2,243 matches
-
numai ca să te văd. EI se uita la ea și începu să râdă, dar fără răutate. Îi părea așa de ciudat ca o femeie să-i pretindă în acest mod iubirea. Și ți-o repet dar, adaose, ești cea mai grațioasă femeie din lume și nici îți poți închipui cum îmi e de simpatică toată arătarea d-tale, și chiar de-aș simți aplecări cari să-mi nesfințească amorul meu, am o voință tare, doamnă, te iubesc și nu te iubesc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un năuc în vecii vecilor, și cu același năuc ne-om întîlni peste o mie de ani poate-n locul unde a stat odată această cafenea... va fi un lac aici și noi vom [fi] stalactiți... O lacrimă! ce cristal grațios! Să storci pământul - ah, ce! - să storci tot sistemul solar, nu capeți o lacrimă... trebuie să treacă asemene * prin mii de faze elementele din cari se compune acel, lichid scump... Ah, cine îmi spune istoria unei lacrime? Bravo! Istoria unei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și un barbat ce toată ziua nu era [a]casă. Amalia o chema pe femeie. Era naltă, plină la făptură, cu părul blond și ochii mari verzi. Cuminte * nu era tocma *, dar nasul avea ceva moquesc și era nespus de grațios, asemenea gura. El, având bani, făcea cu dânsa escursiuni în păduri și pe la birturi de vară împrejurul orașului universitar, împreună. cu fata, care era mare piedică, încît nu putea vorbi decât cu ochii. Într-o sară, pe când rătăceau * în pădure
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
e o bucurie În argint a vocilor Trimiterea la Francis Jammes s-a putut face fără dificultate, căci și versurile lui Voronca transmit o similară emoție a Întîmpinării făpturilor umile, o senzație de puritate și frăgezime, transcrisă, bunăoară, În desenul grațios al mult citatului poem Privește: Ce mlădios e piciorul asinului ca un deget copita mică atinge pleoapa potecilor coapsele au o legănare În mers ca apele asinul cunoaște pleoapa potecilor... În același registru al senzației fruste, tratată Însă În alambicurile
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
șansa de a face un gest de generozitate pentru îmbunătățirea relațiilor; în situația în care oricum insuccesul e clar, iar concurența ar fi și mai rea; când ne dăm seama că suntem lipsiți de dreptate, iar avantajul de a ceda grațios ar face situația mai puțin jenantă; • Evitarea absentă a autorității și a cooperarii, neurmărind nici scopurile proprii și nici pe cele ale partenerului. Este potrivită atunci când subiectul de negociere este lipsit de importanță și este doar o parte dintr-o
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
semănătoriști și poporaniști poezia se rezuma la un simplu ritual formal, lipsit de profunzime și gravitate metafizică, reducându-și în fond rolul la vehicularea unor poncife ideologice, în timp ce primii simboliști se arătau seduși mai cu seamă de latura facilă și grațioasă a expresiei, promovau o poezie convențională, sentimentală, lipsită de profunzimea trăirii și de curajul marilor viziuni. În aceste condiții, nu este greu de înțeles de ce, nu numai marii noștri poeți moderniști (Arghezi, Blaga, Barbu, Bacovia), dar - teribil paradox! - până și
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
faptul că, în contextul respectiv, demersul tinerilor poeți de atunci echivala cu a regăsi normalitatea rostirii lirice, ceea ce însemna deja foarte mult. În plus, chiar în cazul unui poet ca Nichita Stănescu, considerat autorul cel mai reprezentativ al generației, ludicul grațios și valorificarea intertextualității din volumul În dulcele stil clasic, deschid deja calea către o altă orientare poetică, iar autori ca Mircea Ivănescu și Marin Sorescu (ultimul mai cu seamă prin prozaismul etnografic al ciclului Liliecilor), reabilitează în mod vădit dimensiunea
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și nu poate fi ignorat, fără a ne prăbuși în tăcere (să ne gândim, de pildă, la impasul avangardelor), ci dimpotrivă, trebuie „revizitat” cu umor și detașare ironică: țăranul de când cu electrificarea înțelege cum stau lucrurile pe planetă se indignează grațios în mijlocul pogoanelor sale de situația din cipru și liban pândește sateliții și le smulge aparatura electronică bă plozilor nu uitați bateriile solare să ne-ncălzim la chindie conserva de fasole cu cârnăciori produsă la fetești bă dați în câini lumea
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
iar țăranul un personaj tragi-comic, ascultând, sub umbra fagului, „cântecul greierilor și al lui Ioan Alexandru”, „legându-și copiii de pruni și de ostrețe”, în timp ce el merge „sub talpa casei”, să vizioneze acolo „un film cu galinacee” sau indignându-se grațios în mijlocul pogoanelor sale „de situația din cipru și liban”. Poemul citat surprinde (ca și celelalte 11 Georgice, de altfel), atât prin lexicul poetic cu totul atipic, amestec de prozaisme, elemente împrumutate din limbajul jurnalistic („situația din cipru și liban”, „lumea
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
la legătura dintre individ și prototipul ideal, fixat undeva „mai sus de pămînt”. Sufletul nostru, teoretizează el, „Își află În ceruri izvorul cel sfînt”: „Acolo În stele ca-n lumi de lumină, SÎnt suflete, Îngeri, ce cînt și ador; Ființi grațioase ce blînd se Înclină, Cătîndu-și În lume tovarășii lor. Și cînd, stăpînită d-a vieței mîhnire, Te plimbi tu pe cîmpul tăcerii-nchinat, De simți o suflare, d-auzi o șoptire, E glasu-unui Înger de tine-ncîntat.” PÎnă ce „gîndirea (...) se Întoarce
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
albeața și delicatețea crinului etc. Să urmărim puțin tehnica așteptării la Gr. Alexandrescu. Ca și parfumul zambilei, „ființa de iubire” se simte de departe. Pasul ușor „abia se Însemnează” pe iarba mlădioasă, privighetoarea o ia drept trandafir, zefirul sărută fruntea grațioasă, florile grădinii o privesc cu pizmă, În făptura ci se unesc „cu grație cerească” garoafele și crinii (De ce suspin). Gr. Alexandrescu are preferință, se vede limpede, pentru domeniul floral. O predilecție manifestă poetul și pentru Îngeri, flori ale cerului. Acestea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de elemente (luate din mai multe universuri de percepție: Bolintineanu are intuiția corespondențelor!) care tind, curios, spre o voluptate a stingerii. Există În poeme o euforie a albului, o obsesie a virginalului din materie, o acumulare de moliciuni, jocuri, gesturi grațioase care se transformă repede Într-o adevărată teroare. O isterie a albului, dulcelui, răsfățului etc. Spațiul liric este, În orice caz, copleșit de: ...„culori suave, magice, divine ce Încîntă ochii, inima Îmbăt”... Bolintineanu părăsește valea romantică, nu rămîne fidel nici
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lume mirifică În care cerul, pămîntul și marea fuzionează și participă la o existență virginală. CÎmpul este „Însmălțat”, aerul „Îmbălsămit”, raza (lumina) „beată”, femeile au fața albă ca mărgăritarul, gîtul de crin, ochii de foc, gura lor este un rubin grațios și mîna e subțire și dalbă. PÎnă și singurătatea este În acest ținut o fantasmă dulce, ca și durerea, melancolia, cuprinse, toate, de starea de delir a plăcerii. Sun-ul este, Încă o dată, dumnezeiesc, lunea doarme, amoroasă, peste un strat
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu turbare și se despică În fața corăbiei fragile. Însă, indiferent de stare, calitatea ei fundamentală (lucirea) rămîne neschimbată. Privind-o, ochiul este fascinat și, pentru a Întări senzația de plăcere, poetul nu uită să alăture lucirii un atribut de preț: grațios, aflat, cum se știe, pe treapta de sus a ierarhiei poetice a lui Bolintineanu. Lucirea grațioasă indică starea maximă de Încîntare a privirii: „Unda se despică, geme cu turbare; Valurile aspre cresc și se topesc; Niște late cercuri se răsfrîng
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
rămîne neschimbată. Privind-o, ochiul este fascinat și, pentru a Întări senzația de plăcere, poetul nu uită să alăture lucirii un atribut de preț: grațios, aflat, cum se știe, pe treapta de sus a ierarhiei poetice a lui Bolintineanu. Lucirea grațioasă indică starea maximă de Încîntare a privirii: „Unda se despică, geme cu turbare; Valurile aspre cresc și se topesc; Niște late cercuri se răsfrîng pe mare Și la focul lunii grațios lucesc.” Mai toate imaginile mării sînt imagini ale privirii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de sus a ierarhiei poetice a lui Bolintineanu. Lucirea grațioasă indică starea maximă de Încîntare a privirii: „Unda se despică, geme cu turbare; Valurile aspre cresc și se topesc; Niște late cercuri se răsfrîng pe mare Și la focul lunii grațios lucesc.” Mai toate imaginile mării sînt imagini ale privirii: transparența, strălucirea, forfotul colorat de sub apă, mozaicul cîrdului de pești, „splendida țărînă” scînteietoare indică o progresivă Îmbătare a ochiului. SÎntem departe de imaginea stihială a mării. La Bolintineanu, marea este un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
hotărăște pentru aceea a inocenței. Toate comparațiile merg, cînd este vorba de femeie, În direcția unei virginități fundamentale. Iată portretul din Esmé, portretul feminității caste: „Ca mărgăritarul albă, Și cu părul de ebin, Ochi de foc, și mînă dalbă, Gura, grațios rubin; Naltă, delicată, fină, Dar cu brațul rotunjior, SÎnul ei, sîn de vergină, Unde dulci mistere zbor;” Celelalte portrete reprezintă variațiuni ale modelului de mai sus. În Sclavele de vînzare, Bolintineanu Încearcă să particularizeze feminitatea În funcție de rasă. Dificil. Fiecare femeie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
verii pe timp lin” și: „Dar n-atingeți nicidecum Pe frumoasa mea Ioană, Pe românca macedoană, Floare cu plăcut parfum, ......................................... Are-n meși piciorul ei, Nud, alb, mic ca o Diană Sub al piersicii tulei, Sub șalvarii de sultană!”... Aceste grațioase făpturi beau pînă la fund cupa desfătării, dar, Încă o dată, Bolintineanu evită să ne introducă În „cămara de misteri”. Reputatul lui senzualism este destul de decent. La vedere rămîne doar expresia celei mai clare pudori. Să se observe, În Legendele istorice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
focul, el anunță posibilitatea unei bucurii misterioase. În vecinătatea lui se află doar acea „cămară de misteri” la care suavul Bolintineanu nu obosește să viseze... Pereche, sînii ascund o vale făgăduitoare de mari delicii. Tresărind, ei comunică emoția interioară. Mișcarea grațioasă, abia perceptibilă, a sinilor este semnul că simțurile urcă spre beție, iar poezia spre senzualitate. „Deschiderea” sinului are consecințe profunde: universul material delirează, Îndrăgostitul intră În starea de răsfăț și, sub puterea ei, se hotărăște pentru actul suprem: răpirea, căci
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
jaratici. Ei zboară pretutindeni alăture-mpreună, Formîndu-i pe sub nouri cu zborul o cunună, Un larg cortegi funebru ce lasă unde trece De albe oseminte o cladă tristă, rece!” Citind aceste versuri, un fapt se observă: poezia, ieșind de sub regimul solarului, grațiosului, devine mai puțin evazivă, indistinctă. Stimulată de sentimentul ororii, fantezia inventează imagini pline, de o materialitate puternică. Haosul alecsandrian este populat de păsări rău prevestitoare: vulturi, ulii, buhne și corbi. Umbrele groase, ceața densă, „fantasmele tupilate”, vedeniile mari, tăcute” dau
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Îngîmfat, macul doarme, senil, În timpul concertului, nufărul e Întristat ca un văduv, gîndăceii poartă hlamide smălțuite, bujorelul e vioi, rumen, busuiocul concupiscent („iubitor de sînuri albe”) etc. Abuzul de gingășii supără, evident, la lectură, Însă din aceste acumulări de făpturi grațioase se constituie o figură a imaginarului: aceea a extazului („sufletul cu voluptate În estaz adînc plutește”). Extazul atinge și pe Îngerii din rai („și se pare că s-aude prin a raiului cîntare / Pe-ale Îngerilor harpe lunecînd mărgăritare”), dar
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și „În faptul zilei”. Contemplația este mai activă, intimitatea cu lunca mai puternică decît oricînd. Materia - În clocotul vitalității - „fură” gîndurile. După un tipar romantic cunoscut, Alecsandri merge În natură ca să viseze. Visurile sînt Întăritoare, natura respiră calm, reveria lunecă grațios deasupra lucrurilor Înfrățite. O nouă reverie a intimității, În mișcarea de data aceasta a naturii, se distinge: „Eu mă duc În faptul zilei, mă așez pe malu-i verde Și privesc cum apa curge și la cotiri ea se perde, Cum
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
caracteristici ale eroticii trubadurești care apar și la Conachi, Văcărești și la poeții veniți după ei. Părul blond și pielea albă a femeii sînt trăsături clasice. Rassa dintr-un sirventés de Bertrand de Bon este o doamnă proaspătă și fină, grațioasă și veselă, foarte tînără; părul ei este blond, corpul alb, cotul este suplu, pieptul puternic și coapsele au suplețea unui iepure. Morlamente, Rassa este deasupra celorlalte femei. În culori mai leneșe, acesta este și portretul ibovnicii lui Ienăchiță și a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
împăcat cu ai lui! Știi că umblă din nou cu fata aia draguță? Cristina! Da, da așa o cheamă! Bunule Dumnezeu! Cănd te găndești că era doar rațușca urătă și proastă! Cine, Cristina? Nu, Ano! Ștefan! Uite acum ce lebădă grațioasă și respectuoasă! Aceste guri vopsite în roșu erau vecinele în etate ale lui Ștefan.În limbaj rural:țațe iar în limbaj urban:pensionare. Să revenim la Gavriel sau noul Ștefan. Se bucură atăt de intens de existența sa încat prețuia
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
fusta cade corect până la genunchi, iar jacheta e încheiată până la nasturele de sus. Hainele îi dau aerul unei funcționare de bancă, dar până și un privitor proaspăt intrat în clubul nostru ar ezita să ducă mai departe această comparație, căci grațioasa noastră eroină îmbrăcată în taior pare frământată de gânduri, ceea ce nu stă în firea unui funcționar de bancă. Șade cu genunchii lipiți până când își aduce aminte că și-a agățat ciorapul în taxi și atunci pune picior peste picior, ca să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]