1,905 matches
-
scăldat, Paparuda, De legănat, La melc, Din palme, La ploaie, etc. Opera maestrului Mircea Neagu cuprinde și piese în domeniul Muzicii vocal-simfonice: Horia - poem pentru cor mixt, recitator și orchestră, Cantata Independența; Muzică de cameră: Balada pentru violoncel și pian; Elegie pentru violoncel solo, precum și lucrări didactice pentru uzul școlilor de muzică: Manual de solfegii, Armonizări și adaptări corale pentru două și trei voci etc. După 1990, compozitorul Mircea Neagu a semnat, cu aceeași dragoste și profesionalism, lucrări cu tematică
Mircea Neagu ? 85 by Al. I. B?dulescu () [Corola-journal/Journalistic/84208_a_85533]
-
părți/ atît cît să-ți fie milă/ de toți și de toate// în fața ta/ un copac își hașurează umbră/ cu verde/ lacom încă de soare/ și atît de stîngaci// o suprafata tremurătoare/ din resturi compusă/ nostalgie a destrămării/ din noi" (Elegie de toamnă). Mariana Filimon are alura unui anchetator angelic, care determină "locurile", în chip delicat, a-și destăinui suferință (ne)bănuita ce le macerează: "Însoțită de umbrele mele/ rătăcesc prin locuri/ roase pînă la sînge/ de amintiri" (Popas). Odată obținută
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
o pată de frig/ doarme puiul de salcie/ el este viața mea/ greseit desenată" (Canon). Deoarece "în pustietatea ce ne separă/ golul se umple/ cu tot ceea ce nu se rostește/ cu tot ce ne poate/ încă salva" (Didactica magna). Puține elegii de intensitatea conținuta a unora dintre cele semnate de Mariana Filimon am putut cîți în ultima vreme, de, atît de îmbelșugata, totuși, poezie românească. Transparente și, cu toate acestea, pline de încordarea imateriala a lacrimii, de fantomala energie a tăcerii
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
e slav pe jumătate.../ De ce sunt atât de fragil în fața oamenilor?/ Cum să fac primul pas în ceea ce va fi mai departe?” (p. 84) Înainte de acest Refuz, știm cu toții, Marius Ianuș obișnuia să scrie poeme despre Marius Ianuș. O atașantă elegie din Ștrumfii afară din fabrică se încheia așa: „N-am scris ca să fiu Number 1// Atunci de ce le-am scris?/ Cât rău era în mine?// Cine e Marius Ianuș? Hainele mele/ Înaintează spre mine. Eu înaintez către ele./ Am un
Lirism elementar by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5211_a_6536]
-
pe râul Somme), Sully (pe Eure), Carentan (în comitatul Manche) și Ramerupt (pe râul Aube). Scenele de groază din timpul primei cruciade s-au repetat, persecuțiile amenințând să se extindă și asupra evreilor din Germania. Mărturia acestor fapte reprobabile sunt elegiile impresionante, scrise în aceste împrejurări tragice de către preoții evreilor, dintre care cea mai răscolitoare este cea a lui Rabbi Joël-Bar Isaac despre martiriul comunității din Kőln. Mai curios este că aceste pogromuri și-au găsit și un ideolog să le
Manuel I Comnen () [Corola-website/Science/315293_a_316622]
-
care o privase la tinerețe. Așa se face că cele două marionete avariate de vârstă și boală ce-și pierd suflul din te miri ce, doi străini care au totuși ceva în comun, lasă în urma lor un parfum de inefabilă elegie și solitudine. Desigur, nu lipsesc întoarcerile în trecut, mărturisirile, suspiciunile biunivoce, meditația despre relația naratoarei cu timpul și cu boala, și nici tresăririle și remușcările bărbatului, mai ales atunci când află de ce natură este suferința femeii, explicându-și desele ei retrageri
Un bărbat și o femeie by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/8443_a_9768]
-
lucruri obișnuite?/ Uneori îmi imaginez/ o imensă piață publică/ în care ideile sunt jupuite încet/ (pielea lor foșnitoare)/ și aprind un rug din carne de om.// Numai atunci mi se întâmplă/ să înțeleg gândul/ îmbălsămat doar de demnitatea ta, frumusețe." (Elegie XX). Autorii de viziune și expresie barocă învelesc în faldurile poemelor pe care le compun lucruri și gesturi obișnuite, mărunte, din universul domestic și proximitatea familială. Emil Brumaru ajunge chiar să ridice casnicul la puterea metafizicului, făcând din coada unui
Poemul provocat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11813_a_13138]
-
odihni în oricare scenariu al vieții,/ în cotloane diverse și simple, cinstite,/ unde să nu existe decât un pat în care să dorm/ și un lighean în care să vomit/ tot ce dându-mi ai luat, Doamne,// să tot vomit." (Elegie). Departe de a fi duioase, "lichide", elegiile acestea comprimă și desfășoară o tristețe fundamentală și incasabilă, o deprimare adâncă, dar coagulată sarcastic și făcută să rănească sensibilitățile. Regăsindu-le, în acest fel, și verificându-le. În lirica antilirică a Marianei
Poemul provocat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11813_a_13138]
-
cotloane diverse și simple, cinstite,/ unde să nu existe decât un pat în care să dorm/ și un lighean în care să vomit/ tot ce dându-mi ai luat, Doamne,// să tot vomit." (Elegie). Departe de a fi duioase, "lichide", elegiile acestea comprimă și desfășoară o tristețe fundamentală și incasabilă, o deprimare adâncă, dar coagulată sarcastic și făcută să rănească sensibilitățile. Regăsindu-le, în acest fel, și verificându-le. În lirica antilirică a Marianei Marin oamenii iau trăsături de câini, unghiile
Poemul provocat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11813_a_13138]
-
scurtă, vă zăbovi doar asupra unui singur segment al revistei de la Deva: evocarea, de către Iv Martinovici, a lui Dan Constantinescu, însoțită de texte inedite ale poetului și traducătorului. Alegerea noastră e în bună măsură subiectivă, căci minunatul volum bilingv cu Elegiile duineze și Sonetele către Orfeu ale lui Rilke, apărut în 1978 la Univers, cu ilustrațiile lui Vasile Kazar, e una dintre bijuteriile bibliotecii Cronicarului, care de cîte ori se bucură de ea (des), se gîndește recunoscător la Dan Constantinescu. Un
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/18127_a_19452]
-
a-l gusta până la capăt, de a-l epuiza, folosindu-i concluziile ca pe niște premise pentru aventuri lirice ulterioare. În scurt timp, poezia lui Nichita Stănescu intră în faza de combustie a modernismului. După splendida cosmogonie personală din 11 elegii (cel mai bun volum, în opinia mea, un volum, așa zicând, capodoperă), discursul se esențializează și se ermetizează. Ca la Ion Barbu, unul dintre modele, vom găsi o "extremală" opacitate. Deși venele poeziei lui Nichita Stănescu sunt străvezii, iar sângele
Aventuri lirice by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9422_a_10747]
-
Gropii de gunoi a orașului/ îmbîcsit în duhoarea porcilor grohăind" (Golem). Scatologia e la ea acasă: "o duhoare de metale în putrefacție/ bîntuind prin duminica orbului// oh lătratul de seară al îngerilor/ fecale de aur pe cărarea întortocheată a plîngerii" (Elegie). Ca și: "cerul să fie doar o calotă cu scîrnă/ și baliverne" (Muștele). Ca și: "doamne trimișii tăi își pierd viermii din aripi/ aici peste litere peste degetele mele/ înfrigurate/ îmi acoperă cu excrementele lor albe/ visurile// marile mele metehne
Antipoezia pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14166_a_15491]
-
societate, cultivînd ale sale luxe, calme et volupté pînă într-acolo încît să-și eludeze miza estetică. Nu întrutotul, firește. Chiar dacă vreun "unanimă" rătăcit în vremea (stilistică...) a patriarhilor sparie, vorba lui Arghezi, și litera, și gîndul, cîte-un final de elegie, aducînd o consolare care nu va dura, ține la valorile poeziei: "Vis alb voiu fi în somnul tău topit.../ Dar azi, cât încă nu m'ai cotropit,/ Ești noaptea scurtă din solstițiul verii." Aleg, iarăși, (aproape) un creion, Trup de
O dedicație by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8974_a_10299]
-
parte, O piesă ratată dintr-o colecție, este vorba mai ales despre setea și, deopotrivă, frica aproape atavica de forma (pentru că aceasta oriunde s-ar afla, exprimă mereu dimensiunea tragică), iar partea a doua, O dramă la vînătoare, e a elegiei, a sentimentului, a feeling-ului cu totul special pe care îl dau vecinătatea și, mai cu seamă, asumarea dimensiunii tragice. Aceasta se descoperă în cel puțin patru ipostaze: în sentimentul religios, unde formă e "proiectul lui Dumnezeu" (casă, ființa, viața, moartea
Da, scriu poezii by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17764_a_19089]
-
înțelegi?": e aici rană deschisă a poeziei, singura care poate salva de la mutilare și e "paiața", August Prostul, histrionul în toată dimensiunea lor tragică: glazura e rîsul-plînsul, figură, nervii: miezul e tragicul. Apoi, în O dramă la vânătoare, sentimentul, cîntecul, elegia, toata suferință dureros de dulce de a se ascunde sau de a se minți sau, pur și simplu, de a viețui în buclă de timp care i s-a (pre)destinat: "Dragostea noastră cea de toate zilele dă-ne-o
Da, scriu poezii by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17764_a_19089]
-
apăsată de orgolioasa trudă a inadaptării, „credință vinovată de toamnă" (ibidem). Poezia lui Ștefan Melancu ne oferă un tablou al acelei toamne în care timpul devine un „trofeu al netimpului", eternizat ca un simbol al unei structuri morale. Ștefan Melancu, Elegiile toamnei, Ed. Dacia, 2009, 90 pag.
O ipostază a iluziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6065_a_7390]
-
la Mai am un singur dor; Ada face destule d-astea, mai ales după Coșbuc, pe a cărui versificație joacă, deși Lovinescu crede că joacă după folclor; așa ceva însă n-am prea văzut). La partea asta de suferință și de elegie mai multă dreptate are Verax din Transilvania,4 carele zice că la Ada „tonul dominant e melancolia” și „o tristeță neobișnuită” din dragoste, de unde apoi „urmarea: sbucium, clocot, pustiu, nenoroc”. Întocmai așa. O fi avînd Ada și „versuri sfioase, de
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
la urmă, după cum se vede, Ada a găsit calea. Numai că dacă poeziile-s puse cît de cît cronologic (și Nicu zice că așa lea pus), se pare că a pierdut-o din nou și repede, căci redactează numaidecît o elegie „grea”, un fel de acoladă definitiv dramatică și patetică (de care Lovinescu 7 zice că-i luată după Dimitrie Anghel): „Eu port un lanț în suflet... Verigă cu verigă/ L-au făurit acolo credințele de ieri./ În zornăirea-i surdă
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
La granițele memoriei e atâta de frig încât/ numai vecinii stau până în brâu în făină de lemn și cântă/ numai vecinii - ca niște flăcări verzui” (p. 11). În primă instanță, modelul e clar. Nu altfel se derula, sub aspect logic, Elegia a doua, getica a lui Nichita Stănescu: „În fiecare scorbură era așezat un zeu./ Dacă se crăpa o piatră, repede era adus/ și pus acolo un zeu.// Era de ajuns să se rupă un pod,/ ca să se așeze în locul gol
Cu cărțile la vedere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3443_a_4768]
-
femeile/ la dispoziția mea/ Vom trăi îmbrățișați în stomacul lumii,/ în fiere/ Și va pune mașinile morții și femeile/ la dispoziția mea” (XX. Jigodia disperată în care a sperat mama). E poate cel mai bun text al volumului: o uimitoare elegie (post)modernă, în care dragostea disperată, concentrată într-un singur punct, explodează în jerbe cosmice. Repetițiile, refrenul, acumularea și eliberarea tensiunii, creșterea temperaturii poemului pînă la punctul în care materia lui ajunge să fiarbă - toate acestea le-am putut întîlni
De la Eminescu la Eminem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2877_a_4202]
-
eul poetic recuperează, printr-o memorie afectivă, bogăția spirituală și umană a originilor. De aceea, durerea alternează romantic cu răzvrătirea, înfrângerea elanurilor sufletului cu înălțarea în lumină. Această dublă stare a dus în poezia lui Goga la întâlnirea armonioasă dintre elegia eminesciană și meditația blagiană. Din această perspectivă, Goga este poate poetul cel mai reprezentativ pentru momentul posteminescian și un precursor al meditației existențiale blagiene. Mesianismul, ca formă a poeziei active, de implicare, înseamnă înzestrarea superioară a cântecului poetului cu datul
Octavian Goga la Budapesta by Cornel Munteanu () [Corola-journal/Journalistic/11255_a_12580]
-
etc.). L-aș invoca pe Nicolae Breban: are două cetățenii, română și germană, stă anual câteva luni la Paris și Florența sau, tocmai în momentul de față, la Padova; acolo își scrie mare parte din volume, romane, memorii, traduceri din elegiile clasice germane, Goethe, Rilke ș.a. Ilustrează opusul primei definiții citate. Este deopotrivă scriitor român prin excelență și un spirit european permeabil valorilor. Îl venerează pe Dostoievski, care a scris la Florența Idiotul și parte din Demonii; și pe Nietzsche, care
Ion Ianoși: "Ziua sunt optimist, noaptea - pesimist" by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/8581_a_9906]
-
mîine am să mă duc să citesc gîndi/ a doua oară era în grădină acasă/ în aceeași zi a săptămînii și în aceeași lună/ dar în alt an/ cineva îl striga pe numele mic stai/ liniștit lasă pasărea din mînă" (elegie). La treapta meditativă ( pe care urcă totuși autorul care parcă nu se-ndură a se maturiza lăuntric, ceea ce reprezintă un avantaj), aceeași devălmășie fertilă între concepte, percepții, visuri, frînturi reflexive și răsfrîngeri emoționale deviate. Tăcerea, umbra, cerneala, moartea se întîlnesc
Efectul copilăriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13843_a_15168]
-
imaginație. Un original dialog liric se leagă între acest volum al lui Petre Stoica și cartea de poeme a lui Marcel Tolcea, Bicicleta van Gogh. Dincolo de jocul textual, de comunicarea livrescă, inevitabil, și acest poem se sfârșește într-o mică elegie a timpului prezent, a momentului de după destrămarea visului: Pe o șosea specific balcanică/ Bicicleta van Gogh/ (made Marcel Tolcea)/ se înâlnește cu Motoreta Magritte/ (made Petre Stoica)/ una salută cu sunetul rămas într-o ureche tăiată/ cealaltă cu uguitul unui
Un suprarealist elegiac by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11110_a_12435]
-
azi). Se poate vorbi aici de o retorică a gesturilor, despre chipul poetului reflectat în propria sa imaginație. Aparent realistă, această scenă are tot atâta legătură cu realitatea ca și pipa lui Magritte. Un alt poem profesiune de credință este Elegie. Chiar dacă nu este foarte reprezentativ pentru formele de exprimare poetică ale lui Petre Stoica (foarte mobile și variate, de altfel) poemul este definitoriu pentru ceea ce numeam viziunea paseistă, specifică liricii lui Petre Stoica. Indiferent de tema tratată, poetul ajunge, mai
Un suprarealist elegiac by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11110_a_12435]