2,677 matches
-
de ani. Și, pentru cei care mă vor citi peste un secol sau două, adaug că este nepotul Scriboniei, prima soție a lui Augustus, mama bietei Julia, pe care a urmat-o în exil. Nefericitul băiat a fost acuzat de complot împotriva Republicii. Procesul a fost instruit cu mare zarvă, dar acuzația era anonimă, slabă și confuză; era pe punctul să fie achitat. Atunci au apărut martori noi, care au vorbit de rituri magice și de vrăjitorii împotriva împăratului. Un joc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-l manevreze bine și să-i câștige încrederea. Senatorul se conformă și, în spațiul liber dintre acoperiș și tavanul cu ornamentații al sălii, strecură printr-un chepeng trei senatori, care se întinseră acolo, martori inatacabili pentru a transforma dialogul în complot. Iar stăpânul casei, când i se păru că vinul cursese suficient, începu să se plângă de proasta guvernare a lui Tiberius, îi preaslăvi pe Germanicus cel mort, pe curajoasa Agrippina și pe cei trei fii ai lor, ce aveau vârsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a marilor familii - Scipionii, Valerii, Cornelii, Fabii, Gracchii -, Senatul se devora singur. Periodic, senatorii, deși se reduceau treptat la un fel de Consiliu de Stat monarhic, încercaseră să recucerească vechea autoritate, prin obstrucții și boicoturi. Uneori se ivea câte un complot, care însă eșua; de fiecare dată, el se transforma în procese dure. Fiindcă geniul lui Augustus reușise să mențină, pe muchie de cuțit, un echilibru suveran cu Senatul, care-l declarase dușman pe Julius Caesar și, în definitiv, îl ucisese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sinistră a Liviei, nimeni nu-și închipuia cât de triumfătoare și de neoprit era evadarea lui. Paznicii îi vorbeau Liviei despre stupiditatea lui încăpățânată, obtuză, iar el se gândea că Augustus domnise vreme de cincizeci de ani, anihilând zeci de comploturi, și murise imperial în patul lui. Iar acum părea că, alături de el, într-o misterioasă inițiere, îi explica nemiloasa și sublima artă a domniei. Închidea ochii, se gândea. „Nu veți reuși să mă ucideți.“ Bibliotecarul grec Biblioteca greacă avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a bătrânei Maștere. Vestea că Livia murea singură, fără să-și revadă fiul, trecu din gură-n gură la Roma, iar unii, pentru a găsi o scuză pentru scandaloasa absență a lui Tiberius, inventară motivul că se temea de un complot împotriva lui. Gajus închidea ușa camerei și, singur - chiar și cu zăvorul acela smuls -, se gândea la fiecare cuvânt. Nimeni nu-i spuse dacă Livia își pomenise fiul, dacă îi trimisese un ultim mesaj. În orice caz, Tiberius nu veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ia. Și din fiecare liburna care intra în port se aștepta să coboare Sertorius Macro. Dar nu se întâmplă nimic. În cele din urmă, începu să spere că Tiberius îl credea prea prost ca să ia parte la vreo tentativă de complot. Se întâmplase însă ca Thrasyllus, tăcutul astrolog din Rhodos, înfășurat în vechiul lui pallium cenușiu, să-l înștiințeze misterios - și foarte oportun - pe Tiberius: „Am citit în astre că Gajus nu va deveni niciodată împărat“. — Ești sigur de ceea ce ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
uneori încuviința supus ca un copil, dar alteori părea să fi moștenit de la Augustus capacitatea de a asculta și de a-și ascunde gândurile. Continuă: — Pretorienilor le-a fost întotdeauna greu să îndure intrigile senatorilor. Iar acum, după atâtea lupte, comploturi și războaie civile, se supun doar comandanților lor. Sublinie astfel într-un mod grosolan, însă limpede, puterea pe care o avea; apoi răsuflă adânc. Gajus tăcu. Dar, asemenea unui șoim, se întoarse amintirea după-amiezii ploioase din castrul de pe Rhenus, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fie trimis la Andros, o insulă mult mai primitoare. Senatorii îi lăudară bunătatea și îi dădură ascultare. „Mila îl înmoaie repede“, se gândiră unii. Senatorul Junius Silanus, Pisonii și Sertorius Macro - care se temeau că va ieși la iveală și complotul lor - asistaseră la proces cu teama cu care privești un râu umflat, așteptând să rupă zăgazurile; urmăriseră acea spirală a cedării, acea revenire sentimentală asupra deciziilor raționale, atât de diferită de întunecata a lui Tiberius, și avură impresia că descoperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se întrebă cine îl informase pe Sertorius Macro despre cercetările sale secrete. Își spuse însă că avea timp să afle. Ceea ce conta acum era că Macro îi acuza în gura mare pe ceilalți, pentru a demonstra că este străin de complot. Îi ascultă furia prefăcută, îl privi, și spaima de a se simți trădat se prefăcu în bucuria plină de cruzime de a fi descoperit acest lucru. Răspunse: — Poate că ai dreptate. Vom încerca să-i liniștim pe senatori. Cât despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
va plăti niciodată cu moartea urmașilor ucigașului tatălui său. Iar senatorii, supuși, îl condamnară pe Calpurnius Piso la exil. Numai de tânărul Geminus nu se îndură nimeni: prin venele lui curgea sângele lui Tiberius, iar moștenirea aceea era garanția altor comploturi. Fu condamnat la moarte în unanimitate. — Nu-l salva, nu-l poți lăsa viu, insistă, mai puternic decât ceilalți, Sertorius Macro. Mulți se întrebară însă de ce tânărul se apărase atât de prost. Nu știau că cineva îl vizitase în închisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
el să bată din palme, și pretorienii invadează piața. Ați văzut cum a sfârșit Sertorius Macro? Se speriau unii pe alții; își închipuiau că aveau să vină liberții însărcinați cu anchete secrete, funcționarii anonimi care cercetau orice posibilă ostilitate sau complot și care erau numiți a cognitionibus, cei care adună informații. Aveau să reapară cuvinte înspăimântătare: delatio, denunțul, delator, denunțătorul, cel care te târăște în proces. De această dată însă nu erau vânați puținii populares, mistreții cu răsuflarea tăiată desprinși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
soldați germani muți, ceru să fie primit în audiență. Împăratul îi asculta pe informatori singur, fără martori. El intră fără să fie observat și se arătă bucuros să demonstreze că-și merita banii: aducea vești incomplete, însă alarmante, despre un complot, un plan ucigaș. Spuse: — Nu sunt simple zvonuri, Augustus, sunt două documente scrise, dovezi. Ne-a căzut în mână corespondența nătângă și imprudentă dintre un tribunus aflat pe Rhenus, la Mogontiacum, și câțiva oameni de la Roma. Am văzut un curier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sa: „Lentulus Gaetulicus, dux al legiunilor de la granița renană“, limes al imperiului. Puterea lui militară era, teoretic, enormă. Împăratul simți un fior, ca și cum masa s-ar fi zguduit. „Un laș incapabil“, se gândi furios, „o familie care a trăit din comploturi și conjurații în vremea lui Catilina. Vreun trădător l-a avertizat să voiam să-l înlăturăm, iar el plănuiește o lovitură de stat cu legiunile acelea pe care le-a condus prost“. Privi semnătura, privi numele celor cinci, și i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
răgaz scurt; după mai mulți ani, când Roma plănui extinderea imperiului, războiul avea să izbucnească. Între timp, în Roma controlată de Domitius Corbulo, unde pretorienii patrulau ca în timpul domniei lui Tiberius, nimeni nu știa unde se afla Împăratul. Vestea despre complotul eșuat veni ca un uragan. Faptul că intervenția Împăratului fusese extrem de rapidă fu confirmat de puținele zile care se scurseseră între plecarea sa de la Roma și riturile solemne îndeplinite de fratres arvales pentru a aduce mulțumiri zeilor care îi apăraseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
notă, îi șopteau la ureche vești care îl făceau să pălească. Pe masa lui ajunse un denunț precis și extrem de grav: senatorul Papinius și un tânăr dintr-o familie nobilă, pe numele lui Anicius Cerialis, puseseră la cale un nou complot. „Curia senatorială e un câmp de urzici“, spusese Tiberius. „Poți să le smulgi până îți rănești mâinile, că în iarba uscată cresc altele.“ Așa cum iarba uscată hrănea urzicile lui Tiberius, tot așa teama, pierderea privilegiilor și ambiția alimentau intrigile. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
istorie drept unul dintre cei mai ticăloși denunțători, pentru că l-a inclus printre acuzați și pe tatăl său, un celebru senator, pe care îl ura în taină din cauză că împiedicase anumite căsătorii și nu împărțise unele moșteniri. — Ăsta nu-i un complot, e o alianță, spuse Domitius Corbulo, singurul căruia Împăratul i se destăinuia. Împăratul răspunse: — Eu cred că mulți dintre ei au vorbit prea mult după ce au băut. Curând își dădură seama că tânărul Cerialis, dovedind de un rafinament sinistru, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
iertarea mea stupidă aveau să-i impresioneze pe senatori. Însă durerea altuia nu provoacă decât teama că acela se va răzbuna sau enervare pentru că trebuie să intervii.“ Greșelile acelea erau ca valurile mării: nu știai unde aveau să ducă. După complotul din Gallia, Galba spusese că „proștii se distrug singuri“. Dar, pe când el râdea, supraviețuitorii îi înlocuiseră în liniște pe cei căzuți. Era mitul hidrei: capetele răsăreau la loc, mai rapid decât sabia care le tăia. Senatul era corpul moale, sperios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu atenție pe unul dintre cei doi praefecti ai cohortelor pretoriene, Cornelius Sabinus, un fost gladiator pe care însuși Împăratul îl dorise alături de el. În ciuda imensei recunoștințe pe care o nutrea față de Împărat, acesta nu se arătă scandalizat de noul complot. Toată lumea vedea acum câți dușmani avea Împăratul și cât de hotărâți erau aceștia; cele mai mari șanse de victorie le aveau ei, cu siguranță. Sabinus le dădu de înțeles că era interesat de propunerea lor prin aceleași cuvinte pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
râse de el aruncându-i un cuvânt jignitor, iar când celălalt se supără, îi spuse că numele respectiv fusese inventat de Împărat. Chereas, care îi fusese credincios ca un câine Împăratului, se simți trădat și se lăsă antrenat orbește în complot. Callistus râse în sinea lui de precauția inutilă a Împăratului, care lăsase povara imensă și puterea decisivă a acelei funcții pe umerii a doi oameni. Sacerdotul templului isiac de la Iunit Tentor În acele zile de ianuarie, în ciuda mării neprielnice, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
imediat că obiectul profeției era un om cu o funcție importantă, legatul Asiei. — Este Caius Cassius, acuză el. Prin venele lui curge sângele lui Cassius Longinus, care l-a ucis pe Julius Caesar; în familia aceea există o tradiție a comploturilor, o puternică aversiune față de cei aflați la putere. Cuvintele îi erau violente și dure, glasul de gheață, chipul palid. Spuse, ca și cum s-ar fi acuzat pe sine de neglijență: — Trebuia să-l destituim de mult. Trebuie să trimitem pe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pardoseală într-o baltă de sânge, și porniră în căutarea ucigașilor; îi omorau cu sălbăticie pe toți cei pe care-i întâlneau, însă conjurații se ascunseseră în cele mai îndepărtate încăperi ale palatului. Reușiră să ucidă trei senatori implicați în complot, apoi li se ordonă să se oprească, iar ei, disciplinați, se supuseră. Nu știau că, în ciuda supunerii lor, aveau să fie duși în îndepărtatele piețe de sclavi și puși să lupte în arene. Cel care dăduse ordinul era prefectul Cornelius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
asemenea revoltă populară după moartea violentă a unui împărat. Aceasta avea să-i facă pe istorici să reflecteze. Consulii și senatorii, care își făcuseră atâtea speranțe și jubilaseră, începură să tremure. Bătrânul Claudius, pe care Callistus îl implicase în acel complot, se ascunse, cuprins de groază, într-un colțișor al platului și, simțind că nici acolo nu era în siguranță, se chirci sub acoperiș, pe o terasă. Senatorii se grăbiră să se adune în vârful sacrului Capitolium, mai ușor de apărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
descendent istoric și să-i mulțumim pe optimates cu un imbecil. O spuse în sens ciceronian: un personaj josnic și lipsit de energie, exact omul de care era nevoie. Pe când vorbea astfel, nu știa că, după câțiva ani, un alt complot, la fel de ticălos, avea să-l condamne la moarte pe el. I s-a oferit posibilitatea de a se sinucide și, cu toate că rudele și prietenii îndurerați l-au sfătuit să aleagă epuizarea nedureroasă a morții prin înfometare, el, cu luciditatea-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
senator. — Mai bine așa decât prin forța armelor, se consolară alții. Alții decretară, gânditori: — Am pierdut cu toții. Începută în vremea lui Julius Caesar, lupta dintre puterea senatorială și cea imperială durase aproape un secol și, printre delicte, revolte, represiuni și comploturi, transformase Roma, dintr-o republică severă, într-o magnifică monarhie imperială. Însă imperiul devenise o moștenire militară; Senatul era redus la un organ consultativ, la o academie în care se înflăcărau, neputincioase, vechile orgolii ale patricienilor. Mi-am ținut promisiunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
restaurării s-a constatat că era cel mai mare grup statuar din antichitatea romană. Contemplarea lui îți taie respirația și astăzi. Pretorienii. Milites praetoriani comandați de Elius Sejanus au căpătat curând faima periculoasă că ar fi înclinați spre revolte și comploturi; aveau să rămână un corp de armată timp de trei secole. Pretorienii au fost desființați de Constantin, care i-a înlocuit însă cu miliții fidele lui și noii puteri pe cale de a se naște. Astăzi se păstrează câteva statui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]