2,590 matches
-
mareșalului Pétain, datorăm multe informații lucrărilor încă inedite ale lui Alain-Gerard Slama, pe care acesta a avut bunăvoința să ni le ofere. 32. Vezi Racul Girardet, Societatea militară în Franța contemporană, 1814-1939, Pion, Paris, 1953. 33. Georges Dumezil, Mit și epopee, Gallimard, Paris: Ideologia celor trei funcțiuni la popoarele indo-europene, 1968; Trei tipuri epice indo-europene, 1971, Distanțe romane, 1973. 34. Despre noțiunea de legitimitate vezi mai ales Paul Bastid et.al., Ideea de legitimitate, P.U.F., Paris, 1967. A se consulta
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
de o parte, la natur, în sânul creia a aprut și s-a dezvoltat omul, iar pe de alta, la mediul social și cultural în cadrul cruia au aprut, de la simplu la complex, miturile rudimentare, credințele și ideile religioase, magia, legendele, epopeile, adic tot ceea ce pleac de la amorf sau inconștient spre reprezentri și înțelesuri din ce în ce mai clare și mai profunde atingând, în final, formele complexe cunoscute astzi. Psihologia francez de la începutul secolului XX, adic din momentul separrii de filosofie, încearc s se constituie
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]
-
a caracterului uman, servindu-se de ea pentru atingerea idealului său". (Jaeger, 2000, p. 216). Cu alte cuvinte, sofiștii au dislocat areté din contextul aristocratic al naturii (physis), care miza pe calitățile tradiționale moștenite prin sânge (a se vedea contextul epopeilor homerice), pentru a o reașeza în contextul democratic al convenției umane (nomos), care miza pe forța educativă, modelatoare a cunoașterii, adică a adevărului care se dezvăluie (alétheia). Pentru Protagoras, dar pentru sofiști în general, paideia nu era știință a educației
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
al acestui ideal, să fie ales și menținut ca text de bază în educație. Trebuie, într-adevăr, să reacționăm împotriva unei aprecieri exclusiv estetice a îndelungii treceri de care s-a bucurat; nu numai în calitate de capodoperă literară a fost studiată epopeea, ci și datorită conținutului, care făcea din ea un manual de etică, un tratat despre ideal. Într-adevăr [...], conținutul tehnic al educației grecești a evoluat profund, reflectând profundele transformări ale civilizației în ansamblul ei; singură etica lui Homer este cea
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
am hotărât să Întrerup pentru o vreme lucrul la un roman, ce-l numisem pentru Început Singuraticul, În care Îmi propusesem să răscolesc zone abisale ale psihicului uman, ecouri ce vin de dincolo, pentru a lăsa gălăuțenilor câteva crâmpeie din epopeea Înaintașilor, despre care, după știința mea, au rămas atât de puține mărturii, atât despre ei cât și despre fostul sat Gălăuțaș, parte din el aparținând comunei Subcetate, parte Topliței. Despre acest sat, mă Întreb adesea dacă a fost dintru Început
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
vorbă și ciudat În felul lui. A făcut războiul fiind În armata maghiară. A căzut prizonier la ruși și astfel a cunoscut drumurile Siberiei. Destul de descurcăreț, reușește să fugă din prizonierat, ceea ce se Întâmpla foarte rar. A trăit o adevărată epopee până și-a revăzut pământul natal. Ar putea fi oricând un erou de roman. Păcat că nu am apucat să stau de vorbă cu el mai mult, fiindcă atunci când l-am cunoscut eram copil. Putea oricând duce o conversație În
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
elementare pe care trebuie, probabil, să le considerăm ca fiind prototipice. Cu alte cuvinte, tipurile relativ stabile de enunțuri de bază pot genera infinite combinații și transformări din genurile "secundare". Astfel, structura elementară a secvenței narative se află la baza epopeii, a fabulei, a majorității romanelor, a textelor narative din teatrul clasic, cu expozițiune și deznodământ, dar și a reportajului și a faptului divers jurnalistic, a povestirii orale sau a anecdotei cotidiene. Capitolele ce urmează vor fi consacrate unei astfel de
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
literare în cadrul cărora sunt produse genurile de discurs religios ca, de exemplu, rugăciunea, jurământul, hagiografia, parabola; genurile discursului jurnalistic ca faptul divers, reportajul, editorialul, depeșa; genurile discursului literar despre care trebuie să notăm că "alături de marile genuri ca tragedia epistola, epopeea, relativ stabile într-o cultură bine definită, există unele care sunt mai constrânse și supuse unor importante variații istorice: vodevilul, egloga, romanul de curte " (Maingueneau 1990: 133). Aceasta înseamnă că, în afară de formele elementare de secvențializare despre care voi discuta aici
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
procedee generale; despre acestea se va discuta, în funcție de proiectul personal de scriitură (de scopul și de finalitatea lui). Capitolul 1 Descrierea ornamentală Originea descrierilor pe care le calificăm drept ornamentale trebuie căutată, cu precădere, în literatura romanescă greco-latină și în epopee. [...] studiind descrierea epopeilor grecești, constatăm că în ele se pune accentul, în cvasitotalitate, pe obiectele al căror caracter ornamental și estetic deosebit este afirmat și subliniat. R. Debray-Genette, 1980, p. 296 Dacă vorbim despre ceea ce aduc nou, aceste descrieri se
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
acestea se va discuta, în funcție de proiectul personal de scriitură (de scopul și de finalitatea lui). Capitolul 1 Descrierea ornamentală Originea descrierilor pe care le calificăm drept ornamentale trebuie căutată, cu precădere, în literatura romanescă greco-latină și în epopee. [...] studiind descrierea epopeilor grecești, constatăm că în ele se pune accentul, în cvasitotalitate, pe obiectele al căror caracter ornamental și estetic deosebit este afirmat și subliniat. R. Debray-Genette, 1980, p. 296 Dacă vorbim despre ceea ce aduc nou, aceste descrieri se caracterizează prin prezența
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
al lui Vergiliu 189, și acesta citat de Ovidiu în trecerea lui în revistă literară 190, dar care a murit în Asia în anul 16 î.H. În schimb, destinatarul epistolei II, X din Ponticele, ar fi scris printre altele epopei, Antehomerica și Posthomerica 191, în care, fără îndoială, se încerca alipirea unor familii (elogierea uneia sau a alteia dintre acestea căpăta, bineînțeles, culoare politică, cum se va vedea) la tradiția mitologică greacă, pentru a le conferi mai multă strălucire legendară
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
fi identificat cu destinatarul Ponticei, IV, X, care este în viață la data elaborării scrisorii respective, care, oricum, este scrisă după 14 d.H. Destinatarul acestei ultime scrisori, în anul 16 d.H., era cu Germanicus în Germania, consacrând chiar una dintre epopeele sale acestuia; de asemenea, scria și epigrame care îi plăceau lui Marțial. Ovidiu însă, care în alt loc îl numește sidereus 235, epitet echivalent cu sublim 236, în scrisoarea dedicată în mod expres acestuia, nu se referă nici la eposul
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
cele șase cărți care s-au păstrat, la fiecare pas apar elemente nesemnificative, în aparență, dar care sunt legate de domus Fabia și constituie leitmotivul planului original al eposului: din câte se poate deduce, acestea erau în opoziție cu "pretinsa" epopee națională romană a lui Vergiliu, dedicată casei Iulia și trebuiau să prezinte autenticele Banchete ale poporului roman, chiar dacă, cum era și firesc într-un asemenea "calendar" al poporului roman se întâlneau la orice pas, faptele glorioasei domus Fabia, care obținuse
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Seneca (reformator modern, care conferă genului taman nuanțele "excesive" ale melodramei de mai târziu). În forma sa originară, canonică, "tragedia" rămânea însă ancorată într-un orizont mitico-metafizic, în proximitatea ritualului și a religiei, ceea ce explică respingerea procedeelor de captatio specifice epopeii. Și e firesc să fie așa, de vreme ce tragedia nu descrie "fapte", întâmplări oarecare, ci urmărește mai curând consecințele lor, ca niște ecouri semnificative în conștiință, într-o manieră de maximă tensiune dramatică menită a sugera natura aleatorie a "subiectului", împrumutat
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
și într-un ritual magico-religios, și-au dobândit sensul curent abia în secolul al XIX-lea, când au fost opuse una alteia, pe fondul evoluției și fundamentării teoretice a dramei romantice. Esteticianul grec găsește ca element comun, pentru teatru și epopee, subcategoria eroului, cu adaosul semnificativ că în teatru se pune un mai mare accent pe dimensiunea luptei, a conflictului. Or, în elementul conflictual se vede mai bine diferența dintre tragic (categorie închisă, pentru că forțele ce se înfruntă sunt inegale, iar
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
poetici a țipătului care sugerează legături cu cosmicul și cu inefabilul metafizic. Pornind de la asemenea considerații, Lukács va stabili o distincție tipologică semnificativă, de natură dialectică, potrivit căreia polaritatea esență-existență configurează raportul dramă-epopee, drama desemnând "totalitatea intensivă a esențialității", pe când epopeea, "totalitatea extensivă a vieții". Relevabile numai la analiza în retortă, ca tipuri ideale, drama și epopeea s-au contaminat, de fapt, în realitatea artistică propriu-zisă, adică au împrumutat una de la cealaltă, marcând evoluția istorică a genurilor. Ca atare, nu ne
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Lukács va stabili o distincție tipologică semnificativă, de natură dialectică, potrivit căreia polaritatea esență-existență configurează raportul dramă-epopee, drama desemnând "totalitatea intensivă a esențialității", pe când epopeea, "totalitatea extensivă a vieții". Relevabile numai la analiza în retortă, ca tipuri ideale, drama și epopeea s-au contaminat, de fapt, în realitatea artistică propriu-zisă, adică au împrumutat una de la cealaltă, marcând evoluția istorică a genurilor. Ca atare, nu ne rămâne decât să constatăm că: 1. teatrul va utiliza cu succes procedeele narative (punând accentul pe
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
a genurilor. Ca atare, nu ne rămâne decât să constatăm că: 1. teatrul va utiliza cu succes procedeele narative (punând accentul pe subiect, pe intrigă), tot așa cum epicul va profita de mijloacele dramatizării; 2. în timp, tragedia devine melodramă iar epopeea roman, în acord cu sensibilitatea epocii și cu mutația epistemică despre care am mai vorbit; 3. dacă epicul și dramaticul reprezintă așadar "formele" esențiale ale artei, liricul se referă la "conținutul" ei, adică la "suflet", la fondul psihologic. În termeni
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
morții, cea babiloniană, arată încă o dată, prin Iștar, că moartea este atotbiruitoare și că poate fi, cel mult, păcălită. Împotriva ei sunt eficiente doar leacurile miraculoase: burduful cu apa vieții (în mitul babilonian la care facem referință), buruiana vieții (din Epopeea lui Ghilgameș), spațiul însorit (basmul Tinerețe fără bătrînețe...), insulele fericiților (din ficțiunile mediteraneene). Greu de spus, totuși, în ce măsură mitul vegetal al zeiței, care pornește în călătorie și se întoarce cu sprijin venit din panteon, reprezintă o premieră sumeriano-babiloniană. În domeniul
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
zonă de real interes etnografic, dacă s-ar lua în studiu marele număr de piese scoase la iveală, începînd cu cercetările de teren ale lui Vladimir Dumitrescu și Petrescu-Dîmbovița pînă în zilele noastre. Altă sursă interesantă se află în paginile epopeii finlandeze Kalevala. Cîntul al XV-lea cuprinde povestea mamei care-și caută fiul pierdut în împrejurări năprasnice, după schemele cunoscute din eposul eroic și fantastic. Este drept că împrejurările mito-geografice operează modificări de natură stilistică asupra motivelor de largă circulație
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
moartea să alterneze cu viața, anotimpul vegetației și abundenței să fie urmat de austeritate. Dumuzi nu a fost ocrotit de un asemenea tip de înțelegere între zeii tutelari, de aceea duhurile infernale au avut libertatea să năvălească asupră-i. În Epopeea lui Ghilgameș, unde se pun de asemenea în scenă secvențe ale mitologiei morții, întîlnim pasaje înrudite cu fragmentele citate. Mai mult decît atît, unele secvențe, devenite ermetice într-un mit, se dezleagă prin lectura paralelă cu texte corespondente din alte
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
multe „rele”. De pildă, să mănînce carne, deci hrană obținută pe cale violentă și sacrificiere, preparată, demitificată, „desubstanțializată”. Hrana conservă starea ființei în primitivitatea ei, din zilele genezei; sau produce schimbări, făcîndu-l pe om de nerecunoscut. O ilustrare o găsim în Epopeea lui Ghilgameș, în pasajul următor: Sălbăticiunile-l hrăneau cu lapte, Necunoscînd ce-i pîinea dulce, coaptă. Nu știe ce e pîinea, Enkidu! Nici cît e vinul, cînd îl guști, de dulce. Harimtu, preoteasa, însă-i spune: Enkidu, gustă pîinea, nu
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
avea ecou favorabil schimbării de direcție. Nici Frații Grimm, nici Ch. Perrault n-au fost străini de asemenea procedee, basmele culese de ei fiind repovestiri sau, ca la Perrault, prelucrări de motive cu respectarea schemelor tradiționale. Cine asigură „autenticitatea” Kalevalei, epopee constituită din bucăți mai mari sau mai mici, reluate, integrate? Se dau și alte explicații, anume dorința patruzecioptistului de a asigura suport estetic artei culte în curs de afirmare. La sfîrșitul articolului citat, Alecu Russo era nevoit să recunoască existența
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
la infinit aceleași gesturi disperate și scheme ritualice, pînă se umple un cimitir întreg. Miorița (baladă, colind) s-a desprins de bocet, ca să devină un tip de meditație asupra morții. C. Imaginar mioritic în Baltagul Se face adesea apropiere între „epopeea păstorească” Miorița, și opera sadoveniană Baltagul, înrudite cel puțin tematic, adică inspirate din același mediu de viață păstorească. Romanul ar fi o variantă în proză a cîntecului folcloric. Lucrurile nu stau departe de adevăr. Se pare că, în această privință
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
imposibile” („Perișorul lui, peana corbului,/Mustăcioara lui, spicul grîului”); alegoria moartea-nuntă, constituită dintr-o formă poetică „răsturnată”; eroismul gîndirii, adică „seninătatea abstractă” în fața morții. Ne aflăm, deci, într-un spațiu al paradoxurilor, specific doar capodoperei. Spunînd că Miorița este o epopee riscăm să recurgem la vocabularul romanticilor. Și Al. Russo și Vasile Alecsandri au apreciat-o în aceiași termeni. Nu căutăm înțelesuri homeriene, dar tindem spre o lărgire semantică a cuvîntului epopee, în funcție de materialul românesc și de situarea lui în oralitate
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]