3,286 matches
-
strănute scoțând zgomote ascuțite, ca de șoricel. Nu-i mai faceți vânt cu creanga aia murdară, strigă cineva. Probabil că tot praful i-a intrat în nas. — Praf sau nu, e un semn rău-prevestitor, spuse un alt adept. Pinky o disprețuia pe femeia asta de mâna a treia, care reacționase prin strănuturi și smiorcăieli la acest moment important. O ciupi zdravăn din spate, sperând că va sări în sus, dar fata continuă să se smiorcăie și să se vaite. Ammaji veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
care dădea spre un petic de pământ plin de iarbă. Aici se maturau la soare borcanele de castraveți, ca o armată aliniată la zidul de piatră; rădăcinile zăceau, chinuite și contorsionate, uscându-se pe un pat, iar micile fructe sălbatice, disprețuite de toți, în afară de păsări, zăceau deschise, afișându-și miezul cu pete purpurii. Ghimbirul era îngropat sub pământ, ca să rămână proaspăt, lămâile și dovlecii se uscau pe acoperiș, tot soiul de lucruri fermentau în cutii închise ermetic, ardeii iuți și frunzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
nuia sau putea fi auzit plângând disperat dincolo de ușile odăilor lui mademoiselle de Sade din Casa Fiului Răsare. A fost unul din motivele pentru care îl părăsise Dolores. Cei care trec în mod involuntar prin suferințe sau mutilări fizice îi disprețuiesc pe cei ce și le provoacă singuri, în numele lui Dumnezeu. Singura ei reacție posibilă fusese fuga. — Sfântă Fecioară! striga O’Toole către nevasta unui fermier, care se făcuse mică de frică. Pari să fii gata pregătită, scumpa mea. Ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
respect și insultă: Gribb trebuia respectat, fiind un susținător al școlii de gândire care-l nega pe Grimus, dar fiindcă toți cei din K știau că asta era doar o înșelătorie convenabilă, respectul era exclusiv de suprafață. Probabil că îi disprețuiau prețiozitatea. Vultur-în-Zbor se întrebă ce simțea Elfrida. Probabil că pur și simplu îl adora pentru deșteptăciunea lui. Elfrida, Irina: iată cele două mari greutăți care înclinau balanța în favoarea orașului K. Nici un oraș ce le adăpostea nu putea fi lăsat deoparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și alte motive. Bănuia că valoarea sa de noutate juca un rol important. El era Străinul, necunoscutul, o nouă viață de explorat. în cazul Irinei dorința ei evidentă pentru el era relativ ușor de înțeles. Se vedea clar că își disprețuia soțul. Probabil că pentru ea Vultur-în-Zbor reprezenta o cale de ieșire din cursă, un mod de a-și exprima disprețul față de Cerkasov și de a evada din monogamia obositoare a căsătoriei. Un caz simplu, clasic, de soție plictisită și nefericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de preferat unui soț frustrat, care-și cere drepturile. Dar în seara asta o durea. în seara asta, când voise să vină la el, să se umilească în fața lui de dragul companiei lui. Pentru cei sensibili e foarte dureros să fie disprețuiți de cei neciopliți. Irina Cerkasova s-a întors în patul ei, acum rece, s-a întins, savurând senzația pe jumătate formată înăuntrul ei, și s-a gândit la masturbare. Chipul lui Vultur-în-Zbor i se contură în minte, iar ea renunță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
iar lacrimile îi seacă în izvorul lor. Leagănul, Elfrida în el, Irina privind-o. Erau momente, se gândea Vultur-în-Zbor, când puteau fi luate drept gemene identice. Atât de asemănătoare și atât de neasemănătoare. Irina Cerkasova, căreia îi venea ușor să disprețuiască, s-a trezit că o disprețuiește pe Elfrida. Femeie proastă, care chicotește tot timpul. între timp Elfrida Gribb cădea pradă începuturilor unei emoții și mai puternice: gelozia. își zâmbeau una alteia prin văluri. Era seara marelui bal din propria ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lor. Leagănul, Elfrida în el, Irina privind-o. Erau momente, se gândea Vultur-în-Zbor, când puteau fi luate drept gemene identice. Atât de asemănătoare și atât de neasemănătoare. Irina Cerkasova, căreia îi venea ușor să disprețuiască, s-a trezit că o disprețuiește pe Elfrida. Femeie proastă, care chicotește tot timpul. între timp Elfrida Gribb cădea pradă începuturilor unei emoții și mai puternice: gelozia. își zâmbeau una alteia prin văluri. Era seara marelui bal din propria ei casă și Irina refuza să plângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
multă cruzime decât ar fi putut s-o facă vreodată O’Toole. El, care îmbrățișase cu atâta ușurință viața din K, acceptând iluzia permanenței și trădându-și propria experiență de dragul unui cămin și a unei iubiri triunghiulare! El, care-l disprețuise pe omul ce-i arătase adevărata natură a insulei și-l ajutase să supraviețuiască! Acceptarea socială și tovărășia a două femei frumoase contrabalansau răul pe care-l provocase? Cu siguranță că nu - și chiar și astea erau de-acum pierdute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mâna și-și duse lama cuțitului la gât. — Pentru numele lui Dumnezeu, ce crezi că faci? țipă el. — în fiecare noapte de atunci, de când am făcut dragoste, spuse ea. în fiecare noapte m-ai respins. E evident, Virgil, că-mi disprețuiești trupul. Și nu pot să trăiesc dacă tu mă urăști într-atât. Sângele țâșni pe pământ, formând grămăjoare mici de noroi roșu. Ce trebuie să faci ca să oprești o venă din sângerare? Deggle privi neputincios în jurul lui. — Bandaje, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fi o bună servitoare, zic eu. Ea îl crede un semizeu. în absența lui Grimus, furia lui Liv s-a descărcat asupra mea. Mi-a spus o mulțime de lucruri crude, pe care nu le voi încredința acestei pagini. Mă disprețuiește pentru că nu sunt egalul lui, deși n-am pretins niciodată așa ceva. Și pentru paralizia mea, din pricina căreia căreia ea a fost lipsită de compania lui. Nu vrea să mai aibă de-a face cu mine. în ochii ei nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
insula prin Cristalul de Apă și-și va apăra Trandafirul și intimitatea. Acum Trandafirul e singurul lucru care îl mai interesează. Sunt îngrijit de Iocasta. Mi-a fost întotdeauna prietenă. Suspectez o ruptură între ea și Liv. Pentru că Liv mă disprețuiește, Iocasta mă adoptă. Dar am trecut de faza în care mă interesau motivele. Accept tovărășia atunci când mi se oferă. Ajutor, da. 29 septembrie, ziua lui Saturn Plec din K. Este un oraș adus în pragul nebuniei de o mașinărie. Soldați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
De ce să nu-ți închipui? am întrebat-o în gând. Erau porții intacte. Oricum, decât să-și îngrașe porcii șeful de cantină, tot mai bine era dacă le mâncam eu sau alți pârliți ca mine. — Tare interesant, continuă ea. Îi disprețuiam pe toți care făceau treaba asta. Chiar mi se apleca, nu mai aveam chef de mâncare când îi vedeam cum vânau farfuriile de la bandă. N-aș fi putut discuta în vecii vecilor cu unul din ăia. Dar să mai fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Poate și din cauza asta nu am îndrăznit să mă apropii de tine, i-am răspuns tot în gând. Ți-ai fi spus că sunt un derbedeu oarecare. Poate nici atât. O lichea strecurată între voi, cei cuminți. De fapt, nu-i disprețuiam, a revenit ea zâmbind stânjenită, ca și cum ar fi făcut o gafă teribilă. Mai degrabă cred că, dacă băiatul acela mi-ar fi plăcut, mai știi, poate aș fi făcut și eu banda împreună cu el. Cine știe... Viața asta e așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că faci câteodată ce nici prin cap nu-ți trecea că ai să faci vreodată. Să te măriți, să faci copii, să te zbați pentru un rost cât mai bun... Și dintr-odată... Am încercat să râd. — Și eu îi disprețuiam, de fapt, i-am răspuns cu voce tare. Dar ce puteam să fac? — Era mort după cărți. Să le aibă el pe toate, râse prietenul meu, care, abia atunci am văzut, urmărise din picioare toată discuția noastră. Când pleca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în grup, mă simțeam liber, o dominam, uitam de toate complexele de până atunci. Rămași împreună, și căutam să rămânem cât mai mult timp împreună, mă pierdeam. Deveneam un cu totul altul, stingher, nespus de fals. Mă uram și mă disprețuiam cu intensitatea înmiită a dorinței de ea, de mângâierile și de hârjoana noastră. Era un prag peste care nu puteam trece. Și Ester a simțit-o. Și mi-a și spus-o: „Ești prea crud. Stupid de fragil. Mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la lichidare, sau pândește lichidarea dacă se consumă avansul. Ei, și după două, trei, chiar patru zile dacă te ține caracteru’, nene, poți s-o faci să moară mahalaua. Te înțelege lumea, nici nu se uită la tine, nu te disprețuiește în interiorul lor, zice că are și el, ca tot omul, un necaz, o bucurie, ceva de s-a-ncurcat și s-a cotoșmănit și viața lui, nu-ți face nimeni nimic, nu-ți taie ziua și alte de-astea. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru tot mai desele beții, când am reușit să fac din băut și beție un ritual zilnic. Apoi n-a mai contat. Nu m-am mai putut opri. Mergeam bezmetic spre un niciunde. Devenisem un caraghios, compătimit la început, apoi disprețuit și lăsat în voia pierzaniei sale. Știam și nu-mi păsa. Chiar mă mândream cu o astfel de postură. Mi se părea că dă culoare vieții, că o face mai suportabilă, mai amuzantă. Că merită, într-adevăr, să trăiești. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
liniștit, e lume“. M-am aplecat chipurile să ridic ceva de lângă pantofii ei. În mișcare, i-am șoptit: „Aș vrea să te am acum. Nu mai pot“. A pufnit, lovindu-mă cu genunchiul. M-am retras la locul meu. O disprețuiam și, în același timp, o doream cu o intensitate cumplită. I-am scris pe o hârtiuță: „După ședință, rămâi cu mine“. Mi-a întors bilețelul cu un semn de întrebare, mare cât toată hârtiuța. I-am scris din nou. „Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Știam că erau printre noi colegi recrutați de Servicii. Nu-mi păsa de ei. Mă simțeam liber, nu gândeam duplicitar ca să mă ascund sau să mă tem de ceva. Când o încasam pentru prostiile mele știam să mă apăr. Îi disprețuiam pe cei despre care se vorbea că sunt de-ai Serviciilor. Nu pentru ceea ce făceau, chiar credeam că trebuie să fie și astfel de canalii, ci pentru că erau proști, ordinari la modul fizic, târându-se mereu în coada turmei. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Aldaya, care nu apucase a Învăța numele pălărierului. În felul acesta, descoperiră că don Ricardo Aldaya era sătul pînă peste cap de oameni care se temeau de el, Îl adulau și i se Întindeau la picioare ca niște rogojini. Îi disprețuia pe pupincuriști, pe fricoși și pe oricine demonstra orice fel de slăbiciune, fizică, mintală ori morală. CÎnd dădu peste un băiat sărman, un simplu ucenic, care avea obrazul și șarmul de a-l lua peste picior, Aldaya hotărî că, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe lume, că ea era cel mai important lucru din univers. Jacinta nu Îi spuse niciodată Penélopei că o iubea. Doica știa că cine iubește cu adevărat iubește În tăcere, cu fapte și niciodată cu vorbe. În taină, Jacinta o disprețuia pe doamna Aldaya, acea creatură vanitoasă și goală pe dinăuntru care Îmbătrînea pe coridoarele casei sub povara bijuteriilor cu care soțul ei, ce ancora În alte porturi de ani de zile, Îi Închidea gura. O ura fiindcă, dintre toate femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Aldaya, ca unul dintre ei (ba chiar ca cel ales), nu i-a trecut prin minte că acesta nu dorea de la el nimic, doar pe Penélope. Nu i-a trecut nici o clipă prin minte că, În sinea lui, Julián Îl disprețuia și că toată farsa aceea nu era pentru el decît un pretext ca să se afle aproape de Penélope. Ca să o posede pe deplin. În această privință, Într-adevăr, cei doi se asemănau. CÎnd soția l-a anunțat că Îi descoperise pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
sub cheie În dormitorul de la etajul al treilea a fost ziua În care a Început să moară. Tot ce a făcut de atunci Înainte n-au fost decît horcăituri ale autodistrugerii. În Înțelegere cu pălărierul cu pălărierul, pe care Îl disprețuise atît de mult, a plănuit ca Julián să dispară din scenă și să fie trimis În armată, unde el urma să dea ordine ca moartea lui să fie declarată un accident. Le-a interzis tuturor, și medicilor, și servitorilor, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nu-l credea. Era convins că demonii aceia Îl urmăreau pe el. „Mă așteptați“, se gîndea, văzînd În ei adevăratul chip al lui Dumnezeu. Atunci l-a pus să jure pe fiul său Jorge, pe care de atîtea ori Îl disprețuise și la care acum se vedea obligat să recurgă În lipsă de altă soluție, să-i Îndeplinească ultima dorință. — Ai să-l găsești pe Julián Carax și ai să-l ucizi. Jură-mi. Într-o dimineață, cu două zile Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]