2,392 matches
-
lui Cereti, alegoria lui Cristos care repudiază din punct de vedere spiritual Sinagoga și ia în căsătorie Biserica Neamurilor nu presupune acceptarea unui asemenea comportament transferat pe planul practic pentru creștin: cine gândește astfel ignoră în totalitate genul literar al exegezei alegorice. Este însuși textul comentat de Origen - Mt 19,7 - cel care conduce Deut 24,1-4. Și din acest motiv îl explică după regulile cele mai clasice ale exegezei lui: Vechiul Testament este realizat spiritual de către Isus Cristos, dar pentru creștin
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
pentru creștin: cine gândește astfel ignoră în totalitate genul literar al exegezei alegorice. Este însuși textul comentat de Origen - Mt 19,7 - cel care conduce Deut 24,1-4. Și din acest motiv îl explică după regulile cele mai clasice ale exegezei lui: Vechiul Testament este realizat spiritual de către Isus Cristos, dar pentru creștin poruncile lui ceremoniale și juridice sunt vechi. Mai mult, citind cartea mea L’Église primitive face au divorce (pp. 78-81) se poate observa că demonstrația mea nu se reduce
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
devenite substantive, și al căror sens originar este lipsit de, golit de, și exprimă înainte de toate solitudine. Cereti ar fi putut cita și aplicația de uiduitas soților separați care rămân singuri, pentru Tertulian cel puțin de două ori și o exegeză alegorică a lui Origen din Peri Archon. Dar pe baza acestor exemple de sau de uidua relativ izolate, ca în faimoasa expresie a lui Ignațiu din Antiohia „fecioarele numite văduve” nu este posibil să ajungem la concluzia că, în Sf.
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
pictorul Apcar Baltazar comentase favorabil, într-un articol, creația Ceciliei Cuțescu-Storck. Totul se desfășura însă pe un fundal foarte conservator și „provincial”, ostil inovației artistice antiacademiste și antirealiste. Textele lui Theodor Cornel au și meritul de a inaugura cu adevărat exegeza românească a operei lui Brâncuși (ale cărui opere cu tentă abstracționistă fuseseră reproduse pentru prima oară în paginile revistei sibiene Luceafărul, în 1907, cf. Barbu Brezianu), operînd importante deschideri estetice către arta primitivă și nonfigurativă (v. observațiile privind „ideizarea” formei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu servieta, ale cărui cuvinte de spaimă („am venit să-mi dai partea mea”, amintind finalul nuvelei caragialiene În vreme de război) „dansează” suprarealist - inclusiv tipografic (v. punerea în pagină experimentală, cu literele zigzagate). Un text mai puțin comentat de exegeza anterioară anului 1990 este „Victoria sălbatecă“, proză publicată în foileton în numerele din 1927. Ov.S. Crohmălniceanu (care așază proza scurtă a lui Vinea sub semnul grotescului expresionist) o ignoră, iar Simion Mioc - deși o citează la bibliografie - o confundă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noastră” etc). Însă cine se scuză se acuză, iar cronica lui Perpessicius pe marginea cărții spune ceea ce era de spus: „precauțiile acestea erau cu atît mai inutile cu cît, dacă Anarhismul poetic are o calitate, apoi este aceea că întreaga exegeză a d-lui Const. I. Emilian vădește în d-sa un adept înnăscut al poeziei academice și un universitar format la școala d-lui Mihail Dragomirescu (...) unde canoanele unei estetici rigide și timorate sînt literă de lege. (...) Pentru d-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Al. Mirodan în articolul din Dicționarul neconvențional al scriitorilor evrei din România - a criticului eseist, subiectiv și speculativ. Refuzul atitudinii magisteriale se asociază deschiderii comprehensive, neexclusiviste către noile experiențe poetice. Multe dintre observațiile criticului de poezie au fost confirmate de exegeza postbelică. Lucian Boz merită, cel puțin sub acest aspect, recitit. Capitolul XIV. Efectul Urmuz și mitul precursorului avangardist. Aventurile receptării. De la „centrul marginii” la „periferia Centrului”. Un studiu de caz privind canonizarea critică a avangardei românești Evoluția receptării lui Urmuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
că procesul de canonizare critică al lui Urmuz și, prin extensie, al avangardei autohtone, a fost intim legat de nevoia depășirii aceluiași „complex al periferiei”. Fără a fi, desigur, exhaustiv, el nu se va limita la „traseul de creastă” al exegezei, ci va încerca să ofere - mergînd pînă la date extraestetice - și o bază de date, suficient de cuprinzătoare, în vederea unei eventuale abordări sociologice. Potrivit mai multor evocări ale cunoscuților autorului, primele texte ale lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău (n.17 martie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Boz le face, în articolele sale, între Urmuz și Tabletele din Țara de Kuty ale lui Arghezi, între Urmuz și Bacovia (în Cartea cu poeți), între Urmuz și Max. Blecher. Ele vor fi preluate mai tîrziu - involuntar sau nu - de către exegeza postbelică. Aproape toată critica interbelică „de autoritate” care s-a pronunțat despre textele lui Urmuz după apariția lor în volum (1930) a insistat asupra meritelor de „precursor” ale autorului. Singura excepție o constituie Perpessicius, în „Schițe fantastice”, Cuvîntul, VII, nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a fost Ion Biberi, care, într-un eseu interbelic publicat în Franța (Études sur la littérature roumaine contémporaine, Paris, Ed. Corymbe, 1937), avansa, cel dintîi, și o apropiere între Urmuz și Kafka (ulterior, comparația a fost uzată și abuzată de exegeza urmuziană postbelică). Se pare însă că Felix Aderca este cel care a făcut - oral - cel dintîi o apropiere între Urmuz și Procesul lui Kafka, potrivit unei mărturii a lui Sașa Pană din volumul memorialistic Născut în ’02... Cunoscător al suprarealismului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și engleză) Pagini bizare/Weird Pages, în traducerea lui Stavros Deligiorgis... Pe lîngă contribuțiile deja citate ale lui Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Ștefan Baciu, Mira Baciu-Simian și Marcel Iancu, exilul românesc a înregistrat și alte „contribuții” - mai puțin invocate - la „exegeza” lui Urmuz. Amintesc doar cîteva dintre ele: „L’art des surréalistes roumains” de Constantin Amăriuței în La nation roumaine, Bulletin d’informations du Conseil des partis politiques roumains. National paysan — National Liberal — Social-democrate indépendent, nr. 229, feb. 1956, p. 2
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și muzician Grigore Cugler, zis (după titlul cărții sale din 1934) Apunake. Florin Manolescu, în a sa Enciclopedie a exilului românesc postbelic, Editura Compania, București, 2002, consideră că „Fără să se poată vorbi de două tendințe clar conturate, înainte de 1989, exegeza (sporadică) din România a pus accentul pe epigonismul acestei literaturi, care ar fi «departe de concentrarea lui Urmuz» (Constantin Ciopraga), în timp ce exilul (Mihai Niculescu, Ștefan Baciu, Monica Lovinescu, Horia Stamatu) a canonizat figura scriitorului, făcînd din el un precursor ignorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
realizate de Gabriela Duda și, respectiv, Nicolae Bârna), „caietele” dedicate fenomenului și numerele tematice ale unor reviste de cultură, numeroasele contribuții (inclusiv internaționale) incluse, uneori, în cadrul unor demersuri eseistice sau monografice mai cuprinzătoare, capitolele de istorii literare, articolele de dicționar, exegezele dedicate autorilor avangardiști (Urmuz, Ion Vinea, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Geo Bogza, Claude Sernet, Gellu Naum, Gherasim Luca, Jacques G. Costin, Sesto Pals, Jonathan X. Uranus, Grigore Cugler, Stephane Roll, Victor Valeriu Martinescu ș.a.m.d.) sînt doar vîrfurile icebergului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
știința contemporană a dreptului internațional, se poate observa o anumită "pozitivare" a abordărilor, poate și datorită faptului că nivelul normativ (dreptul internațional pozitiv) a devenit tot mai bogat, astfel încât cerințele științifice s-au orientat, în tot mai mare măsură, spre exegeza "textelor", lăsând, oarecum, pe planul al doilea studiile de metateorie, legate de fundamentul teoretic general. Din acest motiv, se evidențiază un decalaj crescând între nivelul abstractizării maxime din știința dreptului internațional și cel al altor științe sociale (sociologie, politologic etc.
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
teologi „creștini” care, din conformism sau curiozitate, sunt gata să accepte invitația la uitarea esențialului. Evident, teologii universitari vor avea grijă să procedeze astfel sub perdeaua probității intelectuale. Legiuni de „bibliști” sau „teologi morali”, de pildă, se joacă de-a exegeza suspendând „ipoteza Dumnezeu”, cuantificând mai mult probabilitățile și mai puțin rațiunile de a crede 1. Rezultatul este un creștinism de suprafață, care amână indefinit și contradictoriu, răspunsul la întrebarea lui Iisus. Chestiunea vocației religioase devine peste noapte o „insolubilă dilemă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
care binevestește alături de un angelos, ce și-a făcut din Cuvântul Scripturii „pâinea cea de toate zilele”. Nu o „demitologizare” a Noului Testament ar trebui să ne propună teologia protestantă în acest secol, ci demistificarea antropologiei care a forjat metoda exegezei istorico-critice. Din antropologia modernității definirea omului ca „ființă teologică”2 a fost abandonată. Lipsită de „un călăuzitor” (Fapte 8,31), practicată ad modus recipientis, exegeza Scripturii, a rătăcit prin labirintul kerygmei exigența mult mai dificilă a chenozei, uitând că „înțelepciunea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
să ne propună teologia protestantă în acest secol, ci demistificarea antropologiei care a forjat metoda exegezei istorico-critice. Din antropologia modernității definirea omului ca „ființă teologică”2 a fost abandonată. Lipsită de „un călăuzitor” (Fapte 8,31), practicată ad modus recipientis, exegeza Scripturii, a rătăcit prin labirintul kerygmei exigența mult mai dificilă a chenozei, uitând că „înțelepciunea lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere” (1Cor. 4,20). Andrew Louth ne reamintește că într-o hermeneutică autentică nu textualitatea Scripturii este
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
face apel la resursele tradiției ecleziale. Adevărul mărturisit de creștini poartă straiele umilinței, deși ele descoperă rațiunea (logos) de a fi a întregii creații. Imunizarea inteligenței în fața virusului mortal al vanității este condiția recuperării practicilor spirituale ale tradiției, între care exegeza alegorică și hermeneutica liturgică a Scripturii. După o cuprinzătoare propedeutică intelectuală, care deconstruiește raționalitatea iluministă și restaurează demnitatea conceptuală a tradiției, Andrew Louth evocă dimensiunea liturgică implicată în practicile cognitive ale comunității creștine originare. Biserica nu poate evoca credința ca
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Biserica creștină invocă Domnul păcii și darurile Duhului 2. Vestea bună adusă de Iisus este, de fapt, o veste proastă pentru toți cei învechiți în meseria asupririi aproapelui. Pe scurt, Evanghelia Bisericii nu poate fi politically correct. Plecând așadar de la exegeză, N.T. Wright redescoperă virtuțile politice ale Evangheliei, cu ajutorul cărora poate discuta apoi problemele puse Bisericii creștine de moștenirea culturală postiluministă. Oliver O’Donovan, preot anglican și profesor de științe politice la Universitatea din Oxford, nu ignoră temeiurile scripturistice pentru reflecția
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
întâmplător, Sfântul Atanasie cel Mare vede înălțarea Fiului pe Cruce ca pe-o restaurare ecologică fără precedent în toată economia divină: „Domnul a venit ca să surpe pe diavolul și să curățească văzduhul”1. Ar fi pripit să vedem în această exegeză patristică un simplu ecou al mitologiei elenistice târzii, împărtășită de autori ca Plutarh sau Filon Alexandrinul 2. Referința la „demonii aerului” nu este metaforică, ci metafizică. Epurării efectuate pe Cruce îi corespunde, într-un orizont perfect palpabil, o performanță lingvistică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unde inima este gazda experienței nemijlocite a bucuriei și suferinței. Biserica a câștigat încrederea oamenilor probând, la fiecare generație, veracitatea acestei ontologii chenotice a donației. Retorica binelui constă, așadar, într-o viziune la fel de importantă cât toate cuvintele care îi compun exegeza. Recunoștința și recunoașterea în fața bunătății fundamentale a creației presupun transfigurarea percepțiilor printr-o sinteză sacramentală între registrul tactilității și sfera vizualului, domeniul auzului și domeniul euharistic al gustului. Bunătatea creației este un reflex al iubirii perihoretice dinăuntrul Treimii: „Dumnezeu este
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
elevi- rețele interacționale; - 1995, Randhawa & Michayluk, tipologia claselor de elevi după mediul specific socio-afectiv; - 1996, Geulen & Veith, situații didactice/situații socio-afective în clasa de elevi - microdecizia educațională. După cum se poate constata, trecerea în revistă a principalelor preocupări în domeniul supus exegezei, precum și selecția și scrierea au fost operate pornindu-se de la interesul nostru imediat de studiu, de la sursele de informare, bibliografice și, nu în ultimul rând, de la o grilă personală. Cu siguranță, multe alte opere reprezentative ale domeniului ar merita menționate
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
al celor mai reputati specialisti în domeniu, de la Jean Baudrillard si Antoine Compagnon, la Gianni Vattimo. Avem în fata o carte unde eruditia se asociaza cu o lectura inteligenta si personala a poeziei, prin urmare o exceptie fericita fata de exegeza literara curenta. Mihai Zamfir Index de autoritc "Index de autori" Abăluță, Constantin, 142, 143, 227 Alecsandri, Vasile, 158 Alexandrescu, Sorin, 85 (n) Alexandru, Ioan, 137, 204 Arghezi, Tudor, 125-131 (n.), 135, 179, 204, 227 Aristotel, 7, 14 (n.), 17-19, 21-24
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
dovedește o mișcare a spiritului față de obiectul erotic, o neliniște care silește poezia să se deschidă și să Îmbrățișeze forme noi de sensibilitate. Arta de a iubi a creat, dar, o artă de a scrie. POSTFAȚĂ DIMINEAȚA POEȚILOR LA ORA EXEGEZEI MODERNE Distanța dintre obiect și mijloace conferă acestei cărți de critică un caracter aproape senzațional. Obiectul aparține tradiției, a scos, se poate spune, din manualele școlare mijloacele, În schimb, sînt moderne, de ultimă oră. Citindu-i pe Valéry, Paulhan, Bachelard
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
discursului, li se caută figura (retorică sau poetică), li se compune peisajul caracteristic. Pagini Îngălbenite și chiar prăfuite sînt trecute prin filtrul unor „lecturi noi”. „Dimineața” este În cartea lui Eugen Simion Într-adevăr În primul rînd a poeților. Ora exegezei e mai tîrzie. Decalajul șochează la Început cititorul căruia criticul poate să-i pară prea „franțuzit” (Dimineața poeților urmează În chip firesc Jurnalul parizian) și care se pot Întreba dacă acești poeți Întemeietori ce nu sînt mari În sensul În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]