1,717 matches
-
să aruncăm o privire pe perimetru. Bateriile de care dispunem nu ajung nici pentru o viziune minimală. Audiocaptoarele consumau mai puțină energie. Ele aduseră în pasarelă glasul acestui glob sinistru. Furtuna urla și prin receptoarele, imobile umplea cabina cu un foșnet aspru. ― Aș fi preferat să ne fi așezat în plină zi, zise Lambert, cu privirea țintită pe acest mediu ostil. Puteam măcar să vedem fără ajutorul instrumentelor. ― Ce se-ntâmplă, Lambert? glumi Kane. Frică de-ntuneric? Ea nu-i întoarse zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
uităm tocmai amănuntul că prin labirint Dedal a devenit constructorul propriei sale Închisori. Pe faleza care bate În roșu, există o potecă pe unde se poate coborî În mare. Îmi place s-o cobor mai ales În după-amiezile liniștite, cînd foșnetul apei nu mai are nimic Înverșunat. Merg pe nisipul ud, inima are ritmul mării, iar un gînd ca acela rostit Într-o zi de Paul Valery, doua sînt primejdiile care amenință fără Încetare lumea, ordinea și dezordinea, mi se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Zeii instigatori ai pasiunilor verii știu ce Înseamnă un dar. Pe nisipul Încins, soarele orbitor mă Îndeamnă să iubesc această oră care năvălește În sînge, Îl luminează și-l obosește, dăruindu-mi un armistițiu al memoriei. Nu mai aud decît foșnetul mării, iar nisipul se amestecă printre gînduri. Da, trupul uman e aici forma cea mai firească a artei. Nimic nu se poate compara cu el. Și nicăieri mai mult decît În glorificarea lui n-ar fi găsit grecii o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
aici cîțiva gutui Încărcați cu fructe care Înmiresmează ultimele zile și nopți din august; peste foile albe cad din cînd În cînd frunze uscate; primele semne ale toamnei care se apropie; demult, din vacanțele de odinioară, sînt sensibil la acest foșnet aparte; omul, spunea Unamuno, este un animal afectiv; printre crengi, cerul atîrnă decolorat de soare; probabil și marea arată azi la fel; Însă nu În primul rînd ea mă cheamă acum; mă simt bine sub acești gutui În foșnetul cărora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
acest foșnet aparte; omul, spunea Unamuno, este un animal afectiv; printre crengi, cerul atîrnă decolorat de soare; probabil și marea arată azi la fel; Însă nu În primul rînd ea mă cheamă acum; mă simt bine sub acești gutui În foșnetul cărora există tot ce mi-ar putea spune și marea azi și Încă ceva În plus, un dor de copilărie care mă tulbură; un dor de țărm, de obișnuit, de cei pe care-i iubesc; aici trăiesc o aventură Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
convins că sculptorul acestui leu divin a insistat asupra buzelor lui grosolane ca Leonardo În fața Giocondei. Dintr-o inimă nepăsătoare nu putea țîșni ironia acestui surîs.) Noaptea, vîntul șuierînd și lovind de arțari ploaia, un țipăt de pasăre, apoi un foșnet de aripi, toate mă trimit la Eschil. Eriniile memoriei fidele le numește el. Dacă vreau să Înțeleg cît de cît revolta lui Oreste Împotriva destinului, fără să fac greșeala de a mă Întoarce la lotofagi, va trebui să spun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
iarăși m-am crezut rebelă și iarăși am explodat. Și iar mi-au arătat ce urmează. Atunci și-a oferit serviciile tovarășul Orest Popescu. Am acceptat. Cu o furie morbidă, de a mă răzbuna pe mine însămi. Orașul murise, doar foșnetul arborelui peste terasă amintea că sunt martori și înlocuitori peste tot, degeaba te-ai ascunde, tovarășii tovarășului Orest penetrau peste tot, firele nevăzute ajunseseră deja și aici, în patul plăcerii ilicite. Irina se aplecase peste marginea joasă a patului, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Mișcările cuplului Gafton în baie, dimineața? Nu însemna neapărat că Dominic chiar auzise căzând o agrafă pe lavoar sau xilofonul papucilor cu toc, ciocănind mozaicul. Vreun sunet care să aparțină distinct imaterialei făpturi? Nicidecum! Doar pașii sfioși ai lunganului pensionar, foșnetul prosoapelor pe care le schimba, bombănelile, peria și pieptănul și pensonul de bărbierit și clinchetul lamei căzând pe oglindă. Ceea ce nu însemna că nu era și consoarta alături sau fusese sau avea să fie. Doamna își comunica existența în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
forțat. Primiți decizia acasă. Să stea liniștit, primește decizia într-o săptămână. — Mulțumesc, dom’ doctor. Să fiți sănătos, să vă ajute Dumnezeu, dom’ doctor... Aplecată, dintr-odată, peste masă, Gullivera l-a acoperit cu totul pe Bombonel, se aud doar foșnete și șoapte speriate: „Fii serioasă, madam, lasă-mă, lasă-mă, ia-ți plicul. Nu umbla cu d-astea, ia-ți banii, madam, altfel o încurci, să știi. O pățești, să știi“. Femeia zăpezilor se retrage, speriată, hocus-pocus, a dispărut, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Ea nu vine." Barca rămâne goală, locul fiind ocupat de așteptare, repetăm, o așteptare virtuală. Întreg spațiul Lacului devine (cum ar spune fizica și filozofia cuantică) un "gol cuantic plin", și anume încărcat de promisiunea farmecului iubirii, magie întreținută de foșnetul vântului printre trestii și sunetul unduios al apei, două inconsistențe. Demiurgul, ducând la împlinire creația, s-a aflat între două suferințe: cea a unei așteptări din veșnicie să se vindece de singurătatea din Ajun creând lumea umană, urmată apoi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-l poate scrijeli pe țărmul unui dor, la marginea pădurii... O ultimă dorință aș avea: o dimineață în care tăcerea să fure roua de pe flori, picioarele să-i simtă mângâierea, singuratatea să fugă în cele patru puncte cardinale, alungată de foșnetul discret al gândului... Vino! Vino, îmbrățișeză-mă iubite, sărută-mă, voi fi din nou a ta! Ca pe-un copac cu ramuri dezmorțite, prinde-mă de mijloc, strâns, ca într-o za! Auzi cum plesnesc mugurii pe ramuri și freamată natura
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
gașca lor, ipocrită, cu ploconeli și lingușeli sau un umil, sub talpa lor batjocoritoare?! Codrule, știu că mă primești oricând, să mă purific în aerul proaspăt și-n apa de izvor, de verdele crud, de triluri, nu sunt străină. În foșnetul sau în liniștea ta, vreau să rămân! În umbra crizei Nimeni nu-și mai asumă nimic; responsabilitățile s-au evaporat în patru vânturi, flutură sărăcia prin cuhnii, dezbinarea a ajuns literă de lege, familii risipite - care, încotro Codrii s-au
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
ușile blocurilor ce se închideau, spre ușile tramvaielor care se închideau, ale autobuzelor ce se închideau, spre cărările de grâu ce se închideau, spre cărările Dunării ce deveneau abrupte, îi puneau piedică și-i scâlciau oasele picioarelor, Dunărea îngheță, auzea foșnetul amenințător dedesubt, știa că, dacă voia, se va da în lături, creând prăpastie de trecere spre malul celălalt, precum în vechime marea îi crease lui Moise și poporului iudeu, dar nu-i păsa. Cunoștea viitorul din cealaltă lume, de pe malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
viitorului. Dar ea nu făcea altceva decât să mângâie nimbul sferelor pe care nu era imprimat niciun țipăt, nici de pasăre cu limbă de șarpe, nici de șerpi cu cap de pasăre, nici de rău, nici de pace, nici de foșnet. Fiecare nimb era așa cum îi stătea bine unui nimb: tăcut. Plăpumăreasa D acă ar fi cunoscut-o, Federico Garcia Lorca ar fi scris piesa Nemaipomenita plăpumăreasă. Pentru că renumele îi depășise granițele Universului. Într-una din tinerețile ei, făcuse plăpumi pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
stare. Probabil de toamnă. Starea de toamnă stăpânea peste tot. Nu așa cum o știa. Altfel. Greieri uriași se plimbau pe străzi și oamenii cântau, frunzele copacilor, cât casa, se așterneau ca un covor. Traficul intens le făcea să foșnească: un foșnet de mare, neîncetat. Sub frunze se sărutau îndrăgostiți, câinii se plimbau alături de struți, o frumoasă panteră dormea pe acoperișul unui tramvai, oprit în stație pentru a lăsa un violoncel uriaș să coboare. Nu se știe de la ce liceu erau puii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
aceea a butucănoasei fecioare cu sâni de cățea și a terenurilor de sport care oftează cu mațele ghiorăind, de foamea competițiilor și deshidratate de setea după succes din Grădina Mare, din aplauze au rămas bălăriile, din strigăte, bălăriile, din tinerețe, foșnetul lor. Starea de oraș rezidă în tentativa sa de a se impune ca un întreg. În fapt, Brăila e un oraș din cercuri concentrice. În centrul vechi, unde se află teatrul, bustul Împăratului Traian, ceasul vechi de două secole și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe jumătate din țărână. Pământul năștea... Și, în loc de aburi, ieșeau fuioare de informații care miroseau a dedesubtul Pământului, a tuturor straturilor ce-l compun, atât de puternice, atât de chemătoare, încât îți venea să te întinzi tăcut și să asculți foșnetul materiei, să o fărâmi între degete pentru a-i stârni freamătul și parfumul pe care numai Bărăganul poate să-l aibă. Toate ființele care-l populează sunt întruparea susurului materiei, a murmurului său, fiecare geamăt e zumzet, e cântec al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sticloasă, trilurile, ciripitul vrăbiilor gureșe, împietrite în picăturile înghețate pe care copiii le sfărmau sub tălpicile săniilor și ghetelor cu ținte, se auzea pe lângă scârțâitul zăpezii și fâlfâit de aripi și certuri păsărești, pupuitul guguștiucilor, împreună cu nelipsitul croncănit al ciorilor, foșnetul grâului din Insula Mare și al porumbului din Insula Mică, în timp ce topoare spărgeau gheața de oțel a Dunării, pentru salvarea subacvaticelor neamuri sinistrate de pești. * * * C u cât eram mai repetenți, cu atât verile erau mai călduroase și mai bogate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe tavanul străzilor se sufoca sub mulțimea lor, zidurile blocurilor erau mânjite de lacrimi murdare, coaja copacilor de șiroaiele de lumină ale norilor mânjiți de sânge bolnav, în canalizări bolboroseau șuvoaie de iarnă zoioasă. Cu sunetele din orga copilăriei, râsete, foșnet păstrat în moleculele înghețate, nostalgia zilelor de vară din atomii de gheață, notele școlare puse la păstrare în fuioarele de aburi ale vremurilor de atunci, strigătele victorioase ale băieților către frumoasele privind de la geamuri. A șa i-am cunoscut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
au făcut un cerc în semn de adio pe deasupra orașului, au dispărut în noapte. Cu câtă virtuozitate au început să-și atace partitura greierii în clipa în care plecam, ușor întristat, ușor îndoit de adevărul mitului prin moarte, când un foșnet mi-a întors privirile spre întunericul mișcător al Dunării. Din spatele unei epave, s-au ivit, parcă plutind, parcă alunecând, două fecioare, una cu trupul de grâu, cealaltă de miere, doua zâne galbene ca Luna plină, cu obrajii arzând ca Luna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Inspectoratul Educației să vină plângeri și de la alți elevi. Părinții și profesorii aveau același vis: grâul. Preșcolarii foșneau prin grădinițe fără să-și dea seama că imită grâul din visele educatorilor: unii visau câteva spice, alții snopi compacți, câțiva doar foșnet, majoritatea însă, lanuri imense întinse pe mii de hectare și strălucind sub soare, sub Lună, sub ploi diluviene, sub ninsori abundente, sub bolta nopții sau sub apele zilei. În capul lor nu se mai zbăteau paginile de tablă ale miilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Merse prin ploaie până la Dunăre. De pe faleză, vedea un tunel negru susurând monoton și înfundat. Dunărea era întreagă. Parcă vedea orașul pentru prima oară. Așa de mult îl iubea, cu forma veche a caselor alături de arhitectura modernă a blocurilor, cu foșnetul ploii, cu torsul fluviului, cu rochia ei de mireasă strălucind sub lumina lăptoasă a neoanelor. Un pumnal i se înfipse în plexul solar în clipa în care șopti Mitică, singurul lucru real, aceste trei silabe care întruchipau esența existenței ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe teza decorată a doua zi cu 10. Eu, Mihai, am scris: Cine o să-și mai aducă aminte de lanurile de FloareaSoarelui din timpul tezei la fizică? Nimeni. Eu singur voi ști că Fizica se înrudește cu imensitatea lanurilor, cu foșnetul lor, intersectarea va fi fiind doar amintirea, culoarea, tristețea lor. Cine știe? Tu, Gustav, ai scris (Boule!): Nimic nu se pierde. Totul se transformă. Picasso a imortalizat atrocitățile Războiului în geniala GUERNICA. La fel toate cataclismele sufletului sunt înregistrate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cătunul smuls cu greu din pământ, înapoi, la drum... D acă am urât ceva mai mult pe lume a fost școala. Mă consideram foarte bătrân și ratat. Nu iubeam nimic și pe nimeni. Mi-era silă de mine însumi, de foșnetul lanurilor de porumb, atât de întinse, atât de verzi încât l-am întrebat odată pe tata când se termină porumbul. Niciodată mi-a răspuns el. E un soi care crește în toate anotimpurile numai în Bărăgan. Da, numai în Bărăgan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
inima cât un purice pe holurile porumbului, pe holurile ferate ale gării din Brăila, pe holurile de beton ale școlii, pe holurile largi ale tinereții, cu ferestre uriașe, dincolo de ele foșnind, înspăimântător, porumbul. Cât uram această simfonie verde, cu partitura foșnetului moale, sfâșietoare, înfrigurată, uscată, seacă, plasticizată osmotic cu croncănitul ciorilor avide de a distruge această imensitate nestatornică, străbătută de acea sperietoare vie cu o șapcă de elev pe creștetul pleșuv, gonind nu se știe de ce printre cocenii drepți, încărcați cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]