1,880 matches
-
aurului nu mai erau interesați de piatra filosofală, ci de ce puteau prăda. De aceea, probabil, spaniolii n-au dat nici o atenție piramidelor în Mexic. În schimb, tezaurul lui Moctezuma a devenit repede o legendă și o obsesie. Se pare că implacabilul Cortes a excelat în aventuri galante. De abia după ce zidul pe care încerca într-o noapte să se urce s-a prăbușit, rănindu-l, spre hazul concetățenilor săi, a pornit să-și caute norocul și să-și uite rușinea în
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
cei din boxa acuzaților și judecătorii care au citit sentința, cei păcătoși și cei care au vrut să-i mântuie, cu forța, cei înșelați și escrocii, cei mințiți și profitorii, deținuții și paznicii lor, împărații și supușii... Acest ultim și implacabil judecător n-a cruțat pe nimeni. A venit o clipă când moartea s-a așezat în spatele călăului și i-a șoptit la ureche: "acum e rândul tău". A venit o clipă când s-a furișat nevăzută în spatele judecătorului și i-
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
interesat omul în ansamblu. Și, tot din motive necunoscute, nu și-au dat frâu liber imaginației. Asemănarea dintre capetele găsite în La Venta este atât de mare, încît s-ar putea crede că reprezintă aceeași față. Au pleoape grele, ochi implacabili și reci, nas turtit, cu nările umflate, buze groase și disprețuitoare. Expresia e dură. Puțin feroce chiar. Brutală, în orice caz. De aproape trei metri în înălțime și cântărind, probabil, zeci de tone, capetele gigantice pe care le văd, uimit
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
nou de sânge, apoi, în loc să respire, se golea deodată, o masă caldă și un ușor acces de tuse. Peste toate, în timp ce luminile din străfundurile creierului său se stingeau, pluti un singur gând: „Mai aveam atâtea de făcut...“. Ucigașii îl priveau implacabili. Chereas spuse încet, pe un ton profesional: „E mort, hai să mergem“. Nu apăruse nimeni. — Te iubesc! strigă Milonia, și glasul ei ascuțit de disperare răsună în atrium. Alergă, se aruncă asupra celui căzut, văzu sângele, îi luă capul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Civile ingenium, mira comitas“ avea să scrie scurt, însă cu părere de rău, un istoric puțin înclinat spre laude cum era Cornelius Tacitus. Pentru unii dintre cei aflați la Roma, aceste calități erau un motiv de îngrijorare și de ură implacabilă. De cum își făcu apariția, izbucni un cor de glasuri furioase. — Tiberius se teme de tine... Te urăște pentru că ai izbândit acolo unde el a dat greș... Vrea să-ți ia legiunile... Mulțimea era în dezordine și din ce în ce mai furioasă. În trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fost jefuită și trecută prin foc de încă șapte ori. Și de fiecare dată a fost reconstruită. După atâtea secole, atmosfera cetății Ilium era tot amară și funestă; pentru toți cei care urmau să se nască avea să rămână un implacabil simbol al războiului. Îndepărtându-se de ea, Germanicus se gândea - însă nu putea s-o spună - că gloria armelor era oribilă. Nu le răspunse băieților lui, care erau fascinați de vechiul mit, și urcă pe corabie melancolic, fără să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
știe încotro se îndreptaseră, în acea lungă liniște ireală, gândurile pline de frământări, poate resemnate, poate pentru prima oară filosofice, ale lui Marcus Antonius, omul care visase pașnicul regat al Aegyptus-ului, dar pierduse, iar acum aștepta doar ca dușmanul său, implacabil până la moarte, să se hotărască să vină după el. — S-a sinucis în prima zi a lunii august. Mi s-a spus că lângă patul lui s-a găsit Cartea Morților, care descrie călătoria sufletului spre malul celălalt. Ceruse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
n-or să ne ierte. Ea tăcea. Băiatul se uită la ea lung, o privire a cărei expresie ea n-o pricepu, și continuă: — Nu știu cât au înțeles frații mei din primejdia asta. Jurnalul lui Drusus Pe clivus Vaticanus, Agrippina, în implacabila ei văduvie lipsită de lacrimi, devenea, împreună cu cei trei băieți ai săi, un simbol, un mit. „Trei, ca și frații ei uciși“, spunea lumea, „neamul lui Germanicus înmugurește din nou“. Într-adevăr, cei trei băieți păreau o strălucită răzbunare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
usturător că Roma avea nevoie de așa ceva. Lui Gajus însă, descoperirea tragicei istorii a familiei sale, începută fragmentar în castrum și completată mai apoi cu mărturisirile șovăielnice ale multor glasuri diferite, îi insuflase o furioasă energie a supraviețuirii și o implacabilă, deși confuză, dorință de răzbunare pentru viitor. Dacă cineva pomenea de familia lui Calpurnius Piso, părea că nu aude. „Îmi scapă“, gândea preceptorul Zaleucos. „Mintea lui o apucă pe căi pe care eu nu le cunosc.“ — Când te plimbi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
soarele blând de iarnă, în timp ce bibliotecarul citea. Și amândoi, sclavul grec și nepotul împăratului, evadau împreună, în gând. Din când în când, Gajus deschidea ochii ca și cum s-ar fi trezit și, spre marea lui satisfacție, îl vedea pe paznicul lui, implacabil, plictisit, așteptând. Într-o zi, bibliotecarul grec îi puse în mână opera lui Apollodoros din Pergamum, care îl învățase pe Augustus arta elocinței. — Vezi tu, filosofia, matematica, medicina, muzica vorbesc numai în grecește. Era adevărat, în întregul imperiu se răspândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
unde vine să confirme legea recurenței, a structurii motivice: „Își trece palma peste chipul proaspăt bărbierit și Înnebunit de vîltoarea iernilor care se succed cu repeziciune, spintecându-se În luciul oglinzii, o izbește cu violență, zdrobindu-i memoria ei viguroasă, implacabilă, În sute de cioburi care se aștern ca o grindină peste pardoseala de gresie. Îl fulgeră o ultimă amintire: din umbra ghișeului chipul acela de funcționar tîmp. „Da, domnule, ce te holbezi așa la mine? Așa scrie. Cum ai citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
țară, iar la 15 ianuarie 1982 am fost reîncadrat. Își trece palma peste chipul proaspăt bărbierit și Înnebunit de vâltoarea iernilor care se succed cu repeziciune spintecându-se În luciul oglinzii, o izbește cu violență, zdrobindu-i memoria ei viguroasă, implacabilă, În sute de cioburi care se aștern ca o grindină peste pardoseala de gresie. Îl fulgeră o ultimă amintire: din umbra ghișeului chipul acela de funcționar tâmp. „Da, domnule, ce te holbezi așa la mine? Așa scrie. Cum ai citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
-se spre casa aceea cu pănuși și smocuri de lavandă uscată. Detestă natura, liniștea ei. Are, evident, piscină cu bordura canelată și pietrele aranjate de un arhitect. Dar e furios și pe piscină, pe robotul care fâșâie pe fundul ei. Implacabil, ca tânăra lui soție. Îi pare rău după Martine, marioneta cu arc. De câte ori poate, în drumurile lui, la congresele din ce în ce mai frecvente, se oprește la Geneva și îi face o vizită la magazinul de antichități cu multe statuiete care îi seamănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ca o figură de fundal, discret, ca un servitor indian. Zilele treceau una după alta cu încărcătura lor de lucruri mereu aceleași, ușor diferite ca și chipul meu. Timpul lucrează așa, Angela, într-un progres sistematic. O mișcare invizibilă, dar implacabilă ne macină. Urzeala țesăturilor se întinde și este pusă din nou pe suveica oaselor, până când, într-o bună zi, fără să fi fost avizat de cineva, îmbraci chipul tatălui tău. Nu este numai vina sângelui. Poate că sufletul tău a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
față) despre narația aceasta greu încadrabilă ca gen. Limita post quem a discuției despre geneza Ceții poate fi însă împinsă cu trei ani mai devreme, când Unamuno publică un scânteietor articol, emblematic pentru cariera sa narativă (dar și de diagnostician implacabil al iubitei sale maici, Spania); mă refer la „A lo que salga“ din 1904 (în traducere: Ce-o ieși sau Ce-o fi să iasă, întocmai cum își comenta producțiile și pictorul Orbaneja în Don Quijote): „Tocmai despre asta vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
se repezi la țigancă, o înșfăcă de păr și o trânti de pe rampă jos pe podea, călcând-o în picioare. - Marcule, mă omori, gemea țiganca, fără să încerce măcar să se apere. Pe chipul ei se citea resemnarea martirei în fața destinului implacabil. Căutai mâna Laurei. Plânsul ei îmi dădu puterea s-o conduc spre ușă, de unde am putut să-l mai văd pe Marcu, cum se izbește în cap cu o halbă care se sparge fărâme și cum șiroaie de sânge i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
el este cea trăită și simțită cu adevărat. Viața ticăloasă de pod-mansardă, alături de o femeie halucinată și sleită de foame: moartea, întruchipată în domnul cu obrazul de culoare pământie, venit în vizită cu hainele și cu pălăria gris, rigid și implacabil, în fața expunerilor de motive în favoarea unei scurte amânări, apoi: uluitoarea apariție a directorului de pompe funebre, care condolează în frac, luând în același timp și măsura mortului, sunt numai câteva imagini puternic conturate din alcătuiri susținute în întregime de substanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cam crud, după părerea lui Henry. Nu există piesă căreia să nu-i prindă bine câteva tăieturi. Soția mea e foarte pricepută la așa ceva. Așa Începu o perioadă dureroasă de două luni, În care Henry fu convins de amabilul dar implacabilul Compton să renunțe la aproape un sfert din prețioasele sale replici. Procesul se desfășură În principal prin intermediul scrisorilor și al telegramelor. Cheltuielile cu telegramele crescură alarmant, amenințând să Înghită o parte considerabilă din avansul de 250 de lire pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
căci povestirile lui Henry aveau obiceiul de a se lungi rapid dincolo de limitele convenite inițial cu editorii de reviste. Abia Încheiase o luptă eroică pentru a menține Vârsta de mijloc sub limita de șase mii de cuvinte asupra căreia insista implacabilul editor de la Lippincott’s, unde urma să apară În mai. Pe când se afla la Paris, află de la Gosse despre moartea lui John Addington Symonds, personaj față de care interesul lui fusese intens și de lungă durată, prin contemplarea vieții căruia putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
e o ispravă argentiniană comisă, trebuie să afirmăm sus și tare lucrul acesta, sub președinția doctorului Castillo. Nemișcarea lui Parodi e un adevărat simbol intelectual și cea mai perfectă dezmințire dată zadarnicei și febrilei agitații nord-americane, pe care cine știe ce spirit implacabil, dar sigur, o va compara, poate, cu celebra veveriță din fabulă. Cred Însă că observ pe chipul cititorului o obscură nerăbdare. Astăzi, prestigiul aventurii primează asupra filosoficei gâlcevi. A sunat ora despărțirii. Până aici, am mers mână-n mână; acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cu dublul său șir de dinți din aur. Reînnod șirul Îndrăcit al istorisirii, ca să vă fac cunoscută o uriașă platitudine: așijderea soarelui, care vede tot și se ascunde În spatele propriei sale străluciri, Tai An Își continua, loial și tenace, căutarea implacabilă, cerceta deprinderile tututor celor din anturajul său, care Îl ignorau. Vai de slăbiciunile omului! Nici măcar broasca-țestoasă, care adastă meditând sub cupola sa din baga, nu este fără cusur. Tot astfel, prudența magului a dat greș Într-un punct. Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
șansa mîntuirii creștine, tragedia a încetat să mai existe. Și anularea ei a născut un alt fel de blestem, aparte. Omul, căruia i-a mai rămas o șansă la care nu mai are cum ajunge, nu mai are scuza fatalității implacabile, a urletului pe care să-l învingă; a acceptării ca atare. Și nici consolarea nu-i e la îndemînă. O astfel de tragedie surdă ca o durere de măsea și indiferentă în fața celorlalți vine să-l cuprindă: o bagatelă decisivă
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
privindu-mă în ochi. „-Vezi,”-îi răspund-„vedem același orizont din părți opuse. Bineînțeles că mi se cuvine. Ți se cuvine și ție. E soarta tuturor, de ce s-o privim speriați? Căci asta e tragedia: o privire senină asupra unei implacabile condamnări la suferință. Asta-i sentința: dacă ai întrezărit adevărul, vei fi nevoit să-l calci în picioare cu propria ta viață...” Prietenul meu răsuflă ușurat de parcă tocmai i-aș fi spus contrariul. „-M-am liniștit”-răspunde el. „-Credeam că ai
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
suitei a fost dirijată de Sren Kierkegaard. Citită-n adolescență, maladia ireversibilă m-a Învățat felul de-a fi al unui singur fenomen ce avea să mă urmărească fără pauză pînă-n urmă cu trei ani: extincția. Simplă, accidentală, fără sens, implacabilă. Acompaniată la flaut de pericolul amețitor de a te lua prin surprindere Înainte de-a apuca să faci ceva cît de cît inteligent, să lași o urmă. Frica, panica asta de a pieri ca un oftat și de-a ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cum se leagă totul, și o recunoaște pe-un ton tragic, menit să-l facă pe cinefalograf dacă nu chiar să cadă-n fîntîna admirației, măcar să-l simpatizeze nițel pe eroul ce se-arată, pentru o secundă, vulnerabil, prins În implacabila cursă a destinului, ca un sconcs. Și-ar fi și greu să nu fie admirat, pentru că prezintă de-a curmezișul ecranului toate trăsăturile personajului pozitiv - curajos, singuratic, țintaș de cea mai Înaltă clasă, maestru al camuflajului, multimedaliat, demn, c-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]