2,639 matches
-
Săriturile la trapez sunt mai dificile! Râsul aici trebuie să înghețe pe buze. Ceea ce reușește în mod strălucit să creeze Alexa Visarion este atmosfera de transă și de somnambulism în care plutesc personajele piesei, personaje care vin de undeva, din culisele vieții noastre, cu frământările colcăind de mult, tamponându-se, carambolându-se prin scenă, trecând prin politică și prin dragoste ca printr-un cataclism. E rezultanta unui exercițiu îndelung, a unui antrenament aplicat riguros înainte de fiecare spectacol. Actorii intră în roluri, treptat
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Spectacolul regizat de Alexa Visarion e impresionant. El plasează dilema lui Woyzeck în "restul lumii", el face un spectacol politic în care se simt rezonanțe din cronica evenimentelor internaționale, din cronica faptului divers de mahala, din cronica conflagrațiilor teutone, din culisele circului și vieții cazone. Spectacolul lui Alexa Visarion calcă totul în picioare în ritm infernal de dans și marș forțat. O lume ca aceasta nu merită să supraviețuiască, spune spectacolul. Și ea se scufundă într-adevăr, ca o corabie a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
din comunicarea directă și misterioasă dintre actor și public, scopul suprem, zeul absolut căruia i se subordonează total, de la pana scenaristului până la foarfeca de montaj, este actorul, purtătorul de cuvânt al ideii. Regizorul este fermentul, catalizatorul. Locul său este în "culise" sub masca discreției și modestiei asumate, un fel de Talleyrand nu mai puțin temut, crud, diplomat, perfid, creierul ce pune în mișcare subtila și complicata mașinărie umană, dar anonim, pentru că în lumina rampei, ecranului și în conul de umbră al
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
eșafod, o imensă coroană atârnând deasupra acestea devin pe rând Drum al regilor, Tronul, Palatul, Turnul, Câmp de luptă și un coșciug. În loc să considere avanscena o simplă prelungire a scenei, el a utilizat tot spațiul disponibil (cu excepția scaunelor spectatorilor) inclusiv culisele și podul ca pe un nou spațiu gol, pe care imaginația era chemată să-l umple cu universul piesei lui Shakespeare. Preluând cuvintele lui Hamlet, orice reprezentație teatrală s-ar cuveni "să tulbure vederea și auzul oricui". Or, tocmai aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de dragoste și chin... [...] E tot una... E tot una. Pescărușul lui Cehov, răspântie a identităților tulburate de teatru. Teatrul... Betleemul gândului. Și apoi... tăcerea de după râs, rece, tăioasă... înspăimântă; poate și vindeca incurabile maladii. Asta e tot TEATRUL... Cortina, culisele și nimic altceva..." (Alexa Visarion) 2000 REVOLUȚIA OARBĂ L. M. Arcade Teatrul Național "Mihai Eminescu" Timișoara OFENSIV! [...] Spectacolul Revoluția oarbă de Leonid M Arcade, montat de Alexa Visarion prin decuparea unei intrigii dintr-un text prolix, scris în anii '70
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
sfâsietor imaginea viitorului. În viziunea lui Alexa Visarion, finalul este ambivalent. El ne lasă pe retină două imagini contradictorii: pe de-o parte prăbușirea violentă a cortinei de fier la un gest ferm al lui Lopahin, peste un teatru cu culise reci și descoperite; pe de altă parte livada de vișini fragilă, în miniatură, care iese din dulapul plutitor, devenit din sicriu altar, lângă un Firs ce-și dă duhul rostind: "Viața mea s-a sfârșit de parcă nici n-aș fi
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
romanul realist al vieții lui Eminescu rămâne încă un vis al eminescologilor. Fapt e că, așa cum opera poetului a fost o replică la anturajul socio-uman și politic, așa și temperamentul său a avut înclinația de a vedea răul ascuns în culisele politicianismului clientelar și trufaș al vremii. Receptarea acestor stări era emotională, pe un fundal pesimist datorat în primul rând realității. Astfel se explică lipsa sa de sociabilitate, depresiunea reactivă la primejdiile și structurile clevetitoare, la cabala de tip conspirativ. Eminescu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
de estetică marxistă. Confesiunea autorului nu ocolește punctele nevralgice ale "acomodării" din țară, și nici statutul său ambiguu de "intrus", girat de George Macovescu și Crohmălniceanu într-o universitate europeană, cu dreptul de a reveni în țară, normal. Sondarea acestor culise de complicitate între "intermediari" are toate datele unei crize (nevroze) depășite cu greu, în ciuda imensei șanse ce i s-a oferit. Între Croh, sinistratul unui itinerar sinuos la Berlin, și Malraux cel fără echivoc convertit, S. Damian se proiectează pe
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Marin Mincu, pentru ca brusc să-i suspende rubrica (după moartea lui G. Ivașcu) din "România literară", având grijă ca pomenita revistă să "sară" orice comentariu despre vreo carte a sa (și totuși, recenzia subsemnatului la volumul de poezie "Îngerul din culisele visului" a apărut în iunie 1999 în poemenita revistă prin ecuanima deschidere a lui G. Dimisianu). Singurul prieten între critici i-a rămas Cornel Moraru. La care, îl adăugăm noi, pe excelentul Octavian Soviany, hagiograf și monograf al operei marinminciene
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
fructul oprit, să le călărească non-stop. Unitatea povestirilor evocate constă în perimetrul sfânt al mânăstirii unde au loc acte cât se poate de lumești. Sursă inepuizabilă a comicului este tocmai contrastul dintre aparență și esență, dintre afișul de sacralitate și culisele cât se poate de mondane. Este Boccaccio un anticlerical, sau pur și simplu un moralist care observă pe baza bunului simț ca paradox, vorba lui Al. Paleologu? Cu cât se pune mai mult botniță simțurilor, pare a sugera întreg "Decameronul
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
mai nască o dată, ca să-mi corectez dacă nu pe toate cel puțin o parte din erorile săvîrșite și din care cauză n-am putut să zbor mai sus, către acel ideal visat"... Mărturisesc: 95% dintre noi, cei care trebăluim prin culise și prin săli de teatru, scene, săli de repetiție, săli de curs, simțim strigătul maestrului Focșa; el însă, a avut curajul s-o recunoască și, poate, să creadă într-o viață viitoare, mult mai apropiată de perfecțiune decît cea care
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
apoi (titlu care n-a plăcut la CCES și s-a oprit spectacolul; i-au dat drumul după ce am renumit textul, Ultima întîlnire). Într-o dimineață vin la repetiție, pe la intrarea actorilor, și trec prin scenă, spre sală. Privind în culise, văd un pat de spital cu un manechin în el, acoperit de un cearceaf. O întreb pe sufleuză din ce spectacol e patul acela de spital, cu un manechin în el. Văd că femeia se albește: Ce... manechin? Ăla din
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
văd un pat de spital cu un manechin în el, acoperit de un cearceaf. O întreb pe sufleuză din ce spectacol e patul acela de spital, cu un manechin în el. Văd că femeia se albește: Ce... manechin? Ăla din culise. Sufleuza se apropie de pat, temătoare, și trage cearceaful: sub el, dormea Florin, scenograful teatrului. Femeia-l zgîlțîie și-i strigă că-ncepem repetiția, să se scoale. Boemul, ușor mahmur, asta și face: mă salută și pleacă vioi, spre baie
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
zgîlțîie și-i strigă că-ncepem repetiția, să se scoale. Boemul, ușor mahmur, asta și face: mă salută și pleacă vioi, spre baie. Aflu ulterior că, uneori, cînd întîrzie prin oraș și nu mai prinde autobuzul, doarme-n patul din culise. Să dorm pe scenă, n-am apucat: am compensat cu dormitul prin cabine și în biroul directorului.... Dar nonconformistul scenograf (să precizez: talentat!) are mai multe isprăvi anecdotice în palmares. Spre exemplu, cam în aceeași perioadă, directorul teatrului îi interzisese
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
clacat: a fost internat la sanatoriu. La premieră, fiecare s-a descurcat cum a putut. Critica-l iubea pe regizor și a închis ochii la lipsa de omogenitate a concepției și a jocului. A supralicitat originalitatea montării. Răzbunarea Morții Scena, culisele sînt, prin definiție, misterioase. Cîte filme celebre, cîte cărți de succes nu și-au plasat acțiunea sub lumina reflectoarelor, în trape necunoscute, prin poduri de teatru întunecoase! Și cîți histrioni nu și-au găsit moartea pe scenă, ori în imediata
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
bătrînețe, făcuse cîteva roluri apreciate în film, a murit chiar în timpul reprezentației cu piesa lui Sorescu A treia țeapă. Colegii de scenă au fost siliți să joace pînă la capăt fără nea Cazimir, care a fost luat de Salvare, din culise. Tîrziu, după ce s-au demachiat, au pornit spre morgă să-și ia rămas bun de la colegul de suferință. Ei bine, medicii nu aveau habar de vreun actor adus seara la ei. Doar un cerșetor nenorocit avem acum în beci!" a
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
calici, deci nu am plătit nimic. Dar nu meniul ori spectacolul m-au marcat: ci lumea de după premieră! Teribilă lume, pentru adolescentul de mine! Societate inaccesibilă unui puști care frecventa cenacluri, premiere bucureștene, citea reviste, dar nu era acceptat în "culise". I-am văzut atunci pe Dorin Tudoran și Țepeneag, luați cu duba poliției (aveau plete; într-o vreme, morala proletară nu dădea voie tinerilor să poarte părul lung!); i-am cunoscut atunci, de aproape, pe Lucian Pintilie, Ivasiuc, Breban, Chitic
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
asemenea colocatari. Mi-am făcut bagajul, am luat un taxi și am poposit acasă la directorul teatrului, cu care eram și amic. După patru șprițuri, uitasem de rozătoare. Acum, mi-am amintit de ele ca să aflați ce mai e prin culisele, mereu misterioase, ale teatrelor... Un arhivar al anecdoticii teatrale Eusebiu Ștefănescu mi-a oferit o carte, publicată de el la editura " SemnE": Arhivarul clipei. Volumul adună delectabile anecdote din lumea teatrului, trăite ori doar auzite și memorate de cunoscutul actor
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
SCENA ROMANULUI CARTE APĂRUTĂ CU SPRIJINUL MINISTERULUI CULTURII ȘI CULTELOR DIN ROMÂNIA (c) Editura JUNIMEA, Iași ROMÂNIA LĂCRĂMIOARA PETRESCU SCENA ROMANULUI EDITURA JUNIMEA IASI 2005 CONFIGURĂRI ALE SCENEI ÎN ROMAN Sentimentul că te afli în antecamera unei întîmplări esențiale, în culisele temporale ale unui eveniment de o vibrație care plutește, deja, în aer, nu este străin nici unui observator cu "fine antene ale sensibilității", cum ar fi spus romancierul. Spectator în devenire, aflat, după propriile presimțiri, în pragul unei negreșite schimbări de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Scena este un asemenea spațiu: pe de o parte al insolitării, pe de altă parte al concentrării, al mișcării focalizatoare. Convergență a privirilor și prin urmare a perspectivelor. Decupat în spațiul mai cuprinzător, locul scenei se delimitează de rest prin culise, spațiale si temporale. Scena se definește nu doar ca spațiu menit să expună, să reprezinte plastic în ordinea non-evenimentului, în ordinea statică a lumii (vizibilă, dar încremenită). Scena este, mai ales, un loc al protagonistului. Cînd deschide lumea romanului, joacă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Un capitol întreg al cărții întîi este construit ca o analepsă, întoarcere în trecutul personajului, procedeu cu funcție explicativă și anticipatoare, în măsura în care, sub semnul repetițiilor fatale, al complexelor și întîmplărilor cruciale, viața eroului este deja "scrisă" în premisele ei, în "culisele" temporale ale copilăriei și intrării în viața adultă. Sub povara nedeslușită a gîndului la episodul dramatic cu care se deschide romanul, Apostol Bologa se întoarce în adăpostul său de noapte, urmat de căpitanul străin, Klapka, cel care "parcă și tăcînd
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ponderoasă lesne, ca pe un corp transparent." Dimensiunea hermeneutică a vederii vestește o "cucerire" vie, de care naratorul sau personajul privitor se pot bucura, o dată depășită neutralitatea "obiectuală", opacitatea "blocurilor grele". Pentru lumea romanului, casele, în general spațiul locuirii, precum și culisele acestora, exterioare sau interioare, joacă rolul unor mărturii tăcute, palpabile, ale unui loc predestinat istoriei ce va fi povestită. Despre semiotica sui generis a exprimării relațiilor cu umanul, despre natura "elocvenței" stinse a zidurilor de la simbolismul primar ("Acolo, în acele
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
este ipostaziat mai ales în lumea scenei, pe care Camil Petrescu o invocă frecvent, și care-i oferă suportul celor mai multe comparații. Emilia imită, fără succes, o comediană care, la rîndul ei, imită pe Elvira Popescu (nu pe scenă, ci în culise, adică în gesturile cotidiene). Ela "imită" neconvingător, însă traumatizant pentru privitor, ceea ce înseamnă că-și compune o "poză" studiată, care trădează înstrăinarea ei. Imitația nu înseamnă doar supunere penibilă, lipsă a consistenței sau a valorii proprii, ci și mistificare a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
inaugurală pune în scenă discursul dublu al ironiei, acela care necesită o corectare semantică de proporții, printr-o lectură à rebours. Mod de a spune că ceea ce aparține superficiei comunicării trebuie remaniat, "rescris". Indiferent dacă sursa acestui discurs este vocea culiselor, naratorială, sau a protagoniștilor, romanul profită copios de spectacol. Pentru G. Călinescu, apetitul ironic enorm face ca, în concurență cu personajul eponim, naratorul să se exprime cînd cu o distanță suspectă, cînd cu o indiscreție mușcătoare: omnisciența lui provoacă, mustește
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
în jurul personajului eponim, narațiunea romanului îl fixează pe Zahei în manieră dramatică, teatrală: intrarea în scenă, descrierea, luminarea unei realități exterioare a orbului tăcut, cu toate semnalele anticipînd o direcție a devenirii, deslușite pe parcurs de spectator. În aceeași măsură, "culisele" acestei scene sînt ținute de un alt protagonist, prezență cu aer grotesc, supranumit "omul fiară", potrivit înfățișării lui și supranumelui popular de Panteră. O bună parte din timpul acțiunii, Zahei rămîne orb, în toate sensurile cuvîntului. Orb, fiindcă naiv, la
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]