2,405 matches
-
DJ-ul - Radio Globo, radioul dumneavoastră. Prieteni, este patru mai, vineri, ziua lui Venus. Își săpuni obrajii. Ce vrea Rupert Murdoch? Pisoiul se strecură afară din coșul de rufe - cu părul drept și cu coada țepoasă ca o sârmă ghimpată. Clopoțelul de la ușă Îl speriase. Cineva suna la ușă. La ora asta? Cu obrajii albi de spumă și cu aparatul de ras În mână, cu pași moi, Sasha se Îndreptă spre ușă. Prin vizor zări un tip de vreo șaizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
din spatele lentilelor, iar falsa blondă Emma o privea cu ochii ei negri, strălucitori și isteți - calculul pe care și-l făcuse, gestul ei, Însăși ideea de a fi conceput o astfel de petrecere Îi păru dezgustătoare. Își reveni cu greu. Clopoțelul sună, dar, În timp ce toți ceilalți copii se grăbeau să intre În săli, cei doi din fața lor tăceau, nemișcați, În curtea școlii - amândoi dezamăgiți și jigniți. Trecură alte mame și alți tați. O salutară pe Maja cu zâmbete de complezență, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
că nu prea studiază. Foarte bine pentru formă, inacceptabil pentru conținut.) — Kevin? Îl chemă sora. El, care tocmai lipea pe dosul băncii o biluță uscată scoasă din nas, tresări. Râcâi cu degetul stratul uscat, care se desprinse ca zahărul caramelizat. Clopoțelul sună ieșirea În pauză, iar clasa țâșni În picioare, gata să fugă În curte, dar sora Angelica nu se mișcă. Ce mai vrea și pupăza asta? Era nespus de urâtă și mirosea a capră. Lui Îi făcea greață, pentru că avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
câine - Întinse o mână pipăind În căutarea ochelarilor. Era Kevin Buonocore. Camilla Închise ușa, temându-se să nu fie văzută. Kevin n-ar fi iertat-o niciodată dacă l-ar fi surprins Într-un asemenea hal - umilințele nu trebuie Împărtășite. Clopoțelul sună și Camilla se grăbi În clasă. — Orice societate umană funcționează ca un corp. Să Încercăm să vedem ce au În comun corpul și familia. Știe careva dintre voi să-mi dea un exemplu? Întrebă sora Angelica pentru a Însufleți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Încet de parcă ar fi fost bolnav. Kevin deschise ochiul. Își curăță lentila: pe ochelari continuau să se formeze picături mărunte ca stropii de ploaie. Nu se mișcă. N-avea să mai iasă niciodată din baie. Nu Înainte de a mai suna clopoțelul, nu Înainte de a se fi golit toată școala. N-ar fi putut supraviețui umilinței de a-i revedea. Mama spusese că În septembrie voia să-i schimbe școala? Avea să-i ceară să i-o schimbe deja de mâine. Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
laptopul și-a început să scrie un scenariu în rezumat. Eroul trece printre grădini parfumate. Se plimbă senin, oprindu-se din când în când pentru a mirosi florile. La un moment dat, pășește cu un picior în mijlocul unui rond de clopoței albi, dar piciorul este supt ca de o gură, în pământul pufos. Îi cresc rădăcini și se transformă într-un trunchi lucios de salcie. Eroul este prins între două lumi, cu un picior vegetal și altul uman. Ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cu cântec. Ungureanu Ioana, clasa a V-a Școala Gimnazială „C.D. Aricescu” Câmpulung - Argeș profesor coordonator Zaharia Carmen Ghiocelul Ghiocel,drag ghiocel, Mic , firav și subțirel. Scoate capul din zăpadă Soarele ca să te vadă! Și mă iartă că-ți ating Clopoțelul de argint. Și mă iartă că te rup, Mamei mele să te duc! Un mărțișor Pe poiana amorțită Soarele vâslea ușor, Și din iarna veștejită A ieșit un mărțișor. Scuturându-și pălăria De povara fulgilor, Împrăștie bucuria, Zâmbete copiilor. O
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de prietenul lor drag. La vederea celor mici, omul de zăpadă a plâns de bucurie și a simțit cum inima îi bate furtunos în piept. De atunci cei trei prieteni au fost nedespărțiți. În fiecare zi răsunau glasurile cristaline de clopoței, iar fericirea și lipsa de griji se citeau chipurile lor. Dar, încet-încet, pe nesimțite, venea primăvara. Dealurile își recăpătau vechea lor culoare, iar ghioceii își scoteau căpșoarele de sub zăpadă. Omul de zăpadă se simțea din ce în ce mai anemic. O boală fără nume
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în jurul „Omului de Zăpadă” pe care-l ridicăm în jurul curții școlii, ne pregătim colindele și uratul pentru sărbătorile de iarnă. Ionuț, colegul dintr-a șaptea, pentru că are voce de bas, învață uratul, noi ceilalți având alte preocupări: să sunăm din clopoțel sau să tragem buhaiul. Dacă nu știți ce este un buhai, vă spun eu: un cilindru din lemn sau metal, acoperit la unul din capete cu piele de oaie; printr-un orificiu anume confecționat, se introduc fire din păr din
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
marea și, dacă am fi fost într-un avion, ne-am fi dat seama că nuanțele nu diferă prea mult. Albastru sub noi, albastru deasupra noastră. O minune a vieții se desfășura înaintea privirilor. Mare bucurie și mulțumire! Se aude clopoțelul care ne invită la masă. Mâncarea pe vapor e mai delicioasă decât oriunde. Desigur că peștele trona pe masă sub diferite feluri gustoase. O muzică suavă, mi-ar fi plăcut să cred că venea din adâncuri, nea desfătat pe tot
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
consacri viitorului tău soț, am să Înțeleg foarte bine. - E minunat, Îl persiflă ea. Numai că eu, una, cînd mă angajez să fac ceva, merg pînă la capăt, ți-am mai spus-o. - Genial. Și trase cu violență de lanțul clopoțelului de la intrare. Cu privirea tot fixă, ca Întoarsă spre interior, cu buzele lipsite de culoare, Arthus stătea așezat Într-un fotoliu lîngă fereastră. Aplecat asupra lui, PM Îi spunea cu glas scăzut cuvinte de Îmbărbătare. - Rezistă, tată... Ar fi cumplit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dubla de opt câștigătoare. — Păi n-am mai jucat, zic nevinovată. N-are nici un sens să-i pomenesc de cei cinci ani de tras cu arcul pe care i-am făcut la școală. În cele din urmă, Nathaniel sună din clopoțel pentru Ultimele comenzi și, o oră și ceva mai târziu, ultimii câțiva clienți răzleți se îndreaptă spre ușă, unde se opresc să-și ia la revedere. — Pa. — Salut, Nathaniel. I-am urmărit pe toți în timp ce părăseau pub-ul - și, în afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
urmă, apare în ușa bucătăriei, îmbujorată de nervi. — Samantha, te-am strigat ! — Serios ? Ridic ochii nevinovată de la untul pe care-l tai bucăți pentru a face aluat de pateuri. Nu te-am auzit. — Ne trebuie un sistem din ăla cu clopoței sau așa ceva. Pufnește nervoasă. E ridicol să trebuiască să mă opresc din ce fac. — Ce dorești ? — Nu mai am apă în carafă. Și aș vrea o gustare. Ca să am energie. — Ai fi putut să aduci chiar tu carafa. Sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
jumătatea listei se află numele BLLC Holdings, din cauza căruia am și ajuns pe linkul ăsta. Ca pe pilot automat, mișc cursorul pe pagină și îmi apare în față numele „Nicholas Hanford Jones, director”. În creierul făcut varză îmi sună un clopoțel. Nicholas Hanford Jones. De unde știu numele ăsta ? De ce îl asociez oare cumva cu Ketterman ? Oare BLLC Holdings e un client de-al lui Ketterman ? Nu. Nu se poate. Aș fi știut. Casc ochii cât pot și mă concentrez. Nicholas Hanford
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
acum. Nu pot decît să rămîn așa, cu ochii pe geam, conștientă de sunetele familiare și mîngîietoare din jurul meu. Uruitul și scrîșnetul de pe alte timpuri ale motorului de autobuz. Zgomotul ușilor care se deschid și se Închid. Sunetul ascuțit al clopoțelului de oprire la cerere. Oameni bocănind pe scări În sus, apoi pe scări În jos. Simt autobuzul zgîlțîindu-se În momentul În care dăm colțul, dar nu Îmi dau seama Încotro mergem. Abia după un timp, percutez la imaginile binecunoscute din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
LUI BRUNO: Nu știu dacă am făcut bine. Poate că nu trebuia să le dăm drumu’. VOCEA LUI GRUBI: Dă-le-ncolo! Bine că s-au dus. (Cei doi încep să acordeze, se pare, coardele unui pian care conține și clopoței; se aud sunetele delicate ale mai multor instrumente.) Auzi? VOCEA LUI BRUNO: Mai strâns. VOCEA LUI GRUBI (Analizând alt sunet.): Așa? VOCEA LUI BRUNO: Cum așa? VOCEA LUI GRUBI (Alt sunet.): Așa? VOCEA LUI BRUNO: Cam. VOCEA LUI GRUBI: Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pe aici. HAMALUL și CASIERUL (Smeriți.): Da, domnule... ȘEFUL GĂRII: Noapte bună. HAMALUL, și CASIERUL: Noapte bună, domnule... (Cei doi se îndreaptă, pocăiți, spre colțul clădirii; înainte de a ieși din scenă însă, HAMALUL mai trage de câteva ori de funia clopoțelului; cei doi chicotesc, râd și dispar, urmăriți de o privire furioasă aruncată spre ei de ȘEFUL GĂRII; urmează un moment de relaxare a scenei; CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE stă pe un colț al băncii, cu o privire fericită și naivă, mestecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pacea așternută peste cei șase gardieni atârnând de capetele funiilor. Muriseră repede. Am fost pozat în timp ce mă uitam în sus la spânzurători. Locotenentul O’Hare stătea în spatele meu, suplu ca un lup tânăr, plin de ură ca un șarpe cu clopoței. Poza a apărut pe coperta revistei Life, și puțin a lipsit să nu i se decerneze un premiu Pulitzer. CAPITOLUL OPT AUF WIEDERSEHEN... Nu m-au spânzurat. Am comis crima de înaltă trădare, crime împotriva umanității și crime împotriva propriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
film din cartea asta și, în cele din urmă, se pare că așa se va și întâmpla... Sunt atât de nerăbdătoare încât nici nu mă pot gândi la mâncare. — Ei, păi dacă funcționează - Mi-am terminat ginul tonic. Se auzi clopoțelul care anunța că mai sunt cinci minute până la începerea piesei. — Intrăm? Când am intrat în amfiteatru și ne-am așezat la locurile noastre, inima îmi bătea cu o putere care se manifesta de obicei în cazul amenințărilor cu moartea sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
reîncălzită, o turnă Într-o oală și-o puse la foc mare, rămânând lângă ea și așteptând să fiarbă. Când aceasta fierse, turnă lichidul aproape văscos Într-o ceașcă, puse trei lingurițe de zahăr și-o dădu iute pe gât. Clopoțelul de la ușă sună, anunțând sosirea șalupei de poliție. Aruncă o privire la ceasul de la mână. Șase fără opt minute. Probabil că era Bonsuan; nimeni altcineva nu era În stare să aducă atât de repede o barcă. Înșfăcă o jachetă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
se sprijini puternic pe el când sări pe țărm lângă el. Brunetti observă că nu avea la ea nici poșetă, nici servietă; probabil o lăsase În mașină sau În barcă. Cimitirul se Închidea la patru, așa că Brunetti trebui să sune clopoțelul aflat În partea dreaptă a uriașelor uși de lemn. După câteva minute, ușa din dreapta fu trasă de-un bărbat Într-o uniformă albastru-Închis și Brunetti se prezentă. Bărbatul ținu ușa deschisă, apoi o Închise În urma lor. Brunetti deschise drumul prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
care-l aștepta Întotdeauna acolo, fie să folosească imensul inel de fier ce atârna de ușa din lemn, lovindu-l de placa metalică de dedesubt și făcând mesajul sosirii sale să bubuie prin curtea deschisă, fie să folosească mai prozaicul clopoțel. Alese a doua variantă și, o clipă mai târziu, o voce vorbi prin interfon, Întrebând cine era. După ce-și oferi numele, ușa se deschise cu o smucitură. O Împinse În lături, o trânti În urma lui și străbătu curtea către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
în acele momente: cadouri, zăpadă, cetele de colindători, bucuria nemăsurată, toate la un loc cu „acel” ceva magic specific perioadei. Este seara de Crăciun. Toți oamenii așteaptă nerăbdători să apară Moșul. Familiile sunt fericite stând la mesele îmbelșugate, ascultând glasul clopoțeilor zglobii. Afară sunt troiene de zăpadă, fulgii zboară leneș spre pământ, iar zăpada pufoasă și strălucitoare atrage toate privirile... Ador când florile de gheață se așază pe geamuri privind steluțele argintii care se culcă ușor pe pământul înghețat formând o
Noaptea de Crăciun. In: ANTOLOGIE:poezie by Maria-Teodora Savu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_687]
-
se părea că pleacă spre lumină, dar nu, cred că doar mi se pare!” După ce a isprăvit povestea, bunicul s-a ridicat de pe pătură și și-a dezmorțit picioarele. Totul părea altfel. Pădurea parcă își depăna cântecul, ierburile sunau din clopoței, iar gâzele dansau în aerul cenușiu al zilei de toamnă. Este adevărat tot ce mi-ai spus, bunicule? A trecut pe aici Eminescu? A călcat pe acest pământ pe care călcăm și noi acum? Parcă nu-mi vine să cred
Luminătorii neamului. In: ANTOLOGIE:poezie by Tudor-Alexandru Trif () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_695]
-
mai devreme, și el devenise interesat. N-nu, s-a bâlbâit Alice. Apoi, revenindu-și, a adăugat cu o voce limpede și blândă: Dar până de curând am lucrat la departamentul juridic al unei reviste din New York. O mulțime de clopoței au explodat în creierul lui Hugo. Deci asta era legătura. Revista Style. Oare femeia asta banală fusese implicată în povestea cu misterioasa demisie a Amandei? Cu fața ei curată și cu aerul ăla blând, tipa nu părea genul în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]