1,699 matches
-
să-mi spui tu. Nici nu apucară bine să iasă din gara Shinjuku și să meargă vreo câțiva pași, cu Gaston între ei, că se și întâmplă ceea ce Tomoe n-ar fi vrut să se întâmple. Gaston privea în jur, emoționat. Totul îl impresiona: luminițele barurilor ce se întindeau de-a lungul străzii, aliniate ca niște cutii de chibrituri, mirosul ispititor de pui la grătar, vocea celor care-și făceau reclamă în ușile prăvăliilor, invitând cumpărătorii să intre, țăcănitul bilelor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Keiko Kataoka, disperarea unei fete vândute pentru bani. Bărbatul le urmări pe amândouă cu plictiseala cu care ar fi privit o piesă de teatru. — Kyōko, acum o să devii sclava plăcerilor noastre, ce zici? Ce simți? — Adevărat? Adevărat? Sunt atât de emoționată! — Asta e tot? Ești emoționată? Asta nu-mi spune nimic... — Da, chiar Îmi bate inima atât de tare, mai-mai să-mi iasă din piept! — Draga mea Kyōko, ceea ce vreau eu să-mi spui e ce simți concret. Doar te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
vândute pentru bani. Bărbatul le urmări pe amândouă cu plictiseala cu care ar fi privit o piesă de teatru. — Kyōko, acum o să devii sclava plăcerilor noastre, ce zici? Ce simți? — Adevărat? Adevărat? Sunt atât de emoționată! — Asta e tot? Ești emoționată? Asta nu-mi spune nimic... — Da, chiar Îmi bate inima atât de tare, mai-mai să-mi iasă din piept! — Draga mea Kyōko, ceea ce vreau eu să-mi spui e ce simți concret. Doar te-am Învățat, nu? Vreau să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de câtă vreme te Întâlnești cu fata asta? Cu toate că auzise de nenumărate ori răspunsul la această Întrebare și plănuise cum Își vor petrece seara, totuși Keiko Kataoka sfârși prin a-i pune aceeași Întrebare. În seara aceea, era mult mai emoționată decât atunci când se Întâlneau cu Kyōko sau cu celelalte fete din bar. Bărbatul bea șampanie Krugg 1979, admirând priveliștea Tokio-ului scăldat În lumini. Pentru noaptea aceea pregătise trei dâre de praf prețios, trasate cu grijă, fiecare a câte zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
capabili să rezolve toate sarcinile pe care le aveau de executat. Cel mai tânăr dintre ucenici răspunse la telefon, iar domnul J.L.B. Matekoni știu imediat, din tonul lui, că se întâmplase ceva grav. Vocea tânărului era neobișnuit de pițigăiată și emoționată. — Mă bucur că ați sunat, Rra, spuse el. Au trecut niște polițai pe aici. Voiau să vorbească cu dumneavoastră în legătură cu menajera. Au arestat-o și au băgat-o la răcoare. Avea o armă în traistă. Sunt foarte supărați. Ucenicul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
amenințător. Ajunse la o scară și, fără șovăire, coborî. Doi bărbați, jos, discutau cu aprindere, deși fără griji. Îl priviră surprinși. Iar Gosseyn, care deja își pregătise planul, zise, gâfâind: - Unde este uzina generatoare? Este urgent. Unul dintre ei părea emoționat. - Păi... păi... pe acolo. Acolo. Ce se întâmplă? Gosseyn alerga deja în direcția indicată. Celălalt îi strigă: - A cincea ușă la dreapta. Când fu la a cincea ușă, se opri tocmai în prag. La ce se aștepta, nu prea știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
plăcut la ea faptul că încerca să mă facă să mă simt în largul meu, chiar dacă se presupune că asta e ceea ce ar trebui să fac eu pentru clienți, în virtutea profesiei. Numai că Frau Lange nu era câtuși de puțin emoționată. Părea să fie genul de doamnă care avea ea însăși foarte multe calități profesionale. I-am dat paharul și m-am așezat pe un scaun îmbrăcat în piele scârțâitoare aflat lângă șezlong. — Ești un om cu spirit de observație, Herr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
tăcut și ea a ieșit fără să mă salute în ziua aceea. Dar adevărul este că vroiam să-ți văd ochii strălucind, vroiam să mi te arunci de gât: „Mulțumesc, tati...“, o vroiam ca un copil. La sfârșit, cel mai emoționat eram eu. Dar o știa și mama, eram învinși. Nu știm să-ți spunem nu. Nu știm să ne-o spunem nouă înșine. Ea s-a dat bătută mai repede decât credeam. Apoi au urmat sfaturile și jurămintele. Aplecat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mă ascund în spatele ei, ca în spatele unei mame. Își ridică bluza, își lasă în jos fusta și își descoperă pântecele. Manlio îi întinde gelul pe burtă: — E rece ? — Puțin. Râde. Și în timp ce sonda se plimbă pe ea, este poate mai emoționată decât lasă să se vadă. Eu aștept în picioare. Manlio apasă sub ombelicul Elsei, căutând zona unde s-a implantat embrionul în uter. Nu știu la ce mă gândesc, Angela, nu-mi aduc aminte, dar poate sper că nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
jos chiloții albi, foarte strâmți, și a descoperit exact ceea ce vrusese Adriana să spună când insistase ca Emmy “doar să știe” în caz că avea de-a face cu un caz de circumcizie) și cu amândoi avusese relații de lungă durată. Era emoționată. Pudoarea ei — ceva ce Duncan încă nu întâlnise la o fată — l-a făcut să fie și mai hotărât, iar Emmy a părut, fără să vrea, că e greu de cucerit. Cu cât rezista mai mult, cu atât mai insistent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
se simțea și un pic cam prost să spună cum era inelul ei în condițiile în care toată lumea se așteptase ca Emmy să fie prima. Emmy își aduse aminte de cina din urmă cu câteva luni, când le-a povestit emoționată lui Leigh și Adrianei că Duncan a întrebat-o ce mărime are la deget. Poate că nu era cel mai romatic gest, își aminti ea că s-a gândit atunci, dar cu siguranță era de bine. Simți că se înroșește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
spre Leigh și oftă. — Leigh, îți vine să crezi? Fetița noastră se maturizează. Se descurcă singură! Adriana ridică mâinile ca să fie ascultată. — Nu te grăbi, querida. Am să-ți cer o favoare și încă una mare. Simțea că devine mai emoționată, rugându-se ca Emmy să spună da. Emmy se uită curioasă la ea. — Una mare, zici? Mai mare decât Penthouse A? Ia să auzim, Adi. — Mă gândeam că poate ai vrea să, ăăă, mi-l împrumuți pe Otis un an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
doar conversația minunată pe care ați avut-o. — A-ha, continuă să-i spui minciunile tale, spuse Adriana. — Se pare că nu prea ai încotro, șopti Leigh. Vine încoace. Trei. Doi. Unu... — Emmy? spuse el cu o voce drăgăstoasă și emoționată. Nu știu dacă îți mai amintești de mine, dar ne-am întâlnit la Paris, la cel mai prost hotel din câte există. Paul? Paul Wyckoff? — Bună! spuse Emmy nu foarte entuziasmată. Mulțumesc pentru șampanie. Acestea sunt prietenele mele Leigh și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
mai multă blândețe: \ Eu nu-l am, știu. Dar nu vreau să discut asta cu dumneavoastră. Lucrăm împreună pentru ceva care ne reunește dincolo de blesteme și rugăciuni. Numai asta e important. Paneloux s-a așeză lângă Rieux. Părea și el emoționat. \ Da, a spus el, da, dumneavoastră de asemenea acționați pentru mântuirea omului. Rieux a încercat să zâmbească. Mântuirea omului e un cuvânt prea mare pentru mine. Nu merg atât de departe. Ceea ce mă interesează, este sănătatea lui înainte de toate. Paneloux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nu tu canapea veche, din piele, nu tu cărți de psihanaliză pe rafturi, doar o lumină puternică și un șezlong înalt, exact ca alea de pe marginea piscinei de la hotelul Mondrian din LA. M-am așezat și am așteptat. Eram puțin emoționată. Oricine a avut parte de psihoterapie știe cât de dureros e să dezvălui totul despre tine unui străin, pentru ca apoi să fii sfătuit să te schimbi. Gândul nu era tocmai atrăgător. Dar dacă voi pleca arătând ca fetele alea sexy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
unui meditator. Era hotărâtă să înființeze grupul de lectură, mai ales după ce Muffy i-a spus p-ș că Gwendolyn Baines și Cynthia Kirk aveau de gând să pună și ele de unul. Julie trebuia să fie prima. Un pic emoționată, Julie m-a rugat să o însoțesc la întâlnirea cu „profesorul“ de la NYU, cum îl numea ea. Julie se îmbrăcase ca Sylvia Plath, într-o fustă ecosez, plisată și purta codițe împletite, așa cum avusese Gwyneth Paltrow în film. Își pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
blazonul familiei, ca să vă bage în sperieți de-a binelea. Nici nu-i de mirare că-n Anglia nimeni n-are o părere bună despre sine. Am apucat ciocanul în formă de cap de grifon și am bătut la ușă emoționată. Câteva minute, am stat acolo așteptând sub privirile crunte ale grifonului. N-a venit nimeni. Poate nu era nimeni acasă. Pe alee nu era nici o mașină, deși asta nu însemna mare lucru - britanicii își ascund în mod obsesiv mașinile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
nr. 10-12, 1997. Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, organizație de cooperare economică a țărilor comuniste. La peste 30 de ani distanță, pe băiatul meu l-au făcut pionier la avionul căzut al lui Aurel Vlaicu. S-a întors acasă profund emoționat: „Mamă, am pupat-o de trei ori pe Roxana!”. Poeții blestemați. Omul unidimensional. Este și titlul unei cărți faimoase al cărei autor este Herbert Marcuse. Universitatea Central-Europeană. Filosofie pentru copii. Centrul Național de Cercetări Științifice. Cântec de discotecă. Aluzie la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
o să apreciezi gestul, așa, ca de la femeie la femeie. Ridică paharul și-mi face ușor cu ochiul. Mă uit la chipul ei înflăcărat, exagerat machiat, apoi la fața roz și durdulie a lui Eddie și, deodată, mă simt atât de emoționată că nu știu ce să zic. Tot timpul ăsta, ei planificau petrecerea. Făceau bannerul. Comandau baloane. — Doamnă Geiger... domnule Geiger... Mi-ați luat pur și simplu maul... — Stai, că încă nu s-a terminat ! spune Trish, arătând peste umărul meu, — Mulți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Of, la naiba. Hilary se uită la mine. Pot să lipsesc o clipă, Samantha ? — Nici o problemă ! Încerc să nu par prea nerăbdătoare. O să mă descurc ! În clipa în care pleacă, oftez ușurată. — Deci, Guy ridică din sprânceană. Cum te simți ? Emoționată ? — Da ! zâmbesc. De fapt, mă simt cam suprarealist, așa îmbrăcată ca odinioară în costum negru și înconjurată de cei de la Carter Spink. Nu i-am mai văzut de nu știu câte ore pe Trish și pe Eddie. Carter Spink a pus stăpânire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cere logica, nu se simțea supărare în glasul lui, ce se observa în schimb, dincolo de ușurarea firească a celui care vede că nu e, de fapt, atacat de o nălucă nefastă, era un soi de satisfacție rușinată, ceva ca un emoționat sentiment de recunoștință care poate într-o zi va fi mărturisit. Ce faci aici, repetă, Am venit să văd, spuse Cipriano Algor, Și nu te-ai gândit la problemele pe care o să le am dacă află cei de sus, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ondulat vopsit și un taior lila de mătase stă pe pervazul fereastrei și fumează o țigară. — Bună, Janice, spun și mă duc la ea și o îmbrățișez. Cum te simți? — Foarte bine, draga mea, spune și‑și trage nasul. Puțin emoționată... Știi cum e. Nu‑mi vine să cred că Tom al meu se însoară! Știu, zic înțelegătoare. Ca ieri eram copii și ne plimbam cu bicicletele amândoi! — Mai ia un sherry, Janice, spune Maureen cu căldură și‑i toarnă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Parker, cu fața congestionată. Nu-mi place să mă joc de-a șoarecele și pisica la nesfârșit. Când o s-o ejectăm prin sas, vreau să fiu de față. Vreau să văd cum moare. (Tăcu un moment, apoi zise mai puțin emoționat:) Vreau s-o aud cum urlă ca Brett. ― În cât timp asamblăm trei sau patru unități de incinerare? întrebă Dallas. ― Dați-mi douăzeci de minute. Avem deja în stoc aparatele de bază. E de ― ajuns să le modific pentru folosirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
să vă duc în brațe până la vastele dumneavoastră apartamente? — Sunteți prea amabil, domnule viconte, intră Liliane în rol. Lionel o ia în brațe și începe să urce scările. Liliane ține în mână cârja, pe care o manevrează destul de neîndemânatic. Agnès, emoționată, comentează: — Ce romantic, ca la o nuntă. Atenție, mireaso, să nu zgârii pereții, că ți-i pun la plată. Pe palierul etajului trei, Lionel se oprește să-și tragă sufletul. Robespierre profită de situație și-i trage o limbă pe
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
unei plăceri joase, de care nu voia să știe și cu care nu mai putea lupta, apuca drăcovenia și o arunca în fundul dulapului. Treceau câteva zile... ușa seifului cu arme se căsca, rânjind, scârțâind, bălăbănindu-se, țiuind batjocoritor. Vinovata clipea, emoționată, paralizată în fața jucăriilor. Un zâmbet tâmp îi strâmba gura creață, buzele uscate de nerăbdare. Se vâra toată în vinovatul dulap, pentru o temeinică operație de clasare și aliniere: raftul cu Kent, raftul cu ulei de măsline, cosmeticele, ciocolata și cafeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]