1,639 matches
-
ce formau convoiul funerar, îmbrăcat fiind în straie negre și cu o adâncă și neprefăcută durere sufletească pe chip, gândind cucernic: „Dumnezeu s-o ierte!”, iar pe fundalul sepulcral putea auzi în surdină, printre multe bocete și suspine înecate, Marșul funebru(Lucrare muzicală scrisă de către compozitor între anii 1837 și 1839 la Nohant-Vic, în Franța. ) al lui Frédéric Chopin, interpretat tărăgănat de o fanfară. Mai apoi, el continuă să revină îndelungă vreme la locul îngropăciunii, contemplând țărâna proaspăt afânată și udată
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
care orice vegetație a fost exterminată de soare. În ciuda aerului condiționat și a faptului că sunt îmbrăcat ușor, cu pantaloni scurți și o bluză, încep să simt căldura. Tabla mașinii arde. Am intrat în "Valea Morții". Lumina, violentă, are ceva funebru. Probabil, așa ar arăta lumea după un dezastru nuclear. Doctorul ne atrage atenția asupra unor pete albe de pe un platou. Ne vorbește despre "orașe stafii". Orașe întemeiate pe vremea febrei aurului și părăsite mai târziu. Nu mai locuiește nimeni în
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
imposibil să fi aruncat toate cămășile, toți ciorapii de atunci. Cu toate că hainele nu erau prea importante, azvârleai imediat totul ca să rămâi goală! Ioana și-a lăsat capul pe umărul meu, fața i s-a tras, s-a îngălbenit. Marea ritmează funebru conversația. - Nu ți-am ascuns nimic. Trebuie să mă crezi, căci sunt incapabilă să mint: nici nu-mi dam seama ce se întîmpla cu mine, îmi era egal. Voiam sa mă vindec de tine. - Și atunci de ce mergeai mereu? Te-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
consider unic, căci nu sunt în stare să mă refac, să lupt contra acelei stări, și chiar mă complac astfel, îmi găsesc un motiv de orgoliu și sunt mulțumit că îngrijorez pe toată lumea dimprejur, care se înspăimîntă de atâta singurătate funebră. Despărțirea de Ioana a cauzat cea mai fantastică existență, în care conturul dintre realitate și vis dispăruse cu desăvârșire, mintea crea fantome și credeam în ele, cu toate că țineam minte că eu le-am născocit, și după trei ani de zile
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
numele de: Cheile Bicazului. Am mers cu automobilul până la Bicazul Ardelenesc și acolo am luat un băiețaș de țăran ca să ne conducă și să ne poarte pachetele prim strâmtoarea miraculoasă, de-a lungul apei clare și sprintene, până la lacul Ghileoș, funebru, lac de plimbare parcă pentru melancolici. Băiețașul se identificase cu noi, împărțeam cu el mâncarea, îl întrebam, căci nu era pisc cât de înalt pe care el să nu fi fost. Două zile de emoții puternice, trăite împreună, apropie distanțele
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
privesc uneori, urmăresc toată ocupația noastră și, dacă mâncăm, cu toate că până acum nu-i dăm decât lapte, parcă cere de pomană. Nu sunt un om fericit, am spus. Din orice întîmplare, din orice lectură, găsesc prilejul să scot o interpretare funebră. Nici o bucurie nu rămâne nealterată de gândul destrămării fatale. Pe toți cei care reușesc să-și găsească un adevăr de viață la mijloc, fără mari oscilații, îi învinuiesc de lipsă de sensibilitate. Entuziasmele mele se darmă imediat, n-am perseverență
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
s-ar fi întîmplat, a început să alerge și apoi a venit în brațele mele, ale criminalului, care, după ce-l pusese pe dulap, îl chema la dezmierdat. - Îmi place Ahmed, spune Ioana, pentru că este curagios! Mă urmărește în preocupările mele funebre. Când am un gând prea intim, rezultat direct al firii mele, și deci fără nici o putință de a se generaliza și mă tem că n-o să fiu înțeles, Ioana mă încurajează: "Nu-mi sunt străine aceste preocupări! Știi bine că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Atunci când m-a găsit pe mine, transformarea nu i-a fost prea mare, n-a făcut decât să-și examineze mai clar caracterul și să extragă, sub influența mea, orgoliu. Firea ei mereu neliniștită nu o dusese la constante preocupări funebre, ca pe mine. Nu întorcea în toate chipurile ideea morții și a zădărniciei fiecărui gest, dar imediat ce i-am sugerat o mie de catastrofe, s-a simțit ca în elementul ei. Deseori i-am explicat o mulțime de vibrații cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
comparate cu moartea? Și când te gândești că, indiferent de luciditatea noastră, am fi în stare să pornim aceeași discuție! - Nu trebuie să ne irităm, căci ce am făcut este profund omenesc. Nu poți să susții tot timpul o stare funebră fără să intercalezi preocupări puerile. Educația noastră tâmpită ne-a dat iluzia absolutului, și de aceea suntem mereu nenorociți, descoperind că orice sentiment nu este decât aproximativ. - Aceasta nu-i decât o scuză deghizată, pentru a-ți împăca conștiința. Deci
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
extragi fiori din moartea altora! - Ce inutile ofense, pornite într-o clipă când nu sunt vinovat cunimic. - Sunt convinsă că, cu ocazia lui Viky, de o mie de ori te-ai gândit la moarte, ai imaginat o mie de cortegii funebre, dar te-ai jenat ca să mi-o spui. - Același lucru făceam și când Viky era sănătoasă. - Atunci gândul tău era inofensiv, pe când acum apare oribil. - Am trăit cu aceeași intensitate și atunci și acum. N-am fost farsor niciodată. - E
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Totuși, Viky este aproape să moară și tu ești sănătos tun. - Tot sufletul meu este bolnav. Mă vezi în fiecare clipă chinuin-du-mă. - Când te gândești că dacă aș muri eu, în loc să țipi sau să tearunci în mare, ai combina scene funebre și apoi le-ai scrie, bineînțeles, pricepîndu-te să le gradezi cum trebuie, ca să ajungi la punctul culminant și la efectul dorit. - Orice scriitor, cât de sincer ar fi, își aranjează suferințe reale. - Și apoi publici volumul, vezi cum se vinde
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
tare, privind pereții devastați ai camerei. Am... nu mă simt bine, am răcit! Pleacă! - Domnule director, vă rog, insistă fata. E ceva îngrozitor, vă rog... Trebuie să veniți! Un minut mai târziu, Michael Berzelius Clossettino înainta pe culoarele școlii, tăcut, funebru, înveșmântat într-o draperie. Era condus de Roxana Dobrescu, o elevă slabă ca paiul, blondă și plină de pistrui, căreia îi clănțăneau dinții asurzitor, atât de tare tremura de frică. Într-adevăr, nimic nu era bine, de asta își putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
acum e totuna, să nu mai vorbim despre asta, și să nu-mi mai bat capul, că oricum ajungem imediat. Într-adevăr, ne apropiam de catafalc, boxele mari și negre, așezate pe stative, răspândeau, ușor distorsionat și hârâit, un marș funebru, cu cât ne apropiam, cu atât mulțimea era mai compactă, însă era de-ajuns ca noi să spunem, pardon, fiți amabili, lăsați-ne să trecem, și lumea, docilă, se dădea în lături, uitându-se la noi de parc-am fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pe ea, a turnat în fiecare glob de sticlă neagră câte puțin petrol, apoi, cu un chibrit lung, le-a aprins pe toate. La început, au ars cu flamă portocalie tremurândă, mare, care treptat s-a alungit pe verticală, marșul funebru a fost dat mai tare, nările mi s-au umplut de mireasma de brad a coroanelor și de mirosul de petrol, mi-a venit în minte Crăciunul pe care l-am petrecut cu mama la lumina chioară a unei lămpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
că auzise el că o să-l aducă pe tata la înmormântare, și am înghițit în sec, și mi-am spus că numai de-al dracu’ o să-mi stăpânesc plânsul, așa, ca un adevărat bărbat. Deodată, la jumătatea unei măsuri, marșul funebru s-a întrerupt, amplificatoarele au mai zumzăit câteva secunde, apoi s-a făcut liniște, și atunci s-a deschis din nou ușa mascată și a intrat în grabă un bărbat înalt și chel, în costum negru, n-a salutat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
clipă. Acum știu că unul dintre ei e mort de zeci de ani. Dacă îi acorzi un dram de atenție, descoperi că tot spectacolul amintește de filmul spânzurat după developare, îmbăiat în aceleași substanțe nesănătoase, are acel lustru de pompe funebre - paralizat, cataleptic, lucios, ca un cadavru. Acum pe ecran se derulează imaginea unui cimitir de mașini, grămezi de fiare vechi strivite în țiuitul urechilor mele, o nouă necropolă a vechilor zeități americane. Am telefonat, dar n-am primit nici un răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și Fiasco-ul meu e mai economic. Zburam la clasa a doua din economie, dar și eu aveam nevoie de combustibil. Stăteam cu țigara și bricheta pregătite, așteptând să dispară avertismentul cu FUMATUL INTERZIS. Întorcându-mi capul, am sesizat apropierea funebră a măsuței pe care erau băuturile. Mi-am înghițit prânzul, punându-mi tot farmecul la bătaie în vederea unei o a doua porții de la atotzâmbitoarele stewardese. Îmi place tare mult mâncarea servită în avion și mai cred că pot să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
făcut și moartea asta, a zis cu voce tulbure. — Fericită, nefericită, pe toți ne ia. Mai bine vino să mănânci ceva, să bei un pahar cu noi. Ești coleg cu Matei, nu? Haide, peste două ore vin cei de la pompe funebre. Dolănescu ataca Ionel, Ionelule când a intrat În sufragerie, unde masa era pregătită ca pentru nuntă. Ar fi trebuit să se plimbe acum cu Violeta, să o sărute și să se bucure de naivitatea care ar fi Împins-o să
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
Într-o parte și-n alta, intonând cu voci de măgari sentința fatală de care ținea grozăvia refrenului. S-a ridicat atunci și a luat-o clătinându-se către ușă, trebuia să fugă, să se salveze, dar țiganii de la pompe funebre tocmai intraseră, prefăcându se triști, i-au strâns mâna și l-au Întrebat unde e mortul. Vasile s-a prăbușit ca un boxer bătut În brațele unuia și a privit În direcția sicriului, țiganul l-a consolat, apoi și-a
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
insolită dispută familială, Augustus a declarat solemn: „Eu mă gândesc la Roma de-a lungul secolelor, nu la puținii ani ai vieților voastre“ - și la o asemenea declarație nu exista replică. Cu siguranță, puține ceremonii nupțiale au fost atât de funebre ca aceea. Agrippina, care, mică fiind, avusese în Tiberius un tată vitreg recalcitrant, conchise: — Știu că el s-a supus plângând. Și când, din întâmplare, a văzut-o pe femeia pe care fusese obligat s-o părăsească, și-a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
A fost acuzat de coruperea unor înalți funcționari, ceea ce nu era adevărat, dar și de a fi scris (ceea ce era adevărat) o cărțulie caustică intitulată La moartea împăratului, care, în acel moment, era cât se poate de viu. Ca elogiu funebru, poetul înșirase nu doar crimele politice, dar și perversiunile secrete, despre care pe atunci puțini aveau cunoștință, începând fiecare paragraf cu un ironic „noi, la moartea lui Tiberius, plângem că am pierdut...“ Și declamase teatral întregul text în mijlocul unui grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
întrebă cum de nu văzuse nimic din toate acelea până cu o zi în urmă. Se gândi deodată că, poate, viața îi aparținea. Avea un aliat: nici Tiberius, nici Livia, nici Sejanus, nici senatorii îngropați în togile lor odioase, cu funebrul calceus negru, nu l-ar fi putut atrage de partea lor. Aliatul lui era Timpul, zeul incoruptibil care se sprijină în coasă. Se plimba; dimineața i se părea foarte blândă. Era ultimul din neamul lui, dar avea ceva ce vechii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
scrie Svetonius - când fu pus pe rug. Magistrații romani își dădură seama că, după atâtea asasinate, ruda cea mai apropiată a Mașterei la Roma era tânărul Gajus. Avea optsprezece ani, iar jocul dur al puterii îi impuse să declame orația funebră. Avea să fie prima lui apariție în public, îi spuseră cu respect, vicleni, funcționarii de la palat, iar el se întrebă ce ordine primiseră, care erau planurile. Unii adăugară, cu o adorație ambiguă, că mureau de curiozitate să-l audă, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
alții. Dacă unii simțeau nevoia să se liniștească, s-au liniștit. În cele din urmă, fumul rugului învălui trupul bătrân, acoperindu-l apoi cu totul. Porțile de bronz ale mausoleului lui Augustus se deschiseră pentru a lăsa să intre cortegiul funebru, care depuse urna pe monumentul său. Iar când rămășițele Liviei fură închise acolo, câteva ore el speră din tot sufletul că mama și fratele său Drusus vor putea să se salveze. Însă, a doua zi după funeralii, sosiră de la Tiberius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înspăimântați, rămaseră nemișcați acolo unde se aflau, departe de el. Întrebă: — Unde ați îngropat-o? Ușurați, crezură că-i dau un răspuns liniștitor, fiindcă un cor de glasuri confuze spuse că ridicaseră un rug, din proprie inițiativă, că aprinseseră focul funebru și adunaseră cu grijă cenușa și oasele, gândindu-se că într-o zi... Se bâlbâiau, căutându-i privirea - și aproape că zâmbeau, în așteptarea unei încuviințări. Centurionul care o torturase pe mama sa - nu reușea să-l privească în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]