1,681 matches
-
Catadicsi, A-i vorbi Ritos și-n doi peri, Ca pentru muritori, Celui mai aproape din meri, Din cei bogați, roditori: Doresc să ți explic, Că ești ceva foarte mic, Nimicul nimic! Nu rezonează în tine nici pic, Din nemuritorul foșnet al meu; Artă! Artă fac eu! N-ai auzit tu de Orpheu!? Când muzele-n frunze s-adună, Și vântul a cântec adie, Crengi îmi dansează, frunzele-mi sună Nepământeana mea simfonie! Am compus...nouă sute, o mie! Dar nimic nu
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
mască lucioasă de viermi care se hrăneau din fața Înnegrită. Am Înghițit cu dificultate de câteva ori. Acoperindu-mi din nou nasul și gura, am făcut un pas Înainte ca să mă uit mai bine, suficient de aproape Încât să pot auzi foșnetul ușor, ca o adiere de vânt prin frunzele umede, pe care-l făceau sutele de guri minuscule. Din puținele mele cunoștințe de medicină legală știam că, la puțin timp după moarte, muștele nu numai că Își depun ouăle În părțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
mod inconștient Îl ținusem când trăsesem și, cu inima bătându-mi ca o furculiță Într-un castron cu albuș de ou, am cotit instinctiv, aducându-mi aminte că erau doi câini, nu unul singur. Preț de o secundă sau două, foșnetul frunzelor din copaci au camuflat zgomotul provocat de mârâitul scăzut al celuilalt câine, care veni nesigur, apărând dintr-un luminiș, și păstră distanța față de mine. Am făcut un pas Înapoi În timp ce el se apropie Încet de fratele lui mort și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
poftind drumeții în curtea mănăstirii. Tihna îmbietoare a mănăstirii îi fermecă pe musafirii mănăstirii. Cei trei se repeziră la icoanele lăcașului, mai ales închinându-se la icoana Sf. Gheorghe, cel care scăpa omenirea de prigoana balaurului cu șapte capete. Un foșnet trecu prin zidurile mănăstirii. Era starețul mănăstirii, părintele Ioan, copil de pripas, găsit de văcarii boierului, printre mărăcinii de la marginea satului. Boierul îl trimise la școala călugărească, iar el, vrednic, venise să conducă mănăstirea de la Sângeap, unde primise și întâiul
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
o lumină care l învăluia, ca o cămașă de borangic așezată pe trupul unui tânăr flăcău. Căldura îl cufundă pe vrednicul călător într-o plăcută reverie: se visa ca la douăzeci de ani, neînfricat și liber ca pasărea cerului. Un foșnet îl trezi din visare; mantia de purpură îi atinse tâmplele ninse de trecerea anotimpurilor. O preafrumoasă făptură se uita la bătrânul obosit: De ce-ai bătut atâta drum, Staroste? Am căutat să ascult poruncile date, dar durerea inimii nu mi-
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
de infern. Probabil, abia de-acum înainte vom afla ce înseamnă tropicele. La Ciudad de Mexico altitudinea tempera excesele... Am trecut printr-o încăpere cu o masă lungă la mijloc și m-am trezit din nou afară. Ploua în continuare. Foșnetul subțire al ploii îmi dădea senzația că mă aflam sub streașina unei cabane Se făcea târziu. Pe deasupra, a intervenit o pană dl curent. Amestec de amuzament și alarmă. Când vom ajunge la Veracruz? Ploaia îmbiba întunericul și o clipă am
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
o pană dl curent. Amestec de amuzament și alarmă. Când vom ajunge la Veracruz? Ploaia îmbiba întunericul și o clipă am crezut că vom rămâne acolo până dimineață. Dar lumina a fost reparata și așteptarea a redevenit normală, amestecată cu foșnetul ploii. Noaptea târziu, am pornit spre Veracruz. Șoseaua goală, măturată de lumina farurilor, singurătate neagră de o parte și de alta, apoi trecem printr-o localitate unde ar fi trebuit să ne oprim, însă nu mai e timp, e aproape
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
România. Numai o întîmplare a făcut să nu fiu și eu în blocul unde a murit sub dărâmături cel mai bun prieten, poetul Baconsky. Iarăși urlă șacalii. Urletul unuia a fost chiar sub fereastră. În clipele de liniște, se aud foșnetele portocalilor. Când am venit să mă culc, pe aleea asfaltată de lângă piscină am vrut să iau câteva portocale scuturate de vânt. Păcat că n-am făcut-o. Le-aș fi putut folosi acum ca proiectile contra șacalilor care dau târcoale
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
corul celorlalți, venea mult estompată prin filtrul vegetației: "Un salut din vechea Troie: Ahoe! Și-nc-o dată, 51 că e voie: Ahoe!"; Un salut din Cantemir: Hai sictir!" Când se dădeau goluri izbucneau cu toții, chiotele fetelor acopereau atunci și trilurile, și foșnetul copacilor. Ce le puteam opune? Versurile mele nenorocite? Bluza mea de supraelastic? Ochii mei care nu puteau fixa nici un obiect, pentru că nici un obiect de pe lume nu-i interesa? Murmuram atunci cu îndărătnicie, ca pe un panaceu, versurile mele iubite: "Și
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
mi-e frig, mi-e tot mai frig, învelește-mă, am frisoane, și când m-am întors spre stânga, de acolo vine frigul, ochii mei n-au putut vedea, du-te! Nu! Unde-i vocea? Ajută-mă! Unsprezece ani, un foșnet de frunze, printre frunze scapără soarele, frunzele sunt foarte, foarte sus, Corina, arată-mi! tu mai întâi! Tu! Cântă și păsărelele, amândoi deodată! Acum! Dar eu n-o văd pe-a ta fiindcă m-ai lăsat numai pe mine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
întâi! Tu! Cântă și păsărelele, amândoi deodată! Acum! Dar eu n-o văd pe-a ta fiindcă m-ai lăsat numai pe mine să fac gestul, m-ai păcălit! Și printre copaci rochița albă a fetiței se pierde curând, un foșnet de frunze, foarte, foarte, desenez! Cinci ani, ce bine e! Râd! Râzi! în jurul meu se-nvârte soarele, și soarele se-nvârte în jurul meu, mâinile nu mai sunt ale mele, desenez cu mâna de copil, trei ani, tata înalt, întind spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de umbră iluminându-se, lăstari tineri crescuți împrejurul copacilor mari, înlănțuiți de dorința de a acapara cât mai mult din peticul de cer ce-l lasă neacoperit coroanele uriașilor arbori, păsări scuturându-și aripi umede de rouă și peste tot foșnetul acesta inconfundabil al unei păduri ce trăiește ca un imens organism cu funcțiuni bine determinate într-o orânduială fără cusur, ajung la o răscruce de drumuri, nehotărât, în dreapta un schelet de bârne, servind probabil iarna drept fânar pentru sălbăticiunile ierbivore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
diavolului! Taci să n-o trezești, ea doarme! Noapte, înfiorător de lungă, nu pot să dorm, ori de câte ori închid ochii am sentimentul că sunt pândit din colțuri, că cineva mă privește lung de la gura peșterii peste flăcările din vatră, apoi toate foșnetele nopții, Frica! Teribilul simțământ al fricii și-mi spun mereu în timp ce ațâț focul că frica asta nu-i a mea, că o trăiește altcineva în locul meu, că trupul meu nu-i decât scena vie pe care se dă această teribilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
aduce o încărcătură de arbuști miercuri, urlu. Dar mesajul nu era nici de la grădinarul misterios, nici de la Marcus Valentine. Era de la tatăl lui Ashling. Oh, Dumnezeule, ce s-o fi întâmplat? Vocea lui era precedată de o tăcere amestecată cu foșnete, pârâieli statice și respirații înfundate. Apoi s-a adresat cuiva care era în cameră cu el: —Să vorbesc acum? Cealaltă persoană - mama lui Ashling, probabil - a spus ceva ce Ashling nu putea auzi, după care Mike Kennedy spuse: Au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
din nou, vocea ei se auzea sunând: — Am muncit atât de mult, insista ea, cu capul în palme. Am muncit atât de mult. Abia dacă era conștientă de prezența lui Jack, care se căuta de zor în buzunare. Se auzea foșnet de hârtie, clinchet de brichetă și se simțea miros de nicotină. —Pot să iau și eu una? spuse ea, ridicând pentru o clipă fața murdară de machiaj. —Pentru tine este. I-a întins țigara aprinsă, pe care ea acceptat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
pe noi, oamenii, să fim cât mai sănătoși. Cartea izvor de bucurii Alexis Ganciu A fost odată de mult o carte scrisă pe boabe de rouă, în zborul fluturilor cu aripi de petale. Și uite așa, strângând petale de lumină, foșnet de frunze și fire de argint din ape, autorii adună pagină cu pagină, într-o țesătură de poveste. Așa a apărut cartea. Într-o zi, pe când abia învățam să citesc, mama mi-a cumpărat o carte nouă-„Fram ursul polar
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
constituie pentru mine un întreg fără de care viața nu ar mai fi la fel! Împușcătura Caterina Velișcu Într-o zi frumoasă de primavară, am hotărât să-mi iau zmeul și să merg pe câmp. Cerul senin îmi încânta sufletul, iar foșnetul frunzelor se auzea că și cum trecea un val de farmec prin urechile mele. Dintr-odată, o pușcă s-a auzit și un mic pui de pasăre căzu la pământ. Eu, speriată, m-am apropiat de acel mic puiuț și
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
iar față în față cu Libertatea. Era învăluită de o perdea din dantelă fină, încât se zărea doar strălucirea coroanei de raze. Încăperea n-avea pereți, doar o fereastră spre un ocean infinit. Se auzeau valurile și pescărușii, undeva... și foșnetul paginilor cărții pe care o păstra Libertatea. Am știut eu că o să ajungi dincolo, mi-a vorbit ea de după perdea. De ce stai după perdea? Și unde am ajuns acum? O să afli fără să-ți spun eu... Și a părut să
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
am văzut cum alergi, cauți răspunsuri și nu știi că se află chiar aici. Am încercat să vorbesc cu tine prin norii albi, prin albastrul cerului și prin liniștea ierbii, prin frunzele copacilor și splendoarea florilor, prin cântecul păsărilor și foșnetul crengilor... și m-am grăbit spre tine prin valurile și râurile repezi, însă tu nu ți-ai dat seama că eu eram acolo... Adevărul acesta e mai adânc decât oceanul și mai cuprinzător decât orizontul... De câte ori începe o nouă zi
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
verde, ademenitoare prin răcoare și liniște; scot o găleată cu apă din Întunericul adânc și, după ce mă satur să beau, Încep s-o arunc În jur, Încerc să mă stropesc, mă ud tot, de sus până jos. Atunci, deslușii un foșnet neauzit În răchitele Înalte și bozii solzoși ce cresc din abundență la marginea gârlei; deodată, un fel de tirbușon invizibil Înșurubează plantele, făcându-le să se agite, să sâsâie, să șoptească, să miorlăie cu glasuri de motan sau să latre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
străzii, ca să mai afle noutăți de prin părțile pe unde ai colindat tu, să-ți povestească și el ce-a mai văzut În partea cealaltă. Deodată, observi că vorbești singur și că nimeni nu-ți răspunde, că e doar un foșnet lin ce se Îndepărtează Încet; te uiți cu stupoare În jur și vezi că nu e nimeni, că n-a fost nimeni În locul acela și că totul n-a fost decât o năzărire a ta, o imagine inventată, o scamatorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
spiritului; nu te interesează persoana care, de altfel, se retrage reticent În alinierea spartană a falangei de idei, chemată calm să defileze În arena rece a amfiteatrului. Îmi notez tot, cu atenție Încordată, spre a păstra vie urma demonstrației, acel foșnet de concepte uscate, cum ai Întoarce paginile unei cărți. Deodată, se ridică iritat, merge precipitat spre ușa amfiteatrului (suntem jos, la Odobescu), o dă de perete cu violență, În fața ușii se văd două studente vorbărețe (de la noi, din fundul amfiteatrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Barbu. (luni) Pariam care dintre noi are curaj să se ducă noaptea până În fundul grădinii și să aducă nuci din nucul lui Machidon; muream de frică, dar o mare ambiție mă Împingea să Încerc; un pas, doi pași, cucuveau-cucuveau, un foșnet suspect sub talpa mea, o zbughesc Înapoi ca scăpat din pușcă. Un joc desigur de copii: eu cu sora mea ne ambiționăm reciproc să trecem proba, ea este mai curajoasă; iată, a adus nucile, dar pe mine nu nucile mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
școala din Clocociov, am ieșit cu clasa afară În câmp să culegem fluturi și flori. Fără să-mi dau seama, m-am rătăcit de ceilalți, am luat-o de unul singur prin grâul ce-mi ajungea până la genunchi, atras de foșnetul acela misterios: mă uitam atent să nu calc pe vreo pasăre, aflasem că prin grâu se mișcă tot felul de păsări: prepelițe, dropii, rațe sălbatice. Călcând cu luare-aminte, n-am observat că mă Îndepărtez de grup și că ceilalți nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
uitam atent să nu calc pe vreo pasăre, aflasem că prin grâu se mișcă tot felul de păsări: prepelițe, dropii, rațe sălbatice. Călcând cu luare-aminte, n-am observat că mă Îndepărtez de grup și că ceilalți nu se mai văd; foșnetul vieții din ierburi mă purta aiurea, când, deodată, am presimțit cum mă colindă fiorii unei spaime neînțelese; Încet, din ierburi, ceva cald m-a invadat, suind prin tălpi În sus spre genunchi, spre șolduri, În piept, În brațe, În creier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]