3,122 matches
-
forestiere, nopțile canadiene deveneau o încercare destul de aspră, iar Tiffauges le rărea continuând să le aprecieze puritatea tonică în comparație cu promiscuitatea umedă a barăcilor. Într-o dimineață, când pe cer străluceau încă stelele pe care gerul intens le făcea să se destrame, fu trezit de o lovitură în ușă. Pe jumătate încă adormit, se ridică bombănind și merse să ia câteva rondele de nap pe care le pusese pe marginea șemineului. Știa că era inutil să facă pe surdul la chemările elanului
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Și sărind și ea la fel a vărsat întreaga oală pe cărare. Adio, cloșcă, pui, purcel, adio, vacă și vițel!... Acasă, ca să scape de bătaie, a depănat o-ntreagă dărănaie. Ne-ademenește visul cu momele, dar iată că o clipă destramă toată cazna. Și cine n-o apucă, din când în când, și razna și n-a visat să-și facă în Spania castele?247 În general, povestirile sunt analizate printr-o structură canonică de macropropoziții succesive: Situație inițială (sau Orientare
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cu fața-n nisip. Pe jumătate inconștient încă, omul se ghemui și se târî câțiva metri spre plajă. Apoi, se rostogoli pe spate. Pescăruși negri și albi se-nvârteau gemând pe cerul albăstrui în care-o urzeală albă ce se destrăma spre răsărit era tot ce mai rămăsese de pe urma furtunii din ajun. Robinson făcu un efort să se așeze și simți numaidecât o durere crâncenă-n umărul stâng. Țărmul era plin de pești cu burta spartă, de crustacee sfărâmate și de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
parte de „condamnabila atitudine spirituală cu care o parte din elitele europene au acceptat, în deceniile din urmă, principiul-masă, invazia în istorie a drojdiei sociale”. De aici concluzia: „Numai ceea ce construiește poate fi operant în istorie, nu forța negativă ce destramă spiritul și sensul nobil al vieții.” Rubrica „Bibliografie românească” înregistrează riguros și comentează toate publicațiile românești ale exilului, de la volumele tipărite la Editura Cartea Pribegiei ori în Colecția „Meșterul Manole” de la Buenos Aires până la ultimele apariții românești în librăria franceză. Începând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286743_a_288072]
-
salva oamenii ce se Îneacă, În loc să decidem dinainte cum să prevenim căderea acestora În rîu. Nu mai putem continua cu acest model. Nu funcționează eficient, după cum evidențiază foarte clar și cu dovezi Michael Moore, În documentarul Sicko. Vechea paradigmă se destramă În fața noastră. Dar sîntem martorii nașterii unei noi paradigme ale cărei rădăcini, din fericire, au trecut prin proba de foc a timpului. Ea face legătura dintre procesele biologice și baza lor energetică, după cum va dovedi și această carte; promovează metode
[Corola-publishinghouse/Science/2365_a_3690]
-
în spațiu formând nebuloase planetare ( n.n. nebuloasele planetare nu au nici o legătură cu planetele). O moarte mai spectaculoasă o au stelele mai mari decât Soarele, ele mărindu-și volumul și devenind SUPER-GIGANT-ROȘII, ce mai târziu printr-o explozie uriașă se destramă, formându se o supernovă. În galaxia noastră pe parcursul ultimilor 1.000 de ani, s-au putut observa patru supernove și timp de câteva zile au strălucit mai intens decât orice alt corp ceresc, apoi dispărând. Dar în urma supernovei, rămâne un
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
un oraș bogat, viguros și orgolios, un oraș pierdut și bătut, și plin de goliciune. Toate aceste împrejurări explică de ce „conștiința socială” a lui Marlowe e în profundă suferință: ce fel de raporturi poți dezvolta cu o lume care se destramă de îndată ce o atingi? Detectivul ar putea nici să nu aibă un nume (folosirea persoanei întâi l-ar fi putut lesne dispensa pe Chandler de povara onomastică), într-atât de exterior rămâne întregul său balet mecanic față de viermuiala rapacității ce-l
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Velma descarcă cinci gloanțe în fostul ei iubit. În aceeași seară, Moose Malloy, monstrul cu forță de gigant, moare. De vreme ce fusese trădat de Velma, nu mai avea nici un motiv să trăiască. Din acest moment, explicațiile încep să curgă, misterele se destramă, iar personajele redevin ceea ce au fost întotdeauna: Velma, o obsedată de glorie și bani, care-și caută idealul - nesfântul Graal - trădând și ucigând: ea l-a împușcat pe Moose, după ce-l ucisese pe Marriott, șantajistul care-i descoperise biografia deloc
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
nu posedă energia demonică a personajelor din categoria Carmen Sternwood, Dolores Gonzales, Eileen Wade. Comparate cu suita amazoanelor din cărțile anterioare, cele două femei aproape că aparțin galeriei ființelor angelice. Ușoara notă de ambiguitate în care plutim în legătură cu Betty se destramă dacă observăm că, de la începutul până la sfârșitul cărții, e obligată să fugă de un urmăritor, de o obsesie, de o amintire. Scenele de seducție sunt - poate și din acest motiv - printre cele mai nereușite din roman. Scrise în limbajul expirat
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
subordonarea Cortèsurilor fiind deplin realizată sub domnia lui Carol I: cei doi stâlpi ai "libertății spaniole", Cortès și ayuntamientos nu mai aveau forță. Dimpotrivă, în Imperiul german nici chiar încercările de reformă a instituțiilor (1500-1502 și 1521) nu au putut destrăma solidaritatea stărilor, pentru a duce la subordonarea Dietelor provinciale (Landtag)115. Este evident că în țările unde autoritatea monarhiei s-a consolidat (Anglia, Franța, Spania), Adunările de stări au decăzut. În altele, în special din centrul și răsăritul Europei (Imperiul
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
adunare la Wislica, în 1368, regele a adoptat legi prin care urmărea să desăvârșească unitatea Poloniei: Statutul de la Wislica i-a oferit protecția necesară împotriva abuzurilor și violenței nobilimii 430. În acest fel Cazimir al III-lea a reușit să destrame pentru un timp rezistența șleahtei și a clerului. Este notabil că încă din secolul al XII-lea în Polonia statul a încetat să mai fie patrimoniul suveranului care domnea. Boleslav al III-lea (1102-1138)431 a fost ultimul monarh care
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
în care nobilii reclamau participarea în totalitate, pentru a-și putea impune voința asupra oligarhiei. Punct culminant al supremației stărilor, perioada 1490-1526 este deschisă de Vladislav al II-lea Jagellon (1490-1516)528. Acțiunea centralizatoare a lui Matia Corvin s-a destrămat. Noul rege a fost nevoit să accepte tot ce i s-a impus: renunțarea la marile impozite și promisiunea scrisă că va cere consimțământul prelaților și seniorilor înaintea oricărei hotărâri care ar atinge interesele regatului. La umbra "puterii" lui Vladislav
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
nimic în problemele importante ale statului 548. În 1520 Cristian al II-lea (1513-1523) a recucerit Norvegia, fiind încoronat și ca rege al Suediei. Dar după trei ani, prin victoria lui Gustav Eriksson asupra lui, Uniunea de la Kalmar s-a destrămat (1523). Fiecare suveran Gustav Wasa al Suediei și Frederic I în Danemarca va încerca să constituie un stat puternic. Domnia regelui danez Cristian al II-lea a rămas ca o perioadă în care monarhia s-a impus, și aceasta prin
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
simbolic al unirii. În vis, această activitate dezvăluie nevoia de armonizare, dar și de reparare. Unele legături s-au rupt ori s-au răcit, dar există dorința - poate inconștientă - de a regăsi unitatea pierdută, de a cârpi ce s-a destrămat. Interpretarea de față se poate aplica și diferitelor părți ale psihicului, diviziunilor interne pe care subiectul dorește să le reechilibreze. Broderia, tricotatul și croșetatul au același sens, la care se adaugă noțiunile de răbdare și de lentoare. Repararea ori reunificarea
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
veci, după Frashegird 93. Psalmul maniheist copt 233 ne dă și alte amănunte: „Alături de Întreaga lume, care va exista un timp, se află o zidire mare, clădită În afara lumii acesteia. CÎnd Ziditorul ei va fi gata, lumea Întreagă se va destrăma, i se va da foc, pentru ca flăcările s-o nimicească”94. Rămășițele de Lumină Împrăștiate vor fi adunate Într-o ultimă Statuie, andrias, iar Întunericul și Arhonții lui se vor strînge Într-un Bulgăre, bolos, globus la Augustin 95, care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
necunoscut în cea în care debarcă" [...] "pune în mișcare un cod de obiceiuri și practici destinate să-l integreze în noi solidarități". Dispariția legăturii sociale e cea care transformă călătoria într-o redutabilă aventură, simptom al unei solidarități care se destramă. Călătorul este gol, îngrijorat, șovăielnic în comportamentul său, ca Ulise în fața Nausicăi: "ea rămase nemișcată [...] Ulise se cumpăni o clipă; să se arunce la picioarele fetei, ori să se roage de departe să-i dea haine și să-i arate
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
se integrează în articularea unor câmpuri amestecate în logicile și practicile de viață aflate în joc: imaginarul rudeniei ca pivot al unificării politice împotriva unui dușman exterior ale cărui conotații sunt acumulate în diferite perioade (colonialism, imperialism, capitalism etc.) se destramă sub efectul ficțiunii unei piețe a muncii monopolizate în endogamia politică care se îmbogățește fulgerător. Situația ivoriană și cea vietnameză oricât de îndepărtate ar părea unui observator care se oprește la definițiile "culturale" invită la reflecții încrucișate nu numai asupra
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
și ingenuu". De aproape însă, nu sentimentul e bătător la ochi ci spiritul casant, fermentul intelectual; lirismului în filigran i se suprapune tipic un surâs, un rictus ironic, un fel distinct de luciditate. Până și în ipostază erotică, euforia se destramă repede deposedată, atomizată. Sub masca unui comediant zglobiu, se manifestă un privitor angajat, un creator subtil sedus de aventuri interioare, un personaj dispus să dezarticuleze mecanismele depășite. Nonconformismul lui franc, organic, avea altă motivație decât la revoltații interbelicului pe sfârșite
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
iar fiindcă nu există un revers, se ajunge la o "mare generalizare", pe când verbele, toate, acceptă un invers al lor..." Departajarea e, nici vorbă, tranșantă în exces. Nu fără impulsuri dinspre suprarealism, Nichita Stănescu contează pe disponibilitățile sintactice ale verbului, destrămând, forțând, inventând, rezidind și desfăcând necontenit. "N-ai să vii și n-ai să morți / N-ai să șapte între sorți / N-ai să iarnă, primăvară / N-ai să doamnă domnișoară (N-ai să vii); Și s-auz cum urlă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
indiferentă (...) / O să mă legăn în moartea mea ca-ntr-un hamac" (Scherzo). Persistă în metafizica Anei Blandiana ideea netemerii de moarte a dacilor, însă dacismul său, trecut prin Eminescu, se constituie într-o soluție iluzorie, într-un Amân mereu. Luciditatea destramă mitul: O, de-aș avea riscanta credință a dacilor Orice secundă să simt că-mi înapoiază milenii, O, de-aș avea absurda credință a dacilor, Cei înșelați atât de crunt după moarte. Reverberații depresive (în claviatură luminoasă totuși) individualizează monologuri
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
devine o litanie generalizatoare: "Iubita mea ce nu exiști / cu ochii mari atât de triști / din locul unde nu exiști / tu mă privești cu ochii triști..." Ca la mulți alții, iubire și moarte formează un duo inseparabil. Reflecția în surdină destramă dar nu exclude fantomele; frumoasa din Nuntă în cer a devenit "babă" iar "multiubitul" de altădată seamănă a "schelet". Schema lirică baudelaireană din Une charogne, în care iubita ("Stea a ochilor mei, soare al naturii mele / Tu, îngerul și pasiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cu poetul adică) pleacă la "vânătoare de capre / vânătoarea foametei în munții Carpați". Faptul, în sine, nu are nimic neobișnuit; repercutat însă în conștiința copilului "bălai", actul ia proporții, inițiind în sensul durităților vieții. Inocența funciară, specifică primei copilării, se destramă brusc: Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit, Știam că va muri și c-o s-o doară (...) Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireș. Vai, cum doream ca pentru-ntâia oară Bătaia puștii tatii să dea greș! Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
iubi, ca și cum te-aș iubi. // Ca și cum, ca și cum..." Veritabile bijuterii lirice (cum sunt De dragoste, Baladă și altele) frapează nu numai prin revitalizarea ideii de dor, dar în special prin dezinvoltura modernă cu care se conturează o stare nepământească: "Frunza se destramă. Ceruri cad pe ape. / Dor îmi e de tine, chiar când ești aproape (:::) // Oare și atuncea, după ce-o să mor, / tot așa de tine o să-mi fie dor?..." În același spirit, un text de admirabilă virtuozitate expresivă se bazează pe
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ca lumina" (Gravitație). Individualul și planetarul, clipa și eternitatea, angelicul și magicul se descifrează acustic: "De-atâta muzică / se umflă marea"! aflăm dintr-un alt poem. Întrebări reiterate, cu substrat metafizic, precum cele din Muzică și ceață de noiembrie, se destramă în ilimitat, în halouri cosmice, dincolo de tangibil: "Ce s-a-ntâmplat? întreabă marea, / Ce s-a-ntâmplat? mă-ntreabă vântul / Și surd repetă întrebarea / Cu mii de clopote pământul..." Muzica, paradigmă focalizantă, precede cuvântul. Poetul construiește cu ceea ce Romain Rolland
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
atunci judecătorii departamentelor propuneau și ei căsătoria forțată ca soluție pentru rezolvarea unui proces de se ducție. Încurajate de această practică multe dintre fetele sărace o îmumbrățișează, părinții, vecinii, prietenii sprijinindu-le în demersul lor. Unele dintre căsătorii s au destrămat după această domnie, dar practica a continuat, puterii fiindu-i foarte greu s-o mai controleze. Cum poate Biserica să-i îndemne pe enoriași să trăiască în curățenie și să nu păcătuiască, din moment ce nu există responsabilitate individuală pentru faptele comise
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]