1,826 matches
-
pedepsiți cei care le loviseră, era decizia lui. Dar cei de la poliția Grampian nici n-aveau de gând să-i dea iar drumul pe străzi. Stupizii ăia puteau fi Încă acolo. Probabil apăruse și presa. „GLOATA LOCALĂ CAPTUREAZĂ SPERIETORUL DE COPILAȘI!“ Nu, „gloata“ suna prea negativ. În definitiv, oamenii ăștia violenți și proști erau eroi. „PĂRINȚII CAPTUREAZĂ PEDOFILUL DE LA PRIMĂRIE!“. Da, așa mai mergea. — Sunteți sigur, domnule Philips? Întrebă Insch. Hoitarul DĂDU din cap. — Bine. În cazul acesta, vă dăm bunurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
nu e apt pentru a fi interogat. Aruncă o privire chiorâșă către bărbatul urât mirositor care stătea lângă el. — Starea lui mintală e o chestiune cunoscută. Are nevoie de ajutor, nu de Încarcerare. Insch Își trânti scaunul În față. — Iar copilașii care zac la morgă ar fi trebuit să fie acasă, vii și nevătămați, nu omorâți de un ciudat sucit! Își Încrucișă brațele, umflându-și cusăturile cămășii, ceea ce Îl făcu să pară și mai mare. — Vreau să știu unde e Peter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
morgă ar fi trebuit să fie acasă, vii și nevătămați, nu omorâți de un ciudat sucit! Își Încrucișă brațele, umflându-și cusăturile cămășii, ceea ce Îl făcu să pară și mai mare. — Vreau să știu unde e Peter Lumley și câți copilași a mai ucis. — Inspectore, eu Înțeleg că doar vă faceți datoria, dar Bernard nu e În stare să vă răspundă la Întrebări. Uitați-vă la el! Se uitară. Mâinile Îi semănau cu niște păsări rănite, zbătându-se pe tăblia mesei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și făcu Logan. Tot drumul până la minicamera sa de anchetă. Agenta era iar la telefon, notând nume și declarații. Dat fiind că arestarea Hoitarului era În toate ziarele și la știrile de televiziune, toată lumea, cu tot cu cățel și purcel, oferea informații. Copilaș ucis, domnule polițist? Nici o problemă. Am văzut-o urcându-se Într-o mașină de gunoi Corporation. Curajoasă și imprundentă, cu tipul ăsta din ziare... Autoritățile sanitare Începuseră să-i răspundă la solicitarea de informații privind fetițele cu TBC din ultimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
putrezind din fotografiile lui post mortem. Tot mai crezi că el a făcut-o? — Hoitarul? Insch strânse din umeri și mestecă. Nu prea mai pare probabil, așa-i? Nu cu băiatul vesel de colo, cu colecția lui de poze cu copilași. Cine știe, poate au ei un soi de afacere de-a lor, pedofilii. Se Încruntă. Ar fi grozav, nu? O grămadă de ticăloși din ăștia bolnavi afară. Numai că nici unul dintre copiii din pozele lui Nicholson nu e dezbrăcat. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Hoitar Își fixă privirea. Dinții i se Încleștară. Își apăsa pumnii cu putere pe frunte. — Vreau să merg acasă! Sunt lucrurile mele! Polițista cea masivă lăsă jos ceainicul și scoase sunete calmante, de parcă omul cel mizer și agitat era un copilaș cu un genunchi julit. — Sssst, ssssst, spuse ea, atingând brațul Hoitarului cu o mână dolofană acoperită de inele. E-n regulă. Totul o să fie bine. O să fii În siguranță aici cu noi. N-o să lăsăm să ți se-ntâmple nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Laz, mă descurc cu chestia asta. Să-i dau atingerea magică, de Midas, a lui Colin Miller. Trântim o copie a radiografiilor pe prima pagină. Îi punem pe cei de la departamentul de grafică că ne tragă ceva imagini de genul „copilaș lovit În plin de Volvo“. Bob e unchiu-tău. Numai că n-o să iasă până luni. Te-ai uitat la televizor de dimineață? Au o zi de teren. Dama ta de la Pantomimă n-o să mai aibă serviciu până atunci. I-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
vedea cum e ascuns cadavrul. Toți ceilalți aveau să urmărească telefoanele date de cetățenii preocupați. Cele mai multe fuseseră primite imediat ce se aflase că Hoitarul fusese eliberat. Ciudat cât de mulți oameni Își aminteau să-i fi văzut căruciorul pe unde dispăruseră copilașii. În cele din urmă, ședința de dimineață se liniști și se Împrăștiară cu toții, privind cu jind la teancul de bani de pe birou În drum spre ieșire, cu fețele la fel de Întunecate ca vremea de afară, până rămaseră doar Napier, Logan și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
om masiv, cam la cincizeci de ani, cu părul dat pe spate și sprâncene de terrier, se ocupa acum de consolă. Sorbea dintr-o sticlă de Lucozade, cu capul Îngropat Într-un exemplar al ziarului de dimineață. „SUSPECTUL DE UCIDEREA COPILAȘILOR ÎNJUNGHIAT MORTAL!“ era Întins pe prima pagină. Când Logan Îl atenționă că erau acolo, se Încruntă și flutură cu mâna spre un teanc de casete video cu etichete. Așezându-se la o consolă unde puteau viziona casetele, Logan și Watson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
mă poarte mai departe, ca să zic așa, puteam să par celor din jur ca și cum aș purta o responsabilitate reală. Câteodată aveam impresia că Sally vede foarte bine: a fost un copil foarte precaut - așa fusese dintotdeauna - și, în vreme ce Ben fusese copilașul meu, Sally îmi păruse adesea mai degrabă o egală. Și totuși, în momentul acesta, privind la trandafirii roz de pe felicitare, mă simțeam de vreo șase ani. E așa un scump, Charlie al meu, m-am gândit eu. Doar un băiețel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Chiar și de unde mă aflam îi zăream sângele scurgându-i-se într-o parte pe față și când țipătul a izbucnit din nou, a fost și mai îngrozitor, pentru că acum vedeam creatura nefericită care-l scotea. Ben, fiul meu drag, copilașul meu, băiețelul meu. Șocul de a-l vedea mă făcuse să dau drumul respirației pe care mi-o ținusem într-un geamăt sonor, iar el s-a întors și m-a privit. Părul din față îi era întunecat și ud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
scosese la iveală un vechi obuz de artilerie sau un proiectil de mortier. Kimura strigă la al doilea soldat care aștepta lîngă sîrma ghimpată. Își goni muștele de pe față și Începu să vorbească obiectului, de parcă i-ar fi șoptit unui copilaș. Îl ridică deasupra capului, cum făceau soldații japonezi cînd aruncau o grenadă. Jim așteptă explozia, apoi Își dădu seama că soldatul Kimura ținea În mînă o broască țestoasă mare, de apă dulce. Capul creaturii ieși din carapace, iar Kimura Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
a susținut mereu că, În principiu, nu are nimic Împotrivă, procedura În sine Încă o deranja. Ruby și-a amintit cum, cu câteva minute Înainte de Începerea circumciziei lui Ben, Fi a izbucnit În lacrimi pentru că se simțea vinovată pentru „mutilarea copilașului meu“. Bridget a Înrăutățit situația punând paie pe foc. Nu era nici o Îndoială că și astăzi a făcut la fel și că Saul Încerca probabil să o calmeze pe Fi. Ruby s-a hotărât să o caute pe Bridget și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
și, cu bebelușul pe cale să se nască În câteva săptămâni, avea destule motive să fie ocupată. Mătușa Sylvia apăru și ea cu câteva minute după Ronnie. Se Înțelesese cu Ruby să Împartă de cutii de suc și biscuiți de Crăciun copilașilor. Încă mai părea tristă, dar dacă era să te iei după aparența fizică - machiaj perfect, fustă maxi din piele Întoarsă și bluză asortata din cașmir - se descurca destul de bine cu situația. — Deci, ai terminat-o cu Nigel? Întrebă Ruby. —Cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
se aștepta să vină era Nigel. Intră destul de spășit - probabil din cauză că știa că Sylvia spusese familiei despre mica lor ceartă. O salută pe Ruby făcându-i cu mâna puțin stânjenit și se duse țintă la mătușa Sylvia. Chiar atunci un copilaș a Început să se joace Învârtind de butonul de volum de la CD player și a reușit să Închidă muzica de tot. Ca urmare, toată lumea auzi schimbul de replici care urmă Între Sylvia și Nigel. Parcă ți-am zis că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
cu ochii plini de lacrimi de bucurie: —Hello, bebelușule, spuse ea. Ruby Îngenunche lângă tatăl ei. —E frumoasă, spuse ea cu ochii plini de lacrimi. E așa de frumoasă! Medicii de la ambulanță ajunseseră deja. Luară situația sub control repede, Înveliră copilașul Într-o pătură septică și o puseră pe Ronnie pe o targă. —O să ai nevoie de câteva cusături, Îi spuse Sam, dar altfel totul e perfect În regulă. —Mulțumesc, Îi spuse Ronnie lui Sam, luându-i mâna. Mulțumesc pentru că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Augusto se luă după ochii ei, ca magnetizat și fără a-și da seama. Și așa o stradă, și alta, și alta. „Dar ce-o fi făcând- își spunea pe drum Augusto, care mai degrabă vorbea cu sine decât gândea - copilașul ăla, lungit pe burtă? O fi contemplând vreo furnică, sunt sigur! Furnica, uf!, unul din cele mai ipocrite animale! Nu face decât să se vânture de colo-colo, făcându-ne să credem că muncește. E ca puturosul ăla, care merge în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de vină.“ Și alteori: „Gata cu asta, gata cu asta!“ Dar a născut și totul s-a schimbat. Parcă ne-am fi trezit dintr-un somn și parcă abia ne-am fi căsătorit. Eu unul am devenit orb, total orb; copilașul ăla m-a orbit. Atât de orb sunt, încât toți spun că Elena mea a rămas absolut desfigurată din pricina sarcinii și-a nașterii, că e un schelet și că a îmbătrânit cu cel puțin zece ani, iar mie mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
lipsește dintr-un careu oarecare. Și le pune tuturor viața la punct. Uită-te la puloverul tău: pe jumătate În pantaloni, pe jumătate afară. Și gulerul e și el pe jumătate aranjat și pe jumătate răsucit Înăuntru. Ca la un copilaș. Cu asta tăcu, deși un zâmbet cald Îi lumina În continuare chipul larg, deschis, Îngândurat, de parcă ar fi fost uitat acolo. După ce rămase o vreme adâncită În gânduri, adăugă cu tristețe, fără să-i explice legătura: —Tatăl meu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cu jumătate de veac, când el avea patru ani. Acesta murise probabil la vârsta de trei săptămâni din cauza unei malformații congenitale despre care Fima nu știa nimic și despre care părinții nu vorbiseră niciodată În prezența lui. Nu-și amintea copilașul și nici doliul, dar vedea cu claritate În fața ochilor căciulița croșetată, albastră, așezată pe noptiera mamei sale. La moartea ei, taică-său făcuse să dispară și căciulița albastră croșetată. Oare o dăduse și pe ea, Împreună cu toate hainele mamei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
așezat În fotoliul său, În papuci, și citește o carte despre istoria barajelor. Pe brațul fotoliului se află un păhărel de coniac. Soția lui iese din baie, cu părul ud, rozalie, parfumată, Înfășurată Într-un halat din flanelă albastră. Un copilaș joacă liniștit pe covor domino. Focul dansează ca o floare delicată În spatele grilajului căminului. Încă puțin și vor cina În fața televizorului, urmărind un serial comic pentru toată familia. Apoi vor culca Împreună copilul, Îi vor spune o poveste, Îl vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
L-ai învățat cu nărav de la început, obiectă atunci fratele său de sub țeasta lui Peter Altenberg, în dialect specific vienez. Nu-i așa Peter? Inconștientul meu amic îmi zâmbea copilărește, fericit de revedere. Cine nu l-a cunoscut pe blândul copilaș în etate de patruzeci și ceva de ani, cu numele de Peter Altenberg, are tot dreptul să regrete. El a scris numai câte un singur cuvânt din fiecare poezie delicată, pe care însă a trăit-o în toată frumusețea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
m-a făcut să leșin. Când patroana m-a întrebat, cu surâsul ei de viperă, dacă „mi-e cald sub limbă”, am fugit cu șorțul pe mine. În ziua aceea mâncasem doar un bob de strugure scăpat din ciorchinele unui copilaș, pe dușumeaua sălii de așteptare a gării. Am plecat apoi singur și străin, de-a lungul șinelor, ca să fug cât mai departe de casa părintească. - Mama ta umblă noaptea prin odăi și-și frânge mâinile de deznădejde - spuse tata și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
a rămas burtica plinuță de mâncăcioasă ce erai?... - A tăiat din ea Nenea Doctoru o felie ca dintr-un pepene, a turnat lapte și mi-a pus-o la loc, cântă Adriana. Vorbește pe nas și glasul ei blajin de copilaș cuminte împlinește o melodie vagă și obosită. Dințișorii ei crescuți neregulat, îi sunt căzuți în parte. Ceilalți se clatină ca să facă loc altora, care întârzie să iasă. Prin pielița albă ca marmora, fină și străvezie i se zăresc vinișoarele albastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pus să le păzească. Nu vroia să le spună, însă, cine le-a aprins. Zicea trompetul că numai atâta ținea să știe domnul maior, dar că el tăcea ca mutul. Se încăpățâna să nu destăinuiască adevărul, cu toate că văzuse, din deal, copilașii vecinului, frecând pe cutie niște bețe de chibrituri. Dar până să dea fuga într-acolo, copiii fugiseră și paiele ardeau cu flacără înaltă și mistuitoare. Ținea mult trompetul ca vecinii să nu intre în pușcărie, și ca să nu le rămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]