KorAP: Find »[drukola/base=codex & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...61 >

1,506 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214

o singură fereastră ce dădea spre o curte interioară, asemenea unei închisori, cu mobile vechi și banale și pereții văruiți, îi aduseră sarcinae, bagajele lui, care fuseseră adunate dezordonat și verificate de niște mâini dușmane. Din fundul unuia se ivi codexul despre călătoria în Aegyptus, pe care cenzorii îl consideraseră probabil un joc de copii. Apoi, într-o cutie plină de medalii vechi văzu inelul sigillarius al tatălui său și observă că mâna îi devenise mare și puternică, fiindcă își putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
primise imediat copiile lui. Al patrulea document era povestea sa; se intitula Index rerum a se gestarum, “înșiruirea faptelor sale“. Iginus puse scrierea pe pupitru și-i ordonă lui Gajus să n-o ia de acolo sub nici un motiv. Din codex se ridică un norișor de praf pe când Iginus citea, sau poate recita pe de rost, adnotarea: Augustus poruncise ca acea scriere să fie sculptată pe o enormă placă de marmură la Roma și să fie gravată pe tăblițe de bronz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
sculptată pe o enormă placă de marmură la Roma și să fie gravată pe tăblițe de bronz în capitalele tuturor provinciilor imperiului. — Din Hiberia până în Armenia, de la Augusta Treverorum până la Alexandria, porunca a fost îndeplinită, zise Iginus, deschizând cu grijă codexul. Gajus începu să citească și fu fascinat încă de la primul rând. Autobiografia destinată marmurei și pietrei începea grandios: „La vârsta de nouăsprezece ani... din proprie inițiativă și pe cheltuiala mea, am strâns o armată și am eliberat Statul de cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
cu o minuțiozitate confuză, care îi uimea. Straniile povești astrologice îi amuzau, de aceea mulți îl ascultau; apoi el pleca liniștit, se așeza sub portic. Ciudat însă, într-o zi găsi aruncat pe o masă din biblioteca extrem de ordonată un codex mic, elegant, cu închizători din argint aurit. Scrisul de pe syttibos era aproape șters, poate intenționat; se zăreau doar două cuvinte: Publius Ovidius. Dădu deoparte supracoperta și simți că i se taie răsuflarea. Era o elegie intitulată Pontica, iar copia aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
tânărul egiptean le avea pregătite. Spuse totuși că iubea mult deșertul. Sclavul răspunse cu blândețe că deșertul era frumos, dar teribil. Dacă viața îți impune să-l străbați, trebuie să știi unde să găsești umbra unui palmier. Gajus puse jos codexul; din el căzu o foaie. Tânărul sclav îngenunche repede s-o ridice. Prin tunica albă se zărea trupul lui zvelt. Puse foaia pe masă cu delicatețe. — L-am lăsat aici când am șters praful, șopti. Mâna lui era subțire, brună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
ore sau zile în șir, în încăperi inaccesibile. Pe continent, mesageri, ambasadori, tribuni, praefecti sau proconsules așteptau ca el să-i anunțe că îi primește. În perioadele acelea în vilă domneau bârfele, nervozitatea și neliniștea. Galerii secrete, cu fresce pornografice; codexuri rafinate în care invențiile cele mai explicit erotice ale lui Elephantis - scriitoarea cea mai plină de fantezie și mai lipsită de inhibiții din vremea aceea - erau ilustrate deopotrivă de explicit; patul deasupra căruia stătea faimosul, scandalosul tablou cu Atalanta și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
bun decât cuvintele folosite în cartierele rău famate pentru a descrie în cărțile lor solemne scene pe care, în realitate, nu le văzuseră niciodată. Beția lui Herodes Într-una din zilele acelea, pe când Gajus stătea sub portic, iar Helikon răsfoia codexurile pentru el, trecu în grabă, pe neașteptate, prefectul cohortelor pretoriene, Sertorius Macro. Venise de la Roma la Misenum într-una din precipitatele lui călătorii călare, oprindu-se doar pentru a schimba caii obosiți, apoi urcase pe rapida liburna a curierilor imperiali

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Antoniei, fusese trimis la închisoare. — Era beat și a spus în public că își dorește să vină mai repede ziua când în locul lui Tiberius vei fi tu, Gajus Caesar. Clătină din cap și plecă. Mut, Gajus îi dădu lui Helikon codexul pe care îl consulta. Vestea era îngrozitoare; probabil că Sertorius Macro i-o adusese lui Tiberius. Pe scările acelea nesfârșite nu era nimeni. Trecu după-amiaza. Gajus stătea cu ochii închiși, simțea soarele încălzindu-i pleoapele. Harnic, Helikon așeza cărțile pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Macro intra în locul acela pentru prima oară; miji ochii în penumbră. — Privește, spuse Gajus trecându-și degetele prin dreptul unui raft. Toate acestea sunt opere de astrologie. Macro nu arătă nici surpriză, nici un respect de neștiutor. Gajus luă un mic codex și începu să-i explice cu candoare: — Uită-te, Julius Caesar l-a inventat. Spunea că vechile volumina făcute sul îl incomodau în război. Se așeză la pupitrul lui obișnuit; între timp se asigurase că nu era nimeni acolo. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
se lege de mine mai mult decât speră să mă leg eu de el. După atâta căldură, ploua, o furtună pe mare care făcea valurile mari, înspumate să se izbească de stânci. Își petrecu după-amiaza desenând. Apoi deschise un mic codex șifonat, îl răsfoi și văzu un desen cu linii imprecise: părea un edificiu pe malul unui fluviu. — Ce-i asta? întrebă Helikon întinzându-se alături de el. Erau Nilus-ul, Iunit Tentor, zilele adolescenței, când el desena în barcă, iar Zaleucos îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
înălța o insulă ce părea să aibă forma unei corăbii. — O recunoști? E Philae. Și acolo templul era neterminat; cei doi voiau să ridice un portic enorm, cu mai bine de treizeci de coloane pe fiecare latură... Zâmbi și închise codexul. Păstrează-l tu; nimeni nu trebuie să vadă desenele astea de copil. Misiunea lui Sertorius Macro Sertorius Macro se întoarse și îi dădu lui Tiberius informațiile pe care le crezu de cuviință despre călătoria lui rapidă; dar Tiberius era bolnav

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
un cetățean roman pentru ceea ce gândește, spune sau scrie. Câțiva juriști bătrâni comentară în șoaptă: — Redă magistraturii independența pierdută în timpul războaielor civile. Se întrebau cine sugerase minții sale tinere o reformă atât de imediată și fundamentală. Vorbind, însă, el revedea codexul dispărut unde scria, în fiecare dimineață, fratele său Drusus, în biblioteca liniștită care îi aparținuse lui Germanicus. Spuse că operele multor scriitori fuseseră interzise; unii plătiseră cuvintele scrise cu exilul, cu temnița sau cu viața. În liniștea mormântală a senatorilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
este astăzi complexul San Pietro. Însă, în locul obișnuitelor decorațiuni cu măști de teatru, se aflau dedicații votive și embleme militare, iar unele ornamente erau abia schițate, ca și cum lucrările ar fi fost întrerupte. Apoi ieși la iveală o frescă ciudată: un codex deschis, pe a cărui pagină goală erau scrise - cu mâna, nu pictate - câteva rânduri în latină corsivo. Nu era însă mâzgăleala unui intrus. Codexul fusese reprezentat deschis și gol tocmai pentru ca să se poată scrie în el ceva, poate o dedicație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
abia schițate, ca și cum lucrările ar fi fost întrerupte. Apoi ieși la iveală o frescă ciudată: un codex deschis, pe a cărui pagină goală erau scrise - cu mâna, nu pictate - câteva rânduri în latină corsivo. Nu era însă mâzgăleala unui intrus. Codexul fusese reprezentat deschis și gol tocmai pentru ca să se poată scrie în el ceva, poate o dedicație. Se puteau descifra numai fragmente, dar apărea, de cel puțin patru ori, cuvântul „Manes“. Iar așa-numiții Manes erau spiritele venerate ale morților familiei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
încât, atunci când se ridicau deasupra apei, păreau aripile unor pescăruși. Napolitanul Euthymius, genialul inginer naval cu chipul ars de soarele din Misenum, contempla lacul și colinele care îl împrejmuiau. Spuse: — Un templu pe apă... Tot învârtea în mână micul lui codex, carnețelul de papyrus, privindu-l pe Împărat: — În mintea mea, Augustus, se naște o idee. Nu voi face un templu de lemn. Pe apa asta voi construi un templu din marmură... Râse. Tânărul Împărat fu tulburat. — Explică-mi, te rog

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
ori mai puțin ascuțit, instrumentele pentru trasarea curbelor sau a unghiurilor, papyrus de diferite grosimi. Scoase din caseta de cedru parfumat un calamus care, în funcție de înclinație, trasa linii groase sau foarte subțiri și i-l întinse. Euthymius privea apa; puse codexul pe balustrada ce domina lacul. — Pentru prima oară în istoria omenirii, în acest an, cel dintâi al domniei tale, Augustus, pe lacul ăsta... Luă calamusul și îl înmuie în cerneală. — Privește, Augustus, privește... Trasă o linie hotărâtă, lungă și dreaptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Augustus, așa ceva nu s-a făcut vreodată: o structură din lemn, ce urmează ascultătoare mișcarea apei, va trebui să susțină niște ziduri rigide care nu suportă oscilațiile, fiindcă s-ar prăbuși, ca la cutremur. Toți se uitau la el, la codexul lui, la apa lacului. Pare absurd, nu-i așa? Ceilalți veniră să arunce o privire asupra desenului. Erau primii martori ai acelei invenții. În cocă, Euthymius trasă câteva linii verticale; păreau niște tuburi. Într-adevăr, avea să instaleze un sistem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
ca și cum Tiberius, cu suspiciunea lui nevrotică, ar fi vrut să lase acolo un cadavru. Oamenii luminară interiorul și văzură că toți pereții, de la podea până la tavan, erau acoperiți cu rafturi pe care erau așezate, într-o ordine riguroasă, zeci de codexuri închise cu sigilii de plumb cu ceară. Cei care găsiseră documentele în încăperea aceea tainică, unde Tiberius nu intrase vreme de doisprezece ani, înțeleseră că aveau în față un lucru teribil. Aerul era închis, nici un fir de praf nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
trecut; cuvintele lui stârniseră entuziasm. Se mințise pe sine și pe cei ce-l ascultau. Porunci să se aducă mai multe lumini, le spuse tuturor să plece, îi făcu semn lui Helikon să rămână și intră în cămăruță. Luă un codex la întâmplare: era legat în piele închisă la culoare, după obiceiul lui Tiberius. Îl apropie de lumină și văzu sigiliul lui Tiberius pus cu aceeași grijă. Nimeni nu se atinsese de el. „Oare Tiberius a uitat de toate astea sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Tiberius. Îl apropie de lumină și văzu sigiliul lui Tiberius pus cu aceeași grijă. Nimeni nu se atinsese de el. „Oare Tiberius a uitat de toate astea sau le-a păstrat așa cum pui deoparte o otravă?“ Ieși de acolo cu codexul în mână; se apropie de fereastră. — Așteaptă! îl rugă Helikon. Avea instinctul unui câine de vânătoare și tremura așa cum tremură unii ogari când simt mistrețul ascuns în tufe. El însă rupse sigiliul. Codexul se deschise. Conținea multe foi netezite cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
deoparte o otravă?“ Ieși de acolo cu codexul în mână; se apropie de fereastră. — Așteaptă! îl rugă Helikon. Avea instinctul unui câine de vânătoare și tremura așa cum tremură unii ogari când simt mistrețul ascuns în tufe. El însă rupse sigiliul. Codexul se deschise. Conținea multe foi netezite cu grijă, de mărimi și cu grafii diferite. Împăratul îl închise la loc. Simțea că-și iese din minți. — Nu-ți servește la nimic, nu te uita în el, îl imploră băiatul. Fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
de mărimi și cu grafii diferite. Împăratul îl închise la loc. Simțea că-și iese din minți. — Nu-ți servește la nimic, nu te uita în el, îl imploră băiatul. Fără să-i răspundă, se duse să se așeze, cu codexul în mână, în locul unde, cu siguranță, stătuse Tiberius. Ura îi uscase buzele și gâtul. Îi spuse lui Helikon să ceară ceva de băut pentru el, puse să se șteargă de praf masa cea lungă. Așteptă să i se îndeplinească poruncile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
zid și murmură: — Cine ar fi crezut... Împăratul era obosit; durerea de stomac era însoțită de o puternică senzație de vomă. Se ridică, merse în fața ferestrei deschise și respiră adânc. Văzu că era întuneric beznă. Între timp, Callistus privea avid codexurile legate cu grijă, ce evocau meticulozitatea lui Tiberius și chiar prezența sa fizică. Nu îndrăznea însă să se apropie. Împăratul se întoarse, luă un codex deschis și i-l întinse fără un cuvânt. Era indexul martorilor „spontani“ împotriva lui Nero

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
ferestrei deschise și respiră adânc. Văzu că era întuneric beznă. Între timp, Callistus privea avid codexurile legate cu grijă, ce evocau meticulozitatea lui Tiberius și chiar prezența sa fizică. Nu îndrăznea însă să se apropie. Împăratul se întoarse, luă un codex deschis și i-l întinse fără un cuvânt. Era indexul martorilor „spontani“ împotriva lui Nero și Agrippinei, pe declarațiile cărora se bazase instrucția procesului. Nume istorice de magistrați, mari preoți, senatori, consuli. — Asta schimbă totul, șopti Callistus, și chipul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
un cuib de șerpi în casa ta. Nu poți să nu-i alungi. Alături de tine sunt pretorienii, legiunile, tot poporul Romei. O vorbă doar, și a doua zi, cei care inventează mereu câte o nouă problemă - și strânse la piept codexul ce conținea numele lor - nu vor putea ieși în stradă. La fel ca în vila din insula Pandataria, Împăratul ar fi vrut să urle. Nu Împăratul judeca, ci el, omul, cuprins de o suferință insuportabilă pentru că, după toți acei ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]