1,669 matches
-
somn. Și se făcea că era în aceeași încăpere mare, cu geamuri imense, slab luminată, lângă biroul cu teancuri de reviste, manuscrise și hârtii, în fața fotoliului cu brațe ca niște coapse de elefant îmbrăcate în pluș cenușiu, în care era ghemuită, sub un pled în carouri tras până la bărbie, Ileana Roman. „Ei, acuma ai băut apă, ți-ai potolit setea, poți să-mi spui mai departe“, îi zicea. Mă obosești pur și simplu. Sunt frânt, nu înțelegi? „Lasă, că-ți trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
am străduit? și a izbucnit în plâns. „O, Doamne! o să apuc ziua în care să uit astea și să ajung din nou ce-am fost?“ Dar văzând cum toate împietresc dintr-odată sub o forță imensă. Cum Ileana Roman îngheață ghemuită într-o poziție nefirească, în timp ce se întoarce pe o parte, cu o mână pe jumătate scoasă de sub pledul în carouri; cum pasărea care fluturase o clipă lângă geam rămâne suspendată în aer într-o fâlfâire ce nu se mai sfârșește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lungit pe spate și încerca să distingă lucrurile încăperii în întunericul albăstrui în care motanul Pisistrate s-a foit o vreme înainte de a se încolăci lângă ușă, să toarcă zgomotos. Cu o mână sub cap, cu cealaltă peste umerii Ioanei, ghemuită lângă el, respirând liniștit și tresărind în somn. Nu-i vedea chipul acoperit de pletele castanii mirosind a flori de tei, dar îi vedea amândoi pumnii strânși, aduși la bărbie, ca un copil. A mormăit ceva, ininteligibil, cu glasul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
asupra chipului Ioanei Sandi, aplecat peste el. „Trezește-te. Ai coșmaruri. Întoarce-te pe partea cealaltă“, continuând să-l zgâlțăie. Rămânând o clipă buimac. Privind-o, pe jumătate acoperind lumina veiozei. Urmărind-o cum își așază capul iarăși pe pernă, ghemuindu-se cu pumnii la gură. Buimăcit nu de somn, ci de neștiința de a-i spune. Ce-ar trebui să facă un om ca să scape de obsesii? Al șaselea brâu Își interzicea să creadă. Se ghemuia în jurul reșoului așezat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
capul iarăși pe pernă, ghemuindu-se cu pumnii la gură. Buimăcit nu de somn, ci de neștiința de a-i spune. Ce-ar trebui să facă un om ca să scape de obsesii? Al șaselea brâu Își interzicea să creadă. Se ghemuia în jurul reșoului așezat pe jos în bucătăria goală. Ouăle începeau în sfârșit să sfârâie în tigaia cât o palmă. S-a ridicat să-și stingă țigara sub șuvoiul de apă de la robinet și s-o arunce în găleata de gunoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
faceți griji“, le zisese printre dinții strânși să nu strige de durere, „o să-mi revin, nu vă faceți griji“, și rămăsese singur în încăperea cu lumina stinsă, între paltoane și haine de blană moale și parfumată, zvârcolindu-se un timp, ghemuit pe o parte, cu o mână sub cap, privind geana de lumină strecurată pe sub ușă din încăperile celelalte, unde răsunau vocile și muzica. O auzea pe Ioana Sandi râzând gâlgâit, probabil se învârtea în ritmuri avântate, fericită, în rochia ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și dureroase, arătam ca dracu, tremuram toată de furie, de durere, de rușine, de ură, îmi venea să-mi pun capăt zilelelor, îmi ziceam că nimic nu e mai degradant decât să ajungi un obiect, o femeie-obiect. Am adormit acolo ghemuită lângă cadă. Când m-am trezit plecase, nu-l auzisem... M-am dus glonț la avocatul meu, apoi la medic, au pus fotografiile la dosar. Mi-era rușine, dar de data asta eram decisă până peste cap să scap de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ar fi mai bine să-ți iei singură.“ „S-a făcut... Da’ auzi, dragă, sper că ești un om serios și n-ai alte gânduri... Să vin mâine? Îmi spui unde.“ Se uita la ea, surprins că o vede acolo, ghemuită pe covorul lui, fără rost în acel spațiu străjuit de un perete de cărți, neînțelegând de unde îi vine acea atracție, și mai ales siguranța cu care vorbea și se mișca, de parcă ar fi fost buricul pământului. Uitase cu totul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
peruca cu păr negru ondulat au ieșit smocurile scurte și castanii pe care și le-a scuturat de câteva ori. „Cum îmi stă? Nu-i așa că mă vezi prima oară fără perucă?“ „La fel de bine.“ Arăta la fel de urâtă. Când s-a ghemuit pe covor, lângă el, l-a învăluit un parfum puternic acidulat. După aceea l-a rugat să facă lumina mai mică. „Mă supără ochii foarte mult, dragă, cu cititul ăsta, ce-ar fi să aprinzi lumânările alea de colo? Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
supără. În timp ce vorbea, din când în când trecea pe chipul ei o undă de vioiciune și bucurie și foița de pergament se așeza la loc și arăta superbă. Apoi a început lapovița, s-a scuturat scurt de frig, s-a ghemuit la pieptul lui o clipă, speriată, și a vrut să se întoarcă acasă. A insistat să-l țină de braț tot timpul, mergea lipită de el, privind semeț trecătorii cu capul sus, fulgii topiți pe obrazul ei și picăturile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
că sora lui încă nu era normală, când o surprinsese hoinărind prin cele mai îndepărtate și sălbatice zone ale domeniului. Mortimer ieșise din cimitirul câinilor și tocmai voia să se îndrepte spre peluza de croquet când o zărise pe Tabitha ghemuită într-unul din tufărișurile cele mai dese. În timp ce se apropia, străduindu-se să nu facă nici cel mai mic zgomot, ca să n-o sperie, constată spre disperarea lui că mormăia de una singură. Simți un ghem în stomac: părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fost aici, dar... acum nu mai are rost. Nimic... nu mai are rost. Cuvintele îi secară și privi în gol aparent foarte mult timp. În cele din urmă, mai rosti un cuvânt foarte încet, dar cu emfază: Căcat! Apoi se ghemui și se cuibări pe pat în poziție fetală, cu spatele spre Phoebe. După un timp, ea îl atinse pe umăr și spuse: — Michael, ce-ar fi să rămâi aici în noaptea asta? N-am chef să-mi petrec noaptea singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a cărui intrare era ascunsă neîntrerupt în spatele unui cadru cu crose de biliard fixat de lambriuri. Michael nu ajunsese departe în pasaj, când acoperișul și pereții începură să se închidă, îngreunând înaintarea. Un timp, a fost nevoit aproape să se ghemuiască pe mâini și genunchi și vedea cum podeaua începea să coboare brusc. O dată sau de două ori, două puncte de lumină în depărtare trădau prezența unui șobolan vigilent care fugea la apropierea lui. Tunelul rămânea însă uscat și mortarul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cât să discute despre cafea. — O, neagră e foarte bine. Mulțumesc foarte mult. I-am Înmânat un dolar și am ieșit Înapoi În stradă, mai pierdută ca niciodată. Am Întrebat vânzători de la chioșcurile de ziare, măturători, chiar și un boschetar ghemuit Într-un soi de adăpost mobil alcătuit din cutii de carton. Nici unul nu a Înțeles Îndeajuns ce spuneam ca să mă Îndrume spre intersecția 59 Street și Madison, și asta mi-a readus În minte, În scurte flash-back-uri, pățaniile din Delhi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
nu mă lăsa pur și simplu În pace. Îmi pregătisem mental rutina matinală cu Eduardo când mi-am auzit strigat numele, m-am Întors și l-am văzut pe Benjamin, unul dintre nenumărații foști prieteni ai lui Lily din facultate, ghemuit lângă peretele de la intrarea În clădire; părea că nici nu observă că stă așezat direct pe trotuar. Era unul dintre numeroșii foști prieteni ai lui Lily, dar fusese primul care Îi plăcuse cu adevărat. Nu mai vorbisem cu drăguțul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
era necesar, ca să vorbesc la celular și să fumez. Drumul de Întoarcere dura de obicei mai mult decât drumul spre Starbucks, pentru că trebuia să distribui cafelele și dulciurile. Preferam să le Înmânez celor fără adăpost, un grup de inși mereu ghemuiți prin preajmă, care dormeau prin praguri de uși pe 57 Street și-și băteau joc de tentativele autorităților de a-i „curăța“ de acolo. Poliția Îi gonea mereu Înaintea orei de vârf, dar ei se Înființau la loc și Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
stat chiar lângă noi. Ea nu lua notă că vorbeam despre ea, fiind adânc preocupată să-i arunce unui golănaș de la bar niște priviri ademenitoare de vino-ncoa’. Alex și-a petrecut brațul pe după umerii mei și eu m-am ghemuit mai aproape de el pe banchetă. Ce bine era să fiu din nou aproape de el - aveam impresia că trecuseră săptămâni Întregi de când nu mai stătusem așa. — Nu vreau să sparg cheful, dar trebuie să plec acasă, a zis Alex și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și am strâns la piept geanta mea de poștaș din pânză de cort. În ultimul timp m-am purtat ca un rahat cu el. M-am dus până la bar să cer niște aperitive și pe când m-am Întors golănașul-de-Wall-Street se ghemuise deja pe banchetă lângă Lily. Părea să aibă până În treizeci de ani, dar părul Începuse să i se rărească, așa că era cam greu să-i apreciezi vârsta. Am apucat haina ei și i-am aruncat-o. — Lily, pune asta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
unul dintre noi ar trebui să se bucure de viață vineri seara. Acum voiam să‑i spun că fusesem furioasă pe Miranda, pe Runway, pe mine Însămi, dar nu pe el și că nu doream nimic altceva decât să mă ghemuiesc pe canapea și să mă giugiulesc cu el timp de cincisprezece ore. Sigur că da. A părut surprins, dar mulțumit. Ce‑ar fi să te aștept la tine acasă și pe urmă să ne hotărâm ce facem? O să Îi țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
pe punctul de a fi răscumpărat, că puteam cu siguranță să rezist Încă o seară de chin ca să ajung la locul de muncă al viselor mele. Dar asta nu m‑a ajutat. Brusc, nu mi‑am dorit decât să mă ghemuiesc pe canapeaua părinților și să o rog pe mama să‑mi Încălzească un ceai În cuptorul cu microunde, În timp ce tata să pregătească jocul de Scrabble. Jill și Kyle ar fi venit și ei În vizită, cu bebelușul Isaac, care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cei optimiști preferă să se strecoare sub plapumă, iar pesimiștii nu au nici o șansă să reziste fără un pumn de antidepresive. Dar cafeneaua Starbucks era luminată și Încălzită și populată de un număr apreciabil de oameni, iar eu m‑am ghemuit Într‑unul dintre uriașele fotolii verzi și am Încercat să nu mă gândesc cine‑și frecase părul murdar de el Înaintea mea. În ultimele trei luni, Loretta devenise mentorul meu, campioana mea, salvatoarea mea. Ne Înțelesesem de minune de la prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Se bucurase În secret cînd numărul acela se Învechise și fusese Înlocuit cu altul. Acum, Însă, se uita la revistă - la poza Juliei, la numele Ursulei Waring - și toată vechea ei neliniște reveni, de parcă ar fi fost ceva nou. Se ghemui, Închise ochii și-și aplecă fruntea pînă atinse marginea biroului Juliei; Își Întoarse fața pînă cînd muchia Îi intră În carne și o răni. Aș Îndura mai multă durere, se gîndi ea, În timp ce făcea acest lucru, pentru a fi sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cu mare delicatețe. La lumina lămpii abia reuși să ajungă la pat și la silueta care dormea acolo, cu brațele Întinse și părul răvășit, cu talpa piciorului ieșind din așternut. Împinse ușa mai mult, se duse spre pat și se ghemui lîngă el. Helen se mișcă, deschizînd ochii, nefiind total trează, dar suficient de trează să ridice brațele și să primească un sărut. — Bună, zise ea cu o voce cam confuză. — Bună, murmură Kay. — CÎt e ceasul? — Groaznic de tîrziu - sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Însuflețiți și poznași. Se puse rapid În mișcare, dîndu-și capul pe spate să bea vinul, apoi așeză paharul, care scoase un anumit sunet cînd fu pus la Întîmplare pe polița șemineului vopsită ca marmura. Se uită la foc, apoi se ghemui În fața lui și Începu să ia scrum cu lopățica și să-l pună peste cărbune. Făcea aceste mișcări cu țigara În colțul gurii, cu o expresie de maximă concentrare și neplăcere, strîngîndu-și ochii, ținîndu-și capul ei delicat În unghiuri neverosimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cînd se duce la baie, și apoi În dormitor, trăgînd draperia și uitîndu-se În stradă. Acolo era liniște. Întreaga clădire era cufundată În liniște. Probabil că erau apartamente goale pe fiecare latură. CÎnd se Întoarse, ea aproape că adormise. Se ghemui lîngă ea și-i atinse fața. — Ți-e cald, Viv? Ești rece, sloi. — Chiar așa? Eu mă simt bine. — Vrei să te Întinzi În pat? Vrei să te duc? Ea refuză, clătinîndu-și capul, incapabilă să vorbească. Își deschise ochii, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]