2,136 matches
-
ultimă etapă din evoluția teoriilor organizaționale este caracterizată prin promovarea modelelor de abordare a organizațiilor ca „sisteme deschise și naturale”. Cele mai reprezentative modele teoretice dezvoltate în cadrul perspectivei de abordare a organizațiilor ca sisteme deschise și raționale sunt: teoriile de contingență și analiza costurilor tranzacționale promovată de Williamson. 10. 3.1. Teoriile de contingență Teoriile contingenței argumentează că orice problemă - fie umană, fie de structură - a organizațiilor trebuie abordată nu la modul general, ci în funcție de situația specifică. Aceasta înseamnă că nu
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
a organizațiilor ca „sisteme deschise și naturale”. Cele mai reprezentative modele teoretice dezvoltate în cadrul perspectivei de abordare a organizațiilor ca sisteme deschise și raționale sunt: teoriile de contingență și analiza costurilor tranzacționale promovată de Williamson. 10. 3.1. Teoriile de contingență Teoriile contingenței argumentează că orice problemă - fie umană, fie de structură - a organizațiilor trebuie abordată nu la modul general, ci în funcție de situația specifică. Aceasta înseamnă că nu există o singură sau „cea mai bună” structură de organizare, formă de motivare
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
ca „sisteme deschise și naturale”. Cele mai reprezentative modele teoretice dezvoltate în cadrul perspectivei de abordare a organizațiilor ca sisteme deschise și raționale sunt: teoriile de contingență și analiza costurilor tranzacționale promovată de Williamson. 10. 3.1. Teoriile de contingență Teoriile contingenței argumentează că orice problemă - fie umană, fie de structură - a organizațiilor trebuie abordată nu la modul general, ci în funcție de situația specifică. Aceasta înseamnă că nu există o singură sau „cea mai bună” structură de organizare, formă de motivare sau practică
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
ale organizației cu natura mediului în care funcționează. Constituindu-se ca o provocare la adresa interpretării organizațiilor ca sisteme închise, teoriile de continență accentuează ideea că „o mare parte a varianței din comportamentul unor firme depinde de mediu”. În cadrul abordării de contingență au fost promovat extrem de multe analize și modele a căror premisă principală era că modul de adecvare dintre caracteristicile organizațiilor și cerințele mediului va determina însăși capacitatea lor de adaptare. 10. 3.1.1. Tom Burns, G. M. Stalker Unul
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
manevrarea tranzacțiilor economice marcate de complexitate și incertitudine. Concluzii: Modelele teoretice prezentate în cadrul perspectivei de abordare a organizațiilor ca sisteme deschise și raționale au promovat, după cum s-a observat, modalități diferite de analiză și uneori soluții diferite. Dacă teoriile de contingență s-au centrat pe studierea structurilor organizaționale și a relațiilor lor cu mediul, accentuând necesitatea adecvării lor, teoria costurilor tranzacționale a promovat un cadru mai general de analiză, abordând structurile organizaționale din perspectiva aranjamentelor contractuale alternative prin care se urmărește
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
și stringența lor, incapacitatea obținerii lor din altă parte, spațiul de libertate al actorului social în alocarea resurselor critice, lipsa de control a organizației asupra resurselor critice etc. Deci, pentru a-și menține capacitatea de adaptare permanentă la cerințele și contingențele schimbătoare ale mediului, organizațiile încearcă să limiteze și chiar să evite, pe cât de mult posibil, influențele și constrângerile externe. 10. 4. 2. 2. Modelul ecologiei populației Promotorii acestei abordări (Singh, Lumsden, 1990) susțin că „nu există nici un motiv de a
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
o stare în care presupozițiile moderniste au fost subminate dar, în același timp nu generează (încă!) o psihosociologie a organizării care să reflecte pertinent realitățile sociale ale timpului nostru. CUVINTE-CHEIE: Management științific; birocrație; legitimitate și autoritate; efectul Hawthorne; relații umane; contingență; instituție; analiza costurilor tranzacționale; analiza ecologică; postmodernism LITERATURA RECOMANDATĂ: Pugh, D. S., Hickson, D. J., (1994). Managementul organizațiilor, București: CODECS Vlăsceanu, M. (1999). Organizațiile și cultura organizării. București: Editura Trei. Revista de psihologie organizațională (Din istoria psihologiei organizaționale. Autori și cărți
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
că nu ești.” Margaret Thatcher CUPRINS 14.1. Conducere, influență și putere în organizații 14.2. Abordări teoretice ale conducerii 14.2.1. Abordarea centrată pe trăsăturile de personalitate 14.2.2. Abordări centrate pe comportament 14.2.3. Teoriile contingenței 14.2.4. Teorii tranzacționale 14.2.5. Teoria conducerii carismatice 14.2.6. Teoria liderului tranzacțional vs. transformațional 14.3. Stiluri de conducere 14.3.1. Modelul continuum-ului conducerii 14.3.2. Grila conducerii (managerială) 14.3.3
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
ÎNVĂȚARE Studiind acest capitol, veți fi în măsură: să recunoașteți sursele de influență și putere în organizații să rezumați afirmațiile teoriei centrate pe trăsăturile de personalitate ale liderului să identificați limitele teoriilor comportamentale privind conducerea să descrieți modelul teoretic al contingenței să prezentați premisele teoriei rutei spre obiectiv să descrieți modelul schimbului lider-membru să identificați rolul carismei în conducere să explicați diferența între liderul tranzacțional și liderul transformațional să argumentați de ce nu există un stil de conducere ideal Calitatea exercitării funcției
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
timpului, acestea au evoluat de la străduințele tardive ale identificării unui model universal al trăsăturilor de personalitate care fac marii lideri, la încercările la fel de incomplete de a explica eficiența conducerii în termenii comportamentului manifestat de lider, până la așa-numitele „modele ale contingenței” care retușează deficiențele teoriilor anterioare, integrând dimensiunea situațională - contextul social, economic, politic, organizațional, valoric în care liderul acționează - în cadrul de analiză a stilurilor de conducere. Va fi definită de asemenea, conducerea carismatică și va fi urmărită evoluția accepțiunii acestui termen
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
dezvoltare (engl., development-oriented) ce ar caracteriza liderii care valorizează experimentarea strategiilor noi, caută idei inovatoare, generând și implementând schimbarea. Ekvall și Arvonen au găsit suport pentru ideea lor pe eșantioanele studiate în Finlanda și Suedia (ibidem). 14.2.3. Teoriile contingenței Una dintre criticile aduse teoriilor comportamentale se adresează faptului că acestea își promovează conceptele ca universal aplicabile în timp ce organizațiile există în variate forme și mărimi, fiecare cu activități diferite și toate operând în felurite contexte. Teoriile contingenței (situaționale) adaugă un
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
2.3. Teoriile contingenței Una dintre criticile aduse teoriilor comportamentale se adresează faptului că acestea își promovează conceptele ca universal aplicabile în timp ce organizațiile există în variate forme și mărimi, fiecare cu activități diferite și toate operând în felurite contexte. Teoriile contingenței (situaționale) adaugă un nou element analizei modului de conducere a oamenilor într-o organizație - contextul, situația în care este exercitată conducerea. Liderii de succes trebuie să fie capabili a identifica particularitățile contextului (mediului) și adapta comportamentul de conducere astfel încât acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
la Universitatea din Washington, a studiat peste 30 de ani eficiența organizațională și a conducerii în cadrul unui program de cercetare și consultanță aplicat în diferite organizații (agenții guvernamentale, societăți comerciale, organizații non-profit). Fiedler a elaborat în baza acestor studii teoria contingenței (engl., contingency theory) care postulează non-existența unui mod optim, ideal (the one best way) de conducere a oamenilor. Cel mai bun stil de conducere este determinat de situația în care acționează liderul. Teoria pornește de la trăsăturile liderului pe care Fiedler
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
să îndeplinească sau să contribuie la îndeplinirea misiunii. 14.2.6. Teoria liderului tranzacțional vs. transformațional Bass (1999) descrie liderul transformațional ca personalitatea capabilă a alinia interesele organizației cu cele ale membrilor ei. Majoritatea teoriilor precedente privind conducerea (e.g. teoria contingenței, teoria rutei spre obiectiv) abordează liderul tranzacțional care orientează sau motivează angajații în direcția scopurilor stabilite, prin clarificarea rolului acestora și în baza solicitărilor impuse de sarcini (cf. Robbins, 1998). Cele două concepte nu definesc abordări opuse ale actului de
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
în condiții dificile, este complexă, sau rutina sarcinii și condițiile de muncă sunt ușoare? Primul tip de sarcină beneficiază mai mult decât cel de-al doilea tip de stilul transformațional de leadership. Deasemenea, nivelul managementului poate constitui un factor de contingență relevant, în condițiile în care managerii din poziții diferite ale ierarhiei se confruntă cu diferite niveluri de incertitudine și tensiune. Aceasta nu înseamnă că numai directorii executivi trebuie să fie transformaționali; un lider transformațional cu mare succes pe care unul
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
agenții schimbării? În literatura de specialitate găsim frecvent discuții privind cea mai bună abordare a schimbării organizaționale. Multe abordări au avut succes în eforturile de schimbare organizațională, dar modelele nu funcționează cu succes în orice organizație. Vă prezentăm, din perspectiva contingenței, un model al schimbării constând în cinci variabile: 1. Oameni; 2. Sarcină; 3. Tehnologie; 4. Structură; 5. Strategie. Acest sistem se folosește pentru a organiza abordările schimbării organizaționale în mai multe categorii: Abordări axate pe oameni; Abordări axate pe sarcini
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
capacitatea superioară de a învăța și de a se adapta, responsabilitatea socială, tendința de a se centra pe practicile intuitive în dauna conceptelor teoretice sofistiscate. 2003 Managementul schimbării eficiente - cerințe situaționale vs. condiții organizaționale Strohm Oliver Prezentarea unui model al contingenței pentru managementul schimbării eficiente și testarea sa empirică prin studii de caz asupra industriei, administrației publice și sectorului serviciilor. 2003 Evoluția asistată și puterea managementului - cazul unei firme de inginerie aflată în tranziție Emans Ben Boogers Astrid Grutters Centa Propune
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
Acomodare Compromis Colaborare Evitare Influență Putere Puterea poziției Puterea personală Puterea informațională Abordare centrată pe trăsăturile de personalitate Teoria „Omului Mare” Studiile Universității Ohio Studiile Universității Michigan Inițierea structurii Considerarea Centrare pe producție Centrare pe oameni Centrare pe dezvoltare Teoria contingenței Control Lider preocupat de sarcină Lider preocupat de relații Teoria rutei spre obiectiv Stil de conducere Stil autoritar Stil permisiv Stil directiv Stil suportiv Stil participativ Stil orientat către realizări Modelul schimbului lider-membru al echipei Membri in-group Membri out-group Teoria
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
transformațional Lider tranzacțional Influență idealizată Grila conducerii Conducere centrată pe sarcină Conducere populistă Conducere secătuită Conducere moderată Conducere centrată pe grup Argumentul substitutelor conducerii Management științific Birocrație Principiile administrării Legitimitate și autoritate Birocrație Școala relațiilor umane Efectul Hawthorne Comportamentul cooperator Contingență Instituție Analiza costurilor tranzacționale Analiza ecologică Dependența de resurse Modelul ecologiei populației Teorie instituțională Postmodernism Accidente de muncă Așteptare Cibernetică Cromatică industrială Efort Ergonomie Eroare umană Factor uman Factori motivaționali extrinseci Factori motivaționali intrinseci Feedback Ierarhia trebuințelor Iluminat Instrumentalitate Justețe
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
unei boli este notificată obligatoriu și imediat autorității competente; > programele naționale de supraveghere; > sistemul de monitorizare și situația febrei clasice porcine, în special în ceea ce privește zimbrul sălbatic; > pregătirile pentru procedurile de notificare comunitare și sistemul ADNS; > stadiul pregătirii în ceea ce privește planurile de contingențe; > stabilirea laboratoarelor naționale de referință și proiectele pentru folosirea laboratoarelor în alte țări UE. UE considera că ar fi bine ca România să adere la sistemul ADNS, în mod voluntar, cât mai curând posibil. Privitor la comerțul cu animale vii
by Vasile Puşcaş [Corola-publishinghouse/Science/1093_a_2601]
-
din viața scriitorului studiat sunt luate în considerare, pentru că ele „aruncă oarecare lumină asupra operei sale”. D. acorda un loc însemnat factorilor sociali în evoluția fenomenului literar, conferind însă rolul hotărâtor celor psihologici; operele trebuie studiate, după părerea să, „în legătură cu contingențele de timp, de loc, în care s-au produs”. În domeniul comparatisticii, viziunea să este tot de sorginte franceză; ea stă sub semnul unor nume de referință: Fernand Baldensperger, Paul Hazard, Paul Van Tieghem ș.a. Datorită studiilor lui D., V.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286878_a_288207]
-
perspective de abordare au fost ulterior considerate aspecte diferite ale unei realități multifațetate. Deși la ora actuală este un truism aspectul multiplu determinat și interacționist al personalității, comportamentul acesteia fiind concomitent o reflexie a unor dispoziții stabile și a unor contingențe situaționale, analiza din perspectivă istorică a unor erori ignorate în demersurile de cercetare ar putea elimina tendințele de a supraestima când dispozițiile, când situația. De fapt, în legătură cu accepțiunea specificității comportamentale, de-a lungul timpului s-au conturat două poziții. În
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
inconsistența cross-situațională este înrădăcinată în natura personalității. Pe această direcție, cei cu orientare situaționistă (Bandura, 1969; Mischel, 1968) au avansat câteva explicații, considerând că stabilitatea temporală, confirmată frecvent în detrimentul celei cross-situaționale, este în acord cu teoria învățării sociale. Mai precis, contingențele situaționale ar rămâne constante de-a lungul timpului și de aceea comportamentul amorsat de acestea ar fi, în mod paralel, stabil în timp. Totuși, această explicație nu este foarte robustă, întrucât, așa cum postulează punctul de vedere interacționist (Bowers, 1973), stabilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
mod paralel, stabil în timp. Totuși, această explicație nu este foarte robustă, întrucât, așa cum postulează punctul de vedere interacționist (Bowers, 1973), stabilitatea situațională a caracteristicilor obiective nu conduce neapărat persoana la reprezentări subiective sinonime în raport cu repetarea aceluiași context. Ca atare, contingențele obiective nu au nici o forță, atâta vreme cât nu-și păstrează caracterul invariant-temporal și în planul perceptiv. Ulterior, Mischel (1973) a revenit, introducând chiar o teorie social-cognitivă a personalității, în care variabilele persoană erau reintroduse în problematica consistenței. La fel a procedat
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
potențial cuceritor de dragul păcii. E.H. Carr l-a interpretat în acest mod atunci și așa îl privește și acum A.J.P. Taylor. Greșeala raționamentului, de care puțini oameni erau - sau puteau fi - conștienți atunci, a fost, din nou, neglijarea rolului contingenței inerente în predicția politică. Ceea ce retrospectiv apare drept adevăr a fost fie complet necunoscut, fie nu putea fi determinat de altceva decât de o simplă intuiție. Să ne referim, în cele din urmă, la problema contemporană a războiului nuclear. Din
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]