6,862 matches
-
deplină însă umple ochii de lacrimi, poate dezlănțui urletul interior al neputinței de a alina toate durerile și nedreptățile lumii. Bărbatul la patruzeci de ani își conține în el puiul de om, copilul, adolescentul, tânărul. Ca un căpitan al propriei corăbii, poate scruta orizontul mărilor lui existențiale și se poate îndrepta către acel „cap compas” al liberei alegeri. Și la fel de conștient se poate îndrepta spre bătrânul care se află tot în el. Lumea însă, odată privită cu acest fel de a
PATRUZECI DE SECUNDE de CONSTANTIN POPESCU în ediţia nr. 96 din 06 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341750_a_343079]
-
o flacără mare, am văzut o minune, cei cărora ni s-a dat s-o vedem, care pentru aceea am fost păstrați în viață ca să vestim și altora cele întâmplate. Căci focul, luând forma unei cămăși, ca o pânză de corabie umflată în vânt, înconjură ca un cerc trupul mucenicului. Iar el stătea în mijloc, nu ca un trup care arde, ci ca o pâine ce se coace, ori ca aurul și argintul, ce se prelucrează în cuptor. Tot în acel
JERTFA EUHARISTICĂ – ÎNTRE ASUMAREA RESPONSABILĂ A LIBERTĂŢII UMANE ŞI REALITATEA AUTENTICĂ A MUCENICIEI CREŞTINE de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341723_a_343052]
-
Acasa > Impact > Scrieri > ÎNTÂLNIREA CU NOROCUL... Autor: Valentina Becart Publicat în: Ediția nr. 1188 din 02 aprilie 2014 Toate Articolele Autorului * * * * N-aveam niciun chef să întâlnesc pe cineva în ziua aceea. Corăbiile se scufundaseră demult și valuri învolburate de gânduri se rostogoleau în căutarea comorilor pierdute... în trecerea grăbită a timpului. Mergeam fără țintă, pierdută în mulțimea străzii, iar privirile obosite rătăceau în depărtări nebuloase, lipsite de contur. La un moment dat
ÎNTÂLNIREA CU NOROCUL... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341865_a_343194]
-
vândută) devine Prostituata Sacră: Femeia (pluralizată) cu “ură și turbare în ochii ... negri, adânci și disperați” (ochi luciferizați) se transfigurează în Formă Hieratică: “Ca marmura de albe, ca ea neprihănită” - apoi, în stadiul mare, refăcând echilibrul orfic-thanathic: “Scânteie marea lină... Corăbii învechite scheletele de lemn” (ca forme de graniță, între schelet și Revelație) pătrund, prin pânzele lunare (“țin pânzele umflate în fața lunei”) în stadiul Logos de Foc, Logos de Roată: “Și-n roată de foc galben stă fața-i ca un
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
copile albe cu părul blond și des (...) Era pe lumea asta mândră-mpărăție (...) Domnea în ea un împărat prea mare...” etc.). Faustus Maniheeanul (cf. Mircea Eliade, op. cit.) sune despre sufletele fericiților morți că sunt continuu transportate, spre Paradisul celest, de Corăbiile Lunii și Soarelui. Iată că această imagine a Soarelui Negru-călăuză a corăbiilor negre (de fapt, el însuși, Soarele Negru, fiind corabie spre Paradis) și a Lunii-Fată (“în umbra falnicelor bolți” - bolțile fiind corăbii întoarse, semicercuri tânjind după re-împlinirea în cerc
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
-mpărăție (...) Domnea în ea un împărat prea mare...” etc.). Faustus Maniheeanul (cf. Mircea Eliade, op. cit.) sune despre sufletele fericiților morți că sunt continuu transportate, spre Paradisul celest, de Corăbiile Lunii și Soarelui. Iată că această imagine a Soarelui Negru-călăuză a corăbiilor negre (de fapt, el însuși, Soarele Negru, fiind corabie spre Paradis) și a Lunii-Fată (“în umbra falnicelor bolți” - bolțile fiind corăbii întoarse, semicercuri tânjind după re-împlinirea în cerc), din Luceafărul, pot fi considerate, dacă nu reminiscențe, cel puțin coincidențe de
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
Faustus Maniheeanul (cf. Mircea Eliade, op. cit.) sune despre sufletele fericiților morți că sunt continuu transportate, spre Paradisul celest, de Corăbiile Lunii și Soarelui. Iată că această imagine a Soarelui Negru-călăuză a corăbiilor negre (de fapt, el însuși, Soarele Negru, fiind corabie spre Paradis) și a Lunii-Fată (“în umbra falnicelor bolți” - bolțile fiind corăbii întoarse, semicercuri tânjind după re-împlinirea în cerc), din Luceafărul, pot fi considerate, dacă nu reminiscențe, cel puțin coincidențe de viziune arhetipală, între viziunea eminesciană și cea a lui
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
sunt continuu transportate, spre Paradisul celest, de Corăbiile Lunii și Soarelui. Iată că această imagine a Soarelui Negru-călăuză a corăbiilor negre (de fapt, el însuși, Soarele Negru, fiind corabie spre Paradis) și a Lunii-Fată (“în umbra falnicelor bolți” - bolțile fiind corăbii întoarse, semicercuri tânjind după re-împlinirea în cerc), din Luceafărul, pot fi considerate, dacă nu reminiscențe, cel puțin coincidențe de viziune arhetipală, între viziunea eminesciană și cea a lui Faustus Maniheeanul. Pentru răscumpărare, trebuie evitată procreația. În Luceafărul, a) cuplu cătaților-regăsiți
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
acest minunat copil, eminent la învățătură și cu mare talent de povestitor. Doar lumea copiilor răspândește inocența, zâmbetul, candoarea și speranța, rămânând în lumea viselor și trăirilor magice. George Stroia are o imaginație bogată, cultivă binele și frumosul. Navighează pe corabia viitorului cu personaje de basm - în mod deosebit: împărați, regi, prinți și prințese dar și păsări și animale deosebite - și dornic de aventură. Toate poveștile și basmele se citesc cu ”sufletul la gură” adunând din ele multe învățăminte pentru viață
ELEVUL-SCRIITOR GEORGE NICOLAE STROIA IMPLINESTE 13 ANI .LA MULTI ANI ! de MIHAI MARIN în ediţia nr. 807 din 17 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342193_a_343522]
-
contextul raportului Poet-cititor. Este o replică la poezia „Ție, cititorule”, semnată de generoasa poetă Gina Zaharia (vezi „Confluențe literare”). O dedic, cu timiditate, privilegiaților aflați în grațiile muzelor Euterpe și/sau Calliope. *** POETULUI Pierdut sunt în pustiul rece-al zării, Corabie-s, cu pânze sfâșiate, Mi-i stoarsă vlaga de vampirii mării Și mă hrănesc cu țărmuri inventate. * Dar din acest preaplin de neputință Zvâcnește-n mine bobul de lumină, Prevestitor semnal de biruință, Acord suav de muzică divină. * Din marea
DE LA CITITOR, OMAGIU (POETULUI) de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342317_a_343646]
-
largă. Toată ziua alerga de colo până colo ca să ajute pe cineva. Suferea de boala singurătații cu toate că avea un băiat, pe Panait, care marinar fiind, nu dădea pe acasă cu săptămânile, sau uneori chiar cu lunile, străbătând mările lumii cu corabia moștenită de la tatăl său, care fusese și el, la rândul său, tot marinar. Într-o seară, întorcându-se acasă, Babana auzi un mieunat slab care venea dintr-o fundătură plină de gunoaie. Inima n-o lăsă să plece mai departe
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]
-
se întoarse acasă și după ce dădu toate lucrurile de pomană, vându casa, dar de motan nu putu să scape. Nimeni nu-l vroia pe leneșul Ispas-Motan Gras. Până la urmă, din respect pentru mumă-sa, luă și motanul cu el pe corabie. Ajuns acolo, pentru „leneșul cel negru”, cum îl numise Panait, se termină cu binele. Adio ficat prăjit, ouțe fierte în lapte și smântână proaspătă! Mâncarea marinarilor era peștele, care la început, lui Ispas-Motan Gras, nu-i plăcu de fel, odată
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]
-
care se ocupau cu comerțul cu măsline, sau uleiul acestora, deveniseră oameni cu bani. Se încumetă și el, începând să facă curse regulate cu marfă la Southampton, Londra și Liverpool. Afacerile mergeau strună și deseori termina cursa cu buzunarul doldora. Corabia fiind micuță, de obicei naviga singur. Uneori, când era mult de lucru si străbatea o distanța mai mare, mai angaja câte un membru-doi în echipaj. În general, pentru afaceri mici și distanțe mai scurte, pe corabie erau numai căpitanul și
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]
-
cursa cu buzunarul doldora. Corabia fiind micuță, de obicei naviga singur. Uneori, când era mult de lucru si străbatea o distanța mai mare, mai angaja câte un membru-doi în echipaj. În general, pentru afaceri mici și distanțe mai scurte, pe corabie erau numai căpitanul și motanul. Panait, cam posac nu prea era prietenos cu Ispas, iar acesta speriat de imesitatea apei stătea mai mult în cabină, cocoțat pe patul marinarului unde visa la căsuța cu pridvor din Braila și bunătățile culinare
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]
-
Ceasul rău, pisica neagră! Într-o zi, întorcându-se dintr-o cursă făcută la Liverpool, la ieșirea din strâmtoarea Sfântu Gheorghe, situată în sudul Mării Irlandei, o furtună groaznică îi ajunse din urmă, aruncând toate furiile vântului și a mării peste corabie. Totul se zgâlțâia și se zbuciuma. Ispas, zăpăcit și speriat, se ascunse sub pat înfingându-și adânc ghiarele în dușumeaua de lemn pentru a-și putea menține echilibrul. Panait, la timonă, încerca cu mare greutate să țină corabia cât mai dreaptă
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]
-
a mării peste corabie. Totul se zgâlțâia și se zbuciuma. Ispas, zăpăcit și speriat, se ascunse sub pat înfingându-și adânc ghiarele în dușumeaua de lemn pentru a-și putea menține echilibrul. Panait, la timonă, încerca cu mare greutate să țină corabia cât mai dreaptă. Deodată, furia naturii dezlănțuite rupse o parte din catarg care căzu peste cârmă și câmaci. Acesta aproape mort, zăcea imobilizat sub greutatea arborelui. Totul părea că se scufundă în adâncuri. Rămasă fără control, corabia sălta ca o
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]
-
greutate să țină corabia cât mai dreaptă. Deodată, furia naturii dezlănțuite rupse o parte din catarg care căzu peste cârmă și câmaci. Acesta aproape mort, zăcea imobilizat sub greutatea arborelui. Totul părea că se scufundă în adâncuri. Rămasă fără control, corabia sălta ca o coajă de nucă pe valurile imense. Se făcu beznă, deoarece puterea sălbaticului uragan întunecase și soarele. Marea vuia și se zbătea ca o fiară prinsă în capcană. Apoi, încet-încet totul se liniști și veni adevărata noapte. O
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]
-
cât mai aproape de el și începu să-i toarcă încetișor la ureche de parcă ar fi vrut să-i liniștească durerile. Peste o vreme marinarul își reveni din nou, dar nu putu să facă nici o mișcare fără să țipe de durere. Corabia, asemeni unei fantome, plutea în derivă, fără control, pe ape necunoscute. Mai trecu o zi, timp în care Panait se zbătu între viață și moarte, aiurind și suferind din cauza durerii. Piciorul i-se umflase și îl chinuia foarte tare. Noroc
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]
-
brațe pe Ispas, mângâindu-l cu tandrețe. Crezu că visează în continuare. Simți durerea din picior și își dădu seama că totul e real. Unul dintre oameni îl intrebă în limba engleză ce s-a întâmplat cu el și cu corabia. Abia putând să lege câteva cuvinte le spuse despre furtună și despre accident. Cel mai tânar dintre cei doi necunoscuți ii examină piciorul și dădu nemulțumit din cap... Panait își pierdu cunoștința trecând din nou în lumea viselor. Parcă auzea
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]
-
promise suferindului că se va interesa de soarta motanului. După câteva zile Samantha îi dădu o parte din veștile care îl interesau. Fusese salvat de echipajul unei nave australiene de comerț care îl aduseseră până în portul Plymouth. Despre motan și corabia avariată nimeni nu putuse să-i dea nici o știre. Trecuse o lună de când era în spital și Panait se simțea din ce în ce mai bine. Începu să iasă singur în parcul spitalului, manevrând cu mâinile, destul de abil, căruciorul cu rotile. Era totuși nemulțumit
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]
-
începuse greu, cu dureri, cu căderi, dar și cu multe speranțe. După două luni însă, mergea binișor! Între timp, contactă compania de asigurări maritime Lloyd, care căzu de acord să-i plătească o sumă importantă despăgubire pentru invaliditate și pentru corabia avariată. Era totuși norocos, deoarece, făcând comerț cu englezii, fusese obligat de legile locale să își facă o poliță de asigurare cu faimoasa companie. Deveni peste noapte un om cu bani, dar fără prea multe speranțe și bucurii. Se simțea
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]
-
locale să își facă o poliță de asigurare cu faimoasa companie. Deveni peste noapte un om cu bani, dar fără prea multe speranțe și bucurii. Se simțea foarte singur și fără prieteni sau cineva apropiat. Îi părea rău și de corabia dispărută, mai ales că era moștenită de la bunul său tată, corabie care poate se odihnea prin cine știe ce cimitir de nave... sau prin cine știe ce fund de mare. Cel mai mult simțea însă lipsa prietenului Ispas. Îl apucă și dorul de casă
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]
-
Deveni peste noapte un om cu bani, dar fără prea multe speranțe și bucurii. Se simțea foarte singur și fără prieteni sau cineva apropiat. Îi părea rău și de corabia dispărută, mai ales că era moștenită de la bunul său tată, corabie care poate se odihnea prin cine știe ce cimitir de nave... sau prin cine știe ce fund de mare. Cel mai mult simțea însă lipsa prietenului Ispas. Îl apucă și dorul de casă, de Brăila. S-ar fi întors în România, dar acolo, după cum
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]
-
gânduri. Vasul australian care îl salvase se numea Billabong și plecase mai de mult timp spre casă. Acest fapt îl întristă foarte tare, deoarece nu primi nici o știre referitoare la Ispas. Trăia totuși cu speranța că motanul nu rămăsese pe corabia abandonată. Aflase și numele capitanului care îl salvase. Acesta se numea Tom Buddle și era originar din Sydney. Se duse la căpitania portului și dădu urgent o depeșă în Australia, în care cerea să ia legătura cu căpitanul Buddle. Timpul
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]
-
Tom Buddle, personal. Acesta ieșise la pensie și avea grijă de un far situat la South Head, capul unei mici peninsule de lângă Sydney. Îi mai scrisese că în compania sa se află și motanul negru pe care îl găsise pe corabia avariată și căruia îi spunea Nelson, neștiind ce nume avusese înainte. Panait înebuni de bucurie. Fără să stea pe gânduri, fiindu-i dor de Ispas, fiindu-i dor de mare, fiindu-i dor de aventură, se urcă pe prima corabie
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]