13,465 matches
-
se rostogolească pînă În fundul cavernei, unde rămase Întins cu fața În jos, ca o zdreanță tremurătoare. - Dacă Încerci să scapi, mă-ntorc și te fac bucăți, a fost tot ce i-a mai spus, Înainte de a camufla cu pietre și crengi intrarea În peșteră. CÎnd se simți mulțumit de treaba pe care o Încheiase, convins că nimeni nu avea să reușească vreodată să descopere ascunzătoarea, se Îndepărtă În grabă, se cățără pe culmea abruptă și pîndi de acolo, ascuns printre buruieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
unde Îl ascunsese prima oară și scena se repetă, căci Oberlus Îl legă și Îi puse căluș la gură, preschimbîndu-l din nou Într-un balot pe care-l rostogoli spre capătul grotei, astupînd apoi cu iscusință intrarea cu pietre și crengi. Înarmat cu harponul și cuțitul său lung, coborî mai tîrziu pînă pe plajă, se ascunse În hățișul de buruieni și așteptă, răbdător, ca echipajul de pe Virgen Blanca să debarce. De data asta fură lansate la apă trei bărci, și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dinspre miazănoapte: - Asta e granița pe care nu aveți voie s-o treceți, nici francezii Într-o parte, nici voi În cealaltă. Cel care riscă Își pierde viața - și le arătă apoi clopotul de pe Madeleine, pe care-l atîrnase de creanga unui copăcel. CÎnd trag clopotul ăsta, vreau să veniți aici imediat, adăugă. Iar celui care ajunge ultimul Îi voi trage zece bice pe spinare... E clar? - Ceea ce faceți nu e altceva decît răpire și piraterie, Îi atrase atenția Dominique Lassa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dădu imediat seama că era dezarmat și că noaptea aceea era potrivită pentru o eventuală răzvrătire a sclavilor săi. Rămase așadar pe vine vreme de cîteva ceasuri În hățișul cel mai Încîlcit din ierburile rare, insensibil la zgîrieturile provocate de crengile spinoase sau la Înțepăturile ghimpilor de cactus, hipnotizat de spectacolul Îndepărtatei erupții, simțindu-se atît de mărunt și de neputincios cum nu se mai simțise niciodată de-a lungul extrem de dificilei sale existențe. Natura ținuse să facă o demonstrație a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să descopere cele două tunuri și peștera mare din vîlceaua dinspre vest, unde fuseseră Îngrămădite mărfurile de pe Madeleine și Río Branco. Găsiră, de asemenea, peștera care devenise mormîntul lui Dominique Lassa, cîteva resturi din pilotul Gamboa și, atîrnat de o creangă, clopotul care aparținuse naufragiatei fregate franceze. Căpitanul Lazemby, care coborîse pe pămînt și aștepta așezat pe un scaun pliant la umbra unui cactus, se uită cu stupefacție la prim-ofițer. — Cum adică nu-i? Întrebă el neîncrezător. Ce vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
zid care se zărea prin fereastra biroului său. Cînd simțea că ajunge într-un impas făcea și el ca Leonard Bîlbîie, se ridica de la masă, se apropia de fereastră și se uita la colțul de zid care se vedea printre crengile copacului. Atît mai rămăsese dintr-o aripă a Curții Domnești, arsă de cîteva ori, părăsită și acoperită cu iederă aproape neagră de bătrînă ce era. Era un zid de piatră pe care ploaia și zăpada nu aveau cum să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o componentă adevărată a acelei Vladii pe care i-o descrisese, o lume de automate, de marionete, cu creierul spălat, proaspăt și tîmp ca o sugativă nouă. S-a făcut liniște, de afară se auzeau zgomotele celor risipiți printre arbori, crengi trosnind, un clinchenit de sticlă, cîte un "șșș" îndemnînd la mai multă disciplină. Inginerul Stoicescu tuși ca să atragă atenția asupra sa. "Consider, mesajul Comitetului de o extremă gravitate și importanță. Trebuie să decidem acum și aici cînd vom acționa. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de Îngeri, Înarmați până‑n dinți cu săbii de foc și săgeți otrăvite, vă aține calea. Când smochinii dau În pârg, vă trimite o mană, când măslinii‑s taman buni de cules, vă trimite o vijelie care să le Încovoaie crengile și grindină care să chiftească măslinele În noroi; când stau să vă fete oile, dă peste ele ciuma, asmute lupii sau tigrii să vă pustiască turmele. Când vi se naște un prunc, Îl zvârcolește, doar s‑o prăpădi. Ce Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
când avuseseră impresia că inima le va ieși din piept de atâta emoție. În sfârșit, venise ziua! Stăteau așa sub coviltirul cu marginile ridicate, Înfășurate Într‑o cergă călduroasă, prefăcându‑se că moțăie, căci erau tare abătute. Vântul fremăta printre crengile stejarilor. Deschideau din când În când ochii, pe furiș una față de alta, și se uitau În sus, peste umărul tatălui, la bolta de frunze pe sub care treceau ca printr‑un tunel. Din când În când vântul le sufla câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fără nici un zgomot; un fluturaș ruginiu ca o frunză uscată se făcu nevăzut de pe trunchiul unui stejar; un cerb se opri deodată din goană, ca Împietrit și parcă mirat, ca imediat s‑o ia la fugă ca din pușcă; o creangă putredă căzu din copac; o pânză de păianjen se legăna pe un strop de rouă care reflecta razele sângerii ale soarelui. Conurile cădeau pe nesimțite, o creangă se frânse fără nici un scrâșnet, de parcă ar fi fost calcinată. Fetița se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
parcă mirat, ca imediat s‑o ia la fugă ca din pușcă; o creangă putredă căzu din copac; o pânză de păianjen se legăna pe un strop de rouă care reflecta razele sângerii ale soarelui. Conurile cădeau pe nesimțite, o creangă se frânse fără nici un scrâșnet, de parcă ar fi fost calcinată. Fetița se uită În oglindă apropiindu‑și‑o de ochi ca o mioapă (ca Hana, care purta ochelari). Apoi zări imediat În spatele ei, de fapt În spatele oglinzii - pentru că În spatele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Maui1 avea să se ivească, la rândul lui, în locul în care își fixase privirea, însă ceea ce apăru dintr-odată fu o masă obscură și amenințătoare, ca o umbră venită din alte lumi, căci nici un zgomot de pași, nici un trosnet de crengi uscate, nici macar foșnetul unei frunze nu-i anunțase prezenta. Ar fi putut să-l ia drept un nor dens sau drept un munte care s-ar fi interpus deodată între el și cer, dar era evident că era vorba despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fi în stare s-o facă. Învârți în aer, ca pe un păi, ghioaga uriașă și începu hotărât ascensiunea, oprindu-se din când în când pentru a cerceta urmele lăsate de rănit în trecerea să, constând în dare de sânge, crengi rupte, pietre desprinse și urme de picior în pământul reavăn. Tapú Tetuanúi și Vetéa Pitó îl urmară cu oarecare șovăire, iar cel dintâi întorcea mereu capul, ca și cum s-ar fi temut că dintre tufișuri să nu se ivească, din clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fost printre ultimii care au cedat, murmura cu voce stinsa. A rămas foarte liniștit și cu mâinile încleștate pe cârma, iar atunci când am încercat să i le desfacem, unul din degete i s-a rupt, de parcă ar fi fost o creangă uscată. Îi dăduseră lacrimile, iar ceilalți păstrară tăcerea, respectând durerea acestui om, pe care toți îl iubeau și îl admirau. Cand vorbi din nou, parcă avea un nod în gât. — M-am rugat la Taaroa și la Tané că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
puțin de două sute de metri cu greu și-ar fi putut da seama ca pe plaja din apropiere se petrece ceva. Atunci când, în sfârșit, ambele carene se odihneau în paralel la marginea apei, eliberară puntea de stratul de nisip și crengi care o acoperea și o purtară pe sus, până la carene, pentru că dulgherul să o fixeze atât cât se putea, provizoriu, folosindu-se pentru această de lumină slabă a primelor stele care începuseră să strălucească pe cer. Nu se putea face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
victoria, pentru o ambuscadă pe uscat. Le ordona, așadar, oamenilor lui să se împrăștie în liniște pe plajă și să îi lase să treacă pe exploratorii de pe Marara, în caz că aceștia ar fi debarcat. Așezat lângă o grămadă de frunze și crengi uscate pe insulița rămasă pustie, Chimé din Farepíti ținea sub observație plajă apuseana, atent la cea mai mica mișcare ce i-ar fi indicat că Te-Onó se hotărăsc să-și lanseze navele. În acest caz, misiunea lui era pe cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fiecare supratensiune momentană, pentru fiecare curent mai rece sau zgomot ciudat sau miros de mâncare, dăm vina pe stafia noastră. Pentru Agentul Ciripel, stafia e un detectiv privat ucis. Pentru Contele Calomniei, stafia e a un actor copil în mizerie. Crengile de alamă ale copacului, unduitoare, încovoiate, răsucite ca niște vițe de vie scăldate în aur stins. Picurând „frunze” de sticlă și cristal. Clinchetul lor fremătător în timp ce pătrunzi între ele. Mirosul de praf ars al fiecărei piersici „coapte”, încă strălucind alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în firele albe ale pânzelor de păianjen. Frunzele de sticlă și cristal sunt albe și argintii și cenușii în același timp. În timp ce se rotesc, marginile lor mai scânteiază pentru câte-o clipă, împrăștiind un curcubeu înainte de-a redeveni incolore. Crengile contorsionate, împâclite parcă în maroniul lor întunecat. Pe fiecare dintre ele poți urmări o cărăruie de excremente uscate de șoareci, mici ca boabele de orez. Legănându-se în față și-n spate, ținându-și răsuflarea, Pețitorul vâră mâna în coroana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Nimeni nu vrea asta. Pe măsură ce piersicile coapte lăsate pe copac putrezesc și se sting, îți construiești din nou scara de mobile. Te cațări iar acolo sus. Îți vâri capul în coroana de frunze de sticlă și cristal, în bolta de crengi din alamă stinsă. Prin praf, printre excrementele șoarecilor și pânzele de păianjen. Și înlocuiești piersicile întunecate cu alte câteva coapte încă, care ard albe, incandescente. Piersica moartă din mâna Pețitorului nu ne oglindește așa cum suntem. Mai degrabă așa cum eram odinioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
a face orice, adora părul de culoarea lanului de grâu, gătit ca de sărbătoare cu zulufi aurii, îi venea să-și apropie buzele de gura sănătoasă, cu dinți puternici iar cele mai fericite vise închipuiau o Emanuela zveltă, atârnată de creanga mărului de la poartă, așa cum o descoperea în fiecare dimineață pe verișoara ei. Visă, într-o noapte, că juca fotbal. Unul din coechipieri îi pasase și ea alerga sprintenă, surâzând, spre poartă. Mingea îi stătea la picioare mică și docilă iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de un sentiment al reușitei pe care nu-l mai trăise. Se îmbrăcă în fugă și se repezi afară, fără să se mai spele și să stea la masă. Se opri în fața pomului de la poartă și privi în sus, spre creanga din vis. Era atât de departe că ameți. O văzu, cu ochii minții, pe verișoara ei stând agățată cu picioarele în coroana înverzită și în clipa aceea știu că ea, nicicând, nu se va afla acolo lângă Luana, făcând ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
bolnăvicioasă. Se așeza în iarba din curte și privea cerul, căutând să-și piardă amorțeala în alunecarea piezișă a norilor. Sub adierea vântului, copacii își scuturau frunzele iar Luana cobora privirile către ei și pornea un dialog imaginar cu fiecare creangă în parte. Mai apoi, dădea fuga în dreptul ușilor închise și căuta, atentă, să perceapă zgomotele dinăuntru. Teribilă dezamăgire când regăsea aceeași neînțeleasă adormire. Într-o zi, descoperi o șansă de umplere a orelor goale. O văzu pe mătușa Anda stând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-i în poartă. Debarcarea la destinație nu mai ținea cont de nici o regulă. De la poartă, Dan și Luana nu știau spre care dintre "minuni" să se mai îndrepte. Spre nucul bătrân din mijlocul curții ce sta, gata-gata, să-și împrăștie crengile, ori spre căruța din grădină, "parcată" într-o rână, loc de chiabură maimuțăreală în jocul de-a sluga și boierul. Căpița cu fân, prea ochioasă în forma de căciulă pe care o moștenise, nu scăpa de asaltul turbat al iezilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
oraș frumos cu clădirile lui vechi, cu Parcul Copou, în care teiul lui Eminescu se ținea încă bine, Palatul Culturii, pe care-l vizitaseră cu școala de nenumărate ori, "Golia", "Trei Ierarhi", moaștele sfintei Parascheva la Mitropolie ori Bojdeuca lui Creangă din Țicău. Pentru Luana, în acel moment, Iașul reprezenta doar orașul care o făcea să meargă zeci de kilometri cu un tramvai ce scârțâia și se hurduca, gata-gata să sară de pe șine. La cantină stătea ore în șir la tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
dea cu lumea. Îi conduse pe cei doi la poartă și rămase acolo cu mâinile agățate de gard, căutând în lungul străzii și descoperind cu satisfacție că puștimea încă mai bate mingea, se mai plimbă încă pe biciclete. Privi spre creanga de măr, etalonul puterilor sale miraculoase din alte vremuri și constată cu tristețe cât de departe era de împlinirile de altă dată. Își aminti de mătușa Vera și acum, când cunoștea misterul, se întrebă uluită cum de se gândise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]