2,821 matches
-
referit întotdeauna la hotărârile sinoadelor ecumenice ca la niște comandamente universal valabile. În mișcarea și amestecul de popoare, de religii și de culturi, în prefacerile ce caracterizează secolele IV și V, de trecere de la lumea antică la lumea medievală, hotărârile dogmatice și canonice ale primelor patru Sinoade ecumenice (în special Sinodul al IV-lea ecumenic de la Calcedon din 451), sunt adevărate culmi ale ecumenicității și criterii ale Ortodoxiei sau mai precis spus „sunt tipul și unitatea de măsură a spiritului ecumenic
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
între ierarhi, călătoriile, propovăduirea păcii, etc.). b) Termenul ecumenism a fost pus în circulație la începutul secolului XX de către Mișcarea ecumenică și s-a născut din lipsa de ecumenicitate în lumea protestantă. Ecumenismul actual este un efort care vizează unitatea dogmatică și organică a structurilor Bisericilor particulare, este o cercetare comună a misiuni acestora în lume și pentru lume. Ecumenismul nu exprimă nici universalitatea credinței, pentru că nu toate Bisericile de pe pământ participă la lucrarea de refacere a unității primare a Bisericii
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Este comunitatea tainică și reală a tuturor prin Hristos, în Hristos și cu Hristos”. Ecumenicitatea - continuă același teolog - „se împlinește și se trăiește în împărtășirea comună a Sfintelor Taine, culminând cu comuniunea euharistică”. Aceasta presupune, pe de o parte, unitatea dogmatică - așa cum au învățat întotdeauna Sfinții Părinți -, iar pe de altă parte, „un efort comun, în deplină iubire și solidaritate frățească, pentru dobândirea mântuirii și fericirii veșnice, ca participare activă și tainică a creștinilor la destinele lumii”. Întreaga activitate a ecumeniștilor
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
fac parte lucrările: Ad lapsam virginem libellus; De vigiliis servorum Dei; De psalmodiae bono și imnul Te Deum laudamus. Făcând o analiză temeinică a lucrărilor teologice rămase de la Sfântul Niceta de Remesiana, constatăm că el a abordat aproape toate problemele dogmatice, în special cele referitoare la teognosie și eclesiologie, care trebuiau lămurite și apărate în fața inovațiilor eretice. Putem afirma cu tărie că tema centrală a învățăturii de credință a Sfântului Niceta este taina Sfintei Treimi. El prezintă cu multă claritate interpretarea
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Sfântul Ioan Cassian ce s-a născut în jurul anului 360 la Vicus Cassianus, în Scythia Minor și a murit în anul 435 la Massalia, în Gallia romană (actualul port Marseille), pe coasta mediteraneană a Franței. A fost misionar creștin, teolog dogmatic, organizator, scriitor, îndrumător spiritual al vieții monahale și una dintre cele mai ilustre personalități spirituale din epoca daco-romană dar și din întreaga evoluție a literaturii europene și universale. Sfântul Cassian n-a scris despre el și din opera sa nu
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
urmaș al Sfinților Apostoli. Owen Chadwick înregistrează două personalități care l-au dominat: Fericitul Augustin și Sfântul Ioan Cassian. Stăpânit de duhul invincibil al smereniei evanghelice, deci fără voia și intenția lui, Sfântul Cassian va fi implicat într-o polemică dogmatică, la care nu va replica absolut nimic, deși ea va continua ani la rând. Se vor amesteca alte personalități, ucenicii săi și ai Fericitului Augustin - pro și contra - uneori chiar de-ai săi contra sa, dar el nu. A fost
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
întâi pe contemporanul său, Sfântul Leon cel Mare, care l-a înconjurat tot timpul cu o apreciere și o simpatie constantă, el fiind cel care a insistat ca Sfântul Ioan Cassian să dea lumii creștine, înaintea Sinodului de la Efes, lucrarea dogmatică împotriva ereziahului Nestorie. În anul 597, Sfântul Grigorie cel Mare a scris o scrisoare către stareța unei mănăstiri din Marsilia, zidită în cinstea Sfântului Ioan Cassian, întărind cu aceasta cultul marsilian închinat marelui patron duhovnicesc al Marsiliei. Specialiștii au constatat
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Vasile, pentru ca apariția ordinului benedictin să întărească definitiv importanța operei Sfântului Cassian, folosit pe larg și impus de marele întemeietor al celui mai bine organizat ordin călugăresc, evident cu schimbări și amplificări în decursul veacurilor. Apogeul Evului Mediu apusean, dogmatic sau mistic, a rămas, în continuare sub influența generală a Sfântului Cassian. În Apus, edictul lui Gelasiu a adus o oarecare umbră asupra Sfântului Cassian, iar ea s-a manifestat în calendarul apusean. Marsilia însă, n-a ținut seama de
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
și un răspuns la o scrisoare atribuită papei Hormisdas. Știm că monahii locali, apărând hotărârile Sinodului IV ecumenic de la Calcedon, din anul 451, referitoare la unirea ipostatică a celor două firi ale Mântuitorului și combătând pe nestorieni, au elaborat formula dogmatică: „Unul din Treime a suferit cu trupul”. Ei au prezentat această formulă împăraților Justin și Justinian, generalului Vitalian și papei Hormisdas. Însuși mitropolitul de Tomis, Paternus, a fost sesizat de această formulă, pe care însă n-a aprobat-o. Cu toate că
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
pe care însă n-a aprobat-o. Cu toate că nu cunoaștem cu certitudine amănunte referitoare la acțiunea călugărilor din Scythia, numărul lor și numele delegaților lor (Ahile, Ioan Maxențiu, Leontiu și Mauriciu?!?) plecați la Roma spre a prezenta papei formula lor dogmatică, teologia elaborată și susținută de Ioan Maxențiu este remarcabilă și merită să fie relevată, cel puțin sub câteva aspecte. În timp ce Sfântul Ioan Casian a atacat pe Nestorie înainte de Sinodul de la Calcedon, Ioan Maxențiu critica pe ereziarh și pe partizanii lui
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
dintre Dunăre și Mare, din secolele IV-VI, este una de substanță, clară, precisă și încălzită de o credință puternică în învățătura cea dreaptă a Mântuitorului Hristos, teologie care, prin Sfântul Ioan Casian și episcopul Ioan de Tomis, pregătește formula dogmatică a „Calcedonului”, iar prin Dionisie cel Smerit și Ioan Maxențiu dezvoltă și apără această formulă. Teologia tomitană a apărat Ortodoxia la sinoadele ecumenice (îndeosebi contra arianismului și nestorianismului) și a pus în circulație o bună parte din gândirea patristică a
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
sens, principiul verosimilului vine în concordanță cu cel al imitației naturii, având rolul de a duce la realizarea unor opere care să fie credibile și, prin aceasta, mult mai puternice în a-și impune mesajul. Însă au existat și alunecări dogmatice, dintre care cele mai faimoase au fost cele prilejuite de ceea s-a numit "gâlceava Cidului" ("la querelle du Cid"), faimoasa dispută cauzată de subiectul abordat de Corneille în tragedia sa, jucată pentru prima dată în 1636. În principal, i
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
adică, în fond, de ignoranța publicului" afirmă în mod tranșant Basil Munteanu.29 În acest sens, realitatea însăși, prin complexitatea sa care alunecă spre incredibil, devine inaptă pentru o transpunere artistică în liniile unui clasicism care, în acest punct, devine dogmatic și mult prea dictatorial. Afirmația este valabilă și pentru celelalte puncte ale criticii care vizau încălcarea regulii celor trei unități, impuritatea încadrării, Corneille, numindu-și piesa o tragi-comedie, precum și încărcarea acesteia cu prea multe episoade inutile. "...Academia trebuia să-și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
către ordine. În acest sens, clasicismul secolului al XVII-lea privește creația drept rodul aplicării unui cod estetic general. Desigur, acesta este aspectul care a generat revolta romanticilor, ducând la o subsumare parțial justificată a ideologiei clasice sub semnul sterilității dogmatice. Parțial justificată deoarece, într-adevăr, după cum s-a observat din concluziile privitoare la disputa din jurul Cid-ului, clasicismul a avut numeroase tendințe de alunecare înspre un absolutism academic, în sensul impunerii artificiale a unor reguli. Dar, dincolo de această dimensiune dictatorială, instaurarea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
acesteia în fața Antichității, toate în numele progresului ce presupune invariabil o evoluție, o dezvoltare ascendentă. Poemul a fost văzut de către admiratorii anticilor drept suprema blasfemie, sesizându-se pericolul, real, de altfel, de a duce la o prăbușire a sistemului unitar și dogmatic al clasicismului. Astfel, ceea ce se intuia doar din conflictele anterioare privind miraculosul sau limba inscripțiilor, se afirma acum explicit și cu o destul de mare forță persuasivă. Ceea ce se contesta, de fapt, era calitatea de modele absolute a anticilor, superioritatea acestora
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
acum examinat și adesea respins."69 Rațiunea este asociată spiritului critic ce devine un filtru mult mai puternic al valorii decât criteriul timpului. Se conturează, așadar, și prin ideile enunțate de Fontenelle dorința de eliberare a receptării de orice viziune dogmatică, unilaterală. Un alt aspect demn de menționat în Digresiuni îl reprezintă intuirea justă, lucidă, a relativității noțiunilor de antic și modern, relativitate dată de succesiunea istorică neîntreruptă. În acest sens, privind spre trecut, latinii au fost la un moment dat
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
eu, stăpân pe lecturile mele / Merg pretutindeni, predicând arta simplei naturi."77 Versurile conturează atât un elogiu erudiției cât și al simplității estetice unul din principiile de bază ale clasicismului. Scris într-un ton viu, familiar, fără a avea asperități dogmatice sau violențe polemice, textul lui La Fontaine redefinește câteva din aspectele doctrinei clasice, mai ales cele privitoare la principiul imitației. II.5. Fénelon Ultima piesă în mozaicul Disputei dintre Antici și Moderni a reprezentat-o Scrisoarea asupra ocupațiilor Academiei a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
impresionist. De altfel, încercând să definească rolul autorului și al cititorului în mecanismul complex al creației, Fénelon dezvoltă ideea depersonalizării creatorului, a obiectivării implicite a discursului literar, ce are ca scop evidențierea operei propriu-zise, dar și eliberarea cititorului de viziunea dogmatică a eului auctorial: În sfârșit, pentru ca o operă să fie cu adevărat frumoasă, trebuie ca autorul să uite de sine și să-mi permită și mie să-l uit. Trebuie să mă lase singur, într-o libertate deplină."79 Este
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
aplicarea acestuia în domeniul criticii, după cum am sugerat anterior. Pornind așadar de la propriile-i impresii, Fénelon trasează coordonatele proiectelor asupra tragediei, comediei, poeziei etc. în liniile unei viziuni personale care face din textul său o artă poetică mult mai puțin dogmatică decât cea a lui Boileau. Observațiile sale, deși puse în marea lor majoritate sub semnul persoanei I, capătă valoare generală prin relevanța lor. În acest sens, se observă o modificare gradată a tonalității în Scrisoare, modestia inițială și moderația lasă
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Gottshed, Luzán, Muratori sau Pope merită a fi luate-n seamă pentru a oferi o imagine de ansamblu a ceea ce a reprezentat gândirea literară a începutului de secol al XVIII-lea. De altfel, formatul acestor texte, care presupunea o etalare dogmatică a unor principii corespunde întru totul unei perioade oarecum aride, din punct de vedere literar, în care talentul se refugiază preponderent în proză, o proză care, la fel cu epoca din care se naște, este una a ideilor. D'Alembert
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
acelei epoci care nu se desprinsese total de principiile veacului trecut, nu numai pentru că nu era pregătită, dar și pentru că încă nu voia să o facă. În loc de concluzie vom reproduce afirmația lui René Wellek despre scriitorul francez: "Nici impresionist, nici dogmatic, Voltaire e un om de gust, vocea unei civilizații care chiar dacă a dispărut irevocabil, a lăsat o puternică amprentă asupra literaturii și criticii franceze. Claritate, măsură, plan, gust, continuă să fie cuvinte cu greutate în Franța, iar gustul neoclasic francez
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
-lea, totuși o scurtă prezentare se impune în măsura în care se dorește o înțelegere mai profundă a mecanismelor estetice care au dus la crearea acestei formule particulare a clasicismului pe care o regăsim în spațiul britanic. Textul lui Dryden nu are caracterul dogmatic al poeticilor în general, ci se structurează sub forma unui dialog între patru personaje care întruchipează puncte de vedere diferite cu privire la modalitatea de concepere a creației dramatice. Astfel, Eugenius ia apărarea modernilor, fiind purtătorul de cuvânt al celor cu viziuni
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care ajută în manifestarea deplină a frumuseții. Prin acceptarea unor neregularități în actul artistic ca sursă a frumosului, autorul se îndepărtează oarecum de doctrina clasicismului, care presupunea o ordonare riguroasă a formei. În acest sens, Pope se distanțează de aplicarea dogmatică a regulilor; dincolo de acestea există inefabilul substanței poetice care nu poate fi schematizat și care este dat de manifestarea intuiției creatoare ce, la rândul ei, nu poate fi sigilată în ecuații rigide. Se statuează, astfel, superioritatea talentului în fața meșteșugului. Importanța
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
o încredere nedisimulată în clasicism, nu și-l asumă cu servilism, fiind capabil să atace convențiile atunci când acestea i se par iraționale. În acest sens, este ilustrativă afirmația lui Ion Zamfirescu: "Avem de-a face, nu cu un tradiționalism înghețat, dogmatic, ci cu unul viu, receptiv, de natură să reprezinte și o frână, și un îndemn critic înspre noi orizonturi și agregări."164 Această suplețe în gândire se observă încă din primele rânduri prin care se surprinde problematica abordării unui scriitor
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
sunt confundate cu realitatea, ci deoarece trezesc realități în minte."166 De observat subtilitatea formulărilor care totuși nu ascund convingerile insurgente ale autorului, acesta fiind pe deplin conștient de îndrăzneala opiniilor sale pe care nu le-a scris în mod dogmatic, ci deliberat, urmărind supunerea la o reexaminare a principiilor dramatice. Afirmația surprinde oarecum prin anticiparea revoluției teoretice pe care o va porni în această direcție romantismul. Din acest punct de vedere, observațiile asupra tragi-comediei și a eliberării de îngrădirea regulilor
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]