1,545 matches
-
somnifere, i-am spus. — N-am nevoie, a scuturat din cap pletosul. — Ți s-a Întâmplat vreodată să-ți spargă cineva dinții În timp ce dormeai și să te oblige să faci un blow job? Un blow job? — Știi, să cânți la flaut. M-am uitat mai bine la el și am văzut că plângea. — Știu că n-ar trebui să plâng... N-am plâns nici atunci când am ajuns să nu-mi mai pot controla vezica, dar acum că am dat peste un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de demult. LIANA: Cu dragă inimă, Măria Ta. (ia un gherghef, începe să lucreze. Pare a se gândi câteva clipe. Cântă) (Melodie simplă, fără înflorituri. Introducerea, susținerea și finalul, pe tot timpul cântecului, vor aparține unui singur instrument, după posibilități flaut, vioară sau oboi, în înregistrare de foarte bună calitate. Eventual, pentru întâmplări neprevăzute, poate fi înregistrat integral /voce și instrument/ întregul cântec, actriței revenindu-i doar play-back-ul.) "Frunzuliță busuioc, / Maica m-a scăldat în scoc / Să rămân fără noroc, / Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
prea adesea, teroarea și-a Început domnia la Alamut. Ce stăpânire e mai rea decât aceea a virtuții militante? Predicatorul suprem voi să le orânduiască adepților săi fiecare clipă a vieții. Interzise toate instrumentele muzicale; dacă descoperea cel mai mic flaut, Îl spărgea În public, Îl arunca În flăcări; vinovatul era pus În fiare și ciomăgit zdravăn, Înainte de a fi expulzat din comunitate. Uzul băuturilor alcoolizate era Încă și mai aspru pedepsit. Propriul fiu al lui Hasan, surprins Într-o seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Coran drept băutura paradisului, era, de acum Înainte, Îngăduit; a nu bea vin era un semn clar al lipsei de credință. Când acestea fură rostite, relatează un istoric persan din epocă, adunarea se puse pe cântat din harpă și din flaut, și pe băut vin fără fereală, chiar pe treptele podiumului. Reacție excesivă, pe măsura exagerării practicate de Hasan Sabbah În numele Legii coranice. În curând, succesorii Mântuitorului se vor strădui să-i domolească ardoarea mesianică, dar Alamutul n-avea să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
prin zgomotele lor amenințau să tulbure somnul de după-amiază al altora: Sibaris! (Povestea e cunoscută. Mai puțin, poate, sfîrșitul ei. Sibariții, intrînd În conflict cu vecinii din Crotona, au trimis Împotriva lor o armată enormă. Crotonezii au așteptat-o cu flaute. Auzind cîntece, caii din Sibaris, deprinși numai cu arenele de jocuri, au Început să danseze. Le-a fost ușor atunci crotonezilor să-i extermine pe sibariți și chiar să distrugă cetatea din temelii, astfel că Herodot, venit la un secol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
a născut, cînd au murit ceilalți, ce vîrstă are și cam cît mai are de trăit el Însuși. Nimeni n-are voie să-și pună Întrebări. Sfinxul e aici o perversiune interzisă! Din cînd În cînd se aud sunete de flaut apoi nimic nu mai tulbură florile de glicină spînzurate pe ziduri. Fericire? Nu e locul cel mai nimerit pentru a discuta despre fericire. Fericirea se bizuie pe speranță, iar aici nimeni nu speră nimic. Nu sînt nici regrete. Nu sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
o ultimă beție artificială. Se Înconjoară singur de golul de care se teme și și-l fixează ca un laț de gît. Cetatea se umple treptat de cadavre Îmbrăcate somptuos ce se descompun În căldura dulceagă sub muzica veselă a flautelor care fac caii să danseze. Statui nu se fac pentru că nimeni nu crede În timp. Nu există Munte. Și nu există zei aici. Singurul zeu este Plăcerea, dar el moare Împreună cu credincioșii săi, amestecîndu-se printre cadavrele lor care zac și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
haină azi ai fi avut !... NUMAI TU... Toate frunzele se veștejesc Toate fructele, până la urmă, se amărăsc. Orice floare, oricât de frumoasă, Pleacă și ea într‐o zi de‐acasă. Totul se trece și se resfiră Ca o melodie, din flaut în liră... Ca soarele, ca luna, ca‐naltul Dintr‐un ochi în altul. Numai timpurile nu îmbătrânesc, Numai anotimpurile nu se zbârcesc, Numai tu, mamă, vei rămâne așa, Totdeauna, lumină, în cartea mea. Otilia Cazimir (n. 12 februarie 1894, Cotu
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
spiritualității pure, ce se confundă cu negrăitul. Că mistica poeziei lui Mallarmé este o inițiere în inefabil, o dovedește suavul poem Sainte (Sfânta): La geam vechi santal tăinuind Ce-n ceas târziu se decolòră Din alăuta-i scânteind Cândva cu flaut sau mandoră, E Sfânta pală răsfoind Tom de demult ce se dișterne Dintr-un Magnificat curgând Cândva la fine de vecerne: La acest geam ca un potir Atins de-o harfă modulată De-un înger cu zbor de zefir Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
zefir Pentru falanga delicată Cu care ea,când și santal Și carte-apun, unduie serii Pe-acest penet instrumental, Muziciană a tăcerii. În fapt de seară, la fereastra care ascunde un santal, poetul evocă duetul de altă dată dintre violă și flaut, sau dintre violă și mandoră. Amintirea acestei muzici se reaprinde prin imaginea Sfintei Cecilia, patroana muzicienilor, care răsfoiește o carte de imnuri sacre, fluid imaterial "șiroind" în spațiul vibrant al poemului. Asimilarea eternului feminin muzicii înfăptuiește asocierea a două purități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mine. Lumea țâșnește în viața mea ca o apă curgătoare. Florile se vor desface în ființa mea. Toată primăvara priveliștilor și a râurilor suie ca o tămâie în inima mea, și suflul tuturor lucrurilor cântă în gândurile mele ca un flaut. Lauda naturii, atât de pasionat îndrăgită, capătă accente sublime: Tu ești felurită la nesfârșit în exuberanța universului, Doamnă cu multiple măreții ! Calea ta este semănată cu lumini, atingerea ta face să se nască flori, trena rochiei tale mătură un dans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
meu năzuiește spre neștiutele depărtări. O, Mare Dincolo, ... Sunt un străin în țară străină ! Tu murmuri la urechea mea o nădejde peste putință. Inima mea cunoaște glasul tău ca și cum ar fi al ei. O, Mare Necunoscut, O, chemarea sfâșietoare a flautului tău ! Nu-mi pot afla liniștea; Sunt străin propriei mele inimi. În ceața însorită a orelor grele de dor, Ce imensă viziune despre Tine apare pe albastrul cerului ! O, Mare Denecunoscut, O, sfâșietoarea chemare a flautului tău ! Iar în volumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
O, chemarea sfâșietoare a flautului tău ! Nu-mi pot afla liniștea; Sunt străin propriei mele inimi. În ceața însorită a orelor grele de dor, Ce imensă viziune despre Tine apare pe albastrul cerului ! O, Mare Denecunoscut, O, sfâșietoarea chemare a flautului tău ! Iar în volumul Balaka Lebăda, această năzuință de evadare dintr-o lume în care se consideră străin, suie mai departe: un stol de lebede purtând pe aripile lor nu numai pe poet, ci și cerul, pământul, întreaga lume zboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
jucat În travesti! Că Toma Caragiu, În regia lui Ciulei (1972), a fost considerat de către un critic primul Tipătescu adevărat (greu de estimat cînd de nereali or fi fost ceilalți!...). La Teatrul Mic, În 1988, Tipătescu se relaxa... cîntînd la flaut. Peste doar unusprezece ani, și pe scena Naționalului bucureștean apare o muziciană - fata lui Pristanda, care cîntă la vioară (primește și un dolar de la Cațavencu, pe chestia asta!). Aici, bietul prefect este victima tuturor nebunilor, În frunte cu Zoe, căci
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
mulțămind lui Cristos, Te sărut, Doamnă, frumos". ........................................... De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii; Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și Irozii... În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut; Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut Poți să-ntîmpini patrioții ce-au venit de-atunci încolo? Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo! O eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți, Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseți, Și cu voi drapîndu-și nula, vă
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
umeri fragezi, iubitori. în zalele lichide să te ferec, să te-ncălzesc cu ochiul meu ce arde și trosnește ca un foc. să-ți cânt un cântec ce îndoaie lumea ca pe-o nuia abia-nverzită și vocea mea în flaut preschimbată, să te cutreiere ca pe un lan cu maci și-n roșul florilor să se închidă, cum se închide mustosul vin în mari butoaie, întru beție lungă să te ție, șoptindu-ți amânat, din timp în timp, cum geana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
cerul coșcovit de nori se-mbată marea, în lanul secerat lentorile pământului își scuipă sarea. din urletul de lup rănit, pustiul iernii se-ndesește și umple aerul de scrum ce vătuie ecoul. din trupul vămuit de ani, ca dintr-un flaut părăsit, se-nalță sunete ce-au adăstat în el, sperând în întrupări visate, în lungi vibrații ce rănesc lumina și o înghit ca pe-un nectar, menit să le-ndulcească vina de a se fi ascuns în plâns de nai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
într-un act sexual? E un fel de-a spune. Ce limbaj romantic! —Sfântă Fecioară, nu! a exclamat Chaquie. Singurul lucru bun din toată povestea asta cu internarea e că nu trebuie să mă mai lupt cu el și cu flautul lui atunci când vreau să-mi citesc cartea în pat! Și oricum, nu avem voie să urcăm cu vizitatorii în camere. N-avem voie să urcăm cu vizitatorii în camere? Era rândul meu să fiu dezgustată. — Până și la închisoare deținuților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
pentru că se întreba ce părere aveam eu despre el. De-aproape, îi vedeai fără probleme sutele de capilare sparte care se lăfăiau sub bronzul artificial. înțelegeam de ce Chaquie era așa de disperată să scape de atențiile lui Dermot și de flautul lui. Omul era detestabil. Iar grija absolut evidentă pentru aspectul lui exterior îl făcea și mai detestabil. își tot atingea părul, care, nu numai că era vopsit până la rădăcină, uscat cu föhnul și tapat, dar în final devenise rigid din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
făcut somn, îi spuse Okudaira lui Nobuo, care era complet absorbit de piesă. Nobuo se ridică repede să-l conducă, însoțindu-l, personal, pe Ieyasu, până în apartamentele sale. Spectacolul Kabuki încă nu se terminase și încă se mai auzeau viola, flautele și tobele. A doua zi dimineață, Nobuo se trezi la o oră foarte matinală pentru el și se îndreptă spre apartamentele lui Ieyasu. Acolo îl găsi pe Ieyasu trezit, cu prospețimea zorilor pe chip, discutând niște probleme cu vasalii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Lunii a Opta, spuse: E plicticos s-o mai lungesc mult. În toamna asta, va trebui să rezolv problema, odată pentru totdeauna. Încă o dată, anunță că o mare oștire avea să plece pe front. Timp de două zile înaintea plecării, flautele și tobele spectacolelor Nô răsunară din adâncurile fortăreței principale. Din când în când, se auzea râsul gălăgios al unei mari mulțimi de oameni. Angajând o trupă de actori Nô, Hideyoshi își invită la castel mama, soția și celelalte rubedenii, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
simți capul fierbinte în sfincterul uscat... Mă rog, așa am auzit. Carol își trecu degetele peste corpul acela reptilian. Se afla pe propriul tărâm al fanteziei. O arteziană murmură într-un bazin de piatră, înconjurată de coloane în formă de flaut. Se aud acorduri de flamenco. Din spatele uneia dintre coloane se desprinde o siluetă suplă, elegantă, cu jachetă neagră scurtă și pantaloni strâmți, pășind ușor cu încălțările sale de toreador. E incredibil de chipeș, trăsăturile îi sunt deosebit de fine. O ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
fruntea mesei, într-un jilț încrustat cu mărgritare. A început un ospăț minunat; cu fripturi gustoase și vinuri pe cât de parfumate, pe atât de dulci, servite în cupe bătute cu pietre scumpe; apoi către sfârșit, o muzică de harfă și flaute se auzi în depărtare, iar una dintre doamne i-a șoptit în urechea cavalerului: “Palatul acesta cu tot ce vezi el îți 18 aparține; pentru tine a fost clădit, și aceea care l-a ridicat este o regină. Fericit om
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
dumnezeiește. „Probabil că nimeni pe lume, la vârsta de patru ani, nu a făcut-o mai bine”, a zis unul dintre profesorii mei. „Cred că ne aflăm în fața unui copil-Mozart!” Și a explicat tatălui meu că făcuse alăturarea cu autorul Flautului... pentru faptul că în artele plastice, până la mine, nu mai fusese cunoscut un alt artist atât de precoce. Lucram în manierele cele mai diverse. Eram, parcă, mesagerul tuturor școlilor de pictură. Prin mine, natura ajunsese la sublim și închidea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
fiecare mișcare, și furcheți pentru vâslașii cei mulți. — Pentru a acompania ritul, anunță Claudius, poetul inițiat în ezoterismul egiptean, vor veni din Aegyptus instrumente muzicale care aici nu au fost auzite vreodată: harpele în formă de lună, te-bu-ni, lăuta, na-bla, flautul drept, simplu și dublu, me-me și flautul lateral, se-bi. Sunetele lor alunecă, amestecându-se și răspândindu-se, prin urechi, în corpul tău fizic, bha; apoi ajung în mintea ta, kha. Și în acea clipă, când toate lămpile strălucesc, când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]