KorAP: Find »[drukola/base=clipi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...131 >

3,254 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379

drumului ca să-l Înfrunte prin parbrizul Packardului. Se răsucea În pat, de pe-o parte pe alta, când ajungea acasă Înainte de răsăritul soarelui: un monstru cu ochii verzi, Întins În pat alături de soția lui tânără și enigmatică. Dar apoi Zizmo clipea și monstrul dispărea. Când femeile erau În luna a opta, căzu prima zăpadă. Lefty și Zizmo purtau mănuși și fulare cât așteptau pe țărmul de pe Belle Isle. Cu toate acestea, oricât era de blindat, bunicul meu tremura. De două ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
mare era Carne Calitatea Întâi, Pește Proaspăt de la Hagermoser și Frizeria Artă și Precizie. Pe colț era localul nostru, o clădire Îngustă, cu un singur nivel, cu un cap de zebră din lemn suspendat deasupra trotuarului. Noaptea neoanele roșii care clipeau Îi scoteau În evidență botul, gâtul și urechile. Clientela era formată În mare parte din muncitori de la uzina de automobile. Veneau destul de des Înainte să intre În tură. Lefty deschidea barul la ora opt dimineața și până la opt și jumătate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
cel mai clar este exact asta: orbita Întunecată a ochiului somnoros, de urs, al tatălui meu. O notă postmodernă În cinematografia noastră domestică, indicând meșteșugul, atrăgând atenția la mecanică. (Și lăsându-mi mie moștenire estetica.) Ochiul lui Milton ne privea. Clipea. Un ochi mare cât al lui Hristos Pantocrator din biserică, mai bun decât orice mozaic. Era un ochi viu, având corneea puțin iritată, genele luxuriante, pielea de dedesubt pătată și umflată. Ochiul acesta ne fixa preț de maximum zece secunde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
vis, pura magie a nopții În care am auzit un claxon În afara casei, ne-am uitat pe geam și am văzut că pe aleea din față aterizase o navetă spațială. Se așezase fără zgomot alături de furgoneta mamei mele. Farurile Îi clipeau. Partea din spate lumina roșiatic. Timp de treizeci de secunde nu s-a Întâmplat nimic altceva. Până când, În sfârșit, geamul de la naveta spațială a coborât Încet, dezvăluind Înăuntru, În loc de un marțian, pe Milton. Își răsese barba. ― Chemați-o pe mama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
ceara era Întărită. ― Am o surpriză pentru tine, spuse Tessie. ― Ce? am Întrebat chiar când Helga trăgea ceara. Eram sigură că mustăcioara mea pufoasă dispăruse. Cu tot cu buza de sus. ― Fratele tău vine acasă de Crăciun. Aveam ochii În lacrimi. Am clipit și n-am spus nimic, uluită pe moment. Helga se Întoarse spre mama. ― Ce mai surpriză! am spus eu. ― Vine cu iubita lui. ― Are o iubită? Cine ar ieși cu el? ― O cheamă... Helga trase. După o clipă, mama reluă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
În afară, dezvăluind tălpile uzate ale pantofilor. Pentru că nu citise, a fost scutită când i-a venit rândul, dar domnul da Silva trimitea priviri Îngrijorate În direcția ei. Fata cea nouă nu observa. Se lăfăia În lumina ei portocalie și clipea din ochi somnoroasă. La un moment dat Începu să caște și Își Întrerupse căscatul pe la jumătate, de parcă n-ar fi mers cum trebuie. Înghiți În sec și se bătu cu pumnul În stern. Râgâi Încet și șopti, pentru sine: ― Ay

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
unghii Îngălbenite. Dar sofisticata sete de distrugere era deja prezentă. Când te apropiai de ea, mirosea a fum. Avea stomacul făcut praf. Dar fața Îi emana În continuare Înfățișarea autumnală. Ochii de pisică de deasupra nasului cârn Îi erau vii, clipeau și Își orientau iar atenția spre gălăgia crescândă din fața scenei. ― Uite-i pe ai mei! strigă Maxine Grossinger. Se Întoarse spre noi și trase un zâmbet larg. Până atunci n-o mai văzusem niciodată pe Maxine zâmbind,. Dinții Îi erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
să fac slalom printre ele ca să ajung la pat. Dar iat-o dormind Într-un tricou Lester Lanin. Am strigat-o. Am scuturat-o. În cele din urmă s-a ridicat În capul oaselor pe perne și a Început să clipească. ― Cred că arăt ca dracu’, spuse după o clipă. N-am spus dacă arăta sau nu așa. Trebuia să-i alimentez dubiile, ca să-mi consolidez poziția. Am luat micul dejun În firida cu masa. Beulah ne-a servit fără emfază

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Încerca să se comporte de parcă nimic nu s-ar fi Întâmplat. Rex Își termină berea. Mai deschise două: una pentru el și una pentru ea. Se Întoarse spre Obiect. Zâmbi. Spuse ceva ce n-am auzit. Și apoi, În timp ce eu clipeam Încă, acoperi buzele Obiectului cu gura lui acră, frumoasă, fumătoare de țigări cu marijuana. În celălalt capăt al barăcii pâlpâinde, eu și Jerome ne prefăceam că n-am văzut nimic. Țigara era acum a noastră, puteam s-o țin cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
capul oaselor. Fața lui o apăsa pe a mea. Manevrându-l puțin, am reușit să văd În celălalt capăt al Încăperii, unde erau Rex și Obiectul. Stăteau deja Întinși. Cămașa albastră a lui Rex părea să fluture În lumina care clipea. Dedesubtul lui, unul dintre picioarele Obiectului se legăna În afara patului, cu tivul de la pantaloni plin de noroi. I-am auzit șoptind și râzând, apoi s-a lăsat din nou tăcerea. Mă uitam la dansul piciorului murdar de noroi al Obiectului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
ei verzi de sub pleoapele grele rămaseră fixați În ochii mei. Am simțit moliciunea chiloților ei și am apăsat, pătrunzând sub elastic. Și apoi, cu ochii larg deschiși, dar limitați În acel mod, degetul mare mi-a alunecat Înăuntrul ei. A clipit, ochii i s-au Închis, și-a ridicat coapsele și mai sus și am făcut-o din nou. Și apoi iarăși. Bărcile din golf făceau parte din asta, și orchestra de coarde a greierilor din iarba arsă, și gheața care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
o aluniță. Întinse mâna și, cu un gest jucăuș, Îi prinse lui Callie nasul Între degete. ― Sau ca și cum ți-ai face operație estetică la nas. Callie Își trase capul furioasă. ― Nu-mi face așa! ― Scuze, spuse Milton. Își drese glasul, clipind din ochi ― Ce am? Întrebă Calliope și, brusc, vocea i se stinse. Lacrimile Începură să-i curgă pe obraji. ― Ce am, tati? Chipul lui Milton se Întunecă. Înghiți În sec. Callie aștepta ca el să spună acel cuvânt, să citeze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
goale. În lumina albastră se văd doar câteva capete de bărbați, unii singuri, cu fața spre scenă, câțiva ca domnul Go, călăriți de o Însoțitoare: oxigenatele acelea ecvestre. În spatele cordonului de catifea se Înalță niște trepte mărginite de lumini care clipesc. Ca să urci acele trepte, trebuie să plătești o taxă suplimentară de cinci dolari. Când ajungi la etajul clubului (așa auzise domnul Go), singura opțiune pe care o ai e să intri Într-o cabină, unde trebuie apoi să bagi niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
În pedala de accelerație și Cadillacul demară, scrâșnind din cauciucuri. Acum chiar semăna cu o urmărire de mașini. Căci pe pod părintele Mike accelerase și el. Șerpuind printre mașini și camioane, gonea spre fâșia internațională, cu Milton pe urma lui, clipind din faruri ca să anunțe lumea să se dea la o parte. Podul se arcuia deasupra râului Într-o parabolă plină de grație, cu luminițe roșii pe cablurile de oțel. Cauciucurile Cadillacului zumzăiau pe suprafața striată. Milton apăsase pedala până În podea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
din toate acestea În ochii cumnatului său. Iar În clipa următoare acei ochi Își schimbară iar expresia. Părintele Mike Își ațintise privirea din nou pe șosea și dăduse peste o imagine Înfiorătoare. Luminile roșii de avarie ale mașinii din fața lui clipeau. Părintele Mike avea viteză mult prea mare pentru a se putea opri la timp. Călcă frâna, dar era prea târziu: Gremlinul verde grecesc se izbi de mașina din fața lui. Și apoi urmă Cadillacul. Milton se pregăti de impact. Dar În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
arăta ca o fermă. ― Am putea să-l dăm Înapoi indienilor, se gândi Milton. Poate-l vrea tribul Potowatomy. Ar putea să facă un cazino. Cerul se făcuse roz bombon și orașul devenise din nou câmpie. Dar Începuse să mai clipească un beculeț roșu. Nu cel de pe clădirea Penobscot; unul dinăuntrul mașinii. Era unul din indicatoarele pe care Milton nu le mai văzuse până atunci. Știa ce indică. În acel moment Milton Începu să plângă. Dintr-o dată, fața i se umezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
aceste detalii. Eram prea copleșit, doborât de amărăciune, și voiam să mă duc acasă.) Când am ieșit În zona publică a secției de poliție, fratele meu stătea singur pe o bancă de lemn. Se uită la mine fără nici o expresie, clipind din ochi. Ăsta era stilul Capitolului Unsprezece. Totul la el se petrecea pe dinăuntru. În cutia lui craniană senzațiile erau verificate și evaluate Înainte să vină orice reacție oficială. Eram obișnuit cu asta, desigur. Ce e mai firesc decât ticurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Unsprezece luase câteva beri la bord, a făcut o aluzie la situația mea. ― Ei, bag samă că nu mai pot să-ți spun Callie. ― Spune-mi cum vrei tu. ― Ce zici de „frățioare“? ― Mie-mi convine. Tăcea din gură și clipea. Întârzia, ca de obicei. Ca să se gândească. ― Nu știu prea multe despre ce s-a Întâmplat acolo, la clinică. Pe atunci eram În Marquette. Și nu vorbeam cu mama și cu tata la momentul respectiv. ― Am fugit. ― De ce? ― Aveau de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762

câteva ore! Mă conformai și mă întorsesem cu spatele la bătrân, pornind spre partea opusă tronului său, dorind să nu-l mai văd niciodată. "Câteva ore..." Nici mort n-aș vrea să mă mai întorc acolo! Oare cum voi ieși de aici? Clipisem și mă trezii în încăperea cu cei patru stâlpi. Ciudat. Cel puțin am rezolvat cu ieșirea. Oare cum... înainte eram în peșteră, acum sub școală... ciudat. Mi-am scos sabia din lăcașul ei. "Cine era?" Tăișul ei se făcu întâi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
căci orice negocieri purtate cu Ministerul nu va conduce decât la moartea noastră. Curiozitatea oricui va păși de acum pe aleea din fața colegiului va fi tratată cu o moarte rapidă. Nu mai există steaguri albe! Nu se mișcau. Nici nu clipeau. Erau înmărmuriți că un puști, un adolescent, poate să zică așa ceva cu atâta convingere. Sau dacă preferați să stați și să împărtășiți soarta celui mai înalt în grad dintre voi... eu n-am nimic împotrivă, zisei cu prefăcută sete. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
să plece, împleticindu-se. François, condu-i afară pe acești "domni". N-am vrea să-i găsim împușcați de colegii noștri de pe hol. Cel din fața mea, care purta Rombul Argintiu, stătea ca o statuie. Nu îndrăznea să respire, nici măcar să clipească. Ceilalți doi se îndreptau către ușă. Îngenunchează! Se opriră un moment, conștientizând că viața unuia dintre ei se va opri brusc în câteva clipe, dar porniră din nou, probabil bucuroși că nu erau ei în locul lui. Când mai aveau doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
minte care pe vremuri era atât de plină de gânduri malițioase și grotești. Cum... Cum? Uite așa! Pistolul lui Helur i se lipi de tâmplă ca într-un vis și răceala sa metalică parcă îl trezi dintr-un lung somn. Clipi, încercând să realizeze ce se petrece în jurul său. În același timp, gândurile-i începură să curgă și, din conștiința sa, să se verse în a mea. "Cel care aduce ploaia." "Predarea școlii." "Urmărirea instigatorului"... Clipi. Acest mormânt nu e al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
trezi dintr-un lung somn. Clipi, încercând să realizeze ce se petrece în jurul său. În același timp, gândurile-i începură să curgă și, din conștiința sa, să se verse în a mea. "Cel care aduce ploaia." "Predarea școlii." "Urmărirea instigatorului"... Clipi. Acest mormânt nu e al meu. E al unui trădător. "Eu sunt un patrio..." Am apăsat cu ochii închiși. N-am vrut să-i văd fața pentru că mi-ar fi părut rău pentru el și i-aș fi plâns moartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
L-am tras spre ușă și, apropiindu-mă de urechea sa, i-am zis ce m-a învățat Nemoh: Rază de soare din lună și sânge de om din venă de diamant, lasă lumea ta și pășește curajos în neant! Clipi ca și cum se trezise și se uită uimit la mine. Știa într-un colț al minții ce e, dar nu-i venea să creadă, așa că i-am spus-o eu pe șleau: E Boala Neagră! Nici măcar nu-i o boală. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380

de la el ar fi așteptat ceva. — Ancheta continuă. Maigret Își umplu pipa, Îndesînd-o ușor cu degetul și Încercînd să Înțeleagă. Femeia din fața lui trecuse cu siguranță prin momente grele și era În stare să privească viața În față fără să clipească. Nu moartea surorii ei o afecta, pentru că, În prima zi, se arătase plină de viață și antren. — În acest caz, domnilor... Nu știu cum să spun... La revedere! Și mulțumesc că ați venit. Dacă ar mai fi zăbovit un minut, poate că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]