2,253 matches
-
epocă sub formă de copii manuscrise. Numărul 3 conține patru pagini de comentariu - abundent servite de citate ilustrative - despre poezia argheziană (cca. un sfert din sumar), ceea ce îl îndreptățește pe Leon Baconsky să afirme că tinerii admiratori sînt „cei dintîi exegeți cu perspectiva ansamblului ai liricii argheziene de pînă la acea dată”. Același critic sugerează o posibilă pistă a afinităților lui Relgis: acesta își petrecuse anii de școală la Piatra-Neamț, în vecinătatea familiei lui A.I. Zissu, cu a cărui soră, Constanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sintactice și din experimentele de limbaj futuriste, nici vorbă de parole in libertá sau de tehnolatrie agresivă, iconoclastă. Admirația poetului român pentru Marinetti era desigur notorie - ajunsese să fie ironizată și în epigrame - însă entuziasmul rămîne unul superficial. Nu puțini exegeți postbelici ai modernismului și ai avangardismului poetic autohton au insistat pe această idee. În Modernismul românesc I, ed. cit, p. 82), D. Micu apreciază că: „Avînd, prin figurație (nave, trenuri) atingere și cu «poezia spațiului», lirica minulesciană de dinainte de primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
foarte apreciat de amicul său Hermann Hesse). Amănunt revelator - în seara de pomină de la Zünfthaus zür Waag, mentorul Hugo era îmbrăcat într-un costum de episcop, special creat pentru el de către Marcel Iancu... Un amănunt mult discutat de către actorii și exegeții mișcării în cauză (deși, în „Manifeste dada 1918“ Tzara avertiza că explicarea cuvintelor e o „distracție a burtăroșimii”) privește originea etnolingvistică a termenului Dada. Potrivit lui Hugo Ball, acesta ar reprezenta (în franceză) „căluțul de lemn” al copiilor, iar în germană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din spatele decorului modern, „colorat” al unei gări de provincie — provincia românească de care Tzara tocmai se rupsese. Pentru Vinea însă, „trenul” Dada trecuse, lăsînd în urma lui melancolia celui incapabil să emigreze altundeva decît în fantezie. Această ambiguitate, sesizată de toți exegeții, între imageria acut modernistă și sensibilitatea simbolistă caracterizează atitudinea poetului Vinea la care, pe lîngă luările de poziție novatoare, există întotdeauna o rezervă, o distanță față de retorica „angajată”. Este, poate, expresia unei inerții „oblomoviene”, estetismul unui „om de prisos”, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
va stimula mai tîrziu formarea de către Iancu a unei colonii similare la Ein Hod, Israel), sînt numai cîteva dintre episoadele unui „divorț” rămas definitiv. Toate eforturile lui Ion Vinea de a-i reapropia (vezi și corespondența citată Vinea-Tzara, restituită de exegetul fenomenului Dada, Henri Béhar) vor rămîne zadarnice. Iancu și Tzara se vor ignora (sau ironiza) reciproc toată viața: ultimul va elimina toate dedicațiile către cel dintîi în poemele sale și, în vizitele întreprinse la București, va face abstracție de existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unison (și pe drept cuvînt) despre echilibrul dintre „tradiție”/clasicitate și inovația radicală la Contimporanul: un estetism radicalizat în direcția unui avangardism ecumenic, sedus uneori de sublimarea vechimii autohtone (arhaicitate, artă populară, bizantinism), alteori, de fronda socială colorată modern. Printre exegeții cei mai avizați ai fenomenului s-au numărat Ion Pop, Matei Călinescu, Simion Mioc, Marin Mincu, fără a omite contribuțiile teoretice cu valoare mai generală ale lui Adrian Marino. Frecvent citați în acest sens sînt, cu deosebire, teoreticienii italieni ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
confuz, autorul articolului stabilește o genealogie a „stilului nou” de la Cubism, trecînd prin Dadaism, către stația terminus: Constructivism. Din talmeș-balmeșul stîngaci de sloganuri, reținem totuși ideea continuității „abstracționiste” dintre Cubism și Dadaism. „Dadaismul constructiv” (după expresia lui Michel Sanouillet, probul exeget al mișcării Dada) este direcția pe care, asemenea unui Hans Arp autohton, Iancu ar fi imprimat-o Contimporanului. Articolele acestuia din urmă: „Însemnări de artă“ (nr. 45), „Arhitectura de planșetă“ (nr. 60), „Arhitectura de mîine“ (nr. 61), „Arhitectura“ (nr. 62
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lamentabil în platitudinea domestică, dezvăluindu-și în final - cu ironie „teatrală” - trucurile propriului text: „victoria sălbatecă” se transformă astfel într-o înfrîngere personală. „Nobila frondă” a lui Jacques G. Costin. „Moralismul” avangardist. Fiziologia provincialului în București Lipsa de interes a exegeților pentru literatura lui Jacques G. Costin este regretabilă, iar excepțiile (Mihai Zamfir, mai recent Ov.S. Crohmălniceanu, Geo Șerban) nu fac decît să confirme regula. Nici o antologie a literaturii române de avangardă - cu excepția celei a lui Sașa Pană - nu îl include
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu e nici posibilă, nici necesară”, a fost „mereu posibilă”. Motivul ar fi „un bovarism al literaturii noastre”, un „bovarism al sterilității, desigur”, căci „cine n-ar vrea să scrie cît el și să fie, totodată, citit și răscolit de exegeți — dar, firește, să rămînă în viață, calm și senin martor al acestei miraculoase impuneri?”. Viitorul exeget al tînărului Eugen Ionescu gafează însă afirmînd că „Urmuz nu a crezut în literatură”, iar creația sa a fost „spontan-inocentă (lipsită adică de conștiința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literaturii noastre”, un „bovarism al sterilității, desigur”, căci „cine n-ar vrea să scrie cît el și să fie, totodată, citit și răscolit de exegeți — dar, firește, să rămînă în viață, calm și senin martor al acestei miraculoase impuneri?”. Viitorul exeget al tînărului Eugen Ionescu gafează însă afirmînd că „Urmuz nu a crezut în literatură”, iar creația sa a fost „spontan-inocentă (lipsită adică de conștiința scriitorului de profesie, a scriitorului ce-și cultivă vocația”). El concede că „opera” lui Urmuz este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
românesc (Editura Fundației Culturale „Ideea Europeană”, București, 2006), Ovidiu Morar vorbește, nu fără temei, de o supraviețuire a judecăților călinesciene (via Benedetto Croce) din Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent și din „Curs de poezie”, chiar în rîndul exegeților din anii ’60-’80 ai avangardei, de la Matei Călinescu la Mircea Scarlat și Ion Pop; avangardismul literar/poetic e apreciat estetic doar în măsura în care se adecvează, mai mult involuntar, prin unele producții ale sale, lirismului (op. cit., pp. 17-18). Excepția Marin Mincu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și armoniei înspre o estetică a șocului mizînd pe ruptură, dizarmonie, subversiune, impuritate, inovație, deschidere, procesualitate și atitudine. O „cumințenie a pămîntului”, o moderație eclectică, integratoare: aceasta este imaginea pe care o oferă, în anii comunismului, principalele sinteze critice ale exegeților avangardei noastre istorice, în răspăr cu calificativul de „extremism” aplicat de majoritatea criticilor interbelici. Ion Pop vorbește despre un „avangardism prudent”, „impur”, de „sinteză modernă” (în sens „integralist”), iar Marin Mincu - despre un caracter „experimentalist”, preponderent afirmativ al acesteia, diferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
oricărei înregimentări și mobilizări „colectiviste”. Putem vedea în dadaistul Tzara și un „mutant” al periferiei românești: antrenamentul poetic underground, practicat - împreună cu prietenul Ion Vinea - în vacanțele de la Gîrceni, apoi episodul-pilot al revistei independente Chemarea (aprilie-octombrie 1915) i-au îndreptățit pe exegeții fenomenului să considere că poetul era pregătit, încă din România, pentru aventura dadaistă. „Virusul” anarhic avea însă nevoie de un context favorabil de receptare, de un organism-gazdă pe măsură, în interiorul căruia să explodeze; or, România anului 1916 nu era decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revista lui Vinea și Iancu - la Integral, alături de „disidentul” M.H. Maxy, și la unu, odată cu deplasarea lor „revoluționară” dinspre futurism către suprarealism, pe fondul ascensiunii fascismului european, cu toate avatarurile sale. Sinteză particulară de constructivism și futurism, considerat de unii exegeți postbelici ai fenomenului drept singura contribuție originală, pe teren românesc, la „ism”-ele avangardei europene, „integralismul” nu e, de fapt, decît o radicalizare - în direcția unei coerențe programatice mai accentuate - a eclectismului de la Contimporanul, epurat de scoriile „modernist-moderate” și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
răvășirilor cosmice teribile, unde Isus Cristos ocupă locul central. 1. Atitudinea lui Isus - texte alese: Mt 5,38-48, Mc 11,15-19, Mt 22,15-21 1.1 Primul text: Mt 5,38-48; (Isus vorbește despre iubirea față de dușmani) Despre acest text exegeții au propus interpretări variate care vor să atenueze exigența sa normativă. În această direcție, R. Hays expune interpretările cele mai influente: aceste cuvinte sunt adresate doar ucenicilor și conțin o „etică provizorie” în vederea judecății iminente a lui Dumnezeu; cuvintele valorează
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Dumnezeu și om, dintre domnia sa divină și răspunsul omului față de manifestarea sa impunătoare. 1.2 Al doilea text: Mc 11,15-19 (Isus alungă vânzătorii de la templu) Întrebarea care ne atrage atenția este următoarea: cum trebuie să interpretăm atitudinea lui Isus? Exegeții interpretează acest text prin acțiuni profetice simbolice. Există două texte la care se face referință: Is 56,7 („Casa mea va fi numită casă de rugăciune pentru toate națiunile”) și Ier 7,1-15 („Ați făcut din ea o peșteră de
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
concomitent două vieți: cea reală și cea livrescă. Tumultul vieții sale a fost retrăit în poezie, eseuri, filosofie, literatură ș.a. Mereu neliniștit, incitant și agresiv, Unamuno a creat o operă variată, contradictorie, caleidoscopică și inedită, ceea ce i-a derutat pe exegeți, care l-au considerat, rând pe rând, catolic, protestant, ateu raționalist, mistic, existențialist, vitalist, pragmatist, iar ca orientare politică: monarhist, republican, socialist 4. De fapt, Unamuno a fost mereu conștient de contradicțiile sale, fie în timp ce le cultiva, fie după aceea
Însemnări pentru un tratat de cocotologie by Miguel de Unamuno () [Corola-publishinghouse/Science/1089_a_2597]
-
sînt prezentate astfel de explicații. Le amintesc doar de dragul memoriei și ca să nu fiu acuzat că le-aș fi ignorat. Se pare că sfatul e valabil și în cazul științei: mai curînd te adresezi lui Dumnezeu decît sfinților lui. Sau exegeților. II Dar să începem prin a accepta evidența așa cum este ea. Prin eseul publicat în 1921, intitulat Psihologia maselor și analiza eului, Freud și-a făcut debutul oficial, dacă doriți, în domeniul psihologiei sociale. La capătul analizei eului individual, și
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
noii economii în cadrul societății globalizate Se remarcă modul original de tratare a globalizării și a noii economii de către sociologul și politologul englez Anthony Giddens, care și-a propus să fundamenteze căile de renaștere a social-democrației, să caracterizeze noua socialdemocrație; unii exegeți consideră că acesta reinventează social-democrația. În demersul său analitic, Giddens pornește de la axioma superiorității economiei de piață capitaliste<footnote „După eșecul istoric al regimurilor socialiste, către care social-democrația a tins în mod reformist, pașnic, prin transformarea internă a capitalismului..., a
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
susceptibil de a) apărea. Această impalpabilă diferență de nivel (și, aș spune, de consistență ființială) (în care că-ul, faptul că, condiționează densitatea ontologică a ceea ce) este întoarsă pe toate fețele, nu doar de filozoful Michel Henry, ci și de exegetul său român, în așa fel încât să devină inteligibilă și pentru cititorul cărții. Nu văd un mai mare elogiu pentru un exeget - iar acest elogiu Mihail Neamțu îl merită din plin. Mihai Șora tc "" IItc "II" Canonul confesiunii apostolicetc "Canonul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
densitatea ontologică a ceea ce) este întoarsă pe toate fețele, nu doar de filozoful Michel Henry, ci și de exegetul său român, în așa fel încât să devină inteligibilă și pentru cititorul cărții. Nu văd un mai mare elogiu pentru un exeget - iar acest elogiu Mihail Neamțu îl merită din plin. Mihai Șora tc "" IItc "II" Canonul confesiunii apostolicetc "Canonul confesiunii apostolice" Diferența specificătc "Diferența specifică" Nu sunt mulți cei care, înainte de a se consacra disciplinei teologice, vor să cumpănească asupra naturii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
principalele limbi de circulație internațională (inclusiv japoneză), Henry este unul dintre puținii gânditori cărora li s-au dedicat, antum, substanțiale monografii 1 și studii colective 2. Pe lângă aceasta, bibliografia critică generală formată din recenzii și articole tematice - cuantificate de principalul exeget, profesorul vienez Rolf Kühn - depășește două sute de titluri. Incomparabilă cu delirul mediatic stârnit, în paralel, de filozofia lui Foucault, Lacan sau Derrida, această recepție este cu atât mai semnificativă și mai valoroasă cu cât vom cântări și statutul provincial deliberat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
doar cărți, ci a creat o operă” (Ioan I. Ică jr.). În fine, Michel Henry este și un excelent romancier, laureat al mai multor instituții literare din Hexagon, trecut însă aproape neobservat la noi3. De această calitate esențială a autorului, exegetul operei sale nu va putea să nu țină cont, fără ca această obligație să furnizeze, apodictic și a priori, o singură și sigură cheie de lectură a literaturii și, respectiv, a filozofiei henryene. Pe de altă parte, Michel Henry nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nu numai în fața sclavelor din Tracia, ci a oricăruia din gloată, căzănd, din nepricepere, în puțuri și în tot felul de încurcături fără ieșire, iar stăngăcia sa grozavă îl face să treacă drept nătăng.” Portretizarea filosofiei a reprezentat pentru dinamica exegeților, un contrast puternic de nuanțări și interpretări. Pe de o parte, filosofia a fost descrisă drept un efort și un dar al unor oameni excepționali: (Platon); (Hegel); (Seneca); (Camus). Pe de altă parte, filosofia a fost disprețuită sau ignorată, fiind
FascinaȚia şi ambiguitatea raportului dintre filosof şi societate. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Adrian-Vladimir Costea () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2275]
-
un retor sofist dar și un adept al sofiștilor și doi discipoli ai lui Socrate. Andrei Cornea insistă în analiza sa tocmai asupra ideii că viziunea pe care o au indivizii asupra moralității se transferă și asupra vieții. Atena, pretinde exegetul amintit, decăzuse și ca urmare a aplicării unei etici contractualiste în care dreptatea este văzută formalist, fără o interiorizare a conținutului său. Prin urmare, este foarte important pentru viața noastră socială dar și pentru viața noastră privată, dacă ne impropriem
Arheologia conceptului de dreptate la Platon. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ramona Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2299]