5,918 matches
-
Nu uitați, vă rog, acest detaliu fundamental. Strategul militar este dublat și de un viguros reformator economico-administrativ. Putem trata cu reticență entuziasmul unor istorici moderni ca Wilcken, pentru care Alexandru este un „economist distins”, sau Cohen și Kaerst, care nu ezită să-l considere un „mare economist”, dar este dificil să eludăm acțiunile sale de urbanizare a teritoriilor cucerite, de deschidere a unor noi rute comerciale, de creare de capacități de producție agricolă superioare sau de impunere a economiei monetare În detrimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
facil și circumstanțial și de a lăsa omul fără replică! În plus, deranjant de stăpână pe ea și greu de surprins - chestie care bărbaților nu le cade bine niciodată, indiferent că le convine ori nu s-o recunoască. Eu recunosc. Ezitam să Încerc să profit de vaga apropiere care se insinuase Între noi pentru a afla mai multe despre Centru, fiindcă mi-ar fi căzut greu la stomac răspunsul enervant pe care Îl anticipam: totul la timpul potrivit. Îmi păruse mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
-te de mine ca de dracu’, ocolește-mă, evită-mă?! Să fim sobri! Totuși, ceva la el Îmi inspirase Încredere. Paradoxal, probabil tocmai franchețea cu care Îmi spusese, privindu-mă În ochi, că la nevoie, flăcăii din subterană n-ar ezita să-mi tragă un glonț În frunte. Cavalerește și cu maximum de eficiență. Halal cavalerism! Să fie la ei acolo! La ei... La care „ei”? În nici un caz la adunarea de savanți aliniați alfabetic În catalogul computerului. Nu-l vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
care vizează În mod direct viața oamenilor. E mult? E puțin? Dumneata ce părere ai? Aveam eu o părere, nimic de zis, dar mai aveam și Îndoiala că, spunând-o, procedez În cel mai deștept mod cu putință, așa că am ezitat Îndelung. Dacă domnul profesor Adam are iar, din senin, o săritură peste ax ca mai devreme? Merită să risc? Da, și nu prea. Totuși... Nu sunt un tip suficient de puternic pentru a refuza o provocare, așa că... În fond, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Nicolae Își dădea el Însuși seama că sărise prea mult calul și nu mai Îndrăznea să apeleze la Înțelegerea tatălui, Sebastian Îi expedia sumele solicitate fără știrea bătrânului, ba chiar insista ca drăgălașul lui frățior să nu-l jignească vreodată ezitând cumva să i se adreseze și data următoare când va avea nevoie. Nimic de zis, din acest punct de vedere, mezinul se purtase absolut ireproșabil: nu l-a jignit În nici o Împrejurare, apelând la el ori de câte ori se afla la ananghie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ai dreptate, cât mi-aș dori eu Însumi să fie cum spui tu, se citea pe dedesubtul vorbelor lui puține, și am avut din nou senzația, ca În atâtea alte rânduri, că Îmi ascundea ceva sau, În orice caz, că ezită să-mi spună ceva neplăcut dintr-o dorință de a mă ocroti care mai mult mă jignea. Nu de ocrotirea lui mălăiață aveam nevoie, ci de adevăr, oricât ar fi fost el de Înspăimântător și de dureros. - Adevărul, da, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pauză scurtă, Adam Adam. Vroiam să văd Statutul și eram convins că Îl pot găsi. Nu era o credință fără suport; mă bazam pe ceva, și acest ceva Îl reprezentau câteva antecedente din activitatea mea de istoric, pe care nu ezit să le calific drept remarcabile succese. Să-ți explic. Pentru noi, scotocirea prin arhive se constituie În preocupare curentă. De cele mai multe ori știm ce căutăm, avem o țintă, scontăm un rezultat. Nu o dată Însă, cotrobăim din inerție, să nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nici n-am avut curajul să formulez În cuvinte gândul ce-mi părea să echivaleze cu o formidabilă revelație. Mă cuprinsese starea aceea febrilă ce survine adesea când suntem pe punctul de a ajunge la o soluție Îndelung căutată și ezităm Între entuziasmul victoriei presimțite și teama că mizăm pe o falsă rezolvare, că imediat s-ar putea să recădem În disperarea insolubilității problemei. Mi se părea prea simplu să poată fi și adevărat. Și totuși: dacă cheia cifrului era inclusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de vreo douăsprezece ori. Dar noi, tuaregii, avem legi mult mai vechi decât Coranul, și eu le respect. — Nu mi se pare drept. — Dreptatea e diferită în funcție de locuri, de vremuri și chiar de oameni, replică Gacel. Canalia aia n-a ezitat să lase patru ființe să moară de sete în deșert, iar dacă nu e dispus să plătească pentru asta, eu voi lăsa alți patru oameni în deșert, să moară de sete. Și puteți fi siguri că de aceste morți veți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
i-ar răsuna în urechi toată viața. Când te înfrunți cu un om cu o sabie în mână, nu trebuie să-l privești în ochi decât ca să vezi care-i va fi următoarea mișcare - îl învățase taică-su. Altfel, dacă eziți o clipă să-i tai capul, probabil că celălalt ți-l va tăia ție. Compasiunea este o virtute a regilor și un defect al soldaților, deoarece în toiul luptei compasiunea este sinonimă cu slăbiciunea - iar cine are un moment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
spaimă. Din nou, un fior, mai puternic, îi străbătu șira spinării. Hienele rareori îndrăznesc să atace omul direct. Așa i s-a spus întotdeauna, dar, de asemenea, i se povestiseră teribile întâmplări despre hiene flămânde care, în disperarea lor, nu ezitau să atace în haită. Și el nu avea o pușcă, nici un cuțit, nici măcar un simplu băț cu care să se apere de fiare. Își petrecuse ore întregi în sălile de fitness și cheltuise mulți bani în dorința lui nemăsurată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cap: Exact! — Fugi de-aici! — E o propunere dreaptă. — Este șeful nostru. — Un motiv în plus... - spuse beduinul. Dacă este șef, mi se pare logic să aibă un interes special să-și salveze oamenii, de aceea nu cred că va ezita să se sacrifice. — Cred că nu vezi lucrurile dintr-un punct de vedere adecvat - remarcă Sam Muller cu un fel de ironie în glas. Poate că un căpitan eroic s-ar sacrifica pentru bieții săi soldați în termen, dar mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
toate din momentul în care Alex Fawcett îl chemase în biroul său. Nimic nu se întâmplase așa cum era prevăzut să se întâmple, și, știindu-se așa cum se știa, fără să fie obligat să dea socoteală nimănui de ceea ce face, nu ezită să recunoască indiscutabila sa responsabilitate pentru acea înfrângere atât de dramatică și răsunătoare. Epuizat fizic și moral ca să-și mai pună mintea să caute scuze, i se păru mult mai simplu să-și admită în mod cinstit greșelile și, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Mult, continuu. Îmi astup urechile cu palmele. Pauză lungă. M-aș duce tiptil pînă la ușă să văd dacă a plecat. Nu Îndrăznesc. Dacă mă simte. Deodată trei semnale scurte unul după altul. Asta e mama. Numai ea sună așa. Ezit o clipă, apoi mă hotărăsc. — Cine-i? Haide, vecină, că am Înghețat de cînd mă ții la ușă. Îi deschid vinovată. — N-ai chef de musafiri, așa-i? — Intră, doamna Oprișan, intră, te rog, tocmai am dat drumul la apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de iarnă... și deodată În golul oglinzii părul roșu al Wandei. Trezit brusc, Titi se ridică să o Întîmpine. — Nu pot să stau. În orice caz nu aici. Mă tem să nu mă cunoască cineva. De asta am Întîrziat. Am ezitat să vin, mai ales că — Vrei să mergem În altă parte? — Da, adică nu, nu Într-un local. — Atunci unde? În Herăstrău? Înțeleg că nu vrei să fii văzută poate cel mai nimerit ar fi la Bellu. Glumesc. Acum vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
când o voce a spus: —Scuză-mă. Era o fată cu părul des și scurt, blond decolorat, cu ruj roșu și o față foarte drăguță. Picioare lungi, în blugi tociți, și o jachetă neagră cu franjuri peste umeri. Părea că ezită. Stătea cu mâinile băgate adânc în buzunarele blugilor. —Locul ăsta e ocupat? — Da. Aștept pe cineva. —Ah... A făcut o pauză. M-am uitat în jur. Doar jumătate din mese erau ocupate; nu avea nevoie de scaunul meu în plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de schimbare. — El i-a spus că va trebui să pună capăt aventurii, iar ea i-a spus că ar fi periculos să o pună să aleagă. Periculos, exact așa a spus. Asta l-a speriat. Era ceva ce Walter ezita să îmi spună. îl simțeam cum își alege cu mare grijă cuvintele. Am insistat. —Și nici ție nu-ți convenea aventura asta, nu-i așa? Atinsesem o coardă sensibilă. Vocea lui a coborât atât de jos încât a trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Hammond a aruncat niște bani pe masă care să acopere cheltuiala. Chelnerul i-a adus haina și a ajutat-o să se îmbrace. M-am îmbrăcat singură - eram obișnuită. Și-a închis haina și și-a pus mănușile. Apoi a ezitat, uitându-se la mine din cap până în picioare. —Trebuie să fii foarte puternică, a spus, psihic, vreau să spun. A tremurat. Mi s-a părut chiar înfricoșător. La Nathan mă refer. Era ceva foarte în neregulă cu el, știi? A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
opulență. Nu, nu este nici pe departe cazul de așa ceva. Atrag mai degrabă atenția lambriurile pictate direct pe perete și nenumărat de multele boxe și aparate muzicale din încăpere. Deși ne aflăm în plină convenție a scenariului cinematografic, nu vom ezita, din nou, să abuzăm într-o mică măsură de artificiile literaturii, tocmai pentru a vă putea descrie mai bine importanța a ceea ce se întâmplă în această încăpere. La biroul de lucru se află însuși Ionel Dumitrescu, acum în vârstă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu avuseseră de gând să prăbușească pe nici unul dintre cei care și-ar fi încurcat privirile printre minunățiile casei. Bântuind intrigat, fără să știu pe unde și cum, m-am trezit deodată în fața clanței, pregătit să apăs pe ea. Am ezitat, firește. N-am mai avut însă timp să mă gândesc prea mult la motivele nehotărârii mele, căci am și apăsat pe clanță, învârtindu-mă ca un dement și fluierând, nu știu de ce, pe măsură ce intram. Nu pot să vă descriu cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
prelingeau scăldați într-o lumină galbenă și bolnavă, deși puternică, după cum am mai spus. Ceea ce mă uimea însă deopotrivă de mult ca și sentimentul de nepotrivire sufletească cu locul unde mă aflam și pe care-l încercasem în clipele când ezitam să apăs pe clanță, intuind că nu am ce să caut aici, erau privirile acestor oameni. În acele momente puteam să jur că niște căutături mai pline de ură și mai tăioase nu întâlnisem nicicând. Mă priveau toți, fără excepție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai era atât de ușor de făcut. Cei care până acum ne priviseră în tăcere, oamenii aceia atât de cruzi, cu fețe atât de ciudate, se strânseră deodată într-un bloc uman compact, barându-ne drumul. Maro nu înțelese exact, ezitând, ori se prefăcu a nu înțelege, nu mai puteam ști exact, întrucât eram peste măsură de panicat. Nu-mi imaginasem nici o clipă că se va ajunge atât de departe. Încercarăm să mai înaintăm câțiva pași, numai că cei din fața noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
zidul de cărămidă. Zgomotul muzicii și al clienților abia ajungea până la el. Își ținu puțin respirația și ciuli urechile. I se păru că aude pași pe străduța ce se desprindea perpendicular din cea pe care se afla el. Fără să ezite se repezi într-acolo. În jur, bezna era deplină. Abia în depărtare mai ardea un bec în vârful unui stâlp de iluminat care, însă, nu izbutea să alunge întunericul. Cristian era încordat la maxim, încerca să zărească silueta celui urmărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la figură. Acesta se feri pe spate, dezechilibrându-se un moment. Atât aștepta polițistul, îi aplică o lovitură puternică cu piciorul chiar sub genunchi, la marginea rotulei. Atacatorul se prăbuși pe asfalt gemând. Individul îndesat care mai rămăsese în picioare ezita să se apropie. Se legăna de pe un picior pe altul încercând să-i distragă atenția. În mână avea un cuțit pe care îl ținea de mâner ca pe un satâr. Cristian zâmbi ușor, nu așa se ține cuțitul dacă vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ipoteză pe motiv că nu s-a găsit nici un cadavru. Aceasta-i și cauza pentru care ne-am ciondănit noi doi. Tu vorbești serios? Treizeci de omoruri? Peste treizeci. Tocmai numărul acesta mare, pe de o parte mă face să ezit, deoarece și mie mi se pare greu de crezut, pe de altă parte mă sperie îngrozitor gândul că ar putea exista aici, la voi în orășel, un asemenea individ. Vrei să spui că pe străzile din Baia de Sus circulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]