41,709 matches
-
actualizează în mod necesar sub forma unor modalități determinate, ele sunt ceea ce sunt, fiecare cu propria-i tonalitate, în deosebirea față de toate celelalte. Nu sunt doar intuiții ideale, inferențe, ipoteze, premise, consecințe etc., subordonate toate unei tipologii eidetice care îi conferă vieții predicative stilul său propriu; ci fiecare efectuare corespunzând unuia dintre aceste tipuri este o efectuare singulară, având o individualitate a sa, deopotrivă asemănătoare și distinctă de toate cele care se supun aceleiași legalități. Faptul că savantul nu acordă atenție
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
concrete ale acestora, nefiind nimic altceva, în elementele lor deopotrivă materiale și formale, decât obiectivarea sa, o obiectivare a vieții care are totul de la ea și care îi datorează totul. Or aceste fenomene sunt cele care formează obiectul științelor umane, conferindu-le de la bun început o referință principială și fondatoare a acelui ceva de care, conformându-se proiectului galilean, ele pretind a face abstracție. Să luăm de pildă istoria. Aceasta se derulează în natură, însă în Natura originară, într-o natură
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pretinde a o înlocui. Incertitudinea tuturor cercetărilor care poartă în ele meteahna indelebilă a exteriorității ține de faptul că, aruncându-se în aceasta, ele s-au lipsit a priori de certitudinea în sine a vieții care singură putea să le confere un sens, o direcție, un "obiect" și, în acest fel, ineluctabilitatea unui fundament absolut. În raportarea la faptul uman considerat ca un fenomen transcendent se ridică o a doua contingență, cea, așa cum am văzut, a definirii caracterelor, a semnificației lor
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu intră în sfera scientificității decât odată cu epoché-ul sensibilului și cu instituirea idealităților care permit doar ele o cunoaștere adecvată a acestuia. Contingența de care vorbim este în ultimă instanță cea a mănunchiului parametrilor prin care se încearcă a se conferi datelor fenomenului uman o expresie cât mai obiectivă și mai științifică posibil, o expresie matematică. Construcția și deconstrucția iluziei obiectiviste a proiectului galilean aplicat omului ne permite să surprindem în geneza lor interioară ce sunt "științele umane"; ele sunt construcția
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ei au stat opt ore la uzină, la birou, însă ce au făcut acolo? Asta, vom spune, zidul acesta, corectarea acestor lucrări etc. Asta, totuși, nu este munca, ci rezultatul său obiectiv, asta, potrivit intuiției geniale a lui Marx, nu conferă o valoare, ci capătă una, și o primește de pe urma muncii vii. Sau, mai curând, deoarece aceasta din urmă se cufundă în noaptea subiectivității sale absolute, principiul acestei valori va fi ceea ce i-a fost pur și simplu substituit, adică măsura
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu se găsesc așadar în viață, ci dincolo de ea într-o lume aflată în urmă, în aceste mari mase transcendente care sunt Istoria, Economia, Societatea și în diversele moduri de structurare pe care le îmbracă acestea succesiv și care le conferă de fiecare dată forma lor concretă. Odată cu ipostaza acestor totalități obiective care revendică pentru ele titlul de Ființă, se înfăptuiește o răsturnare unică în ordinea lucrurilor: nu pentru că există indivizi vii există o Istorie; acești indivizi există, sunt ceea ce sunt
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este viața, în calitate de praxis, în calitate de corp viu. Acțiunea, așa cum am văzut, nu este niciodată decât actualizarea puterii primitive a acestui corp fenomenologic. Determinarea valorilor pornind de la viață se lasă astfel descrisă și se descompune după cum urmează. Viața este cea care conferă o valoare lucrurilor (care prin ele însele nu au nici una) în măsura în care ea le găsește convenabile, în care ele satisfac una dintre dorințele sale. Însă această evaluare spontană pe care o operează viața nu este la rândul său posibilă decât dacă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
la nivelul inferior, observăm fenomenul paradoxal pe care privirea ageră a lui Pierre Janet a știut să-l distingă: această deplasare care ar trebui să însemne o diminuare și o prăbușire a energiei se traduce dimpotrivă prin explozia acesteia, care conferă comportamentelor inferioare un caracter excesiv, dezordonat, incoerent, făcând din ele ceea ce limbajul numește în mod spontan debordări. Trebuie totuși să se menționeze aici ce anume această interpretare genială a economiei psihismului nu întrezărește încă foarte clar. Nu o cădere reală
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
său din eșecul la care ajunge, însă înainte de toate din cel din care purcede și al cărui patos îl însoțește în fiecare dintre fazele sale, determinând în mod global, ca un soi de a priori, această lume a barbariei și conferindu-i, sub pecetea acestei neliniști, un caracter singular, mai vizibil astăzi ca niciodată. Fuga de sine este titlul sub care putem cataloga aproape tot ceea ce se întâmplă sub ochii noștri. Nu știința în sine, care în calitate de cunoaștere a naturii pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
el însuși. Asta înseamnă că această fugă nu se înfăptuiește numai pe planul ideologiei, ci tocmai pe cel al practicii. Practicile barbariei o poartă mereu în ele ca pe naturantul lor veritabil și în același timp ca pe ceea ce le conferă uluitoarea lor unitate. Nici una, totuși, nu o exhibă într-un mod mai manifest decât o face televiziunea. Ar putea părea paradoxal că vorbim aici, fără nici o introducere, despre mijloacele de comunicare puse pe același plan cu știința în virtutea faptului că
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
instituirea behaviorismului, al cărui caracter contradictoriu a fost arătat. Odată eliminată conștiința, rămâne să i se găsească acestei științe un nou obiect: acesta va fi comportamentul, care implică totuși obiectivarea în el a unei subiectivități transcendentale, singura capabilă să îi confere "sensul" său. Iată de ce psihologia științifică nu își atinge cu-adevărat scopul decât contestând specificitatea și autonomia comportamentului uman, interpretându-l ca o simplă aparență, ca fenomen sau rezultat al unui proces în sine biologic. Cu această pretenție de a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
tehnico-științifică, cu releele sale politice și administrative, cere expulzarea culturii din locul prevăzut pentru dezvoltarea sa și, astfel, distrugerea pur și simplu a unei Universități destinate culturii. Acestor trei consecințe deja amintite li se adaugă o a patra, care le conferă "democrațiilor" moderne fizionomia lor proprie. Eliminarea subiectivității transcendentale de către proiectul galilean nu este niciodată completă, viața continuă, însă, spuneam noi, sub formele sale cele mai fruste: instinctele elementare se înfăptuiesc de la sine, fără vreo referire la un model de cultură
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și, de pildă, socială, geneza sa implică toate cercetările anterioare, un univers de cultură la care ea face trimitere potrivit unui joc complex de continuități sau de rupturi a căror reactivare este indispensabilă înțelegerii sale și în același timp îi conferă extraordinara sa putere de deschidere și de îmbogățire. Este mult mai simplu să alcătuiești un dosar privind o chestiune de actualitate; pentru aceasta sunt suficienți dascălii necalificați, dintre care mai mult de treizeci de procente, potrivit unui raport, nu au
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
celei care intră in această comunicare, și în măsura în care intră. Important este numărul de jurnaliști, cantitatea de camere de filmat adunate în jurul a ceea ce, în ele și prin ele, va accede la ființă: evenimentul. În ele și prin ele, care îi conferă nu doar importanța sa, ci și existența sa, existența mediatică, determinându-i în acest fel natura. Căci ceea ce aspiră la titlul de eveniment și, astfel, la ființă trebuie să fie în așa fel încât să poată fi televizat, el este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe deplin inteligibile a autodistrugerii. Sau, spus altfel: în orice stare de regres social este posibil a recunoaște, dincolo de evidența caracterelor stagnării și declinului, violența refuzului deliberat al vieții de a fi ea însăși. Caracteristica barbariei Occidentului și ceea ce îi conferă forța sa formidabilă este faptul că acest refuz s-a înfăptuit nu împotriva tuturor formelor de cultură, ci în interiorul uneia dintre ele, cea a cunoașterii. Și am văzut în ce fel: în ce fel proiectul de a ajunge la o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
omului însuși, ca în noile "științe umane", la distrugerea pur și simplu a umanității sale. Prin faptul de a fi fost îndepărtată din domeniile cunoașterii viața nu a încetat să subziste, așa cum am văzut, sub înfățișarea nevoilor brute, ceea ce îi conferă astăzi caracterul său "materialist" și barbar. Cu toate acestea, orice societate, în măsura în care se întemeiază pe o intersubiectivitate, nu posedă doar această bază constituită de modalitățile elementare de satisfacere a nevoii, ci implică o punere în raport constantă și mereu activă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
rolurilor și cel în care se exercită autoritatea, familia monoparentală poate gravita în jurul autorității incontestabile a adultului sau poate îmbrăca forme democratice, egalitare, în care adultul apare ca prieten al copilului, împărțind cu acesta o parte din treburile curente și conferindu-i o anumită autonomie decizională (mai ales în cazul copiilor mari). Familia monoparentală presupune cel puțin două generații: părinte, copil/copii. Ea poate avea însă mai multe generații, incluzând și bunicii. Rolurile membrilor familiei și, de aici, realizarea funcțiilor acesteia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
este plecarea din Centru prin căsătorie, deci formarea unei noi familii. Între obiectivele urmărite și soldate cu rezultate apreciabile se numără: învățarea rolului de mamă și dobândirea încrederii în forțele proprii, continuarea studiilor și găsirea unui loc de muncă, ceea ce conferă șanse reale de autonomie. De altfel, două dintre mame lucrau încă din perioada în care locuiau în Centrul mamă-copil, iar alte două erau în căutarea unui loc de muncă, prezentându-se la câteva interviuri. Situația în care o persoană rămâne
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
fi sensibilitatea la context, blândețea, protecția, grija, respectul pentru relații), dar nu unilaterală, într-un sens care să privească beneficiarul ca pasiv și neajutorat, ci, dimpotrivă, prin evidențierea calităților sale ca puncte de sprijin pentru o împuternicire care să-i confere autonomie și independență. Asistența socială dezvoltă o specie de activități care includ tot ceea ce facem ca să menținem și să refacem lumea noastră, astfel încât să putem trăi cât mai bine cu putință. Persoanele aflate în Centrul mamă-copil cunosc toate etapele ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
și privațiunilor. Munca domestică și îngrijirea copiilor nu sunt recunoscute, valorizate la adevărata lor importanță socială și, adesea, sunt atribuite femeilor ca obligații naturale. Suedia a fost prima țară care a adoptat, în 1974, așa-numita „asigurare parentală” prin care, conferindu-se fie tatălui, fie mamei, dacă lucrase anterior, dreptul la concediu de șase luni pentru îngrijirea copilului (iar din 1989 de cincisprezece luni), se reconsidera simultan atât statutul mamei ca părinte, cât și cel al tatălui, ce era astfel valorizat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
orientată către sfera publică. Educația pentru sfera privată 41 pare să fie lăsată în seama familiei. În școală, elevii nu sunt abilitați privind rolurile parentale. 3.3. Alocații familialetc "3.3. Alocații familiale" Într-o abordare istorică, ideea de a conferi din partea statului un sprijin de întreținere pentru familie poate fi legată, așa cum arătam la început, de ajutoarele de separație, care fuseseră instituite ca o măsură de susținere a familiilor soldaților înrolați pe front. Un moment istoric important în consolidarea ideii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
alege. În cazul familiei, este cunoscută expresia „rudele nu ți le-ai ales, ci ți-au fost date de Dumnezeu”. Legitimitatea rațională sau legală prezintă o relație de supunere impusă de reguli abstracte; are o natură impersonală. Autoritatea legală este conferită prin recunoașterea de către părinți a copilului ca legitim, ceea ce atrage o serie de drepturi și obligații din partea acestora față de copil. O altă modalitate de instituire a autorității părintești prin forme legale se poate realiza prin procedurile de adopție 22, încredințare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
puteri. Expresia ,,sunt și mamă, și tată” se referă exact la acest lucru, deși se întâmplă să auzim mai rar și expresia ,,sunt tată și mamă în același timp.” (Aurora Liiceanu, 1998, p. 77) În toate cazurile menționate, autoritatea era conferită prin diverse instituții publice, care activează în sistemul de protecție a copilului (Comisia pentru Protecția Copilului, Serviciul Public Specializat pentru Protecția Copilului, Agenția Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, Comitetul Român pentru Adopții) sau ca urmare a deciziei unei instanțe judecătorești
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
și eu, și tu12. Regulile sunt stabilite, acceptate și respectate de toți în mod echitabil, astfel încât să fie posibil respectul față de sine și față de ceilalți. Într-o familie monoparentală de tip partenerial, părintele singur se află în situația de a conferi suport pentru dezvoltarea copiilor și îi educă în ideea de a-l sprijini la rândul lor. Pe măsură ce dezvoltarea psihofiziologică permite copilului asumarea de responsabilități în familie, acesta exercită roluri din ce în ce mai complexe, până la a fi un adevărat partener de viață al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
starea în care se află și este lăsat să se descurce cum poate (există chiar un dezinteres răutăcios). Acesta este cazul în care intervenția sprijinului public este așteptată. Dacă susținerea publică se realizează, mecanismul social asistențial, prin care suportul este conferit beneficiarului aflat în nevoie, este și un temei pentru culpabilizarea părintelui singur (acesta apare ca o persoană care nu-și gestionează bine resursele, declanșează obligații pe care nu le poate onora, cum sunt cele care decurg din situația de părinte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]