3,194 matches
-
lăsat aerul, lumina, mirosurile și ciripitul păsărilor să pătrundă în spațiul acela destinat pânzelor de păianjen, larvelor de molii, sentimentelor ofilite și privirilor lipsite de vlagă și de pasiune. Această ființă care visa cu ochii deschiși, care privea detașată și indiferentă, fără să vadă propria-i dedublare în apele înghețate ale oglinzii, fixa acum cu privirea plină de viață ochii și chipul blajin al Bătrânului. Acesta își înțelese greșeala. Scoțând oglinda din dimensiunea timpului, nu adusese doar chipul melancolic al femeii
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
am schițat o teorie: "Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spus". Îmi scuzam astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era un mijloc să mă liniștesc, văzînd-o indiferentă? În orice caz, sarbezi eram amândoi (poate că din cauza lumii care ne împiedica) și despărțirea n-avea nimic din tragediile de odinioară, din fiecare seară. Pe obrazul rece pusei o sărutare scurtă, iar gura ei nici nu mă atinse. Apoi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
care nu voiam să le aud: - Te urăsc, brută! M-auzi? Te urăsc! Am aruncat-o despuiată sub plapumă. Când m-am apropiat apoi, am găsit-o fără mișcare, rece, fără opunere, dar și fără să se ofere ca altădată, indiferentă de ce se va întîmpla cu dânsa. Pricepând că împotrivirea ei nu putea să-i fie de folos, și deci era inutil s-o mai continue, întrebuința un alt procedeu, care astfel avea să mă copleșească mai sigur. Dar contase prea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mușcat, mai este vreun colț nemurdărit? Și-i spuneai vorbe de dragoste. - Știa bine că nu-l iubesc. - Și atunci? Ce rost aveau acestea? Ai continuat până ce m-ai întîlnit din nou, și acum îți găsești scuze! Ca și cum nu sunt indiferente detaliile, dacă îl iubeai sau nu, și singurul lucru important este că te dădeai lui. Mereu instinctul de a te scuza, chiar dacă nu poți răspunde nimic bun la argumentele mele. Ioana, care era fără suflare, deveni brusc rea, cu ochii
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
materialul strâns, recapitulîndu-l, ca și cum ar fi o serie de lecții grele pe care trebuie să le înveți bine, și deseori ră-mînînd la aceleași detalii, fie că mai găsesc noutăți la care nu mă gândisem, fie că niciodată nu-mi sunt indiferente întîmplările acestea, oricât de bine ar fi știute, căci suferința mea, întovărășindu-le, nu istovește să le împrospăteze. O singură vorbă schimbă totul, și într-o conversație e fatal ca vorbele să nu fie aceleași - și apar noi imagini. Amân
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
aceea, ei tot s-ar fi despărțit. Și nici măcar nu era rău. Avea mici socoteli, dar suportabile. Eu o făcusem să sufere pe Ioana, iar el numai întrucît îi aducea aminte de mine. Fiind complet detașată, faptele lui îi erau indiferente, putea să mai aibă metrese, să vie sau nu (dar era foarte punctual), să scrie sau nu, îi era perfect egal totul. Nici nu observa mare lucru, în timp ce la mine observa cele mai mici intenții și, numai când alții îl
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nici bun. Poate scrisorile, după multă vreme, la bătrânețe, să aibă o valoare mai mult pentru aducere-aminte, dar deocamdată a le păstra înseamnă pură vanitate. Credeam că, recitindu-le, o să am prilej de melancolie, dar faptele transcrise acolo mi-erau indiferente și de alt ordin ca preocupările torturante de acum. Apăreau ca o suferință veche, în momentul când te invadează o suferință nouă. O scrisoare n-are decât o valoare momentană, te bucuri când face pe drum cât mai scurt timp
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mai pot face nimic tot privind la el. Asta nu împiedică să invidiez chiar nisipul care mai rămâne de curs și să am panică că totul se poate termina imediat. Și alteori am impresia că chestiunea aceasta mi-e absolut indiferentă și, dacă n-aș produce turburare și n-aș fi învinovățit de romanesc, m-aș arunca imediat în mare. Aș băga de seamă să fac gestul cel mai simplu, ca să nu par lipsit de simplicitate în gesturile mari. Cu toate că alte
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
singura mea posibilitate de a avea curajul să plec. Să-i anunț plecarea, gîndindu-mă nu-mai la păcatul ei. La una din multele forme pe care le ia păcatul în mintea mea bolnavă de gelozie... și atunci mi-ar fi absolut indiferente și argumentele, și suferințele Ioanei. Orice s-ar întîmpla, eu nu i-aș vedea decât corpul - de care m-am bucurat atât în toate umbrele și palpitările lui - în apropierea altuia... Am simțit deodată, fără să fi auzit nimic înainte
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pentru o clipă, să-și facă o imagine așa de minunată despre mine. Adorația Ioanei se pretează la ridicol, dar e binefăcătoare. Am fost la Balcic și am luat pe Arabella cu noi, iar în barcă, fără jenă de ceilalți indiferentă la protestările mele, Ioana a ales pentru mine locul cel mai bun. A fost o noapte miraculoasă, pe ape, sub seninul complect, iar noi între vis și viață, confundând mirajul visului cu al realității. Am ajuns la începutul dimineții acasă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Cavarna, unde poate fi mai bine îngrijită. Rămâne ca noi să facem zilnic naveta până la Ca-varna ca să aflăm vești. Arabella, stingheră, a plecat. La necazul celorlalți ea nu prea avea rol, totuși ne cunoaște destul de bine și nu putea fi indiferentă și, în definitiv, a râs cu Viky, s-a distrat cu ea. Și noi am păstrat totdeauna o ciudă că a plecat înainte de a ști ce e cu Viky, dar nu pot spune cum ar fi trebuit să facă altminteri
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
lui Viky", la care mă gândesc deseori cu spaimă, dar nu îndrăznesc să le aduc în conversație! Ce disperată trebuie să fie Ioana ca să aibă un asemenea curaj! - Și eu nu mai am nici o însemnătate pentru tine? Ți-a devenit indiferentă existența mea? - Tu mi-ai fost tot ce-am avut mai scump pe lume, și oricât nu ne-am înțeles, am fost perfect asemănători. Aceleași aptitudini am avut, aceleași preocupări și aceleași defecte și calități sufletești. Orgoliul ne-a fost
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a întîmplat, căci știu ca în clipa aceasta Ioana tremură pentru mine și ar fi în stare să facă tot ce i-aș propune, să fugă cu mine, să-și renege familia, să trăiască cu mine nemăritată, în văzul tuturor, indiferentă la bârfeala lumii, să se arunce în mare fără de nici o ezitare. Starea care o cuprinde în întregime (o simt în toate fibrele vibrînd) este extazul. Ce magnifică noapte! Ce parfumat e aerul, stelele ce sclipitoare și luna halucinantă, pe razele
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
consumarea chinurilor din cauza trecutului. Și dintr-o-dată am descoperit că vindecarea mea depinsese de coborârea temperaturii lui Viky. Nici măcar n-a fost boala ta, ci a lui Viky, adică a unei persoane care mi-e foarte agreabilă, dar, în definitiv, destul de indiferentă, numai în funcție de existența ta. Și tot timpul cât am fost despărțiți m-am gândit doar de câteva ori la ea și atunci cu ciudă: aveam convingerea ca ea continuă să surâdă spre toți vecinii, să aibă ochii luminoși și fruntea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
când privim cu o anume distanță datele și întâmplările ce compun lumea nemijlocită a vieții. Destule dintre cele pe care le avem în față par să suspende sensul însuși. Ne apar nu fără sens într-o privință sau alta, nici indiferente în privința sensului, ci lipsite de sens. Uneori, mai grav, vedem cum contravin sensului în genere și îi suprimă acestuia orice posibilitate. Ar fi, așadar, absurde, opuse oricărei logici accesibile nouă. Iar în fața acestor stări de lucruri nu prea ai cum
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
atunci când se spune că timpul în genere nu există. La fel, ceva apare lipsit de sens doar în primă instanță, cum se întâmplă când auzim spunându-se că timpul vine dinspre viitor către prezent. Uneori lipsa de sens poate fi indiferentă, ca atunci când se ratează uzul firesc al cuvintelor (într-un enunț de felul: „timpul se extinde“). Alteori însă ea ne reține mai mult decât am crede și ne tulbură profund. Este ceea ce se petrece în fața unui poem ce amână la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
se declară ajunge ușor o utopie („e o autoamăgire din partea filo zofilor și a moraliștilor să se desprindă din décadence în vir tu tea faptului că se războiesc cu ea“). Simplu vorbind, rațiu nea poate cunoaște forme maladive. Când ajunge indiferentă față de chipul concret al vieții, este atinsă de boală. La fel cum, privind din cealaltă parte, boala poate lua chipul rațiunii, își poate căuta singură justificări raționale. Nu știm dacă se și impune astfel, însă lasă ușor să se vadă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
de sens (sinnlos). Propoziția cu sens (e. g., „Cezar este strateg“) 91. respectă unele reguli de natură logică. Drept urmare, poate fi adevărată sau falsă. Cât privește tautologia, abreviată în formule de felul „A = A“, aceasta este goală de sens, sinnleer, sau indiferentă în privința sensului. Chiar și atunci când sunt false sau inutile, incapabile să trezească un anume interes, propozițiile cu sens nu au de ce să ne îngrijoreze. Cea care neliniștește profund este tocmai exprimarea lipsită de sens. De pildă, „Cezar este și“. Aceste
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
totuși cineva o consideră cu sens, sensul ei este de înainte presupus, de pildă de cel care enunță propoziția ca un exemplu posibil. Am putea spune, în consecință, că este deopotrivă cu sens și fără sens. Sau, mai bine zis, indiferentă în privința sensului. Însă ne dăm seama că în viața obișnuită, fie că ne lăsăm în voia a tot felul de preocupări, fie că nu ne preocupă nimic, nu avem de-a face cu astfel de propoziții. În această privință, Wittgenstein
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Wittgenstein gândește altfel decât cei care mizează exclusiv pe analiza logică a limbajului. Merge mult mai departe, spre a vedea ce se petrece cu spusele noastre și cu noi înșine în timp ce vorbim. Observă că o propoziție socotită „în sine“ e indiferentă în privința sensului. Ca să o scoți din această indiferență, trebuie să vezi din ce joc al vorbirii face parte și cum lucrează acolo, când și cum este rostită. Poți vedea atunci legătura ei cu unele credințe și intenții, actele care o
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ABSURDE 104. exclusiv. Wittgenstein adaugă într-o paranteză: „Nici o poezienonsens nu este nonsens în felul în care este, să zicem, gânguritul unui copil.“ Recitind această spusă, înțelegi că termenul „nonsens“ este acum eliberat de o veche accepțiune, for mală sau indiferentă. În același timp, destule propoziții pe care le socotim cu sens se pot dovedi lipsite de sens. Cel care spune: „Știu la ce mă gân desc“ spune totuși ceva fără sens. El își imaginează propria gân dire ca un flux
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
conotații etice, ci indică simpla ignorare a diferenței cu privire la modul de a fi al unui lucru. Fapt destul de ciudat, orice poate ajunge să fie privit ca simplăprezență. Chiar și logosul însuși, când e interpretat doar ca judecată în genere, formă indiferentă a gândirii.<ref id="114">Ibidem, pp. 218- 219.</ref> Aflăm, cu această ocazie, că simplaprezență înseamnă lipsă de relief - prin aceeași lipsă de diferență „în raport cu alte posibilități de ființă“. La fel se întâmplă și cu ceea ce numim posibilitate, când
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
semnul contingenței, întrucât cu el „se poate «întâmpla» una sau alta“. Aduce în față indeterminarea sa din punct de vedere ontic și mai ales ontologic. Iar ființării simpluprezente îi corespunde simplaprivire a ceea ce omul întâlnește. Este o privire ea însăși indiferentă, ce constată doar că ceva este de față, în simplitatea sa neutră, elementară. Nu cumva contează mai mult decât orice tocmai această indiferență a privirii și a celor văzute ca deja date? Nu tocmai de aici, din această indiferență, se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
76, 153-156 ~ al semiozei nelimitate 49 ~ al terțului exclus 47, 76 ființa ca ~ 65-67, 130 privire ~ contemplativă 67, 114 ~ de secundă instanță 9- 10, 16, 20, 28-30, 65, 69, 103, 116, 126-128, 149, 195-196 (vezi și „joc secund“) ~ neutră sau indiferentă 11 (n. 1), 86, 123-124 ~ speculativă 10, 15 (n. 5), 67 prodigium 74 propoziție 18, 60, 61 (n. 48), 63 (n. 51), 66, 84, 92-93, 99- 103, 106, 107-111, 113, 118- 119, 131-132, 138-139 ~ antinomică 20, 62- 63, 91 (n.
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
când privim cu o anume distanță datele și întâmplările ce compun lumea nemijlocită a vieții. Destule dintre cele pe care le avem în față par să suspende sensul însuși. Ne apar nu fără sens într-o privință sau alta, nici indiferente în privința sensului, ci lipsite de sens. Uneori, mai grav, vedem cum contravin sensului în genere și îi suprimă acestuia orice posibilitate. Ar fi, așadar, absurde, opuse oricărei logici accesibile nouă. Iar în fața acestor stări de lucruri nu prea ai cum
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]