54,757 matches
-
și „cețoasele” avataruri. Dintre acestea, Lupul transcede orice limită, pentru a ajunge „în fatala clipă”, acolo unde este nevoie crucială de el. Cuplul de actanți, creat ad-hoc, pentru salvarea Poetului, distruge „in nuce” orice amenințare incontrolabilă la echilibrul moral al ființelor superioare și, implicit, al lumii circumscrise de acestea, care trebuie să rămână fără pată. Într-un asemenea mediu, pur și ascensional, își au locul avatarurile, eul liric și „umbra” însoțită. Acestea compun, laolaltă, o sferă existențial-artistică particularizată, care are curăția
MIRELA-IOANA BORCHIN, EUGEN DORCESCU ŞI POETICA AVATARURILOR. LUPUL de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380598_a_381927]
-
superioare și, implicit, al lumii circumscrise de acestea, care trebuie să rămână fără pată. Într-un asemenea mediu, pur și ascensional, își au locul avatarurile, eul liric și „umbra” însoțită. Acestea compun, laolaltă, o sferă existențial-artistică particularizată, care are curăția ființei iubite, dintotdeauna și pentru totdeauna, dar și a contopirii spiritelor superioare, ce parvin dintr-un trecut îndepărtat, conștientizat, recunoscut, proiectat, fără discontinuități, în eternitate. „Însoțitorul umbrei” „s-a unit cu ea dinspre moarte” și, cu o credință nestrămutată, își continuă
MIRELA-IOANA BORCHIN, EUGEN DORCESCU ŞI POETICA AVATARURILOR. LUPUL de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380598_a_381927]
-
implacabilă, asociată cu purificarea, prin foc, a locului. Nu e de neglijat nici relația cromatică, implicită, care se stabilește între culoarea gri de fundal, simbolizând lumea tulbure, împroșcată de noroiul cuvântului jignitor, și sugestia cromatică a traiectoriei fulgerătoare a lupului, ființă de foc, venită să purifice locul. Participant direct, printr-o activare a puterilor latente, ancestrale, mitice, la eradicarea răului, eul liric rememorează apoi, pe măsură ce se liniștește, scena cvasi-ritualică de restaurare a echilibrului lumii, contemplând-o cu o inimaginabilă satisfacție morală
MIRELA-IOANA BORCHIN, EUGEN DORCESCU ŞI POETICA AVATARURILOR. LUPUL de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380598_a_381927]
-
a simbolului. Atmosfera poemului ne situează pe muchia dintre realitatea și irealitatea antropocosmică. Simbolul devine o dovadă de solidaritate antropocosmică, se creează, cu grandoare, dintr-o trăire întru asimilarea spirituală a avatarului. Poetul și lupul se întâlnesc nu doar în ființă, ci și în arhiființă, în arheu - partea esențială și veșnică a ființei sensibile. Poetica avatarurilor, de natură universală, inter- și supraculturală, este temeiul liricii dorcesciene - de profundă originalitate, de adâncime a spiritului și a gândirii, de anvergură artistică și de
MIRELA-IOANA BORCHIN, EUGEN DORCESCU ŞI POETICA AVATARURILOR. LUPUL de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380598_a_381927]
-
antropocosmică. Simbolul devine o dovadă de solidaritate antropocosmică, se creează, cu grandoare, dintr-o trăire întru asimilarea spirituală a avatarului. Poetul și lupul se întâlnesc nu doar în ființă, ci și în arhiființă, în arheu - partea esențială și veșnică a ființei sensibile. Poetica avatarurilor, de natură universală, inter- și supraculturală, este temeiul liricii dorcesciene - de profundă originalitate, de adâncime a spiritului și a gândirii, de anvergură artistică și de inanalizabilă frumusețe. Poetul însuși confirmă, într-un interviu, statutul de fundament al
MIRELA-IOANA BORCHIN, EUGEN DORCESCU ŞI POETICA AVATARURILOR. LUPUL de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380598_a_381927]
-
odinioară. Ele apar într-un nocturn abisal, dar ca entități artistice, de admirabilă forță spirituală. Sunt, realmente, prețuite de eul liric dorcescian, care le descoperă, nu cu teamă, ci cu satisfacție, lăsându-se influențat, ba chiar condus de ele, spre ființa sa profundă. În același timp, avatarurile se sincronizează cu Poetul, ca să îi dea de știre că există și că îi întregesc ființa. „Totul a început demult, cu o neliniște, continuă, care mă obliga să privesc în mine însumi, să cobor
MIRELA-IOANA BORCHIN, EUGEN DORCESCU ŞI POETICA AVATARURILOR. LUPUL de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380598_a_381927]
-
care le descoperă, nu cu teamă, ci cu satisfacție, lăsându-se influențat, ba chiar condus de ele, spre ființa sa profundă. În același timp, avatarurile se sincronizează cu Poetul, ca să îi dea de știre că există și că îi întregesc ființa. „Totul a început demult, cu o neliniște, continuă, care mă obliga să privesc în mine însumi, să cobor, tot mai adânc, să fiu atent la ce-mi spune visul. De fapt, avatarurile voiau ca eu să iau cunoștință de ele
MIRELA-IOANA BORCHIN, EUGEN DORCESCU ŞI POETICA AVATARURILOR. LUPUL de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380598_a_381927]
-
sa, Radu Stanca. Nu, chiar s-a ivit, neguros, intangibil, dar a umplut casa cu aura lui... Ah, ce noapte a fost aceea!” (Interviu II, 11 ianuarie 2016) În Avatar, cavalerul este înlocuit de o „fiară”, lupul fiind tot o ființă sensibilă, mult mai eficientă în lupta corp la corp - prin rapiditate, prin imposibilitatea de a-și rata sau cruța ținta. În cazul de față, o țintă deplorabilă: gnomul, foarte periculoasă însă, din cauza neghiobiei sale. Substituția avatarului este determinată, așadar, de
MIRELA-IOANA BORCHIN, EUGEN DORCESCU ŞI POETICA AVATARURILOR. LUPUL de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380598_a_381927]
-
nu?, și actual. Versul precedent ne furnizează, poate, cea mai plauzibilă referință pentru o metaforă-simbol, în consens cu desfășurarea, epică și lirică, a textului: „Lupul și eu”. Aducerea lupului-avatar în prim-plan vorbește de la sine despre fascinația pe care această ființă, percepută, la un moment dat, ca fiind consubstanțială („... în trup/ Eram cu mine însumi împreună.../ Când m-am trezit, alăturea un lup/ Se oglindea în Râul alb și-n lună”.), a exercitat-o mereu asupra Poetului, fie pe cale livrescă, fie
MIRELA-IOANA BORCHIN, EUGEN DORCESCU ŞI POETICA AVATARURILOR. LUPUL de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380598_a_381927]
-
În această stare, de dincolo de orice cunoaștere, dar nu și de dincolo de orice trăire, -se poate descoperi chintesența existenței, care, în viziunea lui Eugen Dorcescu, se află în spațiul, indefinibil și imposibil de reprezentat, dintre întunericul subconștientului și lumina conștiinței: „Ființa se află la intersecția dintre penumbra luminoasă și penumbra nocturnă. Întunericul, urcând spre lumină, devine penumbră. Lumina neapropiată, apropiindu-se de Samsara, devine tot penumbră, dar diferită ca substanță”. Sau: "Poezia mea explorează spațiul, mai puțin frecventat, dintre subconștient și
MIRELA-IOANA BORCHIN, EUGEN DORCESCU ŞI POETICA AVATARURILOR. LUPUL de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380598_a_381927]
-
diferită ca substanță”. Sau: "Poezia mea explorează spațiul, mai puțin frecventat, dintre subconștient și conștiință" (Poetica non-imanenței, p. 239). La confluența penumbrelor, luminoase și întunecate, Lupul și eul poetic, într-un stop-cadru magistral, își dezvăluie identitatea simbolică, adevărul ultim al ființei. Expresia metaforică „doi colți însângerați”, care se ivește ca o concluzie firească, în urma unei evaluări lucide, nu onirice, a stării de fapte, are efectul unei sentințe. Prin ea se afirmă, indubitabil, existența miraculoasă, tulburătoare, devastatoare, dar nobilă, a dublului în
MIRELA-IOANA BORCHIN, EUGEN DORCESCU ŞI POETICA AVATARURILOR. LUPUL de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380598_a_381927]
-
hotărât de zei ar atrage nenorociri asupra comunității protejate. Prin urmare, dacii făceau din lup și un animal de sacrificiu, pentru îmblânzirea forțelor divine. Interesant este că, tot la strămoșii autohtoni, întâlnim și credința în transferul puterilor lupului asupra omului. Ființele din preajma lupului intră în transă. Bărbații, mai ales, devin, în această optică animistă, războinici neînfricați. Lupul face parte și din mitologia personală a lui Eugen Dorcescu, care a copilărit la poalele „Muntelui Lupilor” , într-un sat înconjurat de păduri, din
MIRELA-IOANA BORCHIN, EUGEN DORCESCU ŞI POETICA AVATARURILOR. LUPUL de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380598_a_381927]
-
ieșim din noi, scăpăm de noi/ și cerul plesnește fulgerele/ rațiunii și harului./ Zile arse de îndoială/ dau năvală/ în amețitoarea capacitate/ a conștiinței/ și pipăind terenul cer/ închiderea rănilor lumii,/ vindecarea rănilor existenței.” Poate desigur paradoxal acest ecou al ființei ajunse dincolo de limitele sale, ne deschide până în cele din urmă porți pe care le credeam ferecate pentru că astfel trebuie. Fără a se recurge neapărat la vreun gest definitoriu, totuși are loc reîntregirea celui care oricât de încețoșat între impropriu și
DANIEL MARIAN DESPRE POEZIA LUI DOREL COSMA de BAKI YMERI în ediţia nr. 1989 din 11 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380658_a_381987]
-
peste „Cunoaștere”: „În contemplarea ce absoarbe/ un spate curbat/ potolește gândurile./ Aduce calmul,/ liniștea./ Universul capătă unitate./ Lumea ideilor se prinde în/ lanțul de mire./ În undele cristaline/ rutina se smulge/ spre calea deschisă/ prin piatră./ O cunoaștere se deschide./ Ființă fluidică/ În aerul mișcător,/ Scânteie crescută la văpaie,/ insulă cu priviri ațintite/ în ceață/ coloane în câmpul universal/ al cunoașterii.” Imaginea este una puternică spre desăvârșire, e o multplicare ideatică mai rar întâlnită. Metamorfozarea metaforică și metamorfică este întreținută de
DANIEL MARIAN DESPRE POEZIA LUI DOREL COSMA de BAKI YMERI în ediţia nr. 1989 din 11 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380658_a_381987]
-
Acasa > Literatura > Recenzii > DANIEL MARIAN DESPRE OANA BOC Autor: Baki Ymeri Publicat în: Ediția nr. 2028 din 20 iulie 2016 Toate Articolele Autorului REGINA IUBIRII Cu cât mai puternică ființa, cu atât mai înaltă nevoia de o replică în plan existențial. Fiind vorba despre puterea interioară, aceea a minții, a sufletului, a intuiției și a dorinței. Iar replica aflându-se în universalitate, cel mai probabil umană, deși în principiu ar
DANIEL MARIAN DESPRE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2028 din 20 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380661_a_381990]
-
niciodată prea ocupată cu lumea,/ m-a interesat doar focul./ L-am experimentat prin vâlvătăi/ ale propriului meu trup,/ prin luminile roșii pe care/ mi le prindeam în păr,/ prin scrumul pe care călcam/ râzând de ceea ce era mistuit,/ prin ființa mea ce ardea cu trufie/ în fața ochilor tăi./ Lumea era doar imaginea/ pe care-o puteam vedea intermitent/ la lumina flăcărilor/ ce-mi treceau prin sânge/ când te căutam.” Referirea la primordial presupune convingere, iar asumarea în sine fiind urmare
DANIEL MARIAN DESPRE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2028 din 20 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380661_a_381990]
-
mai captivă în tăcerea ta/ decât aș fi dincolo de poarta aceea/ ce se închide spre noi./ Numai ochii ți-i mai văd/ prea sus, prea sus, prea plini de „atunci”,/ prea adevărați pentru ceea ce acum/ este doar o urmă a ființei mele:/ semiotică bizară a ceea ce n-am fost./ Sunt mai captivă în uitarea ta/ decât în semnele propriului meu trup.” (Tăcere). Eufemistic vorbind, s-ar putea spune că Oana Boc este de o vigurozitate categorică, foarte posibil acea regină care
DANIEL MARIAN DESPRE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2028 din 20 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380661_a_381990]
-
cap la capăt, o anume construcție zveltă. „Aceste suflete trezite/ Continuu urăsc/ De ce noi trăim/ Fiind despărțite de turmă/ Își freacă dinții/ Arată lucruri/ Ca sufletul cu păcate/ Continuă să sufere/ Sub dictatul unui duh/ Pârjolitor, mai mor/ Structura stârnește ființa/ Într-o a doua realitate/ Uitând/ Câțiva oameni vii/ Cu umbra morții/ Acum am prieteni acolo/ Indiferent de fețele putrezite/ Ei au suflet curat”. (Acum mă strigă). Oarecum testamentar, deși poate prea grăbit chiar de pe acum, în conclusivitate, poetul ajunge
DANIEL MARIAN DESPRE ILIR ÇABRATI de BAKI YMERI în ediţia nr. 2257 din 06 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380676_a_382005]
-
unde explodează sufletul are forma eliptica într-un linte de unde picura cristalul și lumina astrala acolo e punctul unde lumină devine gheață Lucrurile materiale prin gaură neagră a pupilei se topesc în infinit din forța dulce al gravitației chiar și ființă mea printr-o glanda invizibilă cade liber în inima lucrurilor PSHERËTIMA Să çel e mshel sytë u ngjit mbi çati nëpër ato shkallë të thyera të moshës për ta ndrequr tjegullën prej nga pikon shiu Një gëzim i papërshkrueshëm lëkund
POEZIE ALBANEZĂ DIN KOSOVA DAN MUSLIU de BAKI YMERI în ediţia nr. 2287 din 05 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380678_a_382007]
-
de starea eului poetic: melancolia, spaima, ardoarea, solitudinea, patosul, bucuria, durerea, căutarea, tristețea, nemulțumirea... Tema preferată este iubirea, dăruirea totală, căci numai ea, iubirea, “E prilej de preaplină/ Lumină...” (Numai credința) Creația poetică este cea a esențelor izvorâte din întreaga ființă a poetei: “Un nu știu ce s-a furișat în leagăn/ Purtându-mă-ntre ceruri și pământ/ Și mi-a pecetluit vremelnicia/ Cu arderea-ntruparii în cuvânt” (Ca o povară) Poeziile sale sunt ca o înălțare a ființei, sunt trăiri în frumusețea și
MUNTELE DIN VIS AL DOMNIŢEI NEAGA de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1953 din 06 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/380693_a_382022]
-
a esențelor izvorâte din întreaga ființă a poetei: “Un nu știu ce s-a furișat în leagăn/ Purtându-mă-ntre ceruri și pământ/ Și mi-a pecetluit vremelnicia/ Cu arderea-ntruparii în cuvânt” (Ca o povară) Poeziile sale sunt ca o înălțare a ființei, sunt trăiri în frumusețea și în truda cuvântului scris: “Din ierburi sălbatice și culori/ Am împletit cununi de apă vie/ Punând pe frunte și la cingători/ Cuvintelor parfum de iasomie.// Bolovănișul l-am greblat în gând/ C-o mângâiere dusă
MUNTELE DIN VIS AL DOMNIŢEI NEAGA de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1953 din 06 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/380693_a_382022]
-
din noi Știu din ce în ce mai bine că iubirea e cerul din noi. Nu putem iubi mult sau puțin. Putem iubi pur și simplu sau putem să nu iubim. Când iubim, e ca și când ne aruncăm în cer și experimentăm pe propria noastră ființă efemeră infinitul, imensitatea, sublimul terifiant al unei stări de imponderabilitate care oricând ne poate răsturna sau ne poate înălța. Langue/parole Cuvintele ni se iubeau pe masă lângă ceștile de cafea. Sub ochii noștri amețeau și le tremurau corpurile fremătătoare
POEME DE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380668_a_381997]
-
niciodată prea ocupată cu lumea, m-a interesat doar focul. L-am experimentat prin vâlvătăi ale propriului meu trup, prin luminile roșii pe care mi le prindeam în păr, prin scrumul pe care călcam râzând de ceea ce era mistuit, prin ființa mea ce ardea cu trufie în fața ochilor tăi. Lumea era doar imaginea pe care-o puteam vedea intermitent la lumina flăcărilor ce-mi treceau prin sânge când te căutam. Iubire acvatică Mi-e viața scrisă pe-un tapet Furat de
POEME DE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380668_a_381997]
-
Tăcere Sunt mai captivă în tăcerea ta decât aș fi dincolo de poarta aceea ce se închide spre noi. Numai ochii ți-i mai văd prea sus, prea plini de „atunci”, prea adevărați pentru ceea ce acum este doar o urmă a ființei mele: semiotică bizară a ceea ce n-am fost. Sunt mai captivă în uitarea ta decât în semnele propriului meu trup. Autoportret Dup-o lungă absență de-o clipă în care toată lumea a avut timp să-și strângă de gât visele
POEME DE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380668_a_381997]
-
Ca o imensă iubire orizontală, Trecând cu speranță prin ruguri și ploi Spre inevitabila mea scădere finală... Naștere Dumnezeu ca o moașă mă așteaptă cu brațele întinse să mă cuprindă când ies din pământul care mă naște în Univers. Înspre ființă (fiicelor mele) Sunt unică, pentru că tu nu ești decât pentru mine. Inventăm împreună o religie a propriului meu sânge, un joc ca o umbră peste a fi și a nefi. Aluneci spre timp, spre lucruri, spre din ce în ce mai departe de mine
POEME DE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380668_a_381997]