57,520 matches
-
adevărat că perspectiva poveștii se plasează de cele mai multe ori de partea celui slab, a celui care cere adăpost. Și această căutare cunoaște uneori riscul unei regresiuni, chiar al unei dizolvări a eului care pun în scenă cu un simbolism evident figurile întemnițării, ale somnului, chiar ale unei morți simbolice. Să fii găzduit înseamnă să te deschizi tuturor riscurilor și să-ți lași destinul în mîinile gazdei tale. Mai mult decît oricare alta, se impune cu forță figura unei oralități devoratoare. Mai
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
cu un simbolism evident figurile întemnițării, ale somnului, chiar ale unei morți simbolice. Să fii găzduit înseamnă să te deschizi tuturor riscurilor și să-ți lași destinul în mîinile gazdei tale. Mai mult decît oricare alta, se impune cu forță figura unei oralități devoratoare. Mai întîi, pentru ca să cauți refugiu înseamnă în lumea poveștii să cauți o compensație pentru o suferință primară, cea a foamei. Povestea se hrănește cu oralitate în toate sensurile termenului. A mînca și a fi mîncat sînt, fără
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
lumea poveștii să cauți o compensație pentru o suferință primară, cea a foamei. Povestea se hrănește cu oralitate în toate sensurile termenului. A mînca și a fi mîncat sînt, fără încetare, puse față în față.Tema canibalismului, a gazdei-căpcăun ca figură a unei ospitalități excesive este omniprezentă. O știm prea bine de la aventura lui Ulise la Calipso, care nu ar fi de altfel decît reluarea unei tradiții de povești foarte vechi. Înghițirea, îngurgitarea, devorarea sînt fantasme care reactivează o teamă originară
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
fiului cu tatăl, gelozia mamei care, fără să fi citit neapărat pe Hegel, știe că de regulă copiii sînt moartea părinților. De unde alungarea, expulzarea, abandonul, plecarea însoțită uneori de o sarcină imposibilă impusă ființei lipsită de mijloace. Mama vitregă ca figură a gazdei (fără legături de sînge) pune problema locului, a legitimității și a uzurpării. Stăpînă a casei, ea ia locul mamei și transformă în oaspete indezirabil copilul care locuia legitim în spațiul familial. Evicția sa finală și reintegrarea exclusei fac
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
fără legături de sînge) pune problema locului, a legitimității și a uzurpării. Stăpînă a casei, ea ia locul mamei și transformă în oaspete indezirabil copilul care locuia legitim în spațiul familial. Evicția sa finală și reintegrarea exclusei fac să dispară figura neospitalieră a mamei vitrege/rele pentru a restaura o ordine care fusese răvășită. Înțelegem de ce călătoria eroului are drept cauză această dezordine în ospitalitatea familială și de ce, obligatoriu, el va cunoaște proba ospitalității, de-a lungul aventurilor sale. Nu am
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
Williams. Fața lui Blanche acoperă toată fațada. Apare Manuela. Se plimbă prin fața teatrului, căutîndu-și, cu privirea, fiul. Esteban o vede și continuă să scrie în carnetul lui. De acolo de unde se găsește el, ai impresia că Manuela se plimbă pe figura lui Blanche, făcînd corp comun cu ea. Noaptea se anunță ploioasă, și Manuela s-a îmbrăcat ca atare. Seamănă cu prima apariție a lui Anne Baxter în Totul despre Eva. Aruncă o privire spre cer. (Întoarcere la secvența 8). Esteban
ALMODRAMA by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16989_a_18314]
-
cotidianului." Istoricul literar se simte bine, se pare, în compania unor asemenea autori, ale căror texte nu-i dau prea mare bătaie de cap. în schimb, splendoarea unui roman ca Orbitor de Mircea Cărtărescu îl face să-și ia o figură acră: "...nu putem înțelege exact rostul unei cărți de asemenea dimensiuni. Ne e teamă de o "inflație" Cărtărescu. Românul are o vorbă: "tot ce-i prea mult strică"." (în mod curios, romanul este menționat cu titlul Orbit. Orbit... fără zahăr
Ceva care seamănă cu o istorie a literaturii by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16996_a_18321]
-
îi reprezentau cu inocență pe Zei: egiptenii își reprezentau Zeii, mesopotamienii își reprezentau Zeii lor și, un timp foarte îndelungat, grecii și-au reprezentat propriii lor Zei. În așa fel încât sculptorul, care sculpta în general un om, îi dădea figura completă a Zeului. Ceea ce caracterizează această evoluție grecescă este faptul că Dumnezeu a fost reprezentat sub chipul unei ființe perfecte, al unui om perfect- mai rar sub acela al unei femei perfecte. Dar o asemenea atitudine a fost criticată de
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
pânzele lor apar instrumente muzicale și chiar chipuri umane deloc clar conturate, deloc figurative. Ele trebuie reconstituite din multitudinea fragmentelor diseminate în diferitele unghiuri, colțuri, pliuri ale pânzei... ...caracteristic mi se pare faptul că în Franța - între cele două războaie - figurile dominante ale artei: Picasso, Matisse și, în al doilea rând Braque, Léger și alții, au refuzat să fie considerați abstracți. Chiar și atunci când pânzele lor păreau să fie abstracte, ele nu erau. Exista, undeva, o referință la ordinea naturală. Cazul
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
Maiorescu și Carp, Th. Rosetti ar fi făcut parte din primul cerc, al conducătorilor. În realitate, Th. Rosetti, chiar dacă în martie 1888 (deci după peste două decenii de la întemeierea Junimii), a fost premierul primului guvern junimist, nu era decît o figură ștearsă, care n-a exercitat, aici, nici un rol conducător. În schimb e de împărtășit ideea că Eminescu și Slavici, nefăcînd parte din establishement, oameni fără studii, au făcut parte din cercul executanților, cu remarca faptului că Eminescu, la Timpul, a
Un naratolog devenit sociolog by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17021_a_18346]
-
Eliade a fost un om religios. Cît privește densele eseuri (sau studii) despre Cioran, ele sînt, negreșit, eficiente și bogate în înțelesuri. E cu totul discutabil că, în opera sa, "istorie" și "utopie" nu sînt defel concepte politice, ci numai figuri semantice ale unei drame personale. Firește că personale, dar nu se poate ignora faptul că, dintre toți congenerii, Cioran a scris cel mai mult timp (opt ani, 1937-1941) în spiritul ideologiei legionare. După cum nu împărtășesc aprecierea că, la noi, în
Un naratolog devenit sociolog by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17021_a_18346]
-
-și da seama că dialectica anormalității îl include și pe d-sa și nu în postura cea mai convenabilă. Cu atît mai vîrtos, cu cît e nevoit a admite: Desigur că oamenii televiziunii filmau uneori tendențios, filmau zone de goluri, figuri patibulare". Asta o știam de mult. Un alt punct de vedere eminamente personal al d-lui Răzvan Theodorescu constă în denigrarea Pieței Universității sub raportul disocierii sale de Revoluție: Acolo au fost precumpănitor, eu sugerez o proporție de 95%, oameni
Piața Universității în cheie polemică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17016_a_18341]
-
Poetul se dovedea așa de profund cunoscător al subtilităților limbii române, încât era consultat de filologi reputați, ca de pildă Al. Lambrior, Moses Gaster, H. Tiktin. Pe urmele lui Perpessicius, Gh. Bulgăr stăruie îndelung în laboratorul manuscriselor eminesciene, remarcând evoluția figurilor de stil de la o variantă la alta, continua cizelare și înnobilare a textului (O, rămâi, Pe aceeași ulicioară, Atât de fragedă ș.a.), de asemeni, tendința de condensare. Luceafărul, elaborat în decursul a zece ani, a fost redus de la 113 strofe
Momentul Eminescu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/17039_a_18364]
-
și pe care sandvici îl scoate din geantă și îl mănîncă în fiecare zi fix la ora zece. Nu știu de ce în ultimul timp actul masticației mă obsedează și mă surprind privind în jur la oameni și reținînd mai ales figurile, tipii care mestecă, înghit, deschid iar gura și iar clefăie. Poate și că fiind foamete, oamenii te frapează mai ales atunci cînd reușesc să mănînce... De aceea văd, îmi imaginez întreg procesul... Cum mestecă, cum înghit, cum alunecă pe esofag
Note abandonate by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17024_a_18349]
-
speculativ sclipitor. Simptomatologia descendenței se însoțește de complexe originare și manifestări schizoide de rupere între literatură și viață. Complexul lui Cervantes e la originea acestui fapt așa cum complexul lui Iona creează o ciudată isterie a "înghițirilor" succesive între cărți putînd figura și ca justificare subiacentă a cărții Monicăi Spiridon, carte "înghițind" ea însăși meta-realitățile fiecărei cărți luate în discuție. Însăși tipologizarea sau subsumarea față de arhetipuri reprezintă metaforic "înghițire". Efortul ulterior al cărților de a-și impune originalitatea se însoțește de umori
Melancoliile literaturii by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/17038_a_18363]
-
de a-și impune originalitatea se însoțește de umori diverse. Dincolo de melancolia proprie a artistului în general, Monica Spiridon identifică la Breban orgoliul (în Don Juan), la Theodor Mazilu oboseala sau resentimentul lui Ramón Pérez de Ayala. Arhetipologia cărții identifică figuri fundamentale deschise iradierilor semantice ulterioare: Isus, Romeo, Don Juan, Faust și avatarurile lui Mephisto. În sfera lor generatoare de sens se naște ulterior ficțiunea la Henri de Montherlant, Bulgakov, Valéry, Ayala sau Mann. Cărțile vor avea o atitudine de conformitate
Melancoliile literaturii by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/17038_a_18363]
-
imaginați scena în toată splendoarea ei: în mijloc, Adrian Păunescu, slăbit, obosit, îmbătrânit, însă în continuare cu un cap mai înalt decât restul adunării. în lateral, redați oblic de camerele de luat vederi, invitații: obișnuita pleavă ex-comunistă, asezonată cu două-trei figuri bizare, pe care nu știi de unde să le iei. Una dintre ele, doctorul Eltes, veche cunoștință a mea din vremurile când le predam engleza copiilor din satul Vârciorog, județul Bihor, strălucește prin stupizenie: un ungur ce se străduie până la transpirație
Cântând în zoaie by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17033_a_18358]
-
Florin = Ciprian...Luminița, Adela, Teodor Marcian și cele 3 cupluri de liceeni bucureșteni sunt fictive". Narațiune care își afișează, pe alocuri, conformismul, schițând masca unui inocent uneori stângaci, cartea lui Daniel Pișcu își lasă cititorul să ghicească, în același timp, figura poetului care explorează limitele limbajului și jocul halucinant al realităților. O carte indecisă parcă între tentația unei narațiuni "inocente" în cheie realistă și o compoziție kitsch a realității, Mă chemau păsările trezește cu siguranță interesul cititorului pentru opțiunile viitoare din
Vârsta și scriitura inocenței by Roxana Pană-Oltean () [Corola-journal/Journalistic/17053_a_18378]
-
plan simbolic o deosebită forță. Există și în alte cărți ale dvs. această intenție? M.M.: Da, cel de al treilea roman al meu are ca temă o relație matrimonială, o căsnicie dintre o tînără țărancă olandeză și un țigan. Or, figura acestuia din urmă este din nou tangentă la problematica alterității, a străinului: el este o persoană iubită, apropiată și totuși necunoscută pentru soția lui. Această carte am început-o în 1993, cînd războiul din Iugoslavia se afla într-un stadiu
Margriet de Moor: "Temele romanelor mele sînt absența, plecarea, tăcerea" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/17011_a_18336]
-
în Germania a existat această tendință, ea este de modă veche. Nu accept această etichetă fiindcă de fapt este vorba de literatură pur și simplu... Iar personajele cărților mele sunt de facto înrudite cu Anna Karenina și Madame Bovary, deci figuri feminine create de autori bărbați. Deci, dacă luăm drept criteriu cantitatea, literatura universală este mai degrabă produsul creativității masculine. Dar eu cred că fiecare scriitor - fie bărbat, fie femeie - este legat de literatură în sine. R.B.: Încă un aspect al
Margriet de Moor: "Temele romanelor mele sînt absența, plecarea, tăcerea" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/17011_a_18336]
-
implicat în propriul joc video! Tot pe monitorul televizorului își va descoperi trecutul în "Woody's Roundup"- un vechi serial cu păpuși pe sfori - și protagonistul, mândrul cowboy ce suferă că nu mai este în grațiile stăpânului său, băiețelul neastâmpărat. Figura de stil a abisului este folosită și la propriu de către operatorul Sharon Calahan în cursa cu obstacole, momente limită mai palpitante decât în multe dintre peliculele "cu oameni". Unde, oricât ai plusa, nu poți naviga, cu egal folos moral și
DiCaprio + Stuart Little = Toy Story 2 by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17044_a_18369]
-
a realului care oprimă, capătă accente carnavalești și se circumscrie eternului motiv literar al "lumii pe dos". E aici toată ironia, sarcasmul și toată suferința unei ființe dipuse să înțeleagă, nu însă și să-și asume rosturile lumii pe dos. Figura care focalizează această lume "întoarsă" e erosul, poemele care îl adună mai ales în partea a doua a cărții fiind foarte elocvente în privința filtrului prin care autoarea percepe lumea și poziția sa acolo: erosul e "asasinat", surîsul e "filistin", tunsoarea
Un debut by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17054_a_18379]
-
lor iar tu bați suav cîmpii" (Sfatul unui frate mai mare către un frate la fel). E în cauză o boemă provincială, de solitar, care afectează în egală măsură "viziunea" și comunicarea ei. Aparentul dinamism, combinatoria metaforică se încheagă în figuri moi, vlăguite, reflectînd devitalizarea. Însăși evaziunea în univers se dovedește a fi iluzorie, o reverie subțire a unui individ claustrat ce se încumetă a se confesa doar pe jumătate (afectînd a nu-și lua în serios confesiunea): "Ți se întinde
Poeți ai "Școlii nemțene" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17052_a_18377]
-
majoritatea de același calibru, asigură dezbateri cel puțin la fel de interesante ca și comunicările propriu-zise. Dintr-o astfel de întîlnire s-a născut și o carte, mult îmbogățită, cum era și normal, prin contribuțiile unor participanți la discuții în serile colocviului. Figura imaginarului surprinsă din unghiuri extrem de diferite este insula: nu atît "insula în sensul ei concret, ci insula imaginară sau, și mai precis, imaginarul insular", insula în genere, ca soluție de izolare, ca entitate individualizată prin limite bine definite" (L. Boia
Despre insularitate ca spațiu central by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17072_a_18397]
-
continentali" rătăciți pe insulă", p. 164), ci între insulă și abisul marin din care emerge, o discuție despre imaginarul insular deviind neapărat către problematica limitelor și a originii, a matricei, a situării noastre față de ea (Virgil Ciomoș - Înspațiere și insularitate. Figuri analogice ale individuației). "Mesajul" unui asemenea demers (de conștientizare a figurilor imaginarului) ne este descifrat în finalul Cuvîntului înainte: "trăim într-o lume în care s-au destrămat solidaritățile tradiționale. O lume în care totul se perindă într-o rețea
Despre insularitate ca spațiu central by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17072_a_18397]