1,662 matches
-
I Kalita a primit din partea hanilor titlul de Mare cneaz și dreptul de a percepe tributul datorat suzeranului de alte cnezate. Moartea Neagră (epidemia de ciumă) din 1348-1349 a fost un factor de maximă importanță care a contribuit la decăderea Hoardei de Aur. După asasinarea lui Geanibek, Hoarda a trecut printr-un război civil care a durat decenii. În penultimul deceniu al secolului al XIV-lea, mai multe state - Horezm, Astrahan și Cnezatul Moscovei - au încercat să scape de dominația tătara
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
de Mare cneaz și dreptul de a percepe tributul datorat suzeranului de alte cnezate. Moartea Neagră (epidemia de ciumă) din 1348-1349 a fost un factor de maximă importanță care a contribuit la decăderea Hoardei de Aur. După asasinarea lui Geanibek, Hoarda a trecut printr-un război civil care a durat decenii. În penultimul deceniu al secolului al XIV-lea, mai multe state - Horezm, Astrahan și Cnezatul Moscovei - au încercat să scape de dominația tătara. În același timp, ținuturile de la cursul inferior
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
mai multe state - Horezm, Astrahan și Cnezatul Moscovei - au încercat să scape de dominația tătara. În același timp, ținuturile de la cursul inferior al Niprului au fost anexate de Marele Ducat al Lituaniei și de Regatul Poloniei. Generalul tătar Mamai, stăpânul Hoardei Albastre, însă fără să fi avut învestitură că han, a încercat să reimpună autoritatea Hoardei asupra Rusiei. Oastea lui Mamai a fost învinsă de Alexandr Donskoi în bătălia de la Kulikovo, aceasta fiind a doua înfrângere consecutivă suferită de tătari în
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
În același timp, ținuturile de la cursul inferior al Niprului au fost anexate de Marele Ducat al Lituaniei și de Regatul Poloniei. Generalul tătar Mamai, stăpânul Hoardei Albastre, însă fără să fi avut învestitură că han, a încercat să reimpună autoritatea Hoardei asupra Rusiei. Oastea lui Mamai a fost învinsă de Alexandr Donskoi în bătălia de la Kulikovo, aceasta fiind a doua înfrângere consecutivă suferită de tătari în bătălii cu rușii. După ce Mamai a pierdut puterea în 1378, Tohtamîș, un urmaș al lui
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
a fost învinsă de Alexandr Donskoi în bătălia de la Kulikovo, aceasta fiind a doua înfrângere consecutivă suferită de tătari în bătălii cu rușii. După ce Mamai a pierdut puterea în 1378, Tohtamîș, un urmaș al lui Orda Han și han al Hoardei Albe, a invadat și anexat Hoarda Albastră, restabilind pentru o perioadă scurtă puterea regională a Hoardei de Aur. Tohtamîș a atacat și jefuit Moscova în 1382 că pedeapsa pentru nesupunere. Timur Lenk a dat o lovitură mortală Hoardei în 1395
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
în bătălia de la Kulikovo, aceasta fiind a doua înfrângere consecutivă suferită de tătari în bătălii cu rușii. După ce Mamai a pierdut puterea în 1378, Tohtamîș, un urmaș al lui Orda Han și han al Hoardei Albe, a invadat și anexat Hoarda Albastră, restabilind pentru o perioadă scurtă puterea regională a Hoardei de Aur. Tohtamîș a atacat și jefuit Moscova în 1382 că pedeapsa pentru nesupunere. Timur Lenk a dat o lovitură mortală Hoardei în 1395, anihilându-i forță militară, distrugându-i
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
suferită de tătari în bătălii cu rușii. După ce Mamai a pierdut puterea în 1378, Tohtamîș, un urmaș al lui Orda Han și han al Hoardei Albe, a invadat și anexat Hoarda Albastră, restabilind pentru o perioadă scurtă puterea regională a Hoardei de Aur. Tohtamîș a atacat și jefuit Moscova în 1382 că pedeapsa pentru nesupunere. Timur Lenk a dat o lovitură mortală Hoardei în 1395, anihilându-i forță militară, distrugându-i capitala, jefuindu-i orașele comerciale din Crimeea și deportând meseriașii
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
han al Hoardei Albe, a invadat și anexat Hoarda Albastră, restabilind pentru o perioadă scurtă puterea regională a Hoardei de Aur. Tohtamîș a atacat și jefuit Moscova în 1382 că pedeapsa pentru nesupunere. Timur Lenk a dat o lovitură mortală Hoardei în 1395, anihilându-i forță militară, distrugându-i capitala, jefuindu-i orașele comerciale din Crimeea și deportând meseriașii luați prizonieri în propria capitala, Samarkand. În primele decenii ale secolului al XV-lea, puterea a fost preluată de Edigu, un vizir
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
luați prizonieri în propria capitala, Samarkand. În primele decenii ale secolului al XV-lea, puterea a fost preluată de Edigu, un vizir care l-a învins pe marele duce al Lituaniei, Vitold, în bătălia de pe râul Vorskla și a proclamat Hoarda Nogai ca fiind posesia să. În anii 1440, Hoarda a fost răvășita de un nou război civil. De această dată, hoarda s-a scindat în șapte hanate: Hanatul Siberiei, Hanatul Qasim, Hanatul Kazanului, Hanatul Astrahanului, Hanatul Kazah, Hanatul Uzbek și
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
ale secolului al XV-lea, puterea a fost preluată de Edigu, un vizir care l-a învins pe marele duce al Lituaniei, Vitold, în bătălia de pe râul Vorskla și a proclamat Hoarda Nogai ca fiind posesia să. În anii 1440, Hoarda a fost răvășita de un nou război civil. De această dată, hoarda s-a scindat în șapte hanate: Hanatul Siberiei, Hanatul Qasim, Hanatul Kazanului, Hanatul Astrahanului, Hanatul Kazah, Hanatul Uzbek și Hanatul Crimeii. Niciunul dintre aceste hanate nu era mai
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
vizir care l-a învins pe marele duce al Lituaniei, Vitold, în bătălia de pe râul Vorskla și a proclamat Hoarda Nogai ca fiind posesia să. În anii 1440, Hoarda a fost răvășita de un nou război civil. De această dată, hoarda s-a scindat în șapte hanate: Hanatul Siberiei, Hanatul Qasim, Hanatul Kazanului, Hanatul Astrahanului, Hanatul Kazah, Hanatul Uzbek și Hanatul Crimeii. Niciunul dintre aceste hanate nu era mai puternic decât Marele Cnezat al Moscovei, care, după marea așteptare de pe râul
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
Rusia sau să mai cucerească Moscova. Bucurându-se de protecția otomană, Hanatul Crimeii și-a continuat existența până când Ecaterina cea Mare a anexat hanatul la 8 aprilie 1783. Hanatul Crimeii a fost de departe cel mai longeviv stat succesor al Hoardei de Aur.
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
al XIII-lea, centrul cultural se deplasează la Novgorod. Din jurul anului 1300 datează povestea vieții lui Aleksandr Nevski cu tema luptelor împotriva cavalerilor teutoni. La mijlocul secolului al XIII-lea cea mai mare parte a teritoriilor rusești era sub ocupația tătarilor "Hoardei de Aur", iar timp de două secole producția literară stagnează. Din aceast timp se poate menționa povestea călugărului Sofronie ""Zadonscina"" (cca. 1393), în care se descrie victoria prințului moscovit Dimitrie Donskoi asupra tătarilor (1380). În secolul al XV-lea, Moscova
Literatura rusă () [Corola-website/Science/305066_a_306395]
-
50 de specii de copaci aduși din subtropicele Crimeei și amplasați în Parcul colegiului agroindustrial, parcul „Zona Verde”, etc. O veche legendă ne povestește că pe timpul domniei lui Ieremia Movilă, pe când pământul Moldovei era trecut prin foc și sabie de hoardele otomane, un biet moldovean, gonit de cruzimea turcilor, împreună cu numeroasa-i familie a luat drumul pribegiei, căutând un loc liniștit pentru viață. Soarta i-a adus într-un amurg de seară la un izvor cu apă limpede și rece, ce-
Rîșcani () [Corola-website/Science/305083_a_306412]
-
invazia tătaro-mongolă (1240), teritoriul dintre Bugul de Sud și Nistru s-a aflat sub suzeranitatea cnezilor de la Kiev, iar mai apoi a celor de la Halici. După cucerirea de către tătaro-mongoli a cnezatelor slavone de est, ținutul a fost inclus în componența Hoardei de Aur, Ulusul Gioci (Giuci). În prima jumătate a secolului XIII, tătarii nohai formează în zonă hanatul lor. Iar în jurul anului 1400 teritoriul intră în componența Marelui ducat al Lituaniei, condus de Vytautas (1350-1430), care cuprindea în perioada de maximă
Nezavertailovca, Stînga Nistrului () [Corola-website/Science/305123_a_306452]
-
Iar în jurul anului 1400 teritoriul intră în componența Marelui ducat al Lituaniei, condus de Vytautas (1350-1430), care cuprindea în perioada de maximă expansiune teritoriul dintre Marea Baltică și Marea Neagră. Către mijlocul secolului XV, teritoriul, abandonat de suveranii lituani, intră în posesia Hoardei de la Perekop, care formează ulterior Hanatul Crimeii. În anul 1564 în locul actualului sat Nezavertailovca este atestată localitatea Caiaclia, iar partea de miazăzi a spațiului dintre Bugul de Sud și Nistru capătă denumirea de Edisan. În a doua jumătate a secolului
Nezavertailovca, Stînga Nistrului () [Corola-website/Science/305123_a_306452]
-
albă. În epoca bronzului (1400-1300 î.e.n.) au existat ale 2 sate. Pe locul acestora au rămas movile de cenușă, case arse, vase și alte obiecte. În perioada romană a a luat ființă o altă localitate, distrusă în 376 e.n. de hoardele hunilor. Pe vatra satului au fost identificate grămezi de lut ars, case arse, obiecte casnice etc. Prima atestare documentară a satului Corjeuți din Ținutul Hotin datează din anul 1618. La 1620 Corjeuți se afla în stăpânirea marelui boier Coste Bucioc
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
a numit mult timp Tartaul de Larga e bine să ști, că după pacea de la Karlowitz (22 ianuarie 1699) tătarii ocupau teritoriul dintre Prut, Nistru, Marea Neagră, Dunărea și Valul lui Traian de sus. Tătarii din Bugeac erau grupați în câteva hoarde: Edison, Orac-oglu, Orumbet-oglu și altele, fiecare ocupând teritorii și localități aparte. Cea mai numeroasă din aceste hoarde era cea a lui Orumbet-oglu și ea ocupa partea de vest a Bugeacului (actualele raioane sudice Vulcănești, Cahul, Ceadîr-Lunga, Comrat, Cantemir, Leova). Hoarda
Tartaul, Cantemir () [Corola-website/Science/305148_a_306477]
-
ianuarie 1699) tătarii ocupau teritoriul dintre Prut, Nistru, Marea Neagră, Dunărea și Valul lui Traian de sus. Tătarii din Bugeac erau grupați în câteva hoarde: Edison, Orac-oglu, Orumbet-oglu și altele, fiecare ocupând teritorii și localități aparte. Cea mai numeroasă din aceste hoarde era cea a lui Orumbet-oglu și ea ocupa partea de vest a Bugeacului (actualele raioane sudice Vulcănești, Cahul, Ceadîr-Lunga, Comrat, Cantemir, Leova). Hoarda era compusă din câteva triburi. În partea de sud-est a satului se păstrează și azi o râpă
Tartaul, Cantemir () [Corola-website/Science/305148_a_306477]
-
hoarde: Edison, Orac-oglu, Orumbet-oglu și altele, fiecare ocupând teritorii și localități aparte. Cea mai numeroasă din aceste hoarde era cea a lui Orumbet-oglu și ea ocupa partea de vest a Bugeacului (actualele raioane sudice Vulcănești, Cahul, Ceadîr-Lunga, Comrat, Cantemir, Leova). Hoarda era compusă din câteva triburi. În partea de sud-est a satului se păstrează și azi o râpă cu numele ,Tătărasca, - o lăsătură relativ adâncă sub pădure, aici au fost găsite lulele, ciubucuri, diverse monede ținând de această perioadă. Denumirea râpii
Tartaul, Cantemir () [Corola-website/Science/305148_a_306477]
-
râpă cu numele ,Tătărasca, - o lăsătură relativ adâncă sub pădure, aici au fost găsite lulele, ciubucuri, diverse monede ținând de această perioadă. Denumirea râpii și obiectele găsite, alte mărturii istorice confirmă faptul că aici a fost dislocat unul dintre triburile hoardei Orumbet-oglu. Toponimul Tartaul ne amintește numele unui trib Caracalp-tartruulî. Un asemenea trib e posibil să fi existat și la tătarii din Basarabia, fiind dislocat aici sub pădure. Toponimul de azi Tartaul, reprezintă probabil varianta tătărască a numelui de trib sau
Tartaul, Cantemir () [Corola-website/Science/305148_a_306477]
-
BASARABEANĂ” că toponimul Sadâc, „corespunde antroponimului de origine turco-tătară "Sadâc"”. Savantul propune în continuare să se compare cuvintele turco-tătărești" sadâc", "sadic", precum și cuvîntul turcic "sadik", cu sensul de „credincios, sincer, cinstit”. Astfel denumirea satului provine de la numele unei căpetenii a hoardei tătărești. Conform opiniei cercetătorului Ion Dron, căruia autorul acestor rînduri i-a adresat rugămintea să și-o expună în acest sens, denumirea localității Sadâc are la origine antroponimul de proviniență arabă, "Sadâc", purtat (în Bugeac) de o căpetenie a unei
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]
-
156 km. Sat așezat alături de un iaz enorm, între șoseaua Glodeni-Fălești și c.f. Glodeni-Răuțel, în regiune de mici coline. Pe moșia localității se conturează 7 movile funerare, ce vorbesc despre lupta înverșunată a strămoșilor noștri în adîncul istoriei cu hoardele păgîne, care năvăleau din stepele asiatice. La început satul se numea Leonardovca, deoarece cătunul apăruse pe moșia boierului Leonard, îl fondaseră țărani și țigani șerbi înămiți să lucreze pămîntul. Anul întemeierii e considerat 1824 - asa afirmă „Dicționarul statistic al Basarabiei
Limbenii Noi, Glodeni () [Corola-website/Science/305175_a_306504]
-
1583 atestează satul cu denumirea „Deașeni”, apoi alte documente atestează: Diașeni (1664), Dolugeni (1777) și abia în 1803 Bardar. Referitor la proveniența denumirii există câteva legende. Una din ele spune că în vremuri îndepărtate, când pământurile moldovenești erau ocupate de hoardele tătărești, acest ținut era împânzit de păduri. Adesea oamenii căutând să se apere de cotropitorii străini, își părăseau vatra și luau calea codrului. Odată un gospodar hotărî să nu se mai întoarcă în cătunul pârjolit și pustiit, ci să-și
Bardar, Ialoveni () [Corola-website/Science/305183_a_306512]
-
mai întâi în lagărul Rostock împreună cu ceilalți legionari refugiați, apoi în lagărul de la Buchenwald. În „perioadă Rostock”, colaborează masiv la revista "Axa" (serie nouă) de sub conducerea lui Paul Costin Deleanu. După evenimentele din august 1944 când România este invadată de hoardele bolșevice, Vasile Posteuca se încadrează în Armată Națională constituită de Guvernul Național-Legionar de la Viena la [10 decembrie] 1944, cu gradul de sublocotenent, luând parte activă la luptele de pe Oder împotriva armatelor sovietice. Publică în primul și singurul număr din ediția
Vasile Posteucă () [Corola-website/Science/305223_a_306552]