KorAP: Find »[drukola/base=icoană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...580 >

14,500 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

șotron de lumină. Părinte, lăcrimează de fiecare dată când necurăția îi atinge veșmântul, te rog, dă-mi ascultare zilnic să-i șterg chipul cu o batistă curată. Frate, tu scrii bilețele de dragoste? Le împăturești și le ascunzi sub rama icoanei? Dimineața, la proscomidie, printre acatiste, printre morți, printre vii, obsesiile tale nelegiuite. Nu ești nici primul, și nici ultimul, care se îndrăgostește de chipul Fecioarei. Nu te neliniști, nu mă smintești, după o vreme de nevoință, iubirea despre care îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nu te teme, va coborî iarna peste tine, vei crește om de zăpadă, te vei topi peste o sămânță, vei răsări, o să te înalți pom cu suflet de om până la cer, vom fi mai aproape, tot mai aproape. Aici, în icoană, ești ca în ospeție, acolo, sus, te voi aștepta ca pe un soț ostenit după o zi de coasă!" Nu degetele au fost semnele durerii, ele ustură, dor, amorțesc, se usucă, se desprind din palme precum niște muguri pocniți prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pocniți prea devreme; dorul, 21 de zile fără ea, m-au durut mai mult decât în 7 ani de singurătate. M-a așteptat. Frate, este păcat să asemeni chipul cu închipuirea, să o necinstești pe Maica Domnului, să spurci sfânta icoană cu gândul de a o atinge. Sărutul catapetesmei este umilință, și nu patimă. Cine privește sfântul în ochi își ia porția de albastru și pentru lumea cealaltă. Ești un om bun, în curând vei înțelege spusele mele, în curând vei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
păcatelor mele și dă, Doamne, ca toată vremea vieții să o petrec în dragoste față de tine și față de cea care-mi călăuzește pașii. Doamne, nu mă judeca pentru că o iubesc pe ea mai mult decât îți iubesc chipul descompus în icoane. Amin! 56. Fericirea are chipul celui care o poartă. Fericirea nu transfigurează, nu schimonosește, nu divide, nu transformă. Fericirea nu este o formulă algebrică în care lumina se exprimă sub formă de fracție, în care întunericul extrage radical din nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pe niște resturi menajere, căutau un model după care să-și plieze ridurile frunții, apoi își rânjeau sfințenia într-o oglindă de împrumut. Adâncul limpede doar dincolo de poarta cetății; chipul fericirii în obște ridiculiza decorul, fericirea de unul singur schimonosea icoanele; câteva tinichele hodorogite împărțeau libertăți. Petru, în fața altarului, cu lumânarea aprinsă, primea viză pentru o zi. 57. Acesta, sigur, va ajunge un duhovnic bun. Pe cât este de tânăr pa atât de înțelept este. Nu l-am văzut niciodată să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
jumătate de pahar închinată celor care nu mai sunt, ca pe o căldare cu apă din care fluturii au sorbit stelele (larve de lumină în cupele trandafirilor). Absolutul, un maxim abstract: ploaia dezamăgirii sparge ferestrele, grădina vecinului înverzește, busuiocul după icoană îmbată sfinții, frânghia de rufe leagă destinul cămășilor. Absolutul, un minim insignifiant. S-au adunat gâzele la praznicul trupului: câtă lumină în pântecele viermelui ce sfredele irisul, câte perisabilități în spatele unei furnici, cât confort pentru o conștiință de greier lenevind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Genia, în dimineața asta am venit mai devreme, peste 4 ore începe slujirea. Astăzi este duminica omului necredincios, eu, ca în fiecare zi, îndrăznesc cu evlavie să-ți aduc rugăciune. Preacurata mea iubire, lasă-mă să-mi plec genunchii sub icoană! Ieri a fost vremea sărutului peste spicul de grâu, astăzi în uleiul candelei ard, inima cuptor încins, sângele miroase a pâine coaptă. Lasă-mă să mă culeg piatră de râu din nisipul scoicilor și să mă întorc sub umbra ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mă cobor în genunchi. Părinte, nu mă căuta acolo unde nici sfinților nu le este îngăduit să se așeze, nu mă aștepta unde morților le este oprit să se întoarcă, nu mă visa unde Buna Vestire a așternut scutece în icoană. Eu nu mai sunt de mult urma de cretă impregnată pe frunza castanilor. A viscolit verde, ruginiu, alb și iarăși mult verde peste șotronul desenat în Copou avalanșe de vieți peste o moarte definitivă. S-au tocit pașii până la os

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Primești moartea, primești viața atât cât te lasă inima; edenul, genunea, casa bonusuri pentru un exercițiu al răbdărilor irepetabile. Genia, marginile sunt perceptibile doar atunci când te temi de hău, așteaptă-mă, vin în curând să-ți alung spaima. Om drag, icoană, contur, umbră, nisip, înger, așteaptă-mă, mai am de lepădat o singură cămașă. Sufletul meu greu se lasă convins să umble gol prin lume. Privește-i veșmântul: mâinile îi sunt pătate până la coate de dragoste, pieptul îi este împodobit cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
între roțile Carului Mare. 61. Genia, mai multe incertitudini sunt în viață decât în moarte. Incertitudinea este precum o pecingine peste fereastră. Mă trezesc, adorm, mă trezesc, sorele se împarte aleatoriu în fotografie, soarele sfidează așteptările, incertitudinea bifează așteptări în icoană. Viața este o aberație a lui Dumnezeu: resturi menajere intoxică conștiința laptelui supt, ambalaje de unică folosință ornează iluzia și o atârnă de memorie, etichete lucioase definesc intențiile, doar intenții, identitate nici măcar în lemnul crucii. Incertitudine proiect, incertitudine menire, incertitudine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ghilotină. Genia, ia-mă de mâna, dragostea este o ponderabilitate incontestabilă. Dumnezeu suferă de obsesia baloanelor de săpun, Dumnezeu își va orna fereastra cu noi. Petre, eu nu sunt chipul la care te închini dimineața. Fecioara a deschis fereastră în icoană și m-a poftit, Fecioara este mult milostivă cu nedefinitul. Acum, din conturul gol, simțirea întregește iluzia omului singur. (Concretul identifică forme, duhul mimează așteptări.) Privește, Preacurata m-a învățat îmbrățișarea cu sufletul, nu am nevoie de mâini! Fecioara privește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
simt ca într-un port cu nave eșuate: putrezesc pânzele, se desfac nodurile, pocnesc punțile și nici o lacrimă de catarg frânt. În lume, furtună până și în ceașca de ceai, munți de sare sub ochii păcătoșilor; durerea sapă galerii în icoană. Nici dincolo, nici dincoace, nu mă pricep să exist într-o iubire ce se minte că știe să doară atâta timp cât rana îi este deschisă încă din apa botezului. Alerg. Vreau să vin la tine, am exersat de câteva ori trecerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nu vei sfâșia pânzele și asta mă sperie. Dacă aș fi mare, aș trimite un val să-ți inunde sângele, aș cobor fulgere, ploaie în trupul tău. Îmbrățișarea nu ține locul de vânt în pupă. Genia, tu exiști dincolo de furtună. Icoana un arhipelag de stânci, dincolo, doar pescăruși în chip de îngeri pot trece. Am aprins candela far la capătul lumi, am cinstit crucea catarg pentru lancea mare, am deschis Psaltirea puntea mateloților tineri, am pregătit potirul busola arată Steaua Polară, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii tale; și când ai înviat pe cei morți din cele de dedesubt, toate puterile cerești au strigat: "Dătătorule de viață, Hristoase, Dumnezeul nostru, slava ție!" Cortegiul a ieșit din biserică. Sfeșnicul, felinarul, crucea, icoana, pomul, năsălia... de fiecare podoabă, legat câte un ștergar alb, în colț o monedă pentru fiecare vamă. Liniște. Candela picura lumină peste pervazul bisericii, lumina curgea spre cimitir, cimitirul creștea văzând cu ochii până în vârful muntelui. Din bărbile sfinților, râuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
decorul întregește iluzia, forma definește percepția, concretul delimitează, obsesia. Nu lumea îți toarnă plumb în brațele crucii, nu tu îi uzi rădăcinile să crească mare când vei fi mic, nu îngerii donează aripi lemnului desfrunzit. Robul propriilor nerăspunsuri ești, Petre. Icoana nu este o antologie de rugăciuni. Adevărul despre unicul om singur doar Dumnezeu pretinde a-l ști. Dumnezeu doarme și când heruvimii rup viorile. Cui crezi că îi întorci spatele legat de o grindă sau prăvălit de pe un munte? Genia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
dâră de cretă în oglindă. Ascult! Amintirile sunt furtuni șoptite, amintirile sparg timpanele cerului. De 18 ani, fără tine, secundele te numără pe silabe. Ascult. Rugăciunea inimii se rostește singură, nimic mai fluid decât un sânge ce se caută în icoană. Cerul s-a zgâriat într-un vârf de brad deasupra bisericii, nimic mai albastru decât hemoragia dimineții de mai. Am crescut cetate în jurul unor ferestre cu obloanele trase, luna s-a strecurat pe sub ușă, nu știe cum să mai iasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
întâmplă să vină neinvitați la petrecere, veselia le resuscitează invidia de oameni singuri. Casă de piatră, casă de frunză, casă de melc, pentru tristețile noastre comune! Neîncrederea putrezește tocul ferestrelor. Dansează, Genia mea, dansează! Noaptea de după nuntă sapă fântâni în icoană. Dansează! Flăcăii pulsează erecții perene scotocind ascunzișuri; fetele, umezite de rouă, după fereastră, așteaptă rândul; babele cercetează frânghia de rufe pe care soacra expune neprihănirea miresei. Dansează, Genia mea, dansează! O astfel de nuntă se va întâmplă deasupra norilor, fumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
trage clopotul într-o dungă! Părinte Ilarion, bate toaca a nenorocire! Frate Varlaam, scoate vacile! Frate Ipatie, repede de-l trezește pe stareț! Hei, cuvioase Macarie, unde te ascunzi? Decuplează mai repede curentul! Părinte Teofan, fugi în biserică și salvează icoana Maicii Domnului! Mai ia doi frați cu matale și vezi ce se mai poate scoate! Părinte Anania, nu sta cu mâinile în sân, evacuează arhiva! Iacobe, vezi, focul nu a ajuns până la gater, trage repede două brazde în jur, poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
să cerceteze cu privirea siluetele fumegânde. Ion, unde-i Ion? El trebuie să știe cine a pus focul, el le cunoaște mințile, el îi alintă, el îi caută în coarne, el... Ioaneeee! Protosinghelul salva fâșii de sfințenie din mijlocul necurăției. Icoanele descompuse, sub o stâncă, își dădeau duhul, focul dizolva tempera, chipurile se prelingeau peste pietre ca o poleire de curcubeu (pânza giulgiu pentru împachetat iluzii, ramele de stejar închideau cerc de foc în jurul aparențelor). Ioane, spune-mi cine m-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
prin pădure, mereu și-a cerut parte! Acum primească pe săturate, să-i ajungă, hodorog nesătul! Haaaaa, haaaa, haaaa, l-a prins Dumnezeu la furat! Ilarione, Gherasime, puneți o pătură udă pe voi și intrați la mine în chilie! Sub icoana Fecioarei, sub podea, sunt 2 saci cu valută, aduceți-mi-i! Hai, repede, până nu se prăbușește acoperișul! Repede, am spus! Dacă vă împinge păcatul și vă băgați mâinile, vi le tai cu drujba! Pe tataia nimeni nu l-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cu bănișorii mei preasfințiții, o să-i sfințesc cu un cartuș în tâmplă! Unul nu-mi scapă. Masoni îmbrăcați popă, vă scot eu masoneria din cap, jidani împuțiți! Părinte stareț, în biserică, cuviosul Petru saltă ca un nebun deasupra focului cu icoana Fecioarei în brațe și flacăra nu-i arde și fumul nu-i înăbușă. Minune, părinte stareț, peste ei coboară focul ca la înviere și focul este numai lumină. Minune este că nu te-am aruncat în iaz mâncare la pești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
parcă mă văd și mâine în dispozitiv pe la vreo sfântă biserică. Ba niște sfinte moaște, ba vreun mitropolit, ba un episcop, s-a dus pe pulă jandarmeria română! În loc să apărăm cetățeanul, stăm la dispoziția boșorogilor ăștia. Eu am o singură icoană în casă, o rugăciune știu de la bunica, cu ea mă culc, cu ea mă trezesc. Sunt putrezi de bogați și au vlagă în ei, că poți să-i înhami la plug. Eu, până la leafă, trebuie să mă descurc cu două mii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
să o poată alege. Altfel și-ar fi dorit îmbrățișarea cea de pe urmă: până la desfacere, până la întregirea în firul de iarbă, până la înălțarea pufului de păpădie. Câte porți i s-au deschis, ferestre până și-n frunza de salcie, în icoană ferestre, în firul de nisip! Și piatra, și apa i-au așternut pat sub cer nicio moarte mai intimă, nicio visare mai adâncă! A trecut de atâtea ori pe lângă Ușile Împărătești, dar nu a pășit dincolo. Între lașitatea de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Ușile Împărătești, dar nu a pășit dincolo. Între lașitatea de a rămâne și frica de a pleca, Petru a ales mereu calea de mijloc. La Dumnezeu, cel mai simplu, se ajunge pe scara de incendiu. Degeaba a pus foc sub icoană, dacă nu a pășit în inima flăcării. Poate a fost prea sincer cu moartea, poate, pur și simplu, trebuia să o mintă frumos: să-i spună o poveste despre neprihănirea statuilor, să o mângâie pe creștet ca pe o bătrână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ochii cerului; înaintea morții, cerul își ia lumina înapoi. Oare din acest motiv, condamnații la moarte sunt legați la ochi înaintea executării? Nedreaptă-i, Doamne, acoperirea luminii cu pământ. Blestemați fie cei care coboară noaptea în iris, în fântână, în icoană! Zgomotul fiarelor descătușă câteva raze de sore și o umbră aproape transparentă. Petru, străfulgerat de intensitatea contrastu-lui, și-a acoperit ochii cu palmele o stare de mal abrupt, de sens unic, de tunel fără capete i-a încorsetat inima. Petru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]