3,782 matches
-
Raționamentul său pare a fi următorul: potrivit unei tradiții pe care destinatarii epistolei o „cunosc foarte bine”, la sfârșitul veacurilor va veni un vrăjmaș al lui Cristos. Având în vedere existența a numeroși schismatici (= anticriști care lucrează deja) ce resping dogma cristologică, se poate afirma că sfârșitul veacurilor, de care vorbește tradiția, a sosit; prin urmare, creștinii trebuie să‑și întărească credința, spre a nu‑și pierde mântuirea chiar în ultima clipă. Apocalipsa lui Ioan Asemenea Cărții lui Daniel, din care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tip itinerant trebuie să respecte anumite reguli. Nu oricine vine din alt loc și predică Evanghelia este în mod obligatoriu un profet. Didahia oferă câteva criterii de identificare a impostorilor (11,3‑6). 3Cu privire la apostoli și profeți, potrivit dogmei Evangheliei, să faceți așa: 4orice apostol, care vine la voi, să fie primit ca Domnul; 5dar să nu rămână decât o zi; iar dacă e nevoie, și a doua zi; dar dacă rămâne trei zile, este profet fals. 6Apostolul, când
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prezintă deci câteva soluții posibile, dar nu îndrăznește să aleagă una. Poziția sa nu este totuși cea a unui sceptic, cum s‑ar putea crede la o privire superficială, ci mai curând cea a unui creștin scrupulos și respectuos față de dogmele credinței sale: pur și simplu, el nu îndrăznește să se atingă de un mister pe care Scriptura însăși îl lasă nerezolvat și pledează ca acesta să fie păstrat ca atare până în momentul în care Dumnezeu va hotărî să îl descopere
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nerodnice pentru viața spirituală. Anticristologia se unește în acest punct cu ereziologia. Origen deplânge faptul că pseudoexegeții se află mai ales în interiorul Bisericii, printre clerici, pe care îi împarte în două mari categorii: 1) pseudoexegeți care lucrează împotriva adevărului, contrazicând dogmele fundamentale (ca, de exemplu, discipolii lui Marcion și cei ai lui Valentin, ofiții etc.); 2) pseudoexegeți care sunt în preajma adevărului, arătându‑se de acord asupra punctelor fundamentale ale doctrinei creștine, și anume: - de uno Deo qui legem et euangelium dedit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
greșeala în planul doctrinei creștine) este de mii de ori mai dăunător decât răul moral (delăsarea la nivelul practicii): „Iar dacă încălcarea regulilor de viețuire este un rău, cel mai mare, după părerea mea, este acela de a nu respecta dogmele și de a nu gândi după regula adevărată a Scripturii. Iar dacă suntem pedepsiți atunci când săvârșim păcate împotriva moralei, cu atât mai mult vom fi pedepsiți atunci când mărturisim învățături false. Dacă pentru mântuirea noastră ar fi fost într‑adevăr de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mântuirea noastră ar fi fost într‑adevăr de ajuns o bună conduită a vieții, cum se explică faptul că nici filozofii, dintre păgâni, nici cei care trăiesc în feciorie, dintre eretici, nu s‑au mântuit încă? Oare nu pentru că falsitatea dogmelor lor întunecă, întinează modul lor de viață?” (Com. Mt. ser. 33). Origen reacționează împotriva laxismului dogmatic, destul de prezent, probabil, printre creștinii din interiorul și din afara comunității sale și care favorizează, care atrage după sine delăsarea în plan etic. Cele două
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
întunecă, întinează modul lor de viață?” (Com. Mt. ser. 33). Origen reacționează împotriva laxismului dogmatic, destul de prezent, probabil, printre creștinii din interiorul și din afara comunității sale și care favorizează, care atrage după sine delăsarea în plan etic. Cele două elemente, dogma și încarnarea dogmei într‑un mod de viață, sunt indisolubil legate, chiar mai mult, sunt interdependente: „În privința adevărului, trebuie să știm că este cu neputință ca cineva care are mâinile curate și viețuiește fără păcat să nu aibă și sufletul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lor de viață?” (Com. Mt. ser. 33). Origen reacționează împotriva laxismului dogmatic, destul de prezent, probabil, printre creștinii din interiorul și din afara comunității sale și care favorizează, care atrage după sine delăsarea în plan etic. Cele două elemente, dogma și încarnarea dogmei într‑un mod de viață, sunt indisolubil legate, chiar mai mult, sunt interdependente: „În privința adevărului, trebuie să știm că este cu neputință ca cineva care are mâinile curate și viețuiește fără păcat să nu aibă și sufletul neprihănit, neîntinat de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în „templul Scripturilor”. Într‑adevăr, nu este vorba de un singur Anticrist (cuvânt fals), ci de o multitudine de anticriști, care acționează ilicit, printr‑un fel de „magie” lingvistică, extrem de cuceritoare. Acești „vrăjitori” alterează adevăratul sens al Scripturilor și propun dogme noi, fără nici un respect față de tradiție. Mai mult chiar, modul lor de viață se îndepărtează evident de principiile credinței. Descriind acești „anticriști” demitologizați și abstracți, Origen face apel la un dublu model: cel al pseudoprofetului, iudeu sau creștin, și cel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să satisfacă spirite însetate de logică și de armonie. Nu mai este vorba aici de o metafizică spiritualistă, oarecum vagă, ci este dezvoltată o întreagă istorie a religiei, este afirmată o întreagă morală, este organizată o întreagă filozofie, dominată de dogma Providenței”. Ne aflăm în fața „unei veritabile Summa a primilor ani ai secolului al IV‑lea”. Oricât de elogioasă ar fi, această opinie a cunoscutului istoric al creștinismului ascunde și o anumită reticență. Iar acesta nu este un fapt izolat. Exegeții
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să „salveze” unitatea divină afirmând preeminența Tatălui în sânul Treimii. Ea precedă „teologia logosului” care pentru a ajunge la același rezultat, proclamă inferioritatea Fiului față de Tatăl. Dacă „teologii logosului” (Origen, Eusebiu ș.a.) au fost adesea acuzați de a fi „păgânizat” dogma creștină, monarhianiștii, la rândul lor, s‑au văzut acuzați de „anacronism iudaizant”. Accentuarea divinității Fiului‑logos se află la originea seriei de erezii subordinaționist‑deiste, apărarea unității monolitice a divinității constituind premizele ereziei monarhianiste, cu cele două variante: adopționism și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Augustin însă, pornește de la o realitate istorică opusă celei la care se raporta Origen. Donatiști și catolici, mărturisesc deopotrivă aceeași credință, se înscriu deci pe aceeași linie dogmatică. Inadvertența intervine la nivelul praxis‑ului, adică la nivelul experienței, al întrupării dogmelor în fapte adecvate: „Oricine îl neagă pe Cristos prin faptele sale este Anticrist. Este mincinos înverșunat cel care cu gura mărturisește că Isus este Cristos, dar nu și cu faptele sale, mincinos căci faptele nu‑i sunt pe măsura vorbelor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
armată a Anticristului - în măsura în care faptele lor negative contrazic flagrant învățătura Mântuitorului. Din această perspectivă, noțiunea de „schismă” suferă o extindere semantică semnificativă. „Schismatic” (sinonim cu anticrist) este considerat orice creștin, catolic sau nu, a cărui viață este în dezacord cu dogma, care nu a descoperit încă sensul iubirii lui Dumnezeu (caritas). Schisma exterioară nu este decât efectul secundar al celei originare, petrecute înlăuntrul nostru. Am putea spune că odată cu Augustin angoasa generată de prezența acestui Anticrist „portabil”, interiorizat, devine consubstanțială sufletului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prezint la începutul acestui paragraf nu are legătură cu văduvia sau, oricum, nu cu văduvia în sensul obișnuit al cuvântului. Ci cu acea stare de solitudine în care poate ajunge o soție dacă bărbatul ei suferă o „moarte spirituală” - potrivit dogmelor Bisericii -, dacă, adică, alunecă în erezie ori își neagă credința. Căci, în rândurile care urmează, va fi vorba despre Radu Mihnea, fiu al lui Mihnea Turcitul (Mehmed - pe numele lui islamic). Radu Mihnea, fiu făcut cu Vișa (sau Voica), o
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
la un secol și mai bine după Toader din Feldru, în pragul Timpului Modern al românilor, discursul teologic consacrat sfârșitului de neocolit (cogitatio morti, praeparatio mortis) va părăsi resemnarea și, prin Petru Maior, va întroduce luciditatea (fără a ignora, firește, dogma bisericească și prescripțiile ei pentru „știința de a muri”) în fixarea relațiilor mentale ale omului cu rosturile acestui moment crucial: „A gândi la moarte și a nu te teme de dânsa este lucru păgânesc; a te teme de moarte și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
morții reprezintă ieșirea omului din temporalitatea existenței sale trupești și intrarea sufletului acestuia În eternitate. Este o morală atât a consolării prin recompensă, cât și o morală a răspunderii prin pedeapsă. Ce trebuie să vedem și să Înțelegem din aceste dogme pentru o psihologie morală? În primul rând, refuzul ideii că „moartea este ultimul termen” (K. Jaspersă care Închide existența, precum și faptul că „omul este ființă destinată morții” (M. Heideggeră. Aceste afirmații nu pot fi nici respinse, nici acceptate, deși ele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
experienței 24. Motivul pentru care s-a progresat atât de puțin În medicină se datorează faptului că reprezentanții acesteia nu s-au eliberat ei Înșiși de mărginitele precepte antice care resping din capul locului rezultatele experimentale care nu apar În dogmele lor. Îmi reprezint aceste tărâmuri nemăsurate ale medicinei ca pe o republică Întemeiată pentru bunăstarea și prosperitatea umanității. N-ar trebui așadar să existe nici autarhie și nici vreun interes personal. Căutând calea de a ieși din Întunericul neștiinței, cetățenii
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
în deceniile al cincilea și al șaselea, o publicistică partinică: articole de popularizare a literaturii sovietice, dezbateri și texte teoretice cu caracter normativ, axate pe dezideratele literaturii de partid, luări de poziție critice de „reevaluare” a tradiției culturale din perspectiva dogmelor marxist-leniniste, recenzii consacrate scrierilor realismului socialist din țară și de peste hotare. De-a lungul timpului, cronicile literare, apărute destul de parcimonios, uneori în cadrul unor rubrici cu caracter nepermanent, intitulate „Cronica literară”, „Literatură și artă”, „Note de lectură”, „Cartea de debut” „Vitrina
SCANTEIA TINERETULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289531_a_290860]
-
1983 un material reprezentând - după cum precizează autorul - ultima parte, și cea mai masivă, a unei lucrări din care fragmente fuseseră tipărite în „Amfiteatru”. Este un întins montaj comentat de extrase din presa literară românească a anilor când se impusese dictatura dogmelor realismului socialist, în special din perioada 1949-1955. Lucrarea lui Ion Cristoiu - needitată ulterior ca volum - a făcut oarecare vâlvă în epocă prin caracterul scandalos al practicilor pe care le dezvăluia, fiind considerată un demers îndrăzneț, deși se poate opina că
SCANTEIA TINERETULUI. SUPLIMENT LITERAR-ARTISTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289530_a_290859]
-
Sadoveanu. Din literatura română îi recomandă pe G. Ciprian, George Lesnea, Cezar Petrescu, Adrian Maniu, Al. Iacobescu, Ion Călugăru, Petre Pandrea ș.a., iar din literatura universală pe Albert Samain, Jean Moréas, Upton Sinclair, Ilya Ehrenburg, Leonid Andreev, Anatole France ș.a. Dogmei inflexibile i-a opus omenescul umorului (Unde ne sunt humoriștii ?) și tăișul ironiei. A fost un cronicar de artă pertinent, cu intuiții precise, lecturi bogate, cu o bază teoretică formată mai ales datorită lui Hippolyte Taine și lui John Ruskin
SERGHIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289643_a_290972]
-
numeroase articole de direcție, chiar din numărul inaugural, unde C. Rădulescu-Motru, în textul intitulat Încotro merge literatura?, dă tonul unei discuții mai largi, ce va fi continuată de Tudor Arghezi (Literatura, meșteșug) și de Șerban Cioculescu (Pentru știință, intelect și dogmă), ilustrând calea estetică a temperanței intelectuale și evitarea extremismelor ideologice. Pe același ton intervine și Mihail Dragomirescu atunci când evocă anii formației sale culturale. Cronicarul dramatic al hebdomadarului este A. Dominic, care urmărește, pe rând, spectacolele de la Naționalul bucureștean cu piesele
SAPTAMANA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289481_a_290810]
-
suport și un stimulent în sfera religiei sau a moralei pentru starea lor de sănătate mintală. În această privință, există însă deosebiri. Morale este rece, abstractă și în orice caz mult mai puțin accesibilă copiilor. Religia, prin rugăciune, liturghie, istorie, dogmă, este mai bine și mai direct receptată, având o valoare emoțională crescută. Nereligiozitatea inoculată sistematic unor tineri poate fi o mare eroare de igienă mintală. Aceste erori pot duce la situații grave, deosebit de periculoase. În mod egal, excesul religios, povestirile
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
crezut să puneți filosofia să găsiți neantul” . Statutul Bisericii era perceput, de asemenea, sub aspectul său practic: „D. Kogălniceanu e liber a nu admite, ori a nu recunoaște aceste canoane [...]. Dar atunci să nu vină cu Renan, a ne explica dogmele și canoanele. Aci ne ocupăm de partea practică și aplicabilă a canoanelor și ierarhia bisericească; aci nu facem teorii, ci aplicări de măsuri positive”. Semnificația ierarhiei și a statutului social al prelatului era acceptată fără rezerve: „Apoi dacă forma exterioară
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
Petre și „bandele reacționare” ascunse în munți și coalizate în jurul lui Mihai Zotrescu, Moartea în pădure e un roman realist-socialist ce se îndepărtează de prototipul deceniului precedent doar prin rafinarea tehnicilor narative, nu și prin nuanțarea perspectivei ideologice. Abdicarea de la dogma oficială se constată abia în schițele și nuvelele din Duminica muților (1967), numai că acum carența vine din insuficienta prelucrare a materiei, care oscilează între anodin și pitoresc. În schimb, Ț. se remarcă aici prin trei aptitudini exploatate la capacitate
ŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290210_a_291539]
-
tradiție încă puternică. Se poate înțelege astfel de ce Udriște Năsturel, cărturar cu vădite simpatii pentru Contrareformă (a tălmăcit din latină și slavonă scrierea religioasă de mare faimă De imitatione Christi, discuta cu emisarii Romei posibilitatea unor „aplatizări” ale diferențelor de dogmă între catolicism și ortodoxie, și-a dat copiii să învețe la școli catolice), face ca izvoarele clasice să domine elementele ce proveneau din surse sacre în tratatul (atribuit lui) Despre generozitate, cu care se deschide Triodul Penticostar slavon din 1649
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]