2,528 matches
-
o descriere a acestui Goriancikov? ă Goriancikov? A dat de belea? Este chiar un băiat bun, să știți. Cu asta, cu chitanța de la amanet, cărțile - nu am vrut să îl acuz. Sunt sigur că e vorba doar de una din farsele sale. L-am avertizat, dar așa e el. Nu poate fără glumele sale. ă Te rog, trebuie să te presez să îmi faci o descriere a prietenului tău. ă Da, îmi este prieten. știu că l-am insultat, dar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
însă fără reproș. Apoi se uită la Osip Maximovici, dar îl găsi în continuare cu spatele la ea. Își coborî capul ezitant și apucă stiloul. Îi înmână biletul lui Porfiri. Acesta îl studie puțin înainte de a-l pune în buzunar. ă Deci, farsa asta a ajuns la final? spuse Osip Maximovici, întorcându-se brusc de la fereastră. Aveți tot ce vă trebuie? ă Am tot ce îmi trebuie de la Anna Alexandrovna, confirmă Porfiri. ă și la ce concluzie ați ajuns? Aveți destul probe pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Alexandrovna?“ La care, dumneavoastră răspundeți:“Nu a reușit să vină. M-a trimis pe mine în locul său.“ „V-a trimis pe dumneavoastră? La locul ăsta?“ ă Vă rog! Interveni Osip Maximovici. ă N-a fost așa? ă Asta este o farsă. ă La un moment dat, v-ați uitat drept în ochii lui Boria și i-ați spus: „Anna Alexandrovna are nevoie de ajutorul tău.“ La care el a răspuns ceva de genul: „Fac orice pentru Anna Alexandrovna.“ Osip Maximovici își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
cei care Își asumă riscuri, care fac lucruri nebunești, care suferă și Încearcă imposibilul! — Tu ți-ai părăsit țara și ai venit aici. Ăsta este un exemplu de curaj. Nu renunța acum. Tot jocul ăsta de-a viața pare o farsă. Iar eu nu nu mă pot baza pe nimeni. Poate doar pe Dumnezeu. — Dumnezeu a lăsat milioane de oameni să moară În timpul Holocaustului și În Ruanda, nu cred că e bine să te bazezi pe el, zise Sam. Mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Îți vine să crezi ce colecție fantastică de papuci de plajă? N-am mai văzut În viața mea atâtea modele la un loc, și costă doar cinci dolari perechea. — Bună! Am crezut, pentru o clipă, că mi-ai jucat o farsă, am fost convinsă că te-ai Întors la New York și că am venit În L.A. degeaba, spuse Kitty, agățându-se de gâtul ei. Ei bine, iată-mă! Îți mulțumesc că m-ai scos de-acolo! Se Întoarse și i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
a respecta adevărul. Dacă minciuna mă servea, cu atât mai bine; mă foloseam de ea ca să scap de mediocritatea ce-mi fusese ursită. Dar, deși îmi e greu, poate chiar imposibil, să explic asta, n-aveam sentimentul că joc o farsă. Mințeam și nu mințeam, de fapt. Trăiam pe două planuri, ca bătrânii care nu mai erau siguri de trecutul lor după ce-l lăsaseră la arhivă ca pe un obiect și care nu mai deosebeau prea bine adevărul de minciună. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Deodată, am încremenit. Pe fotoliul de răchită al Bătrânului se afla, într-adevăr, un individ, iar acel individ nu era nimeni altul decât Arhivarul! Câteva clipe am rămas năucit de surpriză. Îmi vuia capul. Cum, el, Arhivarul era Bătrânul? Ce farsă sinistră! Din fericire, n-a durat mult și am putut răsufla ușurat. Individul nu se comporta totuși între oglinzi ca un stăpân. Înghițea câte o dușcă de limonadă, după care se lingea pe buze și plescăia, se muta pe celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
adăugase Mopsul, îl omorâsem cu siguranță pe Bătrânul, altfel n-aș fi organizat toată mascarada cu mormântul fals. Probabil, îl înjunghiasem și dacă ar fi asistat cineva la înmormântare s-ar fi descoperit crima. Ca s-o ascund, înjghebasem o farsă. Îl înmormântasem pe Bătrânul noaptea, ca un tâlhar, fără martori, undeva în bălării, și apoi săpasem un mormânt fals în altă parte ca să șterg orice urmă. „N-am nici o îndoială că așa s-au petrecut lucrurile, zicea indignat Mopsul. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Încercați să vă imaginați cu ce gen de oameni trebuia să ai de-a face...“ „Trebuie să fi fost greu“, zise Belbo Înțelegător. „Dar cine sunt acești baroni von Hund care Îi caută pe Superiorii Necunoscuți“, am Întrebat eu. „În jurul farsei burgheze apăruseră grupuri cu intenții foarte diferite, care, pentru a-și face adepți, se identificau și cu lojile masonice, dar urmăreau scopuri mai inițiatice. În acest moment are loc discuția despre Superiorii Necunoscuți. Dar, din nefericire, von Hund nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
un singur punct de sosire. Ce risipă. Un labirint, dimpotrivă, care duce pretutindeni și nicăieri. Ca să mori cu stil, să trăiești În baroc. Numai un demiurg rău ne face să ne simțim buni. Dar dacă Planul cosmic nu există? Ce farsă, să trăiești În exil când nimeni nu te-a trimis acolo. Și exilat dintr-un loc care nu există. Și dacă există el, Planul, dar Îți scapă veșnic? Când religia cedează, intervine arta. Planul Îl inventezi, ca metaforă a aceluia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
am... sîni. Așa că Îmi spun „sîni“, ca să alung neliniștea. Îi povestește lui Maggie de vremea În care l-a sunat cineva, cerîndu-i să conferențieze la Asociația Aspersoarealor de Incendiu din America. La Început, a crezut că era un fel de farsă. Desigur, a spus, o s-o fac pentru douăzeci și cinci de mii de dolari. A urmat o pauză. — Nu ne putem permite, a spus vocea aspersorului de incendiu. Nu avem În buget decît cincisprezece mii. Trei luni mai tîrziu se afla față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ungă cu ulei pentru bebeluși. Probabil că n-ar îndrăzni să facă asta de față cu Stevie. Deși mereu gata să se distreze, Stevie riposta pe loc când se glumea pe seama celor mai slabi și i-ar condamna pe autorii farsei la trei luni de reportaje despre întâlnirile consiliului parohial sau de recenzii despre reprezentațiile din seria Calamity Jane cu artiști amatori. Numai perspectiva unui astfel de purgatoriu era de-ajuns ca să-i pună la punct. Când deschise ușa de la Cathedral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
comunități de limbă idiș (chiar dacă mulți vorbeau românește în familie și urmau școli cu predare în limba română) a servit, se pare, drept mediu favorizant pentru un anume expresionism iudaic, pregnant în pictura unor Marc Chagall și Soutine sau în farsele umoristului Shalom Alehem. Ov. S. Crohmălniceanu discută pe larg aceste aspecte în monografia sa dedicată expresionismului în literatura română. Potrivit lui Salomon Schulman (Jiddischland. Bland Rabbiner och revolutionarer, Nora, 1998), citat de cercetătorul suedez Tom Sandquist („Cum a devenit Samuel Rosenstock
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noutății radicale: „...totuși nimic nou. Școala asta ține de cînd lumea. Cel mult, astăzi, pentru prima dată, cei ce sînt, prin puteri și temperament, adepții acestui libertarism estetic s-au grupat ca să-l afirme prin reviste, manifeste și șezători, prin farse, prin mistificări, prin tifle, piruiete, bufonerii și bravade riscante, trimise în figura placidă a bunului-simț public”. Caracterul publicitar al mișcării e subliniat cu o maliție abia perceptibilă: „«Dada» însă avea un scop și l-a ajuns scandalul și un renume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cel mai plastic și mai lipsit de prejudecăți literare vocabular cu putință”; Maniu „a fugit de clișeu pînă la sacrificarea claritățiii, a prigonit formele pînă la preferirea cioburilor, a vînat ineditul pînă la tărîmul interzis de guarzii ordinei literare, al farsei și al incoerenței negative”. Gustul lui Vinea pentru proza poematică, „pură”, iese astfel la iveală: „În proză, nici o tendință socială, nici o ostentație analitică. Senzație!” Într-o notiță din nr. 45, volumul Lîngă pămînt - considerat de critică un „viraj” către tradiționalismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
d’Italie propune o grațioasă, caustică disertație în marginea tradiției europene a pamfletului (de fapt - o definire în oglindă a pamfletarului Arghezi), cu o concluzie foarte pe placul revistei: „Războiul avu măcar atîta bun efect: a minat cariera volumului și farsei și a scos la drum și la lumină coeficientul și energia: acul și trăznetul, forțe rezumative - pamfletul!”. Același Arghezi este însă „tolerat” la Contimporanul și cu articole pozitive despre... tradiționaliștii Alexandru Vlahuță și George Coșbuc. Fără îndoială, poetul-fanion al revistei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de cîrpă, nu cu fularul de mătase. Într-o notă la volumul Opere II, Elena Zaharia-Filipaș consideră că textul i-ar aparține scriitorului englez Logan Pearshall Smith, fiind „probabil tradus de Vinea”; de fapt, avem de-a face cu o farsă, o subversiune programatică la adresa vechilor idoli: Logica, Anecdota, Capodopera. Vinea nu va trece niciodată dincolo de această limită. Ca și prozopoemele antebelice ale lui Adrian Maniu („Prințesa Limonata“) sau Emil Isac („Protopopii familiei mele“), textele de față arată - dacă mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
inovatori precum Pirandello, Jacques Copeau sau Marinetti. Piesa lui Tzara Le Mouchoir de Nuages, reprezentată de către „Soirées de Paris” la Teatrul Cigale în 1924, este „explicată” pentru publicul românesc de către însuși autorul ei ca fiind o „tragedie ironică sau o farsă tragică”, o „operă poetică” despre „relativitatea lucrurilor, a sentimentelor și a evenimentelor”. Trei personaje care își păstrează identitatea pe parcursul întregii piese; apar șase comentatori care joacă 17 roluri diferite; întreaga piesă se bazează pe exhibarea caracterului de ficțiune teatrală; electricienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
oricum, dincolo de suprafața „amuzantă” a textelor, observînd, printre cei dintîi, derizoriul caracter teatral, de artefact și de guignol al sinteticelor „personaje”. Sîntem la egală distanță atît față de caracterul tragic, sublim atribuit lui Urmuz de avangardiști, cît și față de acela de „farsă” minoră. Intuiția lui Perpessicius privind „noua mitologie” urmuziană a fost confirmată de cei mai importanți critici postbelici care s-au pronunțat despre „paginile bizare”. Sergiu Pavel Dan îl va include mai tîrziu pe Urmuz în studiul despre Proza fantastică românească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
La fel - caracterul lor neprofesionist. Percepția amatorismului de „începător” se întemeia pe caracterul extravagant al textelor, „bizar” pentru orizontul de așteptare al epocii, dar și pe puținătatea scrierilor, dintre care doar cîteva au fost publicate în timpul vieții autorului. Impresia de „farsă” nu poate să înșele: „Aerul de farsă al scrisului lui Urmuz e încă semnul unei creații minore și cam haotice a unui începător care n-a posedat și mijloacele depline ale artei, spre a-și fixa o peronalitate trainică, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de „începător” se întemeia pe caracterul extravagant al textelor, „bizar” pentru orizontul de așteptare al epocii, dar și pe puținătatea scrierilor, dintre care doar cîteva au fost publicate în timpul vieții autorului. Impresia de „farsă” nu poate să înșele: „Aerul de farsă al scrisului lui Urmuz e încă semnul unei creații minore și cam haotice a unui începător care n-a posedat și mijloacele depline ale artei, spre a-și fixa o peronalitate trainică, dincolo de ciudățenii și mistificări voite”. În Adevărul, XLIV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aparențe de corectitudine”. Criticul rămîne însă mereu la suprafața textului. Apropierea „jovialității” lui Urmuz de fumismele lui Alfred Jarry și Charles Cros, stabilită în „Curs...” (și deja loc comun al receptării avangardiste), e corectă; percepția rămîne totuși a unor simple „farse”, fără un sens mai adînc. Este subliniat, apoi, divorțul dintre „stil” și „semnificație” („mișcarea portretistică e cea academică, însă cuprinsul e absurd”), simularea atitudinii clasice fiind - Bergson dixit - generatoare de comic („demnitatea stilistică, liniștea de mare prozator clasic, din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a legilor realului, spre deosebire de realism, care ar consta în respectarea lor”. În numele acestei concepții, G. Călinescu admite, în principiu, „absurdul” literaturii lui Urmuz și Eugène Ionesco, dar le respinge valoarea. Asemeni compunerilor lui Urmuz (care „nu puteau depăși limitele unor farse”), pentru G. Călinescu, întreg avangardismul e „o experiență utilă pentru artă, sfărîmătoare de prejudecăți, dar incapabilă să producă opere mari”. Devine limpede — observă Nicolae Manolescu — faptul că „Ionescu și Urmuz sînt respinși fiindcă opera lor nu respectă această proporție ideală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
interpretări din perspectivă tematică, filozofică, mitocritică, psihanalitică, estetică ș.a.m.d. Ele au introdus în folclorul critic o serie de formule memorabile — „omul mecanomorf”, „portrete-destin” etc. Meritul lor e de a fi scos definitiv producțiile urmuziene din zona derizorie a „farselor” comice și „absurde”. „Enciclopedismul” hermeneutic devine însă, de la un punct încolo, excesiv de pedant, frizînd uneori delirul erudit. Textele urmuziene sînt puse în relație cu nume sonore din marea cultură universală, de la Platon, Ovidiu, Bosch, Arcimboldo, Botticelli, Athanasius Kircher pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Deși fusese dat afară din hotel, în toiul nopții, din cauza acestei femei, nu-i purta deloc pică. În inima pură a lui Gaton era imposibil să găsești vreo urmă de indignare sau ură față de semeni. Și copil fiind, indiferent de farsa care i se juca sau de brutalitatea camarazilor săi de joacă, prin firea pe care-o avea, era incapabil să-i urască. Ura era pentru el cel mai odios lucru din lume. În schimb, avea o încredere oarbă în ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]