2,704 matches
-
un tratament al tendințelor ostile. Să mai notăm, în sfârșit, că dacă identificarea proiectivă este masiv utilizată, ea intră în antinomie cu refularea. Cea din urmă presupune o primă reprezentare a conflictului și ambivalenței, reprezentare pur și simplu evacuată în fantasma de identificare proiectivă. În acest fel, refularea este evitată. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Klein realizează prima descriere a mecanismelor de identificare proiectivă într-un articol intitulat „Note asupra câtorva mecanisme schizoide” (1946/1980). Această orientare psihopatologică inaugurală pune
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
este latura proiectivă, ceea ce primează este trimis în exterior, dar (în opinia lui Meltzer) se ridică o întrebare: „Cum este, cum se trăiește în obiect?”. În acest caz, fobiile, mai ales cele legate de spațiu (agorafobia, claustrofobia), se află în raport cu fantasmele interiorului obiectului resimțit ca fiind rău. Patologiile numite „interpretative” se referă la distorsionarea realității sau a relației, mai ales în stările psihotice de confuzie observate la anumiți adolescenți, precum acel licean care se aruncă de pe acoperișul școlii pentru a vedea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
instrument al înseși formării lui” (Heimann, 1952/1980). Împreună, asemenea inspirației și expirației, ele constituie o adevărată respirație pentru viața psihică (Begoin-Guignard, 1985), pe care școala engleză, pe urmele lui M. Klein, a studiat-o mai cu seamă în registrul fantasmei. „Când eul recepționează stimuli din exterior, el îi adoptă și și-i asumă, îi supune introiecției. Când îi exclude, el îi proiectează, deoarece judecata despre nocivitatea lor urmează unei înscenări de introiecție. Selectarea, discriminarea etc. sunt fondate pe introiecție și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
la copilul care-și suge degetul și care, sub influența principiului plăcerii, caută să depoziteze în el însuși și să păstreze amintirea contactului real cu sânul. Termenul „includere” (Torok, 1978/1987) desemnează procesul progresiv de introiecție, avându-și originile în fantasmele de încorporare. Laplanche și Pontalis (1967) subliniază că „introiecția este apropiată de încorporare, care constituie un prototip corporal, dar ea nu implică în mod necesar o referire la limita corporală (introiecție în eu)”. Chiar dacă recunoaștem existența unei legături între încorporare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ea nu implică în mod necesar o referire la limita corporală (introiecție în eu)”. Chiar dacă recunoaștem existența unei legături între încorporare și introiecție, este totuși interesant să le diferențiem atât ca moduri de apărare, cât și din perspectiva rezultatului obținut. Fantasma de încorporare are un scop pulsional, acela de a absorbi, într-o manieră instantanee și magică, ceea ce lipsește. Ea este apropiată de halucinație. Astfel, se vorbește despre fantasme canibalice, expresia fiind cât se poate de ilustrativă, prin forță și realism
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
diferențiem atât ca moduri de apărare, cât și din perspectiva rezultatului obținut. Fantasma de încorporare are un scop pulsional, acela de a absorbi, într-o manieră instantanee și magică, ceea ce lipsește. Ea este apropiată de halucinație. Astfel, se vorbește despre fantasme canibalice, expresia fiind cât se poate de ilustrativă, prin forță și realism. Perseverând în refuzul de a cunoaște adevăratul sens al absenței, încorporarea devine o simplă amăgire. „Tocmai pentru a nu «înghiți» pierderea, ne imaginăm că înghițim, că am înghițit
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lasă loc procesului de introiecție, acest lucru se va petrece cu prețul unui travaliu psihic orientat mai degrabă spre legătura cu obiectul decât spre obiectul însuși. Introiecția nu poate avea deci ca motor pierderea efectivă a unui obiect îndrăgit. Grație fantasmei, relația este interiorizată, rămânând astfel viabilă, fapt ce permitea abandonarea obiectului în lumea exterioară. Prin urmare, mișcarea nu este una identică: introiecția poate fi comparată cu învățarea unei limbi, în vreme ce încorporarea ar echivala doar cu achiziționarea unui dicționar (Ciccone și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Taylor precizează că Nemiah (1975/1977) și Sifneos (1974) au demonstrat că „mecanismele de apărare nevrotice, precum refuzul, refularea și izolarea, nu explică în mod adecvat fenomenul alexitimiei”. După Nemiah și Sifneos, „la pacientul obsesional se observă o abundență a fantasmelor endogene care indică existența și natura afectelor și pulsiunilor izolate subiacente”. „Altfel spus, indivizii nevrozați ajung să refuleze ori să se apere în diferite moduri împotriva sentimentelor și fantasmelor asociate conflictului psihologic”, în timp ce „personalitățile alexitimice par a avea o lacună
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Nemiah și Sifneos, „la pacientul obsesional se observă o abundență a fantasmelor endogene care indică existența și natura afectelor și pulsiunilor izolate subiacente”. „Altfel spus, indivizii nevrozați ajung să refuleze ori să se apere în diferite moduri împotriva sentimentelor și fantasmelor asociate conflictului psihologic”, în timp ce „personalitățile alexitimice par a avea o lacună în posibilitățile lor de a sesiza propriile sentimente interioare”. Comentând două observații făcute de Taylor (1988/1990), una efectuată pe o pacientă nevrozată și cealaltă pe o pacientă alexitimică
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
două principii din cursul evenimentelor psihice” (1911/1984) și „Nevroză și psihoză” (1924a/1974). A. Freud (1936/1993) nu include refugiul în reverie în prima sa listă a mecanismelor de apărare, dar o cuprinde în a doua, sub numele de „fantasme grație cărora situația reală este transformată în contrariu”. Ea consacră un capitol al lucrării sale negării prin fantasmă la copil. În cartea lui Sandler (1985/1989), aceeași apărare este studiată sub numele de refuz în fantezie. Lagache (1962/1984, 1963a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nu include refugiul în reverie în prima sa listă a mecanismelor de apărare, dar o cuprinde în a doua, sub numele de „fantasme grație cărora situația reală este transformată în contrariu”. Ea consacră un capitol al lucrării sale negării prin fantasmă la copil. În cartea lui Sandler (1985/1989), aceeași apărare este studiată sub numele de refuz în fantezie. Lagache (1962/1984, 1963a și b/1984) a analizat în detaliu reveria, pe care a numit-o fantezie. Winnicott (1971/1975) îi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
familial: subiectul își fabrică un roman în care familia lui nu este adevărata sa familie, el fiind adoptat. Freud a văzut mai întâi în acest caz o paranoia, dar mai apoi și-a dat seama că era vorba de o fantasmă normală, formată sub presiunea complexului lui Oedip. El reia ulterior această temă într-un articol purtând titlul „Romanul familial al nevrozaților” (1909/1974). Copilul, decepționat de părinți, care și-au pierdut în ochii săi caracterul excepțional, gelos pe frații și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care pot fi puse, în parte, pe seama erorilor de traducere. De fapt, A. Freud descrie în cartea sa două mecanisme de apărare ce țin de refuzul realității (denial,în Sandler, 1985/1989) și traduse în franceză prin „négation par le fantasme” (negare prin fantasmă, capitolul 7) și „négation par actes et paroles” (negare prin acte și cuvinte, capitolul 8). Doar negarea prin acte ar ține de refuzul realității definit aici ca un refuz în act, negarea prin cuvinte corespunzând mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
puse, în parte, pe seama erorilor de traducere. De fapt, A. Freud descrie în cartea sa două mecanisme de apărare ce țin de refuzul realității (denial,în Sandler, 1985/1989) și traduse în franceză prin „négation par le fantasme” (negare prin fantasmă, capitolul 7) și „négation par actes et paroles” (negare prin acte și cuvinte, capitolul 8). Doar negarea prin acte ar ține de refuzul realității definit aici ca un refuz în act, negarea prin cuvinte corespunzând mai degrabă denegrării. Astfel se
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
copilul. De ce această necesitate de a se liniști astfel, dacă nu tocmai din cauza îndoielii provocate de recunoașterea anatomiei materne lipsite de organul analog propriului organ. Absența percepută este contracarată printr-un refuz, cu câștigul de încrederece-l însoțește, în confruntarea cu fantasmele de castrare și cu culpabilitatea, legate de dorințele incestuoase oedipiene, dublate de presupusa lege paternă a talionului. În acest caz, observăm cu claritate coexistența posibilă - în psihicul copilului - a două „realități” incompatibile, menținute prin clivaj: una este acceptată și va
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
psihanaliză (1933/1984), posibilitatea modificării scopului și mai ales a obiectului unei pulsiuni. Exemple ale unor transformări în contrariu a pulsiunii revin, de fapt, cu regularitate în scrierile sale. A. Freud se interesează mult de acest mecanism, mai ales în legătură cu fantasma la copil. DSM-IV (1994/1996) nu-l menționează, dar oferă o definiție foarte cuprinzătoare formațiunii reacționale, care înglobează și transformarea în contrariu. Exempletc "Exemple" Deși primul exemplu citat este ceva mai vechi (angoasa căilor ferate, frecventă în secolul trecut, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1991), „The use of the Defense Mechanism Test (DMT) in Norway for selection and stress research”, in M. Olff, G. Godaert și H. Ursin(eds), Quantification of Human Defense Mechanisms, Springer-Verlag, Berlin. Torok M. (1978/1987), „Maladie du deuil et fantasme du cadavre exquis”, in N. Abraham și M. Torok, L’Écorce et le Noyau, Flammarion, Paris, 229-251. Tustin F. (1972/1977), Autisme et psychose de l’enfant, Seuil, Paris. Tustin F. (1986/1989), Le Trou noir de la psyché, Seuil, Paris
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai apare sporadic în „Da și nu”, „Arta și tehnica grafică”, „Buna Vestire”, dar semnificative sunt reacțiile privitoare la funcția socio-ritualică a teatrului din „Universul literar”. B. se revela acum și ca dramaturg, prin tipărirea, în 1939, a pieselor Comedia fantasmelor și Alkestis și a traducerii tragediei Troienele de Euripide. Cea dintâi este pusă în scenă în 1939, la Teatrul Național din Cluj. La revista „Dacia” (1941-1942), scoasă împreună cu Octavian C. Tăslăoanu și Emil Giurgiuca, într-o suită de eseuri (Românii
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
Poe. Teatrul lui B., poetic prin excelență, încearcă o sinteză de mijloace expresive și de motive legate de destin, așa cum s-au fixat în tradiția europeană cultă și folclorică, modelul absolut fiind tragedia greacă. O excepție pare să fie Comedia fantasmelor, a cărei acțiune, plasată în Renașterea italiană, aduce în scenă câteva personaje nonfictive și obligă la o minimă concretizare realistă; dar nici aici nu e urmărită reconstituirea unei epoci, în fapt, ci manifestarea tragicului în istorie. Caesar Borgia, întruchipând individualismul
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
întruchipând individualismul renascentist, ajunge să sfideze „incoruptibila ordine a cercurilor”, visând să făurească unitatea Italiei, dar se prăbușește, abandonat de pronie. Căderea îi revelează rostul tainic al fiecărui gest în armonia universală, fără de care lumea ar fi o „comedie a fantasmelor”, produsul propriei halucinații. Caesar pricepe acum ceea ce rămâne insesizabil pentru pragmaticul Machiavelli: singura unitate posibilă este aceea spirituală, sub sceptrul lui Iisus, „unicul Caesar”. Comparativ cu această tragedie travestită în fastuoase haine baroce, Alkestis se supune canoanelor antice, textul raportându
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
începea să desprindă, înapoia aparențelor, imaginile eterne, figurile mitice. MIRCEA ELIADE SCRIERI: Eulalii, precedate de Veghea lui Roderick Usher, parafrază de Ion Barbu, cu un portret de Mac Constantinescu și gravuri de Pierre Grant, București, 1931; Limite, București, 1936; Comedia fantasmelor, Sighișoara, 1939; Alkestis, București, 1939; Cazul Blaga, București, 1941; Charmion sau Despre muzică, București, 1941; Scrieri, I-IV, îngr. Dolores Botta, pref. Ion Biberi, postfață Toma Vlădescu, Eugen Schileru, București, 1968; Unduire și moarte, postfață Gheorghe Hrimiuc-Toporaș, Iași, 1995; Limite
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
Eulalii”, „Criterion”, 1932, 13-15; Holban, Opere, III, 179-199, 294-296, 415; Streinu, Pagini, I, 75-98; Tiberiu Iliescu, La cocoșul spânzurat, pref. Ștefan Roll, București, 1968, 165-166; Papadima, Creatorii, 105-109; Lovinescu, Scrieri, VI, 163-164; Biberi, Études, 183-186; Constantin Fântâneru, Dan Botta, „Comedia fantasmelor”, UVR, 1938, 19; Nichifor Crainic, „Comedia fantasmelor”, G, 1938, 8; Constantin Fântâneru, Dan Botta, „Alkestis”, UVR, 1939, 18; Vrabie, Gândirismul, 319-320; Lucian Blaga, O gravă tentativă de expropriere literară, G, 1941, 5; Petru Caraman, O polemică în jurul spațiului mioritic, RFR
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
179-199, 294-296, 415; Streinu, Pagini, I, 75-98; Tiberiu Iliescu, La cocoșul spânzurat, pref. Ștefan Roll, București, 1968, 165-166; Papadima, Creatorii, 105-109; Lovinescu, Scrieri, VI, 163-164; Biberi, Études, 183-186; Constantin Fântâneru, Dan Botta, „Comedia fantasmelor”, UVR, 1938, 19; Nichifor Crainic, „Comedia fantasmelor”, G, 1938, 8; Constantin Fântâneru, Dan Botta, „Alkestis”, UVR, 1939, 18; Vrabie, Gândirismul, 319-320; Lucian Blaga, O gravă tentativă de expropriere literară, G, 1941, 5; Petru Caraman, O polemică în jurul spațiului mioritic, RFR, 1941, 5; Lucian Blaga, Alte încercări de
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
un proiect deliberat de utilizare a puterii statale pentru incitarea unui Întreg grup uman, În speță grupul de albanezi musulmani, poate și nemusulmani. Era un proiect de purificare etnică, cu implicații genocidale. Aș vrea să revin puțin la cartea mea, Fantasmele salvării, apărută În traducere românească la Editura Polirom În 1999. La lansare cred că ați vorbit tu, Horia-Roman Patapievici, ambasadorul din epocă al Statelor Unite, James Rosapeppe, și Dan Pavel. În cartea respectivă, la „Index”, vei vedea că În câteva rânduri
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
se făceau studii pe această temă sau se făceau foarte puține. El a fost printre pionierii acestui domeniu și sunt foarte mândru că Gabriel Bădescu a intrat În tandem publicistic cu un om foarte respectat În profesie. În cartea mea Fantasmele salvării m-am ocupat și de fenomenul Caritas, asemănător cu cel al superinvestiției În Loto. Mircea Mihăieș: Există, desigur, niște nuanțe: a juca la Loto nu te ruinează. Vladimir Tismăneanu: În timp ce fenomenul Caritas a prăbușit mici și mari venituri. Mircea
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]