori și ce ar fi să mai fie. Nu pot, nu am destule cuvinte ca să răspund la același "de ce?" pe care mi l-a adresat de nenumărate ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de repede, de aceea Carmina i-a propus lui Alexe s-o însoțească la o cofetărie din zonă, să bea împreună o cafea. Alexe a acceptat printr-o scurtă plecăciune a capului. Cuta dintre sprâncene nici nu i s-a clintit. S-au așezat în tăcere la una dintre mesele aflate pe terasă. Le-a luat comanda o femeie grasă, roșcovană, cu un aer bosumflat, superior, parcă ar fi vrut să le reproșeze, ei, ce pricepeți voi. S-a îndepărtat pășind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai spune Coca, cu miere în voce, când simte mâna clientei strecurată în buzunar. Femeia pleacă, iese pe trotuar, ce bine se simte, cât de sigur pășește. Bărbat, dacă are, apoi acela poate să facă orice numai să nu-i clintească vreun firișor de păr, că-i jale, face o adevărată criză. Pieptănătura ei bogat fixată a devenit o psihoză pentru toată familia. M-am făcut rea, observă Carmina. Se simțea în continuare ca un balon. Se așeză la birou, dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
până când plecase de acasă pentru examen. Ce putea fi mai rău? Câteva zile după ce reveni în orășel, în casă domni o liniște suspectă. Mama, tatăl, fiica, se purtau cu multă atenție unul față de celălalt, parcă se temeau să nu-și clintească unul, altuia gândurile. Mama prepara din nou friptură la tavă și plăcintă cu brânză dulce coaptă în ulei încins, ori tarte cu vișine. Se ridicau de la masă ghiftuiți și căutau câte un colțișor singuratic. Calmul aparent din casa lor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
însăileze jocul. Tatăl a adus din oraș prăjituri cu frișcă, un eveniment ce se petrecea extrem de rar la ei. Carmina își înfigea lingurița în cremă. Nici nu se mai obosea să-i înțeleagă gestul. Oare voia să obțină un devotament neclintit cu câteva prăjituri? Gura îi era coclită, împânzite de mici puncte albicioase. Nu mai simțea nici un gust la mâncare. De fapt nu-i era nici foame. Mânca doar pentru că gesturile mecanice din fața farfuriei o reconfortau, îi ofereau sentimentul că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nesimțind vreo atracție anume pentru sufletul neprihănit al Sidoniei, căutau să accentueze superba calitate o unei prietenii sincere, neîntinată de povara sexualității. Sidonia aproba cu multă însuflețire această părere, vedea ea dintr-o ochire că omul nu va putea fi clintit spre o altă direcție, dorită de ea și-i replica, puțin contrariată, că nu se gândise nici măcar o clipită la posibilitatea unei relații intime, Doamne ferește, i s-ar părea o profanare, la vârsta ei, nu-i așa, să se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
trântindu-se una după alta, motoarele puse în funcțiune, trotuarul proaspăt spălat din fața restaurantului, ziua care abia se ivea și convoiul de mașini, divers colorate pornind către marginea orașului, dispărând din ochii Sidoniei, bărbatul ei ce-o aștepta să se clintească din loc și ea care nu reușea să o facă, ședea acolo, nemișcată lângă calupurile lunguiețe de gheață, ascunzând în luciul lor sidefat cine știe ce taine ale naturii, zăbovea împietrită, parcă nu-i venea să creadă că totul fusese posibil, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Eu nu aș putea spune același lucru despre camera mea care a suferit modificări odată cu mine, îmi este, ca să zic așa contemporană, pe când aici e altfel, tu ai plecat de doi ani, nu, și de atunci nu s-a mai clintit nici un colț al perdelei, aici a fost închis un timp trecut. Nu ți s-a întâmplat să pleci pentru o zi, două și la întoarcere să ți se pară că e mai multă lumină, că absența ta a creat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pentru izbucnirea ei interioară pentru că relua la aceeași intensitate o stare de tensiune, ce trebuia să se fi tocit de mult. Uite și la Ovidiu, continuă ea în gând, pe el nimic nu-l poate atinge, nimic nu-l poate clinti din superba lui indiferență. Îi privi părul cânepiu, tuns după ultima modă, pieptănat într-o parte, cu firele bine ticluite la tâmple, orientate spre ceafă, îi privi ochii de culoarea mierii. El îi prinse privirea și pentru o clipă păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gară. N-ai observat? Plouă. Tot drumul au tăcut amândoi. Ce mult seamănă cu o despărțire, și-a spus îndurerată Carmina. Pe peron s-au sărutat sec, ca din obligație și în vreme ce trenul se putea în mișcare, el a rămas neclintit pe bordura peronului, privind spre fereastra compartimentului ei, cu poalele trenciului fluturând în adierea vântului, până când a știut că era imposibil să se mai vadă unul pe altul. Singură pe banchetă, atunci când trenul căpătă viteză, Carmina începu să creadă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
diferență între sporovăiala plăcută a Fanei, încărcată de fantezie, cu vorbe ce se înlănțuiau în asociații de efect și comunicarea seacă a lui Dimitrie, exprimând în puține cuvinte un maximum de informații. Părea o fire foarte practică și echilibrată, de neclintit. Le spuse câte ceva despre dificultățile avute pe parcursul campaniei de toamnă. Se dovedea a fi interesat de problemele sale, se implica cu totul în munca aceea cu oamenii, cu mașinile, cu clima. Totul era planificat, clar, dar obstacole se iveau tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
altul. Târziu observă lacrimile Sidoniei ce săreau anevoie peste ridurile ce-i cutau obrazul, mari, limpezi, ostentative, oferite cu generozitate. Se auzea ceasul ticăind. Ovidiu nu realiză ce se întâmplă decât când o auzi pe Sidonia suflându-și nasul, se clinti din fața ferestrei, contrariat, se petrecea în sfârșit ceva care-i atrăgea atenția, păși către mijlocul camerei, tot mai curios, se opri în spatele fotoliului Carminei. Ce faci, maman, plângi? Întrebă el stupefiat. Văd că ne pierdem azi timpul degeaba. Ei, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cafea. Ea își eliberează mâinile din strânsoare, merge la bucătărie plutind, ar vrea să aibă puteri magice, să electrizeze băutura amăruie. Revine în cameră cu tava și cele două cești. El, în fotoliu îi pare din nou puternic și de neclintit. Am auzit că ai fost la teatru, rostește el rar, calm. Par vorbe de conveniență dar ascund în ele o curiozitate dezarmantă. Spune, ai fost? întrebă el repede dornic să-și potolească suspiciunea. Da, alaltăieri am fost la teatru. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nici părinții ei nu-i erau pe plac. Prea dornici să parvină ca să fie pe placul ei. Și nu voia să fie în societatea oamenilor asupra cărora nu avea nici o ascendență. Ei făceau parte din tagma învingătorilor, a celor de neclintit, ori ea avea o adevărată slăbiciune pentru învinși, aveau mai multă larghețe sufletească. Pentru acești oameni păstra ea întotdeauna în rezervă o fărâmă de inimă, oricând gata să fie exploatată cu tact, cu migală, i se putea insufla energie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de el până își regăsi echilibrul, apoi îl respinse cu palmele. Bine, astăzi, îi spuse, și-i sărută lobul urechii, fără să țină cont de respingerea ei, dar mâine, în altă zi? Mâinile ei vlăguite nici nu reușeau să-l clintească. De alminterea, el nici nu le simțea împotrivirea. Mâine, poimâine, ți-ar fi trecut, nu-i așa, jena față de femeia de la etajul unu. Ori te-ai fi dus tu la el. Te-ai fi dus? Nu, rosti ea abia auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Sigur că n-o să-mi dea nici un telefon, în fine, asta este. Cât de firesc mi se păruse la început totul! N-a fost să fie. Am stat o jumătate de oră alături de el și nu am reușit să-l clintesc nici un milimetru măcar. M-a suportat cu politețe și nimic mai mult. Îi știu numele, îi știu în mare biografia, cum de nu am reușit să realizez o conversație interesantă, cum de n-am reușit să-l atrag? Nu înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]