4,179 matches
-
clipă se ridică iar, și-ndată tăcu. Flăcăul se repezi îndărăt. După douăzeci de pași, auzi chiar pe coastă, aproape, o bătaie de pușcă. Tremurând de tulburare, apucă în fugă, și când ajunse în preajma colibei, iar îl fulgeră parcă chemarea cornului. „Ce să fie? Ce are bătrânul?“ se întrebă el gâfâind. Când ajunse în ușa colibei de cetină, zări pe bătrân culcat într-o rână, cu ochii bulbucați și arzători ațintiți asupră-i. În mâna dreaptă strângea cornul cu care buciumase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fulgeră parcă chemarea cornului. „Ce să fie? Ce are bătrânul?“ se întrebă el gâfâind. Când ajunse în ușa colibei de cetină, zări pe bătrân culcat într-o rână, cu ochii bulbucați și arzători ațintiți asupră-i. În mâna dreaptă strângea cornul cu care buciumase. Ce este, uncheșule? strigă Dăvidel Boghean. —Măi băiete, răspunse rar și greu bătrânul. Scapără ș-aprinde o lumină. Mi-e frig, nu mi-i bine... Ce ai, uncheșule? N-am nimica. Mi-a venit vremea. Obrazul moșneagului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în iască și scoase flacăra. Adună crenguțe moarte de brad și clădi foc. Bătrânul îl urmărea, cu ochii neclintiți, ascultând parcă ceva de departe... Ce faci, uncheșule? întrebă iar Boghean. Moș Calistru nu răspunse. Atunci flăcăul smulse din mâna bătrânului cornul și prinse a chema grăbit, cu bătăi de limbă, pe vânătorii necunoscuți pe care îi bănuia aproape, în munte. Contenea și iar pornea, înfricoșat de moartea pe care o simțea lângă el, încleștând pe uncheșul neclintit. Cei chemați nu întârziară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Când și când, după ce fugeau acele spaime, rămânea câte un răstimp numai freamătul greu de valuri al pădurii. Iar când venea vremea altui rând de țipete, Culi sta atent întăi la un țipăt care părea că se strecoară printr-un corn al ferestrei. Acest țiuit de strună era anume pentru dânsul. Îl asculta până ce covârșeau plângerile cele mari, care soseau învăluindu-se și învolburându-se. Viscolul a astupat drumul și cărările. Noroc că badea Toma apucase a aduce nanei Floarea - de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îl isprăveam: Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă. Așa încât, uneori mă despărțeam de prietinii mei, ca să cercetez colțul de oraș unde a fost cândva Bogdan-Serai, sau mănăstirea sfintei Marii Mogliutisa. Am suit și am coborât treptele Fenerului deasupra peisagiului nemuritor al Cornului de Aur. Pe dealul din fund, între chiparoși, era cimitirul Eyub; în altă parte, la țărmul mării deschise, temnița împărătească de la Edicule, unde au putrezit și unii din voievozii de la Carpați; în larg, departe, în pâcla ușoară de pe Marmara, insula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cei doi tipi care au fugit la baie cu o punguță de plastic chicotind ca două școlărițe sau momentul în care niște biete fete cu doar șase luni până la dezintoxicare au început să scoată bucăți de pui cu smântână din cornurile din aluat cu ou și să-și mânjească fața ceea ce l-a făcut pe Aidan să întrebe: —Anna, am putea să o ștergem de-aici? M-am uitat la el, iritată de îndrăzneala lui. Chestiile astea impulsive merg când ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
șeful ei a stat de vorbă deoparte cu al-Mulih, apoi, la porunca acestuia, soldații din Granada au făcut stânga-mprejur și s-au întors la trap în oraș, în vreme ce călăreții lui Ferdinand le luau locul în jurul ostaticilor. Sus pe cer, cornul lunii era acum invizibil. Și-au reluat mersul, încă și mai tăcuți, încă și mai copleșiți, până sub zidurile orașului Santa Fe. „E ciudat orașul lor cel nou clădit cu pietrele noastre vechi“, gândea Mohamed pe când pătrundeau în tabăra aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
întrebă, abia mișcându-și buzele. — Rămânem aici. Nu avem ce face. Nu vom muri de frig; avem blănurile, iar mie mi-a mai rămas pâine și un pic de vin. Din castru, vântul aduse până la ei sunetul grav al unui corn. Acel cornicen suna adunarea subofițerilor. După câteva clipe se auzi cornul Pretoriului, iar apoi cornurile celor zece cohorte anunțară celor șase mii de oameni trezirea oficială. 10 Antonius Primus își trecu degetul peste harta întinsă pe pământ, în mijlocul cortului. — Castrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Nu vom muri de frig; avem blănurile, iar mie mi-a mai rămas pâine și un pic de vin. Din castru, vântul aduse până la ei sunetul grav al unui corn. Acel cornicen suna adunarea subofițerilor. După câteva clipe se auzi cornul Pretoriului, iar apoi cornurile celor zece cohorte anunțară celor șase mii de oameni trezirea oficială. 10 Antonius Primus își trecu degetul peste harta întinsă pe pământ, în mijlocul cortului. — Castrul nostru e aici, vezi? Acesta e Danubius-ul. În jur sunt sarmați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
frig; avem blănurile, iar mie mi-a mai rămas pâine și un pic de vin. Din castru, vântul aduse până la ei sunetul grav al unui corn. Acel cornicen suna adunarea subofițerilor. După câteva clipe se auzi cornul Pretoriului, iar apoi cornurile celor zece cohorte anunțară celor șase mii de oameni trezirea oficială. 10 Antonius Primus își trecu degetul peste harta întinsă pe pământ, în mijlocul cortului. — Castrul nostru e aici, vezi? Acesta e Danubius-ul. În jur sunt sarmați, rozolani, daci, marcomani și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Acum arena era plină ochi - o mulțime multicoloră, gălăgioasă și entuziastă. În aer răsunau notele stridente ale trâmbițelor, cărora li se alăturau flautele și hydraulus, orga cu apă care-i uimea pe cei de la țară cu sunetul ei grav, asemănător cornului. Dinspre nisipul arenei se ridica o mireasmă de tămâie și flori, ce ajungea până în pulvinar-ul construit deasupra treptelor amfiteatrului. La masa aranjată potrivit ordinelor imperator-ului stăteau legatul Antonius Primus și centurionul Errius Sartorius. Lângă ei se aflau oamenii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nou răsună glasul puternic al crainicului. — Iată armata învingătorului! Iată-i pe soldații împăratului Aulus Vitellius! Publicul se ridică în picioare. Se ridică și împăratul, care, cu un gest teatral, făcu semn mulțimii să aplaude. În sunetele trâmbițelor și ale cornului, în aclamațiile mulțimii, în arenă intră cu pompa magna armata vitellienilor. Soldații erau îmbrăcați în culori vii, roșu-purpuriu și albastru; culori strălucitoare aveau și scuturile, tunicile și eșarfele, iar plăcuțele de bronz ale armurilor sclipeau în soare. Înarmați cu scuturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ajutoare. — Favete linguis! strigă unul. — Sive mas, sive foemina... sive deus, sive dea, declamă preotul, apropiindu-se de tripod. Unul dintre cei care îl ajutau pe preot îi întinse o farfuriuță de aur pe care se aflau bucățele de tămâie, cornuri de pin uscate și alte substanțe pe care oficiantul urma să le arunce în foc într-o anumită ordine, potrivit tradiției. Altul îi întinse o cupă cu vin, pe care sacerdotul îl vărsă deasupra substanțelor parfumate, încheind ceremonia. Trâmbițele anunțară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mai ales, de a-i feri de rănile cauzate de tehnica de ghemuire folosită în luptă, când își frecau genunchii de pământ, dar și de frecarea cu obiectele de lemn în timpul lucrărilor de fortificație sau al asediului. Bucina: inițial, desemna cornul păstorilor. Ulterior, termenul a fost utilizat pentru a indica unul din cele trei instrumente de suflat din armata romană (alături de tubă și corn). Spre deosebire de celelalte două, care au o funcție de comunicare directă în timpul luptei, bucina este amintită mai ales ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și de frecarea cu obiectele de lemn în timpul lucrărilor de fortificație sau al asediului. Bucina: inițial, desemna cornul păstorilor. Ulterior, termenul a fost utilizat pentru a indica unul din cele trei instrumente de suflat din armata romană (alături de tubă și corn). Spre deosebire de celelalte două, care au o funcție de comunicare directă în timpul luptei, bucina este amintită mai ales ca instrument de paradă și pentru semnalarea schimbării gărzilor. Caecina: Caecina Alienus a fost chestor în Baetica. L-a sprijinit pe Galba în timpul revoltei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sub poveri de clipe și frunze, că nu sunt nemuritor, cum gândeam în anii tineri, că îmbătrânesc ușor, fără dureri, fără zbucium, odată cu lumea care mă îmbrățișează. Lângă ferestrele mari, dinspre Bulevard, erau cinci-șase măsuțe înalte, unde puteai mânca ștrudelul, cornul sau chifla, puteai bea un iaurt sau un kefir. Mulți ani, kefirul era specialitatea prăvăliei. Și cerșetorii. I-am descoperit chiar din primul an de facultate. Un tip aparte de cerșetori. Nu erau nenorociții de pe Bulevard, de la ușile bisericilor sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se acoperă picioarele de lipitori...” Profesorul făcea aluzie, probabil, la experiența pe care o trăise Oliver atunci când i se aprinseseră călcâiele după femeia-girafă, al cărei cap de melc trecea dincolo de acoperiș. Nu-și Întinsese oare ea spre masterand unul dintre cornuri, prevăzut cu o ventuză, cu gândul să absoarbă toată măduva din mădularul lui? Numai că Oliver a fost intransigent, rămând Împietrit la locul lui, fără să i se clintească un mușchi pe față sau prin alte părți, și femeia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nu are vreun merit din moment ce s-a grăbit să-și vadă de drum, neîncumetându-se la o a doua încercare. În vreme ce ea îl consola astfel pe Sacripant, a văzut apropiindu-se ceea ce părea a fi un curier, cu sac și corn la gât. Când a ajuns lângă ei, străinul s-a oprit și l-a întrebat pe Sacripant dacă nu văzuse trecând pe acolo un cavaler cu scutul și panașul alb.. L-am văzut și încă prea mult, răspunse Sacripant, căci
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
el îl purta pe deget. Strigătele și rugămințile perfidului sarazin au lăsat-o nemișcată. Apoi, ea s-a apropiat de stânca în a cărei creștet se înălța castelul, și, pentru a-l atrage pe vrăjitor în luptă, ea suflă în corn, adăugând la aceasta strigăte de provocare. Vrăjitorul nu întârzie să se arate, călare pe armăsarul înaripat. Bradamanta a încercat o mare uimire amestecată cu un simțământ de bucurie, când a văzut că acest om descris ca atât de formidabil, n-
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
trențuite; unul gonea pe un cal fără frâu, un altul se bălăbănea pe o vacă, altul pe un măgar; alții mișunau pe jos iuți și neastâmpărați, agățându-se de cozile și coarnele animalelor călărite de către semenii lor. Unii suflau în cornuri, alții ciocăneau în niște cupe, unii erau înarmați cu țăpoaie, alții cu furci. Unul dintre ei , care părea să fie căpetenia avea un pântec enorm și un cap mare și rotund, el călărea o broască șestoasă care o apuca când
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
fiecare a plecat; Rogero cu hipogriful, inelul și cnutul său, Astolfo cu lancea lui de aur și călare pe Rabican, cel mai iute armăsar. Lui Rogero Longestill i-a dăruit o biciușcă pentru stăpânirea lui Hipogrif, iar lui Astolfo, un corn cu puteri miraculoase, în care să sufle atunci când altă armă ar f fost zadarnică. ORCUL Am lăsat-o pe fermecătoarea Angelica acolo unde, fugind de cei doi pretendenți ai ei, Sacripant și Rinaldo, care se luptau pentru ea, a întâlnit
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
spulbera orice vrajă și la rugat s-o poarte întotdeauna cu sine, în amintirea ei. În afară de aceasta, i-a mai făcut un dar care depășea tot ceea ce mâna omenească poate face, dar care în aparență, nu era decât un simplu corn. Protejat de aceste talismane, Astolfo mulțumi bunei zâne, își luă rămas bun de la ea și a pornit spre Franța. A călătorit cu bine și ajungând în portul de destinație mulțumi bunilor marinari continuându-și drumul pe uscat. Cutreieră munți și
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
călătorit cu bine și ajungând în portul de destinație mulțumi bunilor marinari continuându-și drumul pe uscat. Cutreieră munți și văi, întâlni adesea bande de tâlhari, de fiare sălbatece și șerpi veninoși, dar nu a avut decât să sune din corn pentru ca toți s-o rupă la fugă. Străbătând numeroase provincii, în drumul său a ajuns, într-o zi trecând printr-o pădure, la o fântână și a descălecat pentru a-și potoli setea. În vreme ce el se aplecă deasupra fântânei, un
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
sub o falsă înfățișare unora ca o fiară sălbatecă, altora ca un uriaș sau ca o pasăre de pradă. Aceștia toți se repezeau asupra lui și curând l-ar fi dat gata dacă paladinul nu și-ar fi amintit de cornul primit în dar, O dată a suflat în el că înfricoșătoarea ceată și cavalerii o rupseră la fugă cu vrăjitorul după ei, împrăștiindu-se care încotro, ca pătârnichiile. Astolfo s-a ocupat iar de piatră și de data aceasta a răsturnat
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
dezlegat după indicațiile din cartea sa și imediat ce a terminat, castelul cu zidurile și turlele sale au dispărut într-un nor de fum. Cavalerii și doamnele puse în libertate erau: Rogero, Bradamanta, Roland, Gradasso, Florismart și mulți alții. La sunetul cornului ei fugiseră abandonând lupta. Fugeau toți ca unul, oameni și cai, cu excepția lui Rabican pe care Astolfo reușise să-l prindă la timp de căpăstru. Îndată ce sunetul cornului se stinse, Rogero a recunoscut-o pe Brdamanta, pe care o întâlnise
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]