14,797 matches
-
îi zice în ebraică: Rabuni, care înseamnă Învățătorule. Isus îi zice: Nu mă cuprinde/reține, căci încă n-am urcat la Tatăl. Du-te la frații Mei și spune-le șcăț Mă urc la Tatăl Meu și Tatăl vostru și Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru. Maria Magdalena vine să-i vestească pe ucenici că L-a văzut pe Domnul și că i-a spus aceste șcuvinteț. Câteva lucruri se cuvin remarcate pentru tema noastră. În primul rând, singurătatea personajului 6. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ebraică: Rabuni, care înseamnă Învățătorule. Isus îi zice: Nu mă cuprinde/reține, căci încă n-am urcat la Tatăl. Du-te la frații Mei și spune-le șcăț Mă urc la Tatăl Meu și Tatăl vostru și Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru. Maria Magdalena vine să-i vestească pe ucenici că L-a văzut pe Domnul și că i-a spus aceste șcuvinteț. Câteva lucruri se cuvin remarcate pentru tema noastră. În primul rând, singurătatea personajului 6. În versiunea ioaneică, Maria
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
gnostic. Exegeza gnosticilor utilizează, după cum se știe, provocarea și paradoxul. Ea reabilitează principalele personaje negative ale Bibliei, plecând de la principiul axiomatic că versiunea oficială reprezintă, de fapt, o scriere ideologică inspirată de acel Demiurg Rău, creator al lumii sublunare, vrăjmașul Dumnezeului adevărat, la care, desigur, se închină doar ei, gnosticii. Astfel, șarpele, Cain, Iuda etc. devin simboluri pozitive, întrucât sunt opuse Demiurgului „oficial”. Diabolizat de aproape întreaga tradiție creștină, reabilitat simbolic de câteva grupări gnostice, Iuda este consacrat erou al poporului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cel sub care fu sedusă odinioară Eva, după tradiție, se desfășoară un dialog à batons rompus între Diavol și ucenicul lui Isus. Diavolul încearcă mai întâi strategia ocolitoare, inspirată parcă din eseul lui De Quincey. Isus, susține el, este adevăratul Dumnezeu al lui Israel, dar trebuie provocat la o atitudine directă. Acest lucru nu poate fi obținut decât prin împingerea Lui în mijlocul arenei, adică prin predarea Lui în mâinile lui Caiafa. Atunci, El se va deștepta și va elibera poporul de sub
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
orânduiește șlumeaț, că însăși Creația este lucrarea lui Beelzebul, că soarele răsare ascultând de diavol și că datorită acestuia stelele se rotesc pe cer.” Atanasie îi pune pe farisei în directa descendență a evreilor „din pustie”: idolatri care-și reneagă Dumnezeul, închinându-se unui vițel de aur. Pe parcursul expunerii, fidel schemei sale trinitare, alexandrinul „trage spuza” pe turta Fiului. Acesta, rostind logion-ul, ar avea în vedere două forme de blasfem, una „călduță” și pardonabilă, blasfemul împotriva firii Sale umane (Fiul Omului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
spălat părul, s-a gătit în haine de mireasă și pe la ceasul al nouălea a coborât în grădină să se plimbe. și văzând un dafin, s-a așezat sub el și a început să se roage la Domnul atotstăpânitorul, zicând: „Dumnezeule al părinților noștri, binecuvântează-mă și împlinește-mi ruga precum ai binecuvântat pântecele Sarei și i-ai dăruit fiu pe Isaac!” Ridicându-și privirile spre cer, zări un cuib de vrăbiuțe în frunzișul dafinului și prinse a jeli de una
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a venit asupra ei și i-a zis: „Ana, Ana, Domnul a împlinit ruga ta: vei prinde sămânță în pântec și vei naște prunc, iar despre neamul tău se va vorbi în toată lumea”. și a răspuns Ana: „Să trăiască Domnul Dumnezeul meu, dacă voi naște prunc - băiat ori fată -, îl voi dărui Domnului Dumnezeu spre a-L sluji toate zilele vieții sale”. Aducerea Mariei la Templu Lunile se adăugau una câte una la vârsta copilei. Când împlini doi ani, Ioachim îi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
poate chiar mai păcătos și mai nelegiuit decât israeliții? „Pentru ce, Doamne, nu ne-ai trimis o altă pedeapsă (allai paideiai), ci ne-ai dat pe mâna unor neamuri deopotrivă, care să-și bată joc de noi zicând: «Unde este Dumnezeul lor?»” Poporului ales i se cuvine o pedeapsă aleasă. Cum a fost posibil ca Iahve să-l umilească într-un asemenea grad? Pe fondul acestor întrebări disperate se produce viziunea. Un înger al Domnului i se înfățișează lui Baruh, smulgându
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și le povestește două viziuni: prima, merkaba și sfârșitul lumii; a doua, viziunea instituirii sacerdoțiului. Dacă viziunile constituie fabula, ca să zic așa, pareneza, sfaturile finale alcătuiesc morala fabulei: „și acum, copiii mei, iată ce vă poruncesc: Temeți-vă de Domnul Dumnezeul vostru din toată inima și înaintați în simplitate, după Legea Sa. Învățați-i și voi pe copiii voștri să citească, pentru a avea parte de înțelepciune în toată viața lor, citind mereu Legea lui Dumnezeu. Căci oricine cunoaște Legea lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mică importanță: dualismul profesat de autorii apocalipticilor nu este unul metafizic, întrucât Dumnezeu rămâne peste tot Creatorul și Stăpânul absolut, al ambelor vârste. Ne aflăm așadar la antipodul viziunii gnostice, unde viziunea vârstelor reflectă o dihotomie esențială în sânul divinității: Dumnezeul bun și Demiurgul rău, două principii antagonice aflate oarecum pe picior de egalitate 133. Nu, în cazul textelor noastre, răul se explică fie prin coruperea oamenilor de către îngerii răzvrătiți (Enoh etiopian), fie prin „inima rea”, adică printr-o anumită înclinație
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de mișcare al sufletului se definește prin doi poli: Binele și Răul. Libertatea funcționează așadar „în regimul responsabilității” și al credinței. Cât privește chestiunea dualismului ridicată de alți exegeți, trebuie spus că, în textele noastre, Iahve este văzut ca unic Dumnezeu creator. Schisma unor creaturi orgolioase provoacă și mențin răul. * Apăsați de istorie, apocalipticii tânjesc să evadeze din ea. Încă o dată, asistăm la un soi de revoluție antiprofetică. Istoria lăsată de Iahve pe mâinile nelegiuiților a devenit receptaculul murdar al „antiepifaniilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la ordinea zilei în secolele al V-lea și al VI-lea; autorul pare să nu cunoască terminologia trinitară din scrierile lui Athanasie, Vasile, Grigore din Nazianz și Chiril al Alexandriei. 2. Dimpotrivă, tema principală dezvoltată în aceste scrieri, transcendența Dumnezeului treimic față de lume, ar face din ele o apologie a filozofiei creștine împotriva păgânismului. 3. La obiecția lui Ipatie al Edessei, ce refuza să recunoască vechimea corpusului în fața monofiziților, care o susțineau, Stăniloae răspunde: scrierile lui Dionisie n-au avut
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sfârșit și fără sens, niciodată scăpat de speranță, dar niciodată cu speranța deplin satisfăcută, în care nu există adevărate identități personale, Sfântul Maxim îi opune eterna odihnă mobilă în dragostea și contemplarea lui Dumnezeu etc.”213 De o parte, un Dumnezeu limitat și impersonal; de cealaltă, un Dumnezeu infinit și personal. De o parte, o lume statică, împietrită în ritmul ei glacial și deznădăjduit; de cealaltă, o lume dinamică, pentru care libertatea este legea întemeietoare. „Este evident”, conchide Stăniloae, „că opera
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
speranță, dar niciodată cu speranța deplin satisfăcută, în care nu există adevărate identități personale, Sfântul Maxim îi opune eterna odihnă mobilă în dragostea și contemplarea lui Dumnezeu etc.”213 De o parte, un Dumnezeu limitat și impersonal; de cealaltă, un Dumnezeu infinit și personal. De o parte, o lume statică, împietrită în ritmul ei glacial și deznădăjduit; de cealaltă, o lume dinamică, pentru care libertatea este legea întemeietoare. „Este evident”, conchide Stăniloae, „că opera De principiis abundă de tot felul de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
impus foarte târziu în Occident. După venirea lui Isus Cristos era imposibil ca LXX să nu devină Biblie creștină. Firește că a devenit Biblie creștină, altfel prin ce să-și justifice creștinii identitatea și prin ce să-și legitimeze credința? Dumnezeul lui Isus Cristos este același cu Dumnezeul lui Avraam, al lui Iacob și al lui Isaac, același cu Dumnezeul lui Moise. Odată cu apariția primelor comentarii creștine ale LXX (cele paulinice, apoi ale marilor apologeți, în special Iustin), LXX începe să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Isus Cristos era imposibil ca LXX să nu devină Biblie creștină. Firește că a devenit Biblie creștină, altfel prin ce să-și justifice creștinii identitatea și prin ce să-și legitimeze credința? Dumnezeul lui Isus Cristos este același cu Dumnezeul lui Avraam, al lui Iacob și al lui Isaac, același cu Dumnezeul lui Moise. Odată cu apariția primelor comentarii creștine ale LXX (cele paulinice, apoi ale marilor apologeți, în special Iustin), LXX începe să fie contestată de iudaism, care, încetul cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Firește că a devenit Biblie creștină, altfel prin ce să-și justifice creștinii identitatea și prin ce să-și legitimeze credința? Dumnezeul lui Isus Cristos este același cu Dumnezeul lui Avraam, al lui Iacob și al lui Isaac, același cu Dumnezeul lui Moise. Odată cu apariția primelor comentarii creștine ale LXX (cele paulinice, apoi ale marilor apologeți, în special Iustin), LXX începe să fie contestată de iudaism, care, încetul cu încetul, va redescoperi și repune pe tapet Biblia ebraică. Dar, atenție, textul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
eram împreună cu El pe aripa templului. Mi s-a tăiat răsuflarea de frumusețe. Iar El era acolo, chiar pe margine, drept ca o coloană de lumină; s-a uitat în stânga Lui și a glăsuit: "Nu-L vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău". M-am strâns mai tare în cutele veșmântului, fiindcă, iată, treceam cu El peste pustiu și când am ajuns pe muntele pe care-l știam în zarea depărtării, chiar acolo, m-am uitat să văd cu cine e. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
care-l știam în zarea depărtării, chiar acolo, m-am uitat să văd cu cine e. Nu era nimeni, doar se făcuse umbra mai deasă în stânga Lui și El striga cu glas mare: "Pleacă, satană! Căci este scris: Pe Domnul Dumnezeul tău Îl vei adora și numai Lui Îi vei sluji'". Mi s-a făcut frică și m-am gândit că mă sfărâm în pulberea viforului iscat, așa, deodată. Dar când m-am uitat în sus, eram din nou în locul știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
făcea ea însăși lacrimi. Tăcute și fără sfârșit. Nu știu cum, dar durerea tuturor se strânsese și plângea în ea. Pentru o clipă, mi s-a făcut frică: "Baruch atah Hashem Elokeinu melech haolam, dayan ha'emet"10, "Binecuvântat ești tu, Doamne Dumnezeul nostru, Cel care conduci Universul, adevăratul Judecător" m-am ridicat și i-am șoptit. Părea că nu m-a auzit. Plângea. Poate că nu m-a înțeles "Baruch dayan emet" "Binecuvântat este unul singur, adevăratul Judecător" atunci a ridicat spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
bogat ce era, iar oamenii aceia nu se închinau, ca noi, la zeii de pe muntele Olimp, ei nu-l știau pe Zeus, nu auziseră de Poseidon, n-o iubeau nici pe Athena, nici pe zeițele mării... Ei aveau un singur Dumnezeu care, spuneau ei, îi scosese din țara Egiptului, îi călăuzise prin deșert, îi hrănise în pustiu, îi așezase acolo, pe acel petec de pământ, le purta de grijă și vorbea cu ei... Eu continuă bătrânul nu știu dacă o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sau nu adevărat ce spun ei, dar despre ceea ce am văzut vreau să povestesc, am văzut cu ochii mei și vreau să-ți spun ție și numai ție. Cine știe, poate că ai să ții minte și ai să înțelegi: Dumnezeul lor avea un fiu, un singur fiu, născut acolo, pe pământul lor. Adică, era om de-adevărat. El spunea că împărăția cerului este a celor ca tine... Vezi tu, când L-am cunoscut eu, să tot fi avut vreo treizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
glasul lui suna ca un clopot deasupra mării. Și atunci, pentru prima dată, am spus și eu cu el: "Tatăl nostru, care ești în ceruri... " * De atunci, în fiecare seară, când rămâneam singuri, bătrânul începea să-mi povestească despre fiul acelui Dumnezeu al străinilor. Uite, vedeți, I-am ținut minte și numele : Îl chema Iisus și i se spunea "Hristosul" cel uns, adică Regele. Și iar n-am înțeles: dacă era rege, de ce nu avea palat, slujitori și haine frumoase, de ce rătăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
că poate face tot ce vrea; atunci de ce să poarte jug?! Un timp a rămas tăcut. Se uita în zare. Îmi părea rău că-l înfruntasem. Dar vroiam să știu, fiindcă mi-ar fi fost și mai drag Fiul acelui Dumnezeu al străinilor, dacă ar fi fost liber. Auzi tu ! Jug... Într-un târziu, m-a întrebat : Ai văzut vreodată furtună pe mare ? ! Am rămas fără grai : unde vroia să ajungă ?! Întrebarea asta n-o pui unuia crescut pe malul mării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
bătrânul ăsta mă ține pe lângă el... Nu că altfel n-aș fi avut ce mânca, dar când toți plecau pe la casele lor, seara, eu ce-aș fi făcut, așa, de unul singur ?! Și mai erau și poveștile lui, cu acel Dumnezeu al străinilor, cu Fiul Lui, cu oamenii de pe acolo... M-am uitat pe furiș la bătrân. Stătea cu ochii închiși. Știam că nu doarme: buzele I se mișcau și, din când în când, ajungea la mine un murmur... păreau cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]