2,317 matches
-
direcția canalului. Smucea de volan de parc-ar fi fost o buruiană otrăvitoare pe care se străduia s-o smulgă din rădăcina. Mașina se înclină într-o parte, poticnindu-se și derapând pe pietrele denivelate, iar luminile celui mai apropiat felinar țâșniră în parbriz, brăzdându-l cu dâre înstelate, în timp ce ploaia sălta în jur și împroșca totul, de parcă mașina ar fi fost un câine ud care se scutură. George simțea că se sufocă, avea impresia că i se urcase tot sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dispăruse, și pentru câteva momente se simți dezorientat. Unde se evaporase? Auzise parcă un zgomot înspăimântător, lugubru. Și îl durea un braț, înțepenit parcă în urma unui efort violent. Pe urmă sărise în picioare și alergase la marginea cheiului. În lumina felinarului se vedeau apele vâscoase ale canalului clocotind, bolborosind și învârtejindu-se, de parcă însuși diavolul ieșea la suprafață din ele, ca o balenă neagră. În centrul vârtejului licărea o suprafață pală, lucioasă, și lui George îi luă ceva vreme până să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să îndruge un cântec elisabetan: Dacă mă părăsește, am să pier. Oare să-i spun? La cel de-al doilea vers, i se alătură și Scarlett-Taylor. Tom își frână vocea abrupt, se opri din mers și se sprijini de un felinar. Scarlett-Taylor avea o extraordinară voce de altist. Când aflăm pe neașteptate despre cineva, o persoană oarecare, că e un vestit campion de șah sau un mare jucător de tenis, omul se transformă brusc în ochii noștri. Așa s-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că nu știa de unde începe răul. Emma stătea întins pe patul din camera mai spațioasă din față, unde, înainte de a fi împreunat draperiile, mugurii verzi ai platanului îi umpleau fereastra, iar ramurile pestrițe se legănau în vânt, profilate în lumina felinarelor de pe Travancore Avenue. Înainte de a se culca, încercase să-și îndrepte brațul ochelarilor, care se strâmbase în căzătura de pe pantă. Se muncise un timp, încordându-și ochii și frecându-și din când în când urma roșie pe care i-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la un asemenea dar. Să nu mai cânte niciodată? Era de neconceput. Așa că, până la urmă, poate că nici măcar nu era vreo hotărâre de luat. Tom McCaffrey își lăsase deoparte poemul și stătuse un timp privind pe fereastră. În apropiere, un felinar proiecta pete de lumină de un verde livid pe câțiva pini din Victoria Park. În spate, bezna opacă a izlazului de o parte, și „Țara Pustie“ de cealaltă. Simțământul de iubire universală, care-i năpădise inima pe parcusul reuniunii, stăruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
copil în legătură cu care, oricâtă bunăvoință ar fi avut, nu putea țese fantezii romantice. Când luminile se stinseră, Tom tocmai intra în grădină pe poarta din spate. Înainte cu o clipă putuse vedea crengile copacilor, de un verde fraged, argintate de felinarele străzii, luminile din Papuc și, ceva mai departe, luminile de la Belmont. Pentru ca, brusc, totul să se învăluie într-un întuneric vag amestecat cu cenușiul unui amurg ploios. Pomenindu-se pe neașteptate în obscuritate, Tom își lăsă umbrela deschisă în iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
roba ei lungă, albă, auzise că George ar fi prin grădină și îl căuta de zor. Hector Gaines o căuta pe Anthea. În centru grădinii era întuneric, dar la unul dintre capete străluceau luminile de la casa Belmont, iar la celălalt, felinarele din Forum Way iluminau copacii. Tom nu mai știa la ce să recurgă. Larma și râsetele deveniseră mai puternice și avea impresia că o mulțime de oameni complet străini intraseră pe poarta din spate. Ar fi vrut să-i explice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
niște statui, unii chiar în atitudinea în care-i surprinsese izbucnirea glasului, așezați într-un genunchi, sau ținând o mână în sus. S-ar fi zis că toți își țineau răsuflarea. Fețele, atât cât se deslușeau pe sub copacii poleiți de felinarele străzii, oglindeau extazul. Tom îi șopti lui Hector: Acum, repede, fă-i să plece! Tom și Hector, ca și cum ar fi fost cei din urmă oameni rămași vii pe lume, începură să circule printre cei adunați, atingându-le umerii și spunându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
geam, ca să-și echilibreze mișcarea de pârghie. Pe urmă căzuse. Dar dacă a căzut, nu înseamnă că nu a împins mașina? Cercetă cu privirea pietrele de granit de pe jos și lespezile de granit de la marginea canalului, care scânteiau în lumina felinarelor. Simțea pietrișul jucându-i sub tălpi, împiedicându-l să-și aducă aminte. Noaptea călduță de vară era catifelată, iar luna, pe trei sferturi rotundă, care se ridica de pe câmpul întunecat, dincolo de „Țara Pustie“, răspândea o tainică lumină argintată pe cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-și aducă aminte. Noaptea călduță de vară era catifelată, iar luna, pe trei sferturi rotundă, care se ridica de pe câmpul întunecat, dincolo de „Țara Pustie“, răspândea o tainică lumină argintată pe cerul care i se părea lui George, așa cum stătea sub felinarele galbene, extrem de îndepărtat de pământ. Dincolo de podul de fier, silueta uzinei de gaz se decupa în clarul de lună. Felinarele aruncau o lumină verzui-lividă peste cheiul împestrițat cu smocuri de iarbă izbucnite printre pietre. În acest loc, orașul Ennistone era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
întunecat, dincolo de „Țara Pustie“, răspândea o tainică lumină argintată pe cerul care i se părea lui George, așa cum stătea sub felinarele galbene, extrem de îndepărtat de pământ. Dincolo de podul de fier, silueta uzinei de gaz se decupa în clarul de lună. Felinarele aruncau o lumină verzui-lividă peste cheiul împestrițat cu smocuri de iarbă izbucnite printre pietre. În acest loc, orașul Ennistone era cufundat în somn. Nici o lumină nu licărea dincolo de canal sau dincolo de vegetația, zdrențuită, mărăcinoasă, gunoioasă, care nu putea fi numită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tăiată, într-o altă lume, bizară, frumoasă, primejdioasă, care venea din ce în ce mai aproape de ea. Și cei de la care ar fi putut cere ajutor, George, Rozanov, erau cei mai bântuiți dintre toți. Alex privi dincolo de lăzile de gunoi, spre strada pe care felinarele nu se aprinseseră încă. Dacă își încorda însă ochii, putea vedea limpede în lumina difuză, albăstrie. Nu era nimeni în jur. Deodată, o mișcare subită, alături de ea, o făcu să tresară și să se dea cu un pas îndărăt. Apăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu i-ar fi putut-o alina decât bunătatea aceluia care nu mai exista decât în inima ei. Doamna Osmore, conducându-l pe Tom la ușă, recunoscu pardesiul și pălăria lui Greg. Afară, în strada întunecată pe care se aprinseseră felinarele galbene, Tom își spuse: „Doamne, de ce nu m-am gândit mai curând să vin la William Eastcote, de ce nu l-am vizitat, de ce nu i-am cerut să mă călăuzească? Numai cât i-aș fi povestit totul, și adevărul ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aminte. Cam așa. E ridicol. Pe noi nu ne poate învinovăți de nimic. Nu. Oh, de-ar veni odată! Vine! zise Pearl. Era joi seara, la o oră destul de târzie, și Pearl tocmai observase de la fereastra de sus, în lumina felinarelor de pe Forum Way, inconfundabila siluetă greoaie a lui John Robert, înaintând pe cărarea porții din spate. Deși fetele îl așteptau și fuseseră, ceas de ceas, pregătite să-l primească, apariția lui în carne și oase le produse o surpriză și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dintr-un salt și o zbughi pe ușa lăsată deschisă. Pe scări se împiedică de pardesiul și pălăria lui Greg. Le ridică, ieși în stradă și trânti ușa după el. După câțiva pași, se opri în tăcerea străzii iluminate de felinare. Rămase locului, așteptând cu groază să audă un înfiorător țipăt de moarte. Dar tăcerea rămase neștirbită. — Haide fetițo, poți să ieși de după pian. Diane se ridică și făcu un pas. George se așeză pe canapea, scoase o scrisoare din buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din casă că o inimă bate nebunește, în chip neprevăzut, chiar sub fereastra lor, în spațiul îngust dintre gardul scund de merișor și zidul alb al casei, luminat ca de lună. Pe stradă, la o depărtare de câțiva pași, un felinar în vârful stâlpului risipea în cercuri concentrice întunericul nopții răcoroase și distante. Noroc că stâlpul nu era chiar în dreptul casei Onofrei. Avea toate șansele să nu fie descoperit. Umbra capului i se ițea, ezitantă, pe zid, puțin deasupra umbrei lungi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de ce se agăța... Pe lângă toate, un zăvod de câine îl simțise și s-a repezit la el, gata să-l rupă. În timp ce încerca din răsputeri să se apere de câine și să iasă din șanț, a apărut Dochița cu un felinar în mână, care, din pricina vântului, s-a stins îndată. Care ești acolo? - a întrebat apropiindu-se. Om bun - a răspuns Toaibă. Da’ cum ai ajuns în șanț, Toadere? Am alunecat și m-am dus de a berbeleacul . Și parcă asta
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
păpădiei, eul liric percepând Fugare femei cu chipuri de lumină stinse / iar după ferestre bănuiam sigur / bărbați jinduindu-le, fiindcă imaginarul creat de Ovidiu Genaru e amestec de real și fantasmagoric, punându-se laolaltă o pasăre cu patru sâni, râsul felinarelor roșii, poemele fiind, de fapt, dezvăluiri între veghe și vis, în care sânul e - la nivelul întregului volum - laitmotiv, poetul imaginând o livadă de sâni, o incursiune la cules de sâni sau un Ierusalim de sâni, prin care se perpetuează
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
o pornește afară, așa fără nici o țintă. Înălțând coarnele mici zărește un licurici zgribulit: -Mi-aș continua plimbarea, dar afară s-a înnoptat. Vrei să-mi luminezi cărarea? -Vai, melcule, vreau să-ți spun, Ploaia asta blestemată Mie-mi stinge felinarul! N-am ce face n-am să pot Trebuie acum să plec. Ei să vezi și păsările speriate cu penele ude leoarcă, nu-și găsesc în hărmălae cuibul ca să se adăpostească. În noaptea-ntunecată, toate dorm: păsari, gâze, flori, frunzele
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
e senin fară nici un norișor, iar pădurea s-a trezit și e o mare forfotă: Albinuțele își pregătesc găletușele să adune polenul din floricele, gâzele mișună grăbite, lăcusta își coase fusta ce i-a rupt-o scaietele, licuriciul își repară felinarul. Numai melcul-i suparat Că afară este soare și în casă a intrat Să se ferească de soare. Florile acum la soare își uscă petalele, și discută între ele despre ploaia de aseară, că ar fi putut răci, că le-
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
explicat și azi. Mă întorceam spre casă, când am auzit un zgomot sec în spatele meu și deodată pe stradă, o stradă mai puțin populată, s-a făcut întuneric. Am încremenit. După colț, la câteva sute de metri, mai ardea un felinar, dar lumina aceea, filtrată printre case, mi se părea foarte departe. Inima îmi bătea puternic și, paralizată de teamă, câteva clipe nici n-am avut curaj să mă întorc, să văd dacă nu mă urmărea nimeni. Dar nu se zărea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
câteva clipe nici n-am avut curaj să mă întorc, să văd dacă nu mă urmărea nimeni. Dar nu se zărea mai nimic din cauza întunericului. Am pornit mai departe, la colț am cotit și pe măsură ce mă apropiam de lumina celuilalt felinar mă linișteam. Atunci a pocnit și al doilea bec și întreaga stradă s-a cufundat în beznă. Poate pentru că fusesem cumva pregătită de primul șoc, acum nu m-am mai înfricoșat atât de tare. Puteam chiar să-raționez. M-am gândit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mergeau pe lângă ziduri și se uitau mereu înapoi. Nu era nimeni. Dar... O frunză uscată căzând și fâșâind era destul ca să-i umple de spaimă. La un moment dat, municipalitatea a renunțat să mai pună becuri pe străzile unde toate felinarele rămăseseră oarbe. Oricum, s-a zis, ele urmau să fie sparte. Cheltuială în zadar. Nervi. Unii au protestat, arătând că de-abia astfel cei ce spărgeau becurile erau încurajați. Dar au protestat în zadar. Străzile, tot mai multe, rămâneau în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de ai mei, de mama și surori, am luat drumul pribegiei, mai exact al căutării unui rost. Și iată-mă angajat la Fabrica de cherestea “Raux et Lalu” la Cosmești. Câte 9 kilometri la dus și la întors, iarna cu felinarul pentru contra lupilor în brațe, credeam c-am să îmbătrânesc numărând pe metri, pe pași, pe talpă la talpă drumul. Dar n-a fost să fie așa. Nu știu ce mă îndeamnă într-o zi, atunci când am dus la contabilitate lemne de
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
prin comuna Cariacica, mi-au spus că mai avem șapte-opt kilometri de mers. Și iată că, la sfărșitul orei s-a auzit lătratul de câini și s-au luminat ferestre. Am ajuns acasă la Feodor Andreev, gospodărie frumoasă și cu felinar în curte. Bătrâna, mama lui sau a ei, nu știu, ne-a așezat masa iar cineva din familie a luat caii și i-a buciumat, adăpat, și i-a dus în grajd. Frumoși oameni, frumoasă gospodărie. Pe masă, conform obiceiului
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]