2,401 matches
-
Eseuri de lingvistică generală); cu alte cuvinte, numele "Fido" nu este o proprietate generică. Acest tip de circularitate nu este identic cu cel care intervine în funcționarea deicticelor: individul desemnat printr-un nume propriu rămâne stabil într-o infinitate de enunțări, ceea ce nu se întâmplă și în cazul lui "eu" sau "tu". 1.6. Deicticele de persoană În gramatica tradițională, eu și tu sunt "pronume personale", asociate cu el. Această apropiere este facilitată de mecanismele de învățare a conjugărilor, care declină
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
persoane" de dialog, și pronumele el, adevărat pro-nume, pe care Benveniste preferă să-l situeze în ceea ce el numește registrul non-persoanei, o realitate care nu-i cuprinde pe interlocutori. Desigur, într-un fel, lucrul despre care vorbesc interlocutorii "participă" la enunțare, însă nu în același mod ca persoanele. Eu și tu trimit la anumite roluri, cel al enunțătorului și al co-enunțătorului, indisociabile și reversibile: în "schimbul" lingvistic, numit astfel pe bună dreptate, orice eu este un tu viabil, orice tu un
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Găsim chiar sticle pe care este scris: "Trebuie să fiu băut rece"... În egală măsură, orice entitate poate fi co-enunțător, cu condiția ca un enunțător să-i atribuie acest rol. Nimic nu ne obligă să ne adresăm unei persoane prezente: enunțarea posedă tocmai uimitoarea putere de a-i convoca ipso facto pe cei cărora li se adresează. 1.7. On Alături de "persoanele" propriu-zise, enunțătorul și coenunțătorul, care se opun non-persoanei, limba franceză mai dispune de încă un element, on52, care prezintă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cele ale unui complement în dativ al locuțiunii verbale "deprinde obiceiuri", în timp ce această locuțiune exclude prezența acestui tip de complement (*"Paul i-a deprins Luciei unele obiceiuri"). Aceste întrebuințări, numite în mod tradițional "expletive", manifestă un fel de exces de enunțare în domeniul sintacticii. Rezervat limbii vorbite și enunțărilor care narează evenimente spectaculoase sau neașteptate, dativul etic se interpretează ca o operație de "luare drept martor" a co-enunțătorului. Altfel spus, co-enunțătorul se regăsește în poziția de actor al enunțării, însă nu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
verbale "deprinde obiceiuri", în timp ce această locuțiune exclude prezența acestui tip de complement (*"Paul i-a deprins Luciei unele obiceiuri"). Aceste întrebuințări, numite în mod tradițional "expletive", manifestă un fel de exces de enunțare în domeniul sintacticii. Rezervat limbii vorbite și enunțărilor care narează evenimente spectaculoase sau neașteptate, dativul etic se interpretează ca o operație de "luare drept martor" a co-enunțătorului. Altfel spus, co-enunțătorul se regăsește în poziția de actor al enunțării, însă nu al procesului evocat de enunț. Fenomen deosebit de clar
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
exces de enunțare în domeniul sintacticii. Rezervat limbii vorbite și enunțărilor care narează evenimente spectaculoase sau neașteptate, dativul etic se interpretează ca o operație de "luare drept martor" a co-enunțătorului. Altfel spus, co-enunțătorul se regăsește în poziția de actor al enunțării, însă nu al procesului evocat de enunț. Fenomen deosebit de clar când verbul nu cere un dativ. Date fiind proprietățile speciale ale dativului etic, întrebuințarea sa reiterată într-un text precum Fabulele lui La Fontaine nu poate fi anodină. Să luăm
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Musca, și căpățâna Omului 65. După cum se știe, ceea ce îl distinge pe La Fontaine de fabuliștii tradiționali este faptul că el construiește o dublă dramatizare: cea a istoriei povestite (prin dialoguri, prin varietatea punctelor de vedere, registrelor...), însă și cea a enunțării. În spatele procesului de narare percepem constant prezența unui narator care își pune în scenă narațiunea implicând în ea naratarul (= destinatarul povestirii): nu pe cititorii reali ai Fabulelor, desigur, ci pe figurile care îi construiesc scenografia. Dativul etic este una dintre
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
figurile care îi construiesc scenografia. Dativul etic este una dintre multiplele mărci ale implicării naratarului care convertește fabula într-un fel de conversație. "Excesul" sintactic pe care îl presupune folosirea dativului etic trimite la un exces mai radical, cel al enunțării narative referitoare la ceea ce este narat. Pretinzând că este doar un mijloc de a "transmite" o istorioară, de a o face plăcută, narațiunea lui La Fontaine inversează, în realitate, ierarhia tradițională: în prim-plan trece relația dintre narațiune și istorioara
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de a o face plăcută, narațiunea lui La Fontaine inversează, în realitate, ierarhia tradițională: în prim-plan trece relația dintre narațiune și istorioara povestită. Numeroasele povestiri și morale din Fabule oferă în zadar privirii o lume violentă și nedreaptă, căci enunțarea se bazează pe un limbaj sociabil, asociat unei depline arte de a trăi. Fabulele descriu un univers crud, dar îl și contestă prin ceea ce spun, prin puterile unei interlocuțiuni utopice între membrii unei elite rafinate. 1.9. Persoanele și "politețea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
vorbească cu dumneavoastră. Existența convențiilor proprii prezintă o mare importanță pentru un anumit gen literar. Întrebuințarea lui tu și a lui dumneavoastră în textele literare diferă de întrebuințarea din limba comună. Cel mai adesea, genurile literare își definesc condiții de enunțare specifice. Este binecunoscută în special tutuirea cititorului de către autor (cf. Victor Hugo în prefața de la Contemplații: "A, nesăbuitule care crezi că eu nu sunt ca tine!") sau cea a personalităților cărora le sunt dedicate poemele de către poeții clasici. În cadrul convențiilor
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
să-și mențină constant o poziție care ar elimina orice reperare deictică, fie că e bazată pe subiectivitatea naratorului, fie pe cea a personajelor. Acest lucru este cu atât mai dificil cu cât localizările aparent obiective și independente de actul enunțării pot conține un punct de reper subiectiv. A scrie, de exemplu, Bărbatul era în spatele copacului nu este posibil decât în cazul în care copacul se află mai aproape de observator decât bărbatul respectiv. În egală măsură, o expresie ca "în stânga casei
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ciocanul care arăta o mână ce ținea o bilă, ca mâna dreaptă a unui împărat, avea un nod din crep [...]74. De fapt, acest text nu a eliminat orice dimensiune deictică. Demonstrativul din construcția inaugurală aceasta era marchează intrarea în enunțarea narativă: naratorul începe textul desemnându-i cititorului un loc căruia, în realitate, el îi dă naștere prin chiar gestul său. Însă odată pornită pe această cale, povestirea devine într-un fel autonomă, țesându-și propriul joc de trimiteri interne. Această
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Ruzena care lucrează [aici] la bazinul afectat tratamentului doamnelor sterile!75 În acest text, nu există un personaj efectiv sau virtual la care să putem raporta cele două ocurențe ale deicticului aici. Mai exact, singurul "personaj" care ar putea susține enunțarea acestor deictice este însuși naratorul care se adresează cititorului. Narațiunea implică într-adevăr o dublă scenă: cea a întâmplării povestite și cea a narării acestei întâmplări 76. Adverbele "aici" nu desemnează stațiunea balneoclimaterică altfel decât așa cum figurează ea pe scena
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
stațiunea balneoclimaterică altfel decât așa cum figurează ea pe scena narativă, localizată față de narator și cititor. Dacă textul ar fi conținut acolo, în acel loc etc., în loc de aici, ar fi creat un punct de reper pentru stațiune în enunțurile anterioare, fără ca enunțarea să mai intervină în un fel. În ambele cazuri, referentul vizat rămâne același, însă procesul de referință cunoaște traiectorii distincte. La Kundera, această alunecare discretă de la un plan la altul nu este făcută pentru a surprinde, deoarece naratorul este constant
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un subiect evaluator: "pare asediată", "vale fermecătoare", "se spune că...". Spre deosebire de romancier, autorul dramatic nu se confruntă cu aceste probleme de localizare. Având în vedere că el oferă spectacolul schimburilor verbale presupuse a fi independente de el și cum locul enunțării este imediat perceptibil pentru spectator, deicticele spațiale sunt interpretabile de către public dacă trimit la elemente accesibile de pe scenă. În momentul în care Contesa îi cere Suzannei la începutul actului al II-lea din Nunta lui Figaro: Deschide puțin fereastra dinspre
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în general) că, în cazul punctului de vedere, este imposibil să deosebim reprezentarea percepțiilor de reprezentarea gândurilor 81. 1.14. Deicticele temporale Dacă deicticele spațiale se organizează pornind de la poziția corpului enunțătorului, deicticele temporale au ca punct de reper momentul enunțării, moment care corespunde prezentului lingvistic. Ca și mai sus, trebuie să facem o deosebire între indicațiile temporale cu reperaj "absolut" (în 1975, pe 22 iunie 1912...) și cele care au nevoie de un punct de reper pentru a fi interpretate
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
reperaj "absolut" (în 1975, pe 22 iunie 1912...) și cele care au nevoie de un punct de reper pentru a fi interpretate. Dintre acestea din urmă trebuie să distingem reperajele deictice de reperajele non-deictice. Reperajele deictice se bazează pe momentul enunțării (L-am văzut ieri), reperajele non-deictice au drept punct de reper o indicație temporală dată de cotext: în L-am văzut cu o zi înainte de plecarea sa, "plecarea sa" este construcția care ne permite să determinăm referința construcției "cu o
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de indicativ prezent își pierd valoarea deictică de prezent; vom vedea în capitolul următor că o paradigmă precum perfectul simplu are proprietatea de a se sustrage oricărui reperaj deictic, de a implica o disociere între enunț și situația sa de enunțare; doar paradigmele indicativului pot avea o valoare deictică. Conjunctivele numite "prezent" sau "perfect" nu constituie adevărate "prezenturi" și nici adevărate "trecuturi", adică elemente care indică faptul că procesul este simultan sau anterior momentului enunțării; există folosiri "dependente", forme a căror
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
între enunț și situația sa de enunțare; doar paradigmele indicativului pot avea o valoare deictică. Conjunctivele numite "prezent" sau "perfect" nu constituie adevărate "prezenturi" și nici adevărate "trecuturi", adică elemente care indică faptul că procesul este simultan sau anterior momentului enunțării; există folosiri "dependente", forme a căror apariție nu este motivată de relația cu momentul enunțării, ci de dependența lor față de o altă formă. Astfel, în Paul a recunoscut că tu aveai să pierzi, auxiliarul aveai are rolul de a indica
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Conjunctivele numite "prezent" sau "perfect" nu constituie adevărate "prezenturi" și nici adevărate "trecuturi", adică elemente care indică faptul că procesul este simultan sau anterior momentului enunțării; există folosiri "dependente", forme a căror apariție nu este motivată de relația cu momentul enunțării, ci de dependența lor față de o altă formă. Astfel, în Paul a recunoscut că tu aveai să pierzi, auxiliarul aveai are rolul de a indica un moment posterior lui a recunoscut, fără a fi însă un viitor real. 15. Clasificarea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ar fi ieri / cu o zi înainte, în această seară / în acea seară..., există zone mai instabile. Deicticul peste o lună, de exemplu, prezintă doi corespondenți non-deictici, după o lună și o lună mai târziu. Punctul de reper este momentul enunțării Punctul de reper este un element din enunț Coincidență cu punctul de reper Acum În acest moment Atunci În acel moment Anterioritate față de punctul de reper Ieri Acum opt zile Cu o zi înainte Cu opt zile înainte Posterioritate față de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
NON DEICTICE 1.16. Temporalitatea narativă Pentru narațiune este deosebit de important să se opereze o alegere potrivită din cele trei posibilități existente localizarea temporală absolută (12 decembrie 1950), relativă față de enunț (a doua zi după plecarea sa) și relativă față de enunțare (astăzi). Este greu de conceput o povestire care ar menține, de la un capăt la celălalt, același tip de reperaj. În acest sens, regula generală este combinarea celor trei proceduri. Cel mai impersonal roman sfârșește întotdeauna prin a lăsa loc deicticelor
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
când am fost să o chem, la portarul de la teatru, mi s-a înmânat acest bilet. Iar în ziua următoare? În ziua următoare m-a trimis ea la plimbare, la portar 83. Aici indicațiile temporale nu sunt interpretate față de prezentul enunțării (în acest caz am fi avut ieri și mâine), ci față de un moment precizat în cotext. Unui mod de narațiune dominat de reperajele deictice i se va opune modul ilustrat perfect de următorul incipit din Pierrette de Balzac: În octombrie
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
implică un reperaj prin cotext) alături de desfășurau marchează schimbarea punctului de reper: cum prezentul narațiunii are tendința de a eluda faptul că este vorba despre o întâmplare trecută, adverbul atunci, asociat imperfectului, reintroduce decalajul. 1.17. Povestire și situație de enunțare În cazul unei narațiuni literare, se impune analiza relației dintre momentul și locul de unde se presupune că naratorul vorbește (scenografia narațiunii) și momentul și locul evenimentelor pe care le narează (povestirea). În acest domeniu, varietatea dispozitivelor posibile pare nelimitată. Am
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
dintre focalizare și mărcile lingvistice care arată focalizarea într-un text.) RIVARA R., 2000 La langue du récit. Introduction à la narratologie énonciative, l'Harmattan, Paris. (O încercare de sinteză personală a diferitor problematici de analiză narativă bazate pe teoriile enunțării.) Exerciții 1.1. Analizați din punctul de vedere al ambreierii enunțiative elementele subliniate în următoarele două texte. Țineți seama de constrângerile impuse de genul teatral și de narațiune (fragmentul din Maupassant constituie începutul unei nuvele): (Soții Potard, proaspăt îmbogățiți, țin
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]