1,539 matches
-
predicativ sau circumstanțial de mod este numit epitet când conține în același timp o metaforă, o metonimie, o sinecdocă, o hiperbolă etc., sau când face el însuși să apară o asemenea figură. Dacă nu cuprinde așa ceva, atunci el nu este epitet.“ Nu orice element determinant (adjectiv sau adverb) este epitet. În situații ca cele din textele de mai jos determinarea este neutră din punct de vedere stilistic, fără să implice participarea imaginației sau afectivității scriitorului: Dacă în cazul exemplului de mai
Figură de stil () [Corola-website/Science/300651_a_301980]
-
conține în același timp o metaforă, o metonimie, o sinecdocă, o hiperbolă etc., sau când face el însuși să apară o asemenea figură. Dacă nu cuprinde așa ceva, atunci el nu este epitet.“ Nu orice element determinant (adjectiv sau adverb) este epitet. În situații ca cele din textele de mai jos determinarea este neutră din punct de vedere stilistic, fără să implice participarea imaginației sau afectivității scriitorului: Dacă în cazul exemplului de mai sus reprodus din opera lui I. Teodoreanu, adjectivul „închise
Figură de stil () [Corola-website/Science/300651_a_301980]
-
imaginației sau afectivității scriitorului: Dacă în cazul exemplului de mai sus reprodus din opera lui I. Teodoreanu, adjectivul „închise“ ar fi înlocuit cu altul, care să presupună o metaforă, cum ar fi „zăvorâte“, atunci termenul câștigă în expresivitate și devine epitet. În versurile lui Tudor Arghezi din poezia "Testament": epitetul „răzvrătită“ presupune la bază o personificare, iar epitetele „surdă“ și „amară“ sunt rezultatul unei metonimii în care s-a înlocuit efectul prin cauză. Epitetele au rolul important de plasticizare a imaginii
Figură de stil () [Corola-website/Science/300651_a_301980]
-
mai sus reprodus din opera lui I. Teodoreanu, adjectivul „închise“ ar fi înlocuit cu altul, care să presupună o metaforă, cum ar fi „zăvorâte“, atunci termenul câștigă în expresivitate și devine epitet. În versurile lui Tudor Arghezi din poezia "Testament": epitetul „răzvrătită“ presupune la bază o personificare, iar epitetele „surdă“ și „amară“ sunt rezultatul unei metonimii în care s-a înlocuit efectul prin cauză. Epitetele au rolul important de plasticizare a imaginii artistice precum și cel de atragere a cititorului. `Metonimia`-figură
Figură de stil () [Corola-website/Science/300651_a_301980]
-
adjectivul „închise“ ar fi înlocuit cu altul, care să presupună o metaforă, cum ar fi „zăvorâte“, atunci termenul câștigă în expresivitate și devine epitet. În versurile lui Tudor Arghezi din poezia "Testament": epitetul „răzvrătită“ presupune la bază o personificare, iar epitetele „surdă“ și „amară“ sunt rezultatul unei metonimii în care s-a înlocuit efectul prin cauză. Epitetele au rolul important de plasticizare a imaginii artistice precum și cel de atragere a cititorului. `Metonimia`-figură de stil înrudită cu metafora, care constă în
Figură de stil () [Corola-website/Science/300651_a_301980]
-
atunci termenul câștigă în expresivitate și devine epitet. În versurile lui Tudor Arghezi din poezia "Testament": epitetul „răzvrătită“ presupune la bază o personificare, iar epitetele „surdă“ și „amară“ sunt rezultatul unei metonimii în care s-a înlocuit efectul prin cauză. Epitetele au rolul important de plasticizare a imaginii artistice precum și cel de atragere a cititorului. `Metonimia`-figură de stil înrudită cu metafora, care constă în înlocuirea cauzei prin efect, a efectului prin cauză, a operei cu numele autorului, a unui produs
Figură de stil () [Corola-website/Science/300651_a_301980]
-
reies și din cuvintele pe care și le adresează înainte de luptă - procedeu des folosit de Homer pentru caracterizarea personajelor, cuvintele lui Ahile sunt mânioase și jignitoare, în timp ce Hector vorbește calm și măsurat. Poetul își caracterizează eroii și din câte un epitet frecvent legat de numele personajului respectiv, de exemplu "șoimanul Ahile". Personajele sunt prezentate în mișcare, dinamismul fiind amplificat de imagini auditive referitoare la zgomotul bătăliei sau la zornăitul înfricoșător al armelor unui erou, ca în cazul lui Diomede. La prezentarea
Iliada () [Corola-website/Science/300831_a_302160]
-
și anecdotele spuse în Viețile lui Homer, cu greu ne putem îndoi că acestea erau sursele principale din care Viețile au derivat. Astfel, în Epigr. 4 găsim un poet orb, născut în Smyrna aeoliană, prin care curge apa sacrului Meles. Epitetul aeolian "Homer, fiu al lui Meles" întâlnit în Viața lui Herodot întărește ideea antichității, deoarece conform lui Herodot, Smyrna a devenit colonie ioniană în jurul anului 688 î.Hr. Evident ionienii au avut propria versiune a poveștii, ce relatează că Homer a
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
ani înaintea primeia, adoptă forma unei narațiuni la persoana I. Protagonistul monologului (și, în același timp, naratorul) este un individ mizantrop și cinic de 40 de ani, fără nume, cunoscut ca "omul din subterană". El singur se caraterizează cu următoarele epitete: bolnav, rău, lipsit de farmec, vanitos, suspicios, supărăcios, însă precizează că boala, durerea și singurătatea i-au șlefuit luciditatea gândirii. Despre situația sa nu știm decât că și-a părăsit slujba și trăiește, cu banii unei moșteniri modeste, într-o
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
crizele și reveriile lor, uneori raționali, dar cel mai adesea instinctivi, și nu indivizilor care se reduc la o simplă proiecție socială a unei imagini mascate, fie voit, fie accidental. vine de la adjectivul "mental" care se referă la spirit; dar epitetul latin "mentalis", ignorat de latina clasică, aparține vocabularului scolasticii medievale și cele cinci secole care despart apariția cuvântului "mental" (în franceză în mijlocul secolului XIV) de a cuvântului "mentalitate" (mijlocul secolului XIX) indică faptul că substantivul răspunde și altor nevoi și
Istoria mentalităților () [Corola-website/Science/299438_a_300767]
-
a fost trădat și abandonat de vechii aliați politici, iar figura Fecioarei Maria a rămas, în imaginația lui, inseparabilă de cea a feminității. În "Portret", lui Eileen, fata de care naratorul se îndrăgostește în copilărie, îi sunt asociate cele două epitete mariene, „turn de ivoriu” și „zidire de aur”. Umberto Eco îl compară pe Joyce cu "episcopii rătăcitori" ("episcopi vagantes") din Evul Mediu, care au părăsit canonul Bisericii, dar nu și patrimoniul ei cultural sau modul ei de gândire. Condiția luciferică
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
femeie în vârstă și săracă care îi îndeamnă pe tineri să lupte pentru eliberarea Irlandei. „Emisară venind din tainica dimineață”, lăptăreasa este numită „fruntea mătăsoasă a turmelor” ("Silk of the kine") și „sărmană femeie bătrână” ("The poor old woman"), două epitete caracteristice Irlandei. Două personaje ale povestirii "O mamă" ("Oameni din Dublin"), care satirizează elanul agresiv al Renașterii Celtice, au preluat numele miticei Kathleen Ní Houlihan: tânăra pianistă Kathleen și impresarul ei nepriceput, Mr. Holohan. Evreul Leopold Bloom tinde să fie
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
discutate mai sus), sunt la fel de problematice. Practic, în loc de o polemică cu argumente - solide sau nu, rămâne să dezbatem, că de-asta este polemică, nu-i așa? - avem un fel de nouă punere la colț, o desființare a argumentelor celuilalt prin epitete depreciative, care nu lasă de fapt loc la niciun fel de dezbatere, ci eventual la o luptă surdă despre cine deține adevărul adevărat și cunoașterea adevărată. Această tehnică de dezbatere, oricum din punctul meu de vedere complet păguboasă, este cu
Artă, politică, ouă încondeiate și forța de seducție a clovnului vestic. Din nou despre Toni Erdmann (II) () [Corola-website/Science/296166_a_297495]
-
este „nevoia de-a clarifica niște probleme legate de modurile de-a face artă politică, respectiv de-a vorbi sau scrie politic despre artă”, de ce acest lucru trebuie făcut de pe poziții autoritare și depreciative? De ce ar fi nevoie de ironiile, epitetele depreciative și jignirile abia mascate, prezente aproape paragraf cu paragraf? (metofora cu interpretarea care vede în oricare două bețe pe Cristos, e doar cea mai ridicolă, nu și singura). Din păcate, recursul la acest tip de retorică pare să sugereze
Artă, politică, ouă încondeiate și forța de seducție a clovnului vestic. Din nou despre Toni Erdmann (II) () [Corola-website/Science/296166_a_297495]
-
păreau celorlalți băieți cam țărănești. După ce a venit în prima zi de școală îmbrăcat cu o pereche de pantofi făcuți în casă și cu o tunică, el și-a câștigat pe nedrept porecla de „Daftie”. El nu părea să respingă epitetul, pe care l-a purtat fără să se plângă mulți ani. Izolarea socială de la Academie s-a încheiat când i-a cunoscut pe și , doi băieți de aceeași vârstă, care aveau să deviniă cunoscuți oameni de știință mai târziu în
James Clerk Maxwell () [Corola-website/Science/298405_a_299734]
-
Oláfr hinn helgi, Olavus rex, and Olaf (în Engleză) sunt utilizate aleator (vezi Heimskringla sau Snorri Sturluson). Mai este numit uneori "Rex Perpetuus Norvegiae", veșnicul Rege al Norvegiei, titulatură ce datează din secolul al XIII-lea. Denumirea Ola Nordmann ca epitet arhetipal al poporului norvegian și-ar putea avea originea în această tradiție, Olav fiind vreme de secole și cel mai folosit nume în Norvegia. După o absență de câțiva ani în Anglia, unde a luptat cu danezii, s-a întors
Olaf al II-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/308608_a_309937]
-
al presupusei comparații chiar în absența lui, ceea ce demonstrează că, în înțelegerea metaforei, ne putem face abstracție de suportul contextului. Metafora este o figură de stil esențială, întrucât ea stă la baza altor figuri, cum sunt personificarea, alegoria, metonimia, sinecdoca, epitetul.
Metaforă () [Corola-website/Science/308759_a_310088]
-
Ca și Arhiloh urmând tradiția poetică urmată de Terpandru, Sappho acordă o deosebită grijă înfățișării stilistice și metrice a poemelor ce le compunea cu diferite ocazii: serbări religioase, căsătorii, ocazii festive, etc . Ordinea cuvintelor, de un firesc rar întâlnit, lipsa epitetelor pompoase, sonore, de rigoare în poezia epică, conferă versurilor safice o deosebită naturalețe. Abia la câteva lectrui cititorul își dă seama că impresia neasemuită care se degajă din fragmentele lizibile este, în fond, efectul unei arte poetice rafinate, în care
Sappho () [Corola-website/Science/308762_a_310091]
-
care va ajunge până în lirica lui Bécquer. Stilul lui Garcilaso este unul foarte caracteristic : este preocupat în mod special de muzicalitatea versurilor, folosind aliterația și un ritm bazat pe cele trei axe accentuale ale endecasilabului. Folosește într-un mod asiduu epitetul, cu intenția de a crea o lume idealizată, în care obiectele sunt arhetipizate și stilizate, la modul platonismului. Pe de altă parte, este foarte abil în descrierea a ceea ce este fugitiv și fugace; lirica sa produce o senzație vivace a
Garcilaso de la Vega () [Corola-website/Science/308002_a_309331]
-
prag. Sunt cuvinte care aparțin fondului lexical de bază al limbii române, de o mare concretețe, accentuată deseori prin determinări substantivale (ochiu de pădure, foi de mure, bolți de frunze) sau adjectivale (bolta cea senină, trestia cea lină), care devin epitete sugestive, ornate pentru a picta o natură bogată, paradisiacă. Acest cadru, care reface imaginea Edenului cu unele elemente autohtone, se află în antiteză cu cel sugerat la inceput în monologul fetei, unde stelele, norii, câmpiile Asire, întunecata mare și piramidele
Floare albastră () [Corola-website/Science/306556_a_307885]
-
întunecata mare și piramidele învechite construiesc un spațiu străin și abstract, incompatibil cu locul iubirii. Cuvintele, deși foarte cunoscute, aparțin acum altui orizont lingvistic, fata încercând prin ele să schițeze universul spiritual al poetului. Expresivitatea nu mai e dată de epitete, generale și cuminți, fără putere de individualizare: ceruri nalte, întunecata mare, piramidele-nvechite, ci doar de cele câteva verbe din limbajul popular (a cufunda, a grămădi), care în contextul dat devin metafore personificatoare. De reținut în al doilea rând, mijloacele
Floare albastră () [Corola-website/Science/306556_a_307885]
-
asemenea perioada unei activități literare intense. În 1634 publică „"La cuna y la sepultura"” („"Leagănul și înmormântarea"”) și o traducere a cărții „"Introducere la viața evlavioasă a lui Francisco de Sales"”; între 1633 și 1635 publică „Remedii pentru orice noroc”, „Epitet”, „Virtute militantă”, „Cele patru fantome”, a doua parte din „Politica lui Dumnezeu”, „Vizita și anatomia capului cardinalului Richelieu” și „Scrisoare pentru Ludovic al XIII-lea”. În 1635 este publicat la Valencia unul dintre numeroasele pamflete destinate să-l defăimeze, „"Tribunalul
Francisco de Quevedo () [Corola-website/Science/307850_a_309179]
-
era frig”, “era vânt” si tema singurătatii. Celelalte motive - “amorul”, “tristețea”, “singurătatea” - sunt secundare, dar ajută la reliefarea ideii esențiale de alunecare inevitabilă spre moarte și neant.<br> Cuvântul-cheie al poeziei este “plumb”, care are valoare de simbol, repetiție și epitet. În exprimare, sicriele de plumb sugerează nemișcare, încremenire; amorul de plumb sugerează o senzație de rece, de insensibil; “și-i atârnau aripele de plumb” sugerează căderea, imposibilitatea zborului și a salvării. <br> Prima strofă definește un univers rece, străin, în
Plumb (George Bacovia) () [Corola-website/Science/302262_a_303591]
-
dormea, stam) sugerează persistența atmosferei deprimante. Repetiția conjuncției “și” amplifică atmosfera macabră: “Și flori de plumb și funerar vestmânt - / ...si era vânt... / Și scârțâiau coroanele... și-am început să-l strig... și era frig... și-i atârnau aripile de plumb....”. Epitetele “adânc”, “întors”, “funerar”, “singur” contribuie la realizarea unei neliniști metafizice. Frecvența consoanelor “m, b, v, l” , a diftongului “au” și a triftongului “eau” sugerează foarte bine plânsetul, ca ecou al atmosferei insuportabile, realizând o muzicalitate interioară a versului. La nivelul
Plumb (George Bacovia) () [Corola-website/Science/302262_a_303591]
-
află Nidavellir (Svartalfheim), lumea piticilor. Cele trei rădăcini străbat fiecare câte un tărâm: Helheim, Muspelheim și Niflheim. Etimologia acceptată de cei mai mulți savanți este cea conform căreia cuvântul "" provine din unirea cuvintelor "Ygg"("strașnic") și "drasil"("armăsar"). "Yggr" este uneori un epitet acordat zeului Odin, ceea ce ar însemna că echivalentul cuvântului "Yggdrasil" este "Armăsarul lui Odin". Această traducere ar face referire la cele nouă nopți în care se zice că Odin a stat atârnat de crengile copacului pentru a cunoaște runele și
Yggdrasil () [Corola-website/Science/302267_a_303596]