2,322 matches
-
apoi, copilul nostru muncește foarte mult, nu excelează în a bate performanțe olimpice. Trebuie doar să privim cu atenție în „ograda personală”, să ne ascultăm copiii și să-i sprijinim. Oricum, eu când ies de la ședință, îmi duc copilul la cofetărie, ne relaxăm, servim câte o „savarină” și ne pregătim pentru un nou început. Așa era tata, așa făcea de fiecare dată și doamna dirigintă cunoștea în mare măsură verticalitatea și profunzimea gândirii sale de la soțul dumneaei, care aprecia mult formatul
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
am înțeles că apele curgătoare produc eroziune în adâncime, iar terasele sunt rezultatul acestei acțiuni. Sunt lucruri pe care le poți înțelege atât de ușor doar cu ajutorul unui creion și a unui desen ajutător. Odată eram cu părinții la o cofetărie din zona centrală a Brăilei și pentru că mama îmi explica cum sunt poziționate străzile, să pot înțelege mai bine, mi-a dat explicațiile necesare pe un șervețel de hârtie. Așa mi-a explicat mama și rețeaua extrem de complicată de tuneluri
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
bunuri inamice, o fabrică metalurgică la Vitan, pentru pregătirea meșteșugărească a tinerelor vlăstare de la țară; și mai Înființând - singurele care au rezistat dintelui vremii, care nu cruță [nici] cele mai nobile intenții și mărețe Înfăptu iri - cârciuma cu restaurantul și cofetăria de la Breaza, exce lente toate, dar botezate cu ipocrizie Temperanța și servind clienților intemperanți ai limuzinelor În drum pe Valea Pra hovei mâncări, prăjituri și băuturi din cele mai alese și care nu aveau nimic de-a face cu propovăduirea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de luxurie tarifată, respectivii lor hormoni sexuali obosiți de o Îndelungă practică a amorului conjugal. DOMNU’ BUSUIOC, COFETARUL MAHALALEI NOASTRE, ERA un chiul băieților, de o seamă cu mine, ai băcanului Ghiță Tănă sescu, botezați mai toți de tata; În [cofetăria lui] cu prăjituri din albuș de ou vopsit și cu cofeturi pentru colivă, toate decolo rate În vitrina prăfuită, nu intra nimeni. Fiindcă adevărata Îndeletnicire a lui domnu’ Busuioc, pe după perdeaua cofetă riei, erau odăile Închiriate de el În hotelul
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
În echipaje cu „muscal cu cauciuc“ prin fața meselor de afară de la Capșa, schimbând zâmbete de conivență cu boierii. Trăiesc Încă aproape cu toatele, dulcele lor trai de odinioară păstrându-le ca pe fructele rare și fierte În zahăr din vitrinele marilor cofetării: Lili Gheorghiadis cea blondă, azi târându și picioarele adipoase, ca de elefant; Lina Magazia, proprietăreasă cuminte peste drum de Liceul Lazăr, colț cu strada Silfidelor (nu: Siflidelor, cum ar spune Caragiale); Mița Biciclista, fostă mai târziu nevastă a bunului meu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ca să mă pătrundă până la oase sfânta oboseală a drumurilor și ca să-i poată da de rost, cu mine Împreună, fierarul sau „mehanicul“ satului. Automobilul este degradat definitiv de domnii și de cucoanele comode, care poposesc din oraș În oraș, din cofetărie În cofe tărie, ca și când abia au ieșit din casă ca să-și desmorțească lenea și ca să mai vadă lume. Efortul fizic, pulberea drumurilor și arșița soarelui trebuie prevăzute ca un minimum necesar de sportivitate, fără de care, domnule Cutare, mai bine rămâi
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și pornește tacticos pe trotuarul pavat cu pietre tăiate în formă de cub. Coboară spre centru, se oprește la vitrinele magazinelor, privește atent, cu interes, parcă l-ar preocupa noile modele de haine ori de pantofi, apoi obligatoriu poposește la cofetărie, se așază într-un colț, discret, și fixează cu ochi mari, umezi pe cei care înfulecă prăjituri și beau suc la mesele acoperite cu mușamalele maronii. De aici se duce prin parc, face un tur pe aleile cu pietriș, ajunge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o întrebare anume nu-i dădea pace, Ce va urma?, mai ales că se înțelesese cu prietenii săi să se întâlnească și în ziua următoare și să reia șirul confesiunilor conspirative. De data aceasta, au fixat ca loc al întrevederii cofetăria din centru, iar ca oră - două după prânz. Iarăși Victor a sosit primul. La câteva minute după el și-au făcut apariția Stelian, împreună cu verișoara sa, Monica. Au ocupat o masă lângă fereastră. Victor a privit-o mai atent pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
uriașă era între cel de aseară, care-l impresionase cu discursul său curajos, profetic parcă, și adolescentul acesta întârziat care pălăvrăgea nepăsător și își savura savarina, lăsând impresia că nici un gând mai serios nu i-a străbătut vreodată creierul. De la cofetărie s-au dus pe malul fluviului. S-au jucat aruncând cu pietre în apă. Au mai vorbit nimicuri. Apoi, când Stelian a crezut că venise momentul, s-au așezat pe malul nisipos, la umbra unei sălcii, și au continuat discuția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
decât să se uite după ele tot amfiteatrul. Dacă te bârfește o colegă, mai merge, dar dacă te bârfesc o sută, te-au desființat. Pricepi?“. Chiriță Ion pricepea, și prima fată de la Chimie pe care a invitat-o la o cofetărie i-a devenit, la terminarea facultății, soție. Câtă dreptate avusese Camelia! Chiriță Ion o aștepta pe Cosmescu Ionela în fața intrării căminului de fete de la Chimie și se minuna cât de deșteaptă putea să fie Camelia. Una lângă alta, nici o fată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
orchestra Operei. Acum, în vacanță, venise la București la părinții lui, care stăteau în apartamentul unui prieten - Dan Nasta - în cochetul bloc de pe strada Puțul de Piatră, care aparținuse chiar soției acestuia - Rori, o hiperintelectuală... După o oprire protocolară la cofetăria de pe Calea Victoriei colț cu Grivița, ne-am îndreptat alene spre casa de pe Puțul de Piatră, în care găzduia, alături de părinții săi, chiar în camera soților Nasta, plecați în vilegiatură la mare. În holul spațios al apartamentului era multă lume, printre
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
știu dacă mi se cere să fiu duios și protocolar în cele ce urmează. Anunț în mod responsabil că oricum nu sunt în stare. Nutresc totodată con vin gerea că persoana despre care scriu aici digeră greu tan drețea de cofetărie a aniversărilor și nu se simte în largul ei sub căptușeala retorică a complimentului. E frumos și firesc să-i spui la mulți ani, dar nu tre buie să insiști. Pentru bunul motiv că eroina acestor rân duri are mult
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
cofeină ca să mă țină trează noaptea, după care adormeam ca un bebeluș. „Chelnerii de la Capșa erau mult mai domni decât clienții de astăzi“ R.P. Vă mai amintiți când ați intrat pentru prima dată la Nestor? Dar la Capșa? Cum arătau cofetăriile și localurile șic din tinerețea dumneavoastră? Cine făcea cel mai bun cataif? Dar bomboanele cele mai gustoase? Unde se mânca mai rafinat? Care erau celebritățile peste care dădeați în localuri? Cum se comportau? A.R. La Nestor și la Capșa
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
soțul meu. Habar n-am când am fost prima dată la nici una dintre ele. La Nestor țin minte că aveau și terasă. La Capșa am petrecut și două revelioane. Cel mai bun cataif din viața mea l-am mâncat la cofetăria Sternatis din Roman. (De fapt, patronul își spunea Sternati.) Cele mai bune bomboane au fost - și sunt încă, după părerea mea - cele de la Capșa. Coincidență: chiar acum câteva zile am trimis cuiva un carton mare cu bomboane de la Capșa. Rafinat
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
miroseam deodorantele golite. Când trecea pe stradă, îmi strecuram nasul prin zăbrelele gardului, ca să pot adulmeca mai bine parfumul dulce-amărui - un soi de combinație între coaja de portocală rasă, pe care o țineam în frigider de la Crăciun, și înghețata de la cofetăria Opera, unde mă ducea taică-meu o dată la vreo trei luni. Reușeam întotdeauna să identific același miros cu tubul de Impulse galben. Rămânea un mister pentru mine unde se evapora parfumul din tubul roșu. Anca nu părea să-l fi
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
după ce slăbisem deja - dar nu mă apucasem încă de fumat și de celelalte chestii -, m-am întîlnit cu foștii mei colegi, care tocmai făcuseră o „întîlnire de adio“, la care pe mine, desigur, nu mă invitaseră. Tipii ieșeau de la o cofetărie, unde se umflaseră cu sava rine și fru cole și erau satisfăcuți. Cînd m-au văzut, au început să se mire cu toții. M-am dus la fata de care-mi plă cuse mie - și nu numai mie, era recunos cută
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
am fost încurajați să facem această asociație. Bineînțeles că discuțiile s-au continuat și mai târziu, am luat masa la o cantină din apropiere și după aceea o parte dintre noi, adică vreo 17 oameni, ne-am dus la o cofetărie din Pitești și am depănat amintiri, ne-am distrat, dar am și făcut planuri de viitor. Am ajuns înapoi la hotel seara pe la ora 23 și pe holul de la etajul 3 ne-am întâlnit și cu alți colegi de breaslă
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
sus și a Pământului pentru a supraviețui. Un stol de păsărele, nestingherite de nimeni, își vedeau de treaba lor zburând de colo colo. Anotimpurile se mai țineau încă mână în mână. Se uită la ceas și observă că nu întârziase. Cofetăria la care lucra se afla în centrul orașului, într-o casă naționalizată. Era prin anul 1970 când orașul era într-o explozie de construcții. Camerele erau despărțite prin niște draperii groase de catifea grena, pereții erau ornați cu reclame comerciale
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
rugăciune în fața unui altar Dumnezeiesc, iar la sfârșit își dădea seama că de fapt viața era un drog și nu cafeaua, așa cum credeau unii. Nu avusese niciodată gânduri de lașitate, considera viața o entitate unică. Valentin intrase aproape neobservat în cofetărie. Își făcuse loc prin mulțimea de clienți, ferindu-se să atingă pe cineva în trecerea lui. Femeia, când îl văzu, se simți ca atunci când te afli pe un teritoriu numai al tău. Atunci, Valentin îi sărutase mâna, când intrase, iar
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
prinse cu delicatețe mâinile mici în mâinile lui, ținându-le într-o strânsoare încât abia mai putea rezista de durere și apoi zise: - Te-am iubit din clipa în care te-am văzut. Într-o zi am venit aici la cofetărie împreună cu o colegă și am servit o cafea. Te cunoștea. Mi-a povestit mai multe despre tine. Am realizat de atunci cât ești de frumoasă, ca drept dovadă te-am invitat la bal. - Mă bucur să aud asta, spuse femeia-mbujorată
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
lipite aproape de trup, iar mâinile și le așeză pe genunchi. Bătrânul era o persoană distinsă și plăcută. Purta un costum de culoare închisă, foarte bine îngrijit. Valentin desfăcu o sticlă cu vin spumos pe care o comandase când venise la cofetărie și care urma să fie plătită de Carlina. Turnă vinul în trei pahare de sticlă cu floricele trasnparente și le așeză pe o tavă metalică. Conversația lor a fost diversă. Nu îi scormonise viața particulară și asta o bucură foarte
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fior umed srângându-i inima de bucurie. - Sărut mâna, mamă! Am venit la tine cu un prieten să ne dai ceva bun și apoi vrem să mergem la cinema. Printr-o înțelegere tacită, Alin se apropia de unul dintre rafturile din cofetărie umplându-și buzunarele cu tot ce îi plăcea. Carlina stătea nemișcată în momentul acela, privindu-i chipul și expresia tandră, atât de vizibilă. Avea un sentiment de putere și dominare. Acest lucru o făcuse pe Carlina să își dezgroape unele
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cu vodcă va fi fărașul cu jăratic, ce va transforma mîrțoaga în armăsar... vai de capul tău, frumoasă și gingașă doamnă Teona!... Ia te uită ce surpriză! se miră o voce de femeie în stînga mea. Mă întorc: pe treptele cofetăriei de lîngă hotel stă Cristina, fosta colegă a Brîndușei ghinionul meu de azi! Dacă n-ar fi fost ea, Brîndușa n-ar fi avut motiv de scandal, iar președinta comitetului sindicatului m-ar fi ajutat să dau de urma tabelului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
zdrobind-o îndelung, surîzînd amar. Știi, zice, continuînd să zdrobească țigara, mi-ar fi plăcut să stăm de vorbă la o cafea... Poate că de-aceea te-am și oprit... Te văzusem de departe și te-am așteptat acolo, în fața cofetăriei... Mi-ar fi plăcut să discutăm... Despre ce? o întreb prompt, prinzînd curaj. Hm!... Știu eu... Așa, ca doi oameni care au aceleași preocupări... Mda... Eu mă ocup de producerea filamentelor, iar dumneavoastră le utilizați... Nu, Mihai, surîde doamna Cristina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
răspund tot eu: pentru că-i mai ușor de găsit scuze, decît de luptat. Dar ție, acum, lupta nu ți-e indiferentă, încă te mai roade; te mai roade dragostea pentru literatură, soarta ei. Altfel, nu m-ai fi așteptat în fața cofetăriei, n-ai fi ținut atît de mult să-mi pui întrebarea aceea, pentru care îți mulțumesc! Este întrebarea născută dintr-o experiență de viață... Și, ca să-ți răspund la ea, privind poziția mea față de literatură, mă voi folosi tot de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]