18,838 matches
-
ca În palmă din fața noastră cred că Îi rambleul șușălii. Păpădie, băiete, amușinî tu dacă-i adevărat sau mi s-o părut”. Nici nu am clipit de două ori, și Păpădie urca rambleul. Când a ajuns sus - cât puteam noi distinge prin Întuneric - el semnala că e drum ca În palmă, ceea ce Însemna că era șoseaua. După ce a studiat bine locul, ne-a făcut semn să Înaintăm. Când am ajuns pe șosea, a venit propunerea celor trei militari de la divizie: „Noi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
orienteze, apoi o luară spre dreapta, pe un coridor strâmt și întunecos, cu miros de aer umed și stătut, de-a lungul căruia se înșiruia vreo duzină de uși, mânjite cu vopsea cafenie. În fața ultimei uși, pe care se putea distinge, la lumina chioară a unui bec spânzurat în tavan, o plăcuță cu un vag număr, ceasornicarul se opri și apăsă pe butonul soneriei. Hm, e cam neplăcut pe aici..., remarcă Stelian, privind în jur și așteptând împreună cu ceasornicarul ca ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
stă cineva. Își freacă ochii crezând că are o halucinație sau poate a adormit și visează. Dar nu, este adevărat ! O femeie, al cărei chip nu îl poate desluși, șade acolo, în fața lui, într-o bizară atitudine rigidă. La început distinge doar o pălărie ca un fel de cunună aurie care îi înconjoară capul. Inele argintii de fum, de o perfectă formă rotundă, se ridică din locul în care trebuie că este gura și urcă spre plafon formând arabescuri de forme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cu străina care venise să îi tulbure angoasanta singurătate. După încă un pahar de vin, o întrebare se întrupează fără știre : Cine ești și ce vrei de la mine ?" Inelele de fum își opresc urcușul, atmosfera se limpezește și Victor poate distinge chipul străinei. Din prima clipă, ceea ce îl fascinează sunt ochii și mai ales privirea lor. Imenși, oblici, trași mult spre tâmple, de o nedefinită culoare de ocean care atrage spre adâncimile lui. Victor e cuprins de un fior. Forma ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Dora ațipește din nou. De data asta o trezește o mângâietoare voce de bas. Deschide cu greu ochii în fața cărora i se pare că vede balansându-se o cruce ce pare sculptată într-un bloc de aur. De-asupra crucii distinge ca prin ceață chipul tânărului intern Nicolaï, cel care fusese mâna dreaptă a profesorului la operație. Dora reușește să zâmbească și să îngâne : Dumneavoastră, domnule doctor... Și crucea ?... Tânărul intern realizează că în graba cu care s-a smuls odihnei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
devreme sau mai târziu ne puteam aștepta... În plus sechelele meningitei... Nu, din păcate nu este nimic de făcut..." Apoi crizele au devenit tot mai dese și mai dramatice. Margo nu a putut suporta. Vede în fața ochilor chipul palid abia distingându-se din așternutul alb. Târziu, și atunci ajunsese prea târziu ca să se mai poată face ceva împotriva prea multelor tranchilizante înghițite... Rude și prieteni, nici nu știe exact care anume, s-au ocupat să îl interneze pe Justin într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
bolnave. Ecranul pare invadat de un val negru care face și mai greu de descifrat suferința creierului lui Justin. Mâinile înmănușate ale profesorului rămân încremenite într-un gest inutil. Partea superioară a chipului este atât de albă încât nu se distinge de masca ce acoperă partea inferioară. Nicolaï își mobilizează memoria. Degeaba. Nu își amintește să fi văzut în nici un manual de specialitate, în nici un album anatomic o asemenea imagine difuză. Înăbușită de mască, se aude vocea specialistului suedez : Pare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
poartă căciuli cu clape îndesate până la ochi, iar în picioare ceea ce par a fi niște pâslari grosolani. Toți șapte sunt năpădiți de bărbi deși probabil sunt tineri. Stau țepeni de parcă ar fi înghețați, nici unul nu zâmbește. Pe chenarul zdrențuit se distinge o cruciuliță marcată îndesat cu creion chimic la picioarele celui de al treilea bărbat din stânga. Dora observă pentru a nu știe câta oară fețele bărboșilor. Privirea ei se oprește îndelung la bărbatul sub care este marcată cruciulița. Imaginea neclară nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
din centru, se spune că este... Victor nu sfârșește fraza când soneria de la poartă îi avertizează că au vizitatori. Vizitatori neașteptați ! Siluetele unui bărbat înalt îmbrăcat într-un pardesiu negru și cea a unei femei suple în costum taior se disting pe fundalul unei mașini oprite în fața casei și a orizontului luminat încă de apusul de soare. Vocea lui Victor care îi întâmpină este gâtuită de o emoție pe care nu și-o poate stăpâni : Domnule profesor ! Doamna doctor Bosch ! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
din lemn a primit și Minodora în dar de la Vasili, așa cum mi-a spus Teo...", gândește Dora. Dar, deîndată ce prin minte i-a trecut numele Teodorei îi percepe și vocea, care pare să rostească cuvinte fără șir din care distinge doar: "... moarte... pre noi..." O neliniște fără seamăn o cuprinde. Are senzația că trupul ei este în curs să se destrame, să se evapore. Ochii îi sunt bine deschiși și totuși nu o mai vede pe Teodora. Nu poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ireparabila greșeală între generații. Se vede deja de ziuă, să încercăm să adormim puțin fetița mea. Mâine la ora asta Atanasie va fi aici. Ziua și noaptea a șaptea și ultimele Pe Dora o trezesc niște voci din care poate distinge o voce de bărbat care nu vorbește bine românește: "Pania Todora, v-am adus brânză cu smetana pentru nămiezi... Să știi, pania Todora, că krasnâi kot, cotoiul cel străin care se preumblă de câtăva vreme pe la ruină dă iarăși târcoale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
atribute ale universalității, în care oamenii obișnuiți își regăsesc preocupările mărunte ale unor existențe aflate "sub vremi". Autorul nu dă soluții, dar în spatele ironiei sau sarcasmului se întrevede calea de urmat pentru o intrare în normalitate. Prozele profesorului bucovinean se disting printr-un puternic filon realist, remarcat dealtfel și de alți confrați ("Un realist în cheie crudă" consideră M. Diaconu, în vreme ce Nicolae Cârlan marșează și el: "proze realiste, marcate printr-o autentică veridicitate"), însă nu mai este vorba de acel realism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
și el din Ropcea. În același an, am tipărit și un volum de proză scurtă intitulat Destine bucovinene, la Editura Alpha, Iași. După acestea, până în 2014, mi-au apărut alte trei culegeri de proză scurtă, dintre care două au fost distinse cu cele mai înalte premii anuale ale SSB pentru anii 2012 și 2014. Câteva referințe critice la aceste cărți au fost consemnate în Convorbiri literare, Dacia literară, Revista română, Bucovina literară, Crai nou, Monitorul de Suceava, Apostolul de Neamț, Orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
De mesteacăn eram pur și simplu îndrăgostit. N-aș putea spune de ce; dragoste la prima vedere... Ajunsesem să percep diferența dintre orchestra mesteacănului și cea a teiului. Când vântul începea să adie, pentru mine, frunzele celor doi copaci deveneau orchestre. Distingeam însă sunetele frunzelor de mesteacăn de cele ale teiului. Cel puțin așa credeam. Eram privit ca o ființă curioasă. Adaptarea aceasta specifică a auzului tot Ninetei și ninetistelor o datorez. Atunci când aveau mari secrete, se fereau chiar și de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
și o atinsei. Avea sânge pe ea și mă murdării, fără să vreau, de sânge. Și văzui coborând ucigător din cer un fulger. În urmă rămase noaptea. Pe cât de real mi se păruse atunci totul, când mă trezii nu puteam distinge decât frânturi din ce se întâmpla, pe fondul străfulgerării dureroase. Eram la mine în my sweet. Însă ceva părea în neregulă. Simții că fusesem totuși undeva. Simții un miros dulce, masculin. Se părea poate să fi visat chiar înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
probleme. Imaginea ei îi stărui o clipă, așa neclară cum o înregistrase, apoi o uită. Păstră în memorie doar un sentiment nașpa al aceluiași oft. Apartamentul său era împărțit, după amenajare, în două. Salonul și camerele (două) pentru oaspeți se distingeau printr-un lux imaculat, cristalin de invidiat, spații largi și lucruri extravagante, cu gust amplasate, fine, delicate. Cealaltă parte a apartamentului era confortabilă cu adevărat. Micuță, dotată cu absolut tot necesarul unui trai călduros, pufos, pentru chiar două persoane. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
frumoasă. S-a limitat doar să-i sărute mâna, restul alintărilor rezervându-le după cununia religioasă. Nu s-a stăpânit însă să-i spună: — Ești fermecătoare, frumoasa mea cu ochi albaștri ca două mistice safire. Și tu ești atât de distins, romanticul meu chirurg. În sunetele muzicii au fost serviți toți cu prăjituri, cozonac, băuturi, au încins o horă cu multe urale după care s-au îndreptat spre primărie pentru cununia civilă. În fața ofițerului stării civile, când li s-a cerut
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
că acum este înșelat în așteptările sale, văzând cum acest scriitor, în particular, a cutezat a încălca atare convenții sociale, care se referă la intimitatea persoanei, repetând întruna că așa ceva nu se face, nici chiar pentru un scop atât de distins și de înălțător, precum este literatura, bunăoară. Însă pe cine dintre noi toți nu mișcă - sufletește vorbind - un astfel de om, care se zbate așa de vârtos împotriva conștiinței sale și care are inima înțesată doar de regrete și de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
putut vedea că era un vechi carnet prăfuit și plin numai de mizerii. Era, pesemne, de foarte multă vreme acolo, căci era acoperit peste tot cu atâta praf, încât nici culoarea palidă, care era așezată dedesubt, nu se mai putea distinge limpede, iar încuietoarea îi era mică și mâncată toată de o rugină groasă. M-am chinuit mult s-o deschid, semn că era și amorțită tare în găoacea ei. Izbutind, totuși, într-un final, am putut vedea că pe prima
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
greacă, ce este înfățișat purtând bolta cerească pe umerii săi. 94 Rareș Tiron Pe când stătea odată la căpătâiul bolnavei, printre bolboroseli gâfâite și alte zgomote de neînțeles, Victor putu să audă, totuși, în vocea ei stinsă, vorbele acestea, ce se distinseseră limpede, sfâșiindu-l: - Victor, mulțumesc... Dar, chiar dacă tu ești alături de mine, în sufletul meu este doar frig și tăcere... M-au învins... Iar ele fură ultimele cuvinte de om lucid ale Mariei. Tot ceea ce a urmat după asta a însemnat
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
produsese priveliștea văzută acolo îl făcuse să înghită precum înghițise. Totul era îmbrăcat într-un veritabil clarobscur apăsător, care, tocmai din cauza întunecimii pronunțate, putea da naștere ușor la foarte multe presupuneri! Tot ce putu el să Istorisiri nesănătoase fericirii 167 distingă cu precizie fură două lămpi micuțe, dispuse de o parte și de cealaltă a sălii, ambele aprinse moderat, în apropierea cărora stăteau nemișcați două namile de oameni, din cap până în picioare îmbrăcați numai în haine negre și purtând fiecare la
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
colb, zăcând amarnic. Nici nu-ți închipui de câte pot fi în stare! De aceea, îți recomand nici să nu afli! Isprăvind de citit, tânărul încremeni locului. Ultimele rânduri ale scrisorii aproape că nici nu mai apucase să le mai distingă bine - îi jucaseră neclar cu toatele pe dinaintea ochilor, ca într-o horă. Și totuși, lui nu-i fu deloc greu să tălmăcească sensul scrisorii și să priceapă repede despre ce-i vorba. „Asta-i nemaipomenit!”, exclamă el în gând, uluit. Ce
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Cu alte cuvinte, mesajul, dacă există unul în rândurile de față, sporește considerabil în coerență și se autonomizează dacă lectorul are bunătatea să se "distanțeze" simbolic de text, să-l contemple și evalueze de la o anumită depărtare semantică. Se vor distinge cu mai mare acuitate atunci liniile principale ale discursului, care, fără a avea orgoliul sau ambiția unei structurări sistematice, traduc cu relativă fidelitate intențiile auctoriale. Un ultim cuvânt despre organizarea propriu-zisă a medalioanelor: ele au fost grupate după criterii tematice
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
iminența decrepitudinii, dar și unor stări fulgurante, de natură sentimentală sau erotică. Multe dintre aceste versuri au ca hipotexte creații ale unor poeți mult mai vechi sau compuneri prezente în antologii celebre (precum Manyoshu sau Gosenshu). Compozițiile lui Murasaki se disting printr-o notă accentuat intimistă, respirând deopotrivă delicatețe imaginativă și forță metaforică. Iată câteva exemple, selectate aproape la întâmplare: "Cât de iute preschimbarea. Doliu profund ieri, Astăzi, apele puțin adânci ale purificării" (poem al lui Asagao către Genji) sau "Din
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
în care un mucalit a avut curiozitatea cinică de a arunca o privire peste manuscrisul autorului, observând că, inițial, acesta avusese intenția să cânte despre șoareci, dar că, din fericire, a tăiat apăsat substantivul cu pricina, găsindu-l insuficient de distins pentru respectiva ocazie. And now the point emerges... Toată această lungă și, mă tem, plicticoasă parabolă (ținând, la rigoare, de patologia poeziei) are ca scop punerea în lumină a unei modeste lecții, pe care trecutul este gata întotdeauna s-o
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]