2,423 matches
-
simplu figurant sortit derizoriului, Omul lâncezește: Mergem încet spre cine știe unde"; sentimentul de claustrare e un dat etern: "O temniță e capul meu / ce-și pierdu cheile la începutul lumii" (Un gorgan de pământ). O stea-băiat și o stea-fată nasc planete iluzorii, tărâmuri pustii: "Iubita mea, iubita mea, noi, o stea dublă..." Clopote înalte vestesc ritmic Marea Trecere. După stingerea celui din urmă fiu, biblicul Iov începe să se convingă că "moartea de-acum / e singura lui tovărășie". Amintirea poetului (Nicolae Labiș
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
direct, perceptiv și cerebral, trece metodic de la senzație la meditație; o demonie intensă, iscoditoare, neadormită, îl propulsează din real în ficțional. În esență, Baaad-ul său, o lume în lume, juxtapune într-o rețea de un irealism mitic transcendențe și eternități iluzorii; acolo unde ochiul lui Sadoveanu, bunăoară, se lovea de monotonie și plictis, Cezar Ivănescu, oscilând între prezentificare și trecut, propune secvențe gânditoare, imprimând actului mnemonic rezonanțe empatice. Departe de a fi un paradis pierdut, tărâmul plăsmuit numit Baaad e, se
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
frumos, / Lăsând în urmă primire surdă indiferentă (...) / O să mă legăn în moartea mea ca-ntr-un hamac" (Scherzo). Persistă în metafizica Anei Blandiana ideea netemerii de moarte a dacilor, însă dacismul său, trecut prin Eminescu, se constituie într-o soluție iluzorie, într-un Amân mereu. Luciditatea destramă mitul: O, de-aș avea riscanta credință a dacilor Orice secundă să simt că-mi înapoiază milenii, O, de-aș avea absurda credință a dacilor, Cei înșelați atât de crunt după moarte. Reverberații depresive
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
promis (...) un ostrov, numit Statornicie". Demers reclamând secole și milenii, un "timp epopeic" pe măsura unui Ulysse modern. Deși mereu invocat, frământatul ego al poetului nu se confundă cu pronumele Eu, acesta fugind din Sinele anxios pentru a se identifica iluzoriu cu alții Simplu joc ingenuu? Amăgitoare nostalgie de întregire? Pe marginea acestui Eu plural, subiect de tropisme și ipostazieri factice, ironistul fantazează liber, aparent nonșalant: "Mă distrez de minune cu mine. / În diminețile foarte senine de primăvară / mă salut cu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
voi avea și alt chip să nu-ți fie teamă. Vâltoarea antinomiilor, iraționalul, asimetricul, uimitorul, plus diverșii curenți subterani asediază și descumpănesc. Scepticul din Despărțire se îndepărtează "pe vecie" de văz, de auz, de miros; cel din Comunicantă se instalează iluzoriu în paradox, apropiat stilistic de Nichita Stănescu: "Învăț dezvățându-mă, învățătura neștirii". Afinități de ordin psihic și accente retorice cosmicizante amintesc de nostalgiile philippidiene; umbra neîmpăcatului Emil Botta e pe alături. Absurdului peren i se opune o ironie de tip
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o fundamentare ideatică; teribilismele, exaltările, umorile schimbătoare, reacții ale unui modern anxios, sfârșesc în absurd și tensiune, în grotesc și umilități. Autorul e un centru de flux și reflux... Distanțarea de lucruri, chiar și de natură, instalarea în enigmă și iluzoriu, imersiunea în infernal și apropierea de mitic, ascensiunea spre astral și prăbușirea în eul ulcerat iată atitudini și dimensiuni contrapunctice. Balans perpetuu! Privindu-se ritmic în oglinzi interioare, narcisistul se melancolizează; revenindu-și, tinde să reziste stărilor alienante, compătimind bunăoară
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
schimbător de la o stare la alta, e semnul unei personalități difluente în acțiune. Un Ego polarizant, acaparator, puternic, se zbate spectaculos în perspectiva aventurii fără sfârșit. Carnavalesc și tragic se întrepătrund. Mișcându-se în planuri stilistice eterogene și înaintând în iluzoriu, poetul, un postmodern, așteaptă crispat versul salvator. Nu timpul, nu iubirea, nu Marea Trecere ocupă prim-planul conștiinței, ci mirajul unui absolut himeric, insidios, motiv constant de ideizare. Cu remarcabilul Tratat despre Ochiul Orb, George Vulturescu s-a realizat plenar
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
burta, idealul nostru nefiind deloc unul al burților pline, ci de slujire a virtuților sugerate de atributele divine : bine, adevăr, frumos, dreptate ș.a. Refuzînd dualitatea, vom spune că Eul nu există. Dacă am admite și existența eului, chiar superficială, sau iluzorie, pe lîngă cea a Sinelui profund, ar însemna că ființa noastră e una schizofrenică. De aceea vom spune că nu ne confundăm cu ce e trecător în noi, ci cu ce este veșnic, aici și acum. Mă recunosc în Sinele
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
eu cred în creație ca într-o dezvăluire instantanee a subiectului și obiectului, a multiversului, a Sinelui care se admiră pe Sine reflectat în oglinda ochilor Beatricei. Tot ce a urmat : energii, forțe, ființe, materie e în conformitate cu natura Creației. E iluzorie iluzia că toate acestea sunt o iluzie. Toate sunt, de fapt, manifestări ale "Marelui Pescăruș". Realitatea este ceea ce este și așa cum este. Transcende orice încercare de descriere. Cunoașterea Adevărului nu poate fi decît directă, trăită. Partea se scaldă în beatitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
real, universul este ireal și Brahman este universul". Nu știu de ce unii disting între real și realitate. Dar dacă tot ce există este o manifestare a Supremului, înseamnă că totul e real și bun, în conformitate cu natura Creatorului. Iluzia însăși este iluzorie... Lumea apare ca o umbră într-o revărsare de lumină. Și umbra are nevoie de lumină. Astfel lumea apare simultan cu observatorul, spontan. Nu cred în creație ca proces, decît în măsura în care procesul este totuna cu evenimentul. Restul e construcția mentală
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
aduc suferință cele trecătoare, înseamnă că le iubesc pe acestea, în loc să iubesc pe Domnul și cele divine, care nu aduc suferință. Ce-aș putea dori mai mult dacă îl am pe El pretutindeni? Tot ce este altceva este fals, este iluzoriu, tot ce nu e "din plinul inimii". Căci există o lege a afinităților, după care cel pur iubește puritatea, cel drept iubește dreptatea, cel bun iubește bunătatea și-așa este cu toate atributele divine. Și omul va fi cunoscut, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
atît mai puțin de o hermeneutică a răspunsului sau de o fenomenologie, deși acestea sunt perfect posibile. Odată cu răspunsul începe cunoașterea, gnosis-ul. Nu pot cunoaște decît dinlăuntru, holotropic, printr-o răsucire în sus. Nu cunosc cît încă nu sunt, e iluzoriu ; adevărata cunoaștere începe după o nouă naștere de sus, după ce redevin "eu sunt". Cel care cunoaște este unu cu ceea ce este cunoscut. Separarea dintre subiect și obiect este unul dintre păcatele capitale ale gîndirii occidentale și a făcut mult rău
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Primul vorbește în acest sens despre "eroarea concreteții deplasate". La rîndul său, Einstein spunea că "nu tot ce contează poate fi numărat și nu tot ce poate fi numărat contează". Astfel, toate diviziunile și frontierele din univers sunt arbitrare și iluzorii. În Bhagavad Gita scrie că întreg universul nu e decît o particulă din mine. Deci adevărata noastră identitate nu este eul individual, ci eul universal, singurul personaj de fapt din piesa cosmică, multiplicat în nenumărate ipostaze. Trei sunt cauzele pe
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Primul vorbește în acest sens despre "eroarea concreteții deplasate". La rîndul său, Einstein spunea că "nu tot ce contează poate fi numărat și nu tot ce poate fi numărat contează". Astfel, toate diviziunile și frontierele din univers sunt arbitrare și iluzorii. În Bhagavad Gita scrie că întreg universul nu e decît o particulă din mine. Deci adevărata noastră identitate nu este eul individual, ci eul universal, singurul personaj de fapt din piesa cosmică, multiplicat în nenumărate ipostaze. Trei sunt cauzele pe
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
importantă devoluție de putere și de suveranitate a statelor națiune, așa cum s-au constituit ele acum aproape o sută de ani. Tot globalizarea a dus la o puternică creștere a interconectivităților și interdependențelor la nivel global, astfel încît ar fi iluzoriu să credem, la o analiză mai atentă, că nu există puternice legături subiacente sau en plein jour între toate aceste tendințe, evoluții și conflicte. În plus, traversăm o perioadă fractală și prin faptul că vechea ordine mondială garantată de "jandarmul
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
conștiința la nivelul Ființei, într-un proces de autorealizare. Aceasta e o cale inițiatică, pe care lepădăm irealul, iluzia, egoul și pătrundem în lumile suprasensibile interne sau supradimensionale. Antiteza Ființei este Eul pluralizat, o creație a noastră schimbă toare, trecătoare, iluzorie, ce nu face parte din real, din divin. Ființa este absolută; Eul este relativ. Ființa este adevărul din noi; Eul este minciuna. Ființa este unică; Eul este multiplu. Ființa este cuvîntul perfect; Eul este ignoranța. Ochiul în triunghi, care vede
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
tema crucială dacă roșiile sunt fructe sau legume, deși empiriștii vor spune că sunt hrănitoare și vor considera problema rezolvată in actu. Rămîne totuși o legătură ancorată în fundamental. Are pătlăgica o existență în sine, sau e doar un derivat iluzoriu? Cred că răspunsul este în ochii celui care privește. Sau putem lăsa roșia să decidă dacă este ceva substanțial sau nu. Vă imaginați o bătaie cu roșii între fantome? Dar să nu întindem coarda, că putem fi plesniți și noi
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
despre liberalism, socialism, jihadism etc. Ei vor avea de jucat un joc nou, pentru că noi sunt și provocările realității. Se deschide o nouă eră a ideologiei, în care lipsesc orice certitudini. Vechile obsesii intelectuale vor deveni tot mai fragile și iluzorii. Uitați-vă la comportamentul noii generații. Ce-i mînă în luptă pe tinerii greci, francezi, spanioli, sau danezi? Eu cred că mai cu-rînd o frustrare subconștientă și un imbold in-conștient spre a schimba temeliile lumii, civilizația actuală. Pentru că ce atacă
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
globalizat. Consumul reflexivtc "Consumul reflexiv" Faza II a consumului de masă a fost însoțită de virulente denunțări ale comercializării nevoilor și ale programării modurilor de viață. Curentele de stânga, tineretul rebel, ecologia radicală au declarat război contra pseudonevoilor, contra consumului iluzoriu de obiecte, contra risipei bogățiilor. O întreagă generație a denunțat domnia pasivității și a condiționării generalizate, în numele libertății totale, al creativității, al voluptății pasionale. În mod evident, această fază și-a trăit traiul, spiritul revoluționar nerezistând farmacelor Edenului consumerist. S-
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
de o mie de ori mai mult decât le permit veniturile lor? Avem aici dovada că, dacă oferta abundentă creează o lipsă notabilă, ea nu e totuna cu un puț fără fund. În zadar ne flutură mărfurile mirajul unor paradisuri iluzorii, dorințele consumatorilor, în ansamblu, nu sunt hiperbolice; insatisfacțiile pot fi recurente, ele nu fac, pentru aceasta, prezentul „de nesuportat” sau catastrofic, aspirațiile rămânând, grosso modo, în limitele „posibilului”. Ajustarea nivelurilor de aspirații la circumstanțe îl definește pe consumator mai bine
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
fel? Sperăm prea mult? Poate, dar pentru oamenii obișnuiți și pentru viață așa cum e ea, gradul zero al speranței este de o mie de ori mai rău: el înseamnă disperare, copleșire definitivă. Fericirea viitoare nu se confundă cu o fericire iluzorie pentru că ne permite să ne încredem în viață, dar și să ne proiectăm cu oarecare optimism în viitor. Filosoful poate spune că „înțelepciunea înseamnă a dispera”, viața presupune speranță și nicio societate nu este posibilă fără un corp de mituri
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
documentelor, relațiilor contractuale, structurii organizaționale etc. a companiei țintă. Această expertiză nu este doar un proces, ci și un test al realității, cu alte cuvinte un test de verificare a faptului că factorii care dau atractivitate operațiunii sunt reali sau iluzorii (Sherman și Hart, 2006, p. 63). Informațiile obținute se referă la toate aspectele afacerii ce se dorește a se achiziționa, iar aceste informații stau la baza Încheierii sau nu a tranzacției (Vishwanath și Sankaran, 2008, p. 32). Auditul de achiziție
Fuziuni şi achiziţii de Întreprinderi Particularităţi europene şi naţionale. In: Fuziuni şi achiziţii de Întreprinderi. Particularităţi europene şi naţionale by Mariana SEHLEANU () [Corola-publishinghouse/Science/227_a_211]
-
se va apropia atunci de fantoma tatălui, îl va prinde de mânecă și va vărsa pe ea șiroaie de lacrimi, lacrimile unei bucurii aproape de nesuportat. Iar textul spune: și dacă stau să mă gândesc, ce bine-ar fi dacă acest iluzoriu loc al unui vis s-ar dovedi real. Ce este această întâlnire dintre tatăl mort și fiul viu? Vis sau realitate? Ea n-ar fi existat decât cu consimțământul unui zeu, care îi permisese tatălui să se întoarcă - fie și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
însă „miracolul” săvârșit. Am văzut statuia prinzând viață, am văzut o Hermionă de piatră în care trăiește din nou spiritul fantomei sale întors printre oameni. E întoarcerea unei moarte - și puțin contează dacă moartea aceasta a fost reală sau doar iluzorie -, e opera magică a Paulinei, cu care se încheie Poveste de iarnă - fără îndoială, o poveste cu strigoi. Dar oare n-am putea vedea și în „învierea” Thaisei, soția lui Pericle din piesa cu același nume, o „vrăjitorie” asemănătoare, la fel de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de fantomă”, dar îl și amplifică vizibil, așa cum se poate observa în numeroase piese ale lui Shakespeare. Moartea aparentă, moartea adevărată și „efectul de fantomă”tc "Moartea aparentă, moartea adevărată și „efectul de fantomă”" Cum se explică abundența de morți iluzorii în dramaturgia shakespeariană? Motivul ar putea fi intenția de a da scenelor de recunoaștere toată intensitatea, toată forța confruntării cu indeterminabilul, de a strecura în ele ceva din amețitorul efect al întâlnirii cu fantoma. În Pericle, presupusa moarte transformă scenele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]