KorAP: Find »[drukola/base=foișor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...68 >

1,693 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900

Aveam să fiu o regină cum nu meritam. Ca să ne punem pe treabă, nu ne mai rămânea decât să alegem locurile de joacă. Tot domeniul nostru l-am parcelat, după oarecare dispute, în șapte zone: camera mea, curtea, strada, câmpul, foișorul lui Egor, camionul și o ruină aflată în spatele curții noastre, unde fusese o școală, de asta noi îi ziceam școala veche. Ca să nu se știe chiar totul dinainte, ne-am gândit să nu tragem la sorți de pe-acum locurile

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
caraghios de mari, zdruncinîndu-și halcile la fiecare călcătură pe caldarâmul neregulat; în jurul pietrelor din pavaj creșteau fire de iarbă. Am depășit ultima casă și în față ni s-a deschis câmpul, care se întindea până la orizont. Departe, în mijlocul lui, vedeam foișorul melancolic, cu un gemuleț lucind în turn, iar alături, ca o broască râioasă, baraca unde știam că se află REM-ul. Iadeșul ne sili s-o luăm direct peste arătură, sau mai bine zis peste pământul înțelenit, pe care nu

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
să rămână numai al nostru. Eu am trecut repede pe-acasă, m-am spălat și m-am schimbat cu o rochiță frumoasă (la difuzor cânta Sarita Montiel) și-l-am luat pe Marcel, care-mi promisese că mă însoțește până la foișorul alungiților. Mătușa ne-a dat voie cu condiția să ne întoarcem pe lumină, adică la ora opt cel târziu. Marcelino era fericit, bănuia că Egor îi va arăta niște jucării uimitoare sau îi va spune povești cu pirați, cum îi

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
opt cel târziu. Marcelino era fericit, bănuia că Egor îi va arăta niște jucării uimitoare sau îi va spune povești cu pirați, cum îi mai spusese când trecuse cu maică-sa pe la tanti Aura. Vărul meu nu mai fusese la foișor, dar știa cărarea până acolo, așa că am plecat de mână, sporovăind și râzând, pe poteca abia vizibilă, pe marginea căreia creștea cîte-o păpădie singuratică. Am ocolit spre stângă, pe după ultima casă, cu zidul din spate cenușiu, zgrunțuros și orb, și

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
pantaloni scurți. Ne apropiam de clădirea cu turnuleț, cu totul ireală în peisajul din jur. Când am văzut acum câțiva ani Cenușă de Wajda, m-a emoționat neașteptat de mult cadrul acela, cu scaunul Renaissance așezat în mijlocul câmpiei prăfuite, oliv. Foișorul alungitului era o la fel de mare imposibilitate. Abia când am ajuns foarte aproape de construcție ne-arn dat seama cât de mare era. Privind în susul zidurilor vechi, mucegăite, aveai impresia unei linii care tinde spre infinit, în realitate, foișorul trebuie să fi avut

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
în mijlocul câmpiei prăfuite, oliv. Foișorul alungitului era o la fel de mare imposibilitate. Abia când am ajuns foarte aproape de construcție ne-arn dat seama cât de mare era. Privind în susul zidurilor vechi, mucegăite, aveai impresia unei linii care tinde spre infinit, în realitate, foișorul trebuie să fi avut doar vreo cincisprezece metri înălțime, deși nu avea, judecând după ferestrele din partea opusă, decât două nivele. Deasupra lor se mai ridica însă și turnul, nu rotund, cum se vedea de departe, ci octogonal. Am ocolit clădirea

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
gazdele noastre și i-am promis lui Egor să trec iar în seara următoare pe la el, "doar cinci minute", ca să-i povestesc ce mai visasem. Siluetele lor, lungi și pîlpîietoare ca niște fumuri viorii, cum priveau după noi din pragul foișorului, el sprijinit în baston și ținînd-o pe maică-sa cu un gest ciudat după mijloc, cu fețele nemișcate și pierdute în înălțimi, îmi aduceau atât de intens aminte de ceva, încît am întors capul. Simțeam în palmă mâna micuță a

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
palmă mâna micuță a lui Marcel. Fără să știu de ce, am dus-o la buze și-am sărutat-o, pe când ne îndepărtam, minusculi sub cerul ca flacăra, pe cărarea îngustă. Noroc că băiețelul era prea preocupat de ceea ce făcuse la foișor ca să observe. Vântul rece, bătând în rafale roșii, mânjea cu purpură florile de câmp. În noaptea aceea m-am visat din nou în pădure. Era tot dimineață, o dimineață eternă, orbitoare. Dintre sutele de poteci întretăiate, alesesem una pe care

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
Știam însă că nimeni n-o să-mi spună. Asta intra în regula jocului . Ne-am despărțit pe la două, după-amiază am dormit, m-am mai jucat cu Marcel, iar pe seară l-am luat și ne-am dus din nou la foișor. Nu am stat decât atât cât să-i povestesc lui Egor, ieșit în ușă, visul din noaptea trecută. El părea obosit, rni-a spus că "lucrase" toată ziua. Se sprijinea în bastonul lui și mă asculta totuși atent. Cât de fragil

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
După ce a trecut de noi m-am întors, dar mi-am văzut repede de drum, căci în același timp se întorsese și el să privească după noi, cu o uitătură la fel de intrigată ca a mea. Cărarea nu ducea decât la foișor. Ce naiba căuta omul ăsta acolo? Nu-i vedeam pe cei doi alungiți amatori de muzică lăutărească. Aveau oricum un radio vechi, dar bun. În noaptea a treia am visat că merg mai departe prin pădure. Lăsasem bușteanul mult în urmă

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
sub o fustă imposibilă. Avea brațele pline de lalele galbene. Oricât eram de nostalgică și de fericit-nefericită, i-am privit uimită șoldurile ca de iapă în timp ce, lăsând o umbră neagră CA de gândac, se îndepărta peste câmp, pe cărarea spre foișor. Foarte departe se vedeau pe același drum alte două siluete albăstrii. Am intrat în casă și m-am dus direct în camera mea. M-am trântit pe pat. Am zăcut vreo oră, fără să mă gândesc la nimic, fără să

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
de libelulă, bărbați cu șepci, nebărbieriți, ducând pachete învelite în ziar și legate cu sfoară. Toți țineau câte un buchet de flori în mână. Eu îmbrățișasem stâlpul porții și îi priveam fermecată cum se pierdeau pe cărarea care ducea spre foișorul luminat ,acum el însuși ca o stea. Ochii mi se închideau de somn. Aș fi vrut să merg și eu până acolo, prin noaptea căldări dar picioarele mă trăgeau înapoi spre așternutul răcoros, așa că am intrat din nou în casă

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
ta de sulf, tu printre ciolane și tigve... Tu, în tăcerea ta de femeie, în necomunicarea ta, în violență și-n frică. Seara l-am luat din nou pe Marcelino de lăbuță și, bucuroși nevoie mare, ne-am îndreptat spre foișor. Doar ieri nu trecuserăm pe-acolo, dar mă simțeam vinovată de parcă aș fi irosit aiurea o zi, ce spun, poate un an întreg, parcă nu aș fi fost de-o veșnicie. Mi-era dor de Egor și chiar de maică

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
și am intrat în curte la tanti Aura. Ester s-a așezat pe tron și i-am pus coronița aurie peste pletele ca sârma de cupru, în pălărie nu mai erau decât trei bilețele cu locurile de joacă: școala veche, foișorul și camera mea. Ester, nenorocoasă ca de obicei, a tras locul cel mai închis, cel mai sărac: camera. Ce să faci într-o odăiță înghesuită, cu sobă de teracotă, pat și aproape nimic altceva? Nu știam pe atunci un adevăr

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
de metri sub picioarele noastre, vedeam Bucureștiul întins și întortocheat ca un labirint înecat în vârtejuri de praf. Cețuri sidefii și gălbui și roz-pale acopereau clădirile cele mai înalte: Palatul Telefoanelor, cu tot soiul de fiare cenușii instalate în vârf, Foișorul de foc, cu ferestre prismatice, magazinul Victoria, blocurile vechi de pe Magheru, blocul Turn și, departe în zare, albăstruie și redutabilă, Casa Scânteii, în mijlocul pajiștilor înverzite. Bucureștiul ca o plasă de păianjen, pe firele căreia se cățărau încet tramvaiele cu clopoței

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
care își oropsește copilul. Am strîns-o la piept și m-am pus iar pe bocit. Spre seară însă m-am spălat frumos pe ochi, l-am adunat pe Marcelino de pe stradă, unde juca Lapte gros, și-am plecat amândoi spre foișor. Ne-a deschis doamna Bach și, când am intrat în hol, aproape că ne-am speriat de strigătele care se auzeau de la etaj. "Egor e cu un prieten", ne spuse alungită, făcîndu-ne semn să urcăm. M-am mirat, îl crezusem

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
îmi vorbise despre un dar minunat pe care neamul său îl dobândise o dată cu înțepătura muștei cu aripi albastre, acolo, pe țărmurile Africii; îmi promisese să-mi vorbească odată despre asta. Dar totul, în camera prismatică a lui Egor din turnul foișorului, părea acum, în înserare, atât de solemn, de trist și de distant, încît nu mi-a mai venit să tulbur liniștea. Și totuși câteva cuvinte mi-au scăpat de pe buze, nu cele pe care le-aș fi vrut. "Egor, o

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
ne întîlnim în dreptul casei gemenelor, care era chiar pe colțul străzii care ducea spre școala veche. Căci acesta era locul de joacă pe care îl trăsese Garoafa din pălărie, așa că eu puteam fi sigură că mâine voi fi regină la foișor. După masa de seară m-am dus în camera mea. Tanti Aura obișnuia să se culce devreme, fiindcă trăgea la mașină toată ziua. Așa că nici nu m-am dezbrăcat de culcare, ci m-am așezat frumos pe pat, cu Comandantul

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
voi fi la înălțime, că ziua mea va fi un eșec. Știam că nu sânt frumoasă, că nu-mi stă bine în roșu. Mi-am strecurat inelul în deget și am hotărât să mergem la locul de joacă, adică la foișor. Mă gândeam ca după joc să mai trec și pe la Egor. Trebuia să-i spun că ratasem visul, că nu mai eram demnă să merg Acolo. Am luat-o peste câmp și-am coborât pentru câteva minute în grota lui

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
sfărâmate, din praful murdar, alături de bucăți de țeastă, sferturi de maxilar, resturi de vertebre. Timpul șuierase pe deasupra lui cu o viteză și o furie de necrezut. Am ieșit abătute din acest osuar și ne-am continuat drumul, peste câmp, spre foișorul care se înălța sub cerul sclipitor. Ciulini cu flori albastre ne zgâriau picioarele încălțate în sandale de pânză. Albine pântecoase se opreau din zbor pe o buză de gura-leului, o deschideau și intrau înăuntru. Cotrobăiau acolo și ieșeau galbene de

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
era acasă, sus, în camera lui. Ne privea de pe geam și ne făcu și-un semn cu mâna. L-am salutat și noi, cele mai multe zîmbindu-i dulce, bineînțeles ironic. Gemenele îi făcură și o reverență și-apoi pufniră în râs. De la foișor până la magazie era destul loc bătătorit ca să ne putem juca în voie. Acum era acum. În câteva minute trebuia să născocesc un joc interesant. Toată răspunderea zilei acesteia îmi revenea mie. Îmi suceam și-mi răsuceam inelul pe deget. Ce-

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
pământ. Nu te puteai uita la ea fără să te-apuce o veselie nebună. Am hotărât ca "altarul" să fie chiar în fața ușii stacojii, prăfuite, a magaziei. Mirele și mireasa trebuiau să vină de-a lungul aleii care ducea de la foișor la magazie, iar acolo, în fața ușii, va aștepta popa, cu inelele. Pe lângă cel de alamă al meu, se mai ivise un ineluș, probabil de argint, fără piatră, care avea să fie a doua verighetă. Totul era pregătit. Lângă foișor am

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
de la foișor la magazie, iar acolo, în fața ușii, va aștepta popa, cu inelele. Pe lângă cel de alamă al meu, se mai ivise un ineluș, probabil de argint, fără piatră, care avea să fie a doua verighetă. Totul era pregătit. Lângă foișor am format alaiul. Ester m-a privit o clipă în ochi și m-a luat apoi de braț cu un gest sfios, pe jumătate jucat, ținând la piept, cu cealaltă mână, buchetul de flori. Abia i se vedeau trăsăturile feței

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
înspăimîntător de fragil, mare păianjen uscat și trist, făcîndu-mi, încet, semn cu mâna. Am întors de mai multe ori capul spre el, în timp ce mă îndepărtam pe cărare. Era mereu acolo, în ușă, nemișcat. Dând colțul, n-am mai văzut decât foișorul cu fereastra sclipitoare din turnuri. Ajunsă acasă, am mâncat repede, răbdând sâcâielile lui Marcel cu stoicism și tăcând, rnai mult distrată decât încăpățînată, la întrebările și alintările mătușii mele. Dânsa, de altfel, săraca, până și la masă cosea un tiv

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
soare orbitor, mare cât jumătate de cer. Camionul era mâncat pur și simplu de soare, cojile de vopsea luaseră foc și fumegau la lumina monstruoasă a pătlăgelelor roșii. Am ieșit pe poartă și curând alergam pe câmp, pe cărarea spre foișor. Am străbătut acel drum ca dintr-un singur pas - și brusc m-am regăsit față-n față cu magazia dărăpănată în care se găsea REM-ul. Fără să ezit nici o secundă, am scos cheia de aur și am împlîntat-o în

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]