1,412 matches
-
o rază sagitală a convexității de 20 mm în mediu, dar ușor concav în sens transversal, mai mult lung decât lat, care se strâmtează dinainte-înapoi, având marginea anterioară mai lungă. Aceste curburi talare au structuri omoloage de îmbucare pe epifiza distală a tibiei. Elementele acestui scripete sunt următoarele: două povârnișuri (medial și lateral), un șanț (gât) median antero-posterior și patru margini (medială, laterală, anterioară și posterioară). Șanțul (gâtul) median este îndreptat antero-posterior și mai apropiat de marginea medială decât de marginea
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
ghemuită) poate adesea să se dezvolte pe fața superioară a colului talusului o fetișoară, numită "fațetă de ghemuire" sau "fațetă de genuflexiune" (în engleză: "squatting facet", în franceză: "facette d'accroupissement"), care vine în contact cu marginea anterioară a epifizei distale a tibiei în timpul flexiunii dorsale exagerate a piciorului și poate fi dublă. Fațetă de genuflexiune se află în continuitate cu fața trohleară, este concavă anteroposterior și este îndreptată în sus și, uneori, înapoi; ea este situată cel mai adesea în
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
în populația europeană și 54,6% în populația din India. Față de extensie laterală trebuie diferențiată de fațetă de genuflexiune. Față de extensie laterală continuă convexitatea feței trohleare. În timpul flexiunii dorsale, această fațetă va stabili un contact cu capătul inferior al epifizei distale a tibiei dar nu cu marginea sa anterioară. "Fața anterioară a talusului" prezintă "capul talusului" ("Caput tali"). Capul este o proeminență ovală, cu axul mare transversal. El prezintă o fața articulară naviculară. În jos capul se continuă lateral cu fața
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
Fațeta anterolaterală accesorie, poate provoca dureri la pacienții obezi cu picior plat rigid. Fața medială a talusului este mai puțin înaltă decât cea laterală. Ea se împarte în 2 porțiuni, una proximală (posterioară), fața medială a corpului talusului și alta distală (anterioară), fața medială a colului talusului. Fața medială a corpului talusului prezintă sus și înapoi o fațetă articulară, față maleolară medială, care se articulează cu fațeta corespunzătoare a maleolei mediale tibiale, iar jos o suprafață rugoasă. Fața medială a colului
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
rară. Suplimentar, cele două maleole formează un sistem de direcție împiedicând deplasarea laterală a talusului - rol care revine în special celei laterale (peronieră, care coboară mai mult dect cea medială tibială). Deplasarea posterioară este prevenită de marginea posterioară a epifizei distale a tibiei. Prin poziția lui, talusul are rol atât în statică, cât și în dinamică. Astfel, în statică, talusul primește toată greutatea corporală de la tibie și o transmite în jos calcaneului și anterior spre degete, prin navicular cu care se
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
din 2 rânduri de oase scurte, denumite oase carpiene la mână și oase tarsiene la picior; o parte mijlocie, "metapodul", format din cinci oase metapodiale alungite în formă de baghetă, denumite metacarpiene la mână și metatarsiene la picior; o parte distală, "acropodul", reprezentat prin cinci degete care continuă oasele metapodale, fiind subdivizate fiecare într-un număr variabil de falange (de regulă două sau trei). "Bazipodul" (partea proximală a autopodului sau scheletul carpului și al tarsului) este format din osișoare scurte care
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
oscioare ce se sudează mai târziu, în mod parțial, între ele. Păsările nu au astragal, deoarece rândul proximal al oaselor tarsiene s-au sudat la capătul distal al tibiei, pentru care acesta se mai numește și tibiotars, iar oasele tarsiene distale și trei oase metatarsiene corespunzătoare degetelor II, III și IV sunt contopite într-un singur os alungit, formând tarsometatarsul, care este scheletul tarsului. Scheletul membrului posterior la păsări, datorită adaptării la mers, salt, alergat, înot și la sprijinirea corpului, a
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
puternic dezvoltate sus, dar neajungând niciodată până la autopod. La locul de articulație a femurului cu tibia (genunchi) se găsește un os numit rotulă. Segmentul al treilea (autopodul) este format dintr-un tarsometatars (sau osul metatarsotarsian), provenit din fuzionarea oaselor tarsiene distale cu trei oase metatarsiene, corespunzătoare degetelor II, III și IV. Tarsometatarsul este un os alungit și destul de puternic, putând depăși în lungime femurul. Majoritatea păsărilor au patru degete (al V-lea lipsește totdeauna), dintre care trei sunt îndreptate înainte (degetele
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
II - 3 falange, degetul III - 4 falange; degetul IV - 5 falange. Autopodul membrelor posterioare la mamifere prezintă totdeauna un astragal (format prin sudarea tibialului și intermediarului) și un calcaneum (peroneal), pe lângă care se pot găsi și celelalte tarsiene, adică tarsienele distale, precum și osul central. Astfel bazipodul pelvin la mamifere este format din 7 oase tarsiene, dispuse pe două rânduri între zeugopod și metapod. Rândul proximal, este format din 3 oase: astragal, calcaneu și scafoid (osul central), aflat în centru; astragalul este
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
ales la motocicliști), la sportivi sau prin cădere de la înălțime. Mecanismul comun de producere al fracturilor de talus este cel de hiperdorsiflexie forțată al piciorului pe gambă și compresiune în cădere de la înălțime cu talusul cuprins între calcaneu și epifiza distală a tibiei. Particularitățile acestor fracturi sunt datorate caracteristicilor anatomice și funcției biomecanice speciale ale talusului, aportului sangvin deficitar, precum și frecvenței mari a complicațiilor tardive de temut (necroza avasculară și artroza posttraumatică). Aproape 60% din suprafețe talusului sunt cartilaginoase, nu există
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
brachialis") și mușchiul brahioradial ("Musculus brachioradialis"), care acționează ca tensori ai săi. Fascia brațului se continuă proximal (superior) cu fascia pectoralului mare ("Fascia pectoralis"), fascia infraspinoasă ("Fascia infraspinata"), fascia deltoidiană ("Fascia deltoidea") și cu fascia axilară ("Fascia axillaris"). Extremitatea sa distală (inferioară) la nivelul cotului se prinde pe cei doi epicondili humerali (epicondilul lateral și epicondilul medial) și pe olecran, iar apoi se continuă în jos cu fascia antebrahială ("Fascia antebrachii"). Suprafața interioară a fasciei brațului este în raport cu mușchii, cărora le
Fascia brahială () [Corola-website/Science/332129_a_333458]
-
raze diferite. Aceasta are importanță în elucidarea mișcărilor acestei articulații. Suprafața trohleară a talusului este mai lungă antero-posterior, decât suprafața tibiofibulară, permițând astfel mișcări ample de flexie dorsală și plantară a piciorului. Suprafața gambieră sau tibiofibulară este reprezentată de extremitățile distale (inferioare) ale ale tibiei și fibulei, care realizează o formațiune comparabilă cu o scoabă, formată în sus de fața articulară inferioară a tibiei, iar pe lături de fețele articulare ale maleolelor medială (de pe tibie) și laterală (de pe fibulă). Rezultă astfel
Articulația talocrurală () [Corola-website/Science/335947_a_337276]