3,598 matches
-
dezminte caracterul linear și inerțial, se întoarce asupra ei înseși, transformând destinul prescris unei entități pieritoare în paradigmă a capacității ei eterne de a inventa forme atipice. Fără de care cele tipice, formele eterne ale vieții, ar părea un simplu dat inert. Fără tragicul înscris în ființa lumii, nu am avea măsura bucuriei cosmice de a fi. Trec prin cer stele călătoare care dau rotirii astrelor un spor de liniștită măreție și un sens august. * E greu de știut ce rost anume
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
dezminte caracterul linear și inerțial, se întoarce asupra ei înseși, transformând destinul prescris unei entități pieritoare în paradigmă a capacității ei eterne de a inventa forme atipice. Fără de care cele tipice, formele eterne ale vieții, ar părea un simplu dat inert. Fără tragicul înscris în ființa lumii, nu am avea măsura bucuriei cosmice de a fi. Trec prin cer stele călătoare care dau rotirii astrelor un spor de liniștită măreție și un sens august. E greu de știut ce rost anume
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
ar fi nevoie de o substanță care să rămână cantonată în LEC, fără a intra în nici un fel în schimburi cu celulele. O astfel de substanță nu există, dar se pot realiza estimări destul de corecte folosind sulfați radioactivi sau zaharuri inerte, de tip inulină sau manitol. Compoziția lichidelor corporale este diferită în funcție de compartiment. Aceste conțin cantități semnificative de moleculă fără sarcină electrică, dar, din punct de vedere cantitativ, substanțele ionizate (numite generic electroliți) contribuie cel mai mult la concentrația totală a
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2285]
-
ar fi nevoie de o substanță care să rămână cantonată în LEC, fără a intra în nici un fel în schimburi cu celulele. O astfel de substanță nu există, dar se pot realiza estimări destul de corecte folosind sulfați radioactivi sau zaharuri inerte, de tip inulină sau manitol. Compoziția lichidelor corporale este diferită în funcție de compartiment. Aceste conțin cantități semnificative de moleculă fără sarcină electrică, dar, din punct de vedere cantitativ, substanțele ionizate (numite generic electroliți) contribuie cel mai mult la concentrația totală a
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
nu o înghite, o demolează în rubrica deloc îngăduitoare pe care i-o consacră în Elemente de literatură, la articolul "Dramă". El critică concepția ei realistă despre mimesis. După părerea lui, spectacolul devine inutil dacă nu oferă decât reflectarea brută, inertă a realului, căruia-i amputează dinamismul. Nimeni nu i-a adunat pe oameni, scrie el, ca să le arate pe o scenă ceea ce se petrece zilnic în jurul lor, mai ales în rândul oamenilor de rând. Natura este și mai adevărată și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care cuprinde credințele popoarelor (antice) despre originea universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari".13 După cum se observă, mitul este restrâns nu doar ca manifestare, dar și temporal, localizat la nivelul Antichității, redus practic la o formă inertă (dacă nu moartă) a imaginarului, un bagaj limitat de imagini și idei păstrat și transmis doar ca formă literară. Definiția acceptată în spațiul anglo-saxon (limba engleză, impunându-se drastic pe întreg globul datorită în primul rând Internetului, promovează și accepțiunile
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
au supraviețuit doar statuile. Căci dacă există ceva care durează pe lumea aceasta, e melancolia trecerii noastre. castelul Mă trezesc devreme, în zorii cenușii ai unui oraș străin. Ciudad de Mexico pare istovit de fiestă. Străzile atârnă ca niște brațe inerte, golite de sânge. O liniște friguroasă apasă zidurile. Singurii care dau viață străzilor acum sunt indienii care se retrag, ca într-un exod de pe vremea conchistei, ducîndu-și marfa nevândută în timpul sărbătorii. În timp ce privesc străzile aproape pustii, îmi imaginez Tenochtitlanul, construit
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
-n magie. Era acolo un miez înfășurat în mii de straturi, era ceva la care Lulu trimitea și pe care nu-l dibuiam, care-mi scăpa mereu, pentru că de câte ori simțeam că m-apro-pii dădeam doar de detalii, o cămară de vechituri inerte. Și Lulu, care mă târa acum pe sub bolți uriașe, ca de catedrală, pe o întindere nesfârșită de mozaic dulce și geometric, era un detaliu, o săgeată, o indicație. îi simțeam coastele cu cotul, mergeam amândoi înfășurați ca-ntr-un cocon
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
colibri, o halucinație cu mescalină n-ar fi amestecat atâtea nuanțe, atâta pâlpâire de culori trecând cu o dulceață nesfârșită una-ntr-alta, aprinzîndu-se și stingîndu-se, răvășind ființa celui care l-ar fi contemplat. Lulu, în schimb, devenise cenușiu și inert. Ochii îi erau acum roșii-fosforescenți, morți, deși arzând cu flacără. Păianjenul scoase de sub torace un ac lung, curb, pe care-l înfipse cu un ușor troznet în pieptul celui martirizat, acolo, între mizerabilii falși sâni de vată. După un timp
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
dus să-l caute pe preot, când am revenit în biserică împreună cu părintele, rusul plecase, a doua zi a fost spânzurat din ordinul comandantului său ca pildă pentru întreaga armată rusă, s-a legănat multe zile pe creangă trupul său inert, până la urmă oamenii din sat au hotărât că merită să fie și el îngropat creștinește și l-au îngropat mai ales din credința nestrămutată că undeva, în îndepărtata Rusie, unor creștini de treabă le-a fost milă la rândul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
reușise să-i strecoare trădători în casă, încât și imprudentele discuții cu nechibzuita lui soție ajungeau la urechile lui Tiberius. Viața în vila imperială consta într-o totală dependență de împărat, respectarea maniacă a orarelor, a traseelor, a lungilor așteptări inerte, a ritualurilor de curte. Uneori Tiberius i se adresa lui Nero cu un zâmbet fals, alteori îl respingea cu neîncredere; tânărul era chinuit de incertitudini. În mintea lui Tiberius, suspiciunile se înmulțeau; la un moment dat, Sejanus îi spuse: — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prada lui preferată; ele trebuiau să vină din ținuturile cele mai îndepărtate și să nu știe nici măcar un cuvânt în latină, fiind destinate să dispară fără urmă a doua zi. Zi de zi, în timpul acelor întâlniri, Gajus dovedea o indiferență inertă, naivă. Era conștient de zâmbetele caustice din spatele lui, surprinse replici pline de ironie mascată și se simți ușurat, fiindcă, dacă toți îl considerau stupid și inofensiv, nu avea să moară. Avea șaptesprezece ani și jumătate, iar viața îl făcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mirat că vorbeau în prezența lui astfel, fără nici o reținere. Nu o făcuseră niciodată. Păru că nu a auzit nimic. De fapt, după neîncrederea și suspiciunile din primele zile, toți se liniștiseră: credeau că avea o inteligență mediocră, că era inert, docil, ba chiar de-a dreptul stupid, ușor de manevrat, moștenitorul ideal. Între timp Livia se oprise și se așezase încet - îl zărise și-i făcuse semn să vină la ea. Când fu destul de aproape ca să-i audă glasul slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nici prin priviri, ci, asemenea cailor și câinilor de vânătoare, prin frământările și încordările trupului. „Dacă bănuiești că minte, uită-te cum i se crispează degetele, cum i se mișcă picioarele în încălțări.“ Gajus reținuse aceasta și acum asculta relaxat, inert, privind blând în ochii ei. Iar când termină de vorbit despre tatăl său, el păru că nu știe ce să-i răspundă: — Nu-mi amintesc... Eram foarte mic în vremea aceea... Simți un gest imperceptibil de enervare; bătrânei îi părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și înmiresmat în superba exedra din Villa Jovis, din gura unui bărbat cu o sănătate de fier, care se bucura de prietenia împăratului. Spărseseră ușa. Îl găsiseră pe juristul cel înțelept și incoruptibil întins pe pat - însă încheieturile îi atârnau inerte, cu venele tăiate, iar sângele formase o baltă enormă pe marmură. Pe masă se afla un bilet scurt: „Părăsesc această viață, care mi-a devenit de nesuportat“. Mama În zilele acelea Gajus împlini douăzeci și unu de ani, dar nimeni nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
disperat, incapabil să se elibereze altfel de trecutul lui tulbure. Trupul lui decădea tot mai mult; în viciu devenea contemplativ, cerebral; cu o exasperare aflată la limita spaimei, căuta cu ochii și cu mintea stimuli care să-i alunge singurătatea inertă. Le poruncea micilor lui tovarăși să mimeze în fața lui cele mai licențioase și mai perverse mituri ale Antichității. „Cultura servește întotdeauna la ceva“, comentau unii. Însă jocul devenea din ce în ce mai dificil și mai dezamăgitor, iar el nu renunța fiindcă aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a numit. Ciudățenii ale formelor ce nu le pricep Mă fac pe mine altul În mersul de la ochi spre timpanul urechii Sugrumat de cercul prea strâmt, nu pot fi același E o crâncenă alergare a lucrurilor Dinspre originea lor indiferentă, inertă, Către afirmarea autoreflexivă În alții. Prea se vântură atâtea gesturi tandre dinspre mine spre pulpele femeii Și buruienile rodesc altfel când le scarpini cu un pic de perfecțiune Mă Învățasem din cărți siropoasa iubire de viață Am tulburat toate izvoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de ce eu Îl iubeam atunci când Îl vedeam cu femeia aceea În brațe, inspirând Înnebunit mirosul ei parfumat, la ștrand, acum de-abia mă mir de ce mi-am călcat mândria În picioare, de ce priveam ca la o zeitate la acel caracter inert, inactiv. Mi-aduc aminte că m-a Înnebunit atunci un gest pe care 1-a făcut Petre la ștrand: a așezat cu grijă hainele lui și ale femeii. În asta eu vedeam simbolul tuturor virtuților! Ce stupid! Acum o săptămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o venă i se umflă șarpe vânăt pe gât, respiră; pântecul bombat se lasă În jos, se ridică, coboară, urcă din nou, se oprește, continuă, respiră; Întind o mână, Îi ating conturul coapsei, foșnește mătăsos, sfârâie, frige buricul degetelor; destinsă, inertă, ai zice: e moartă, dacă n-ar fi pântecul respirând; are o mână deasupra capului, arcuită, cu degetele lungi rășchirate ca niște gheare, cealaltă pe lângă corp, mi se pare neverosimil de lungă, Încerc s-o apuc să-mi Împletesc degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lui Calvert. Din când în când, își trecea mâna prin păr cu un gest mecanic, dar imaginile păreau să exercite un soi de atracție nefirească pentru ea. Reuși cu efort să-și întoarcă privirea. - Îți e...? începu Sachs. Kara rămase inertă, cu ochii închiși și mâna încleștată pe spătarul unui scaun. Văzând durerea ei, Rhyme își dădu seama că acesta fusese sfârșitul pentru ea. Lumea lui și munca pe care o desfășura presupuneau astfel de scene horror; a ei nu. Riscurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
În viața ta, vezi cum se taie un porc la oraș. Patru haidamaci Îl țin cu putere și-i fac felul cu un cuțit lung la beregată. Năclăiți de viscol și sudoare Îl țin până când animalul, stropit de sânge, rămâne inert, sacrificat. Lampa de benzină Își forțează tirajul, cu țeava la câțiva centimetri de zidul pe care Își scuipă flacăra albastră cu vuiet pofticios de prăpăd, căci ea va pârli porcul, În timp ce nevasta vecinului, cu destulă greutate, dar și cu mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și oțet, borcane cu murături, paltoane, plăpumi, nimicuri cimentate de praf, murdărie, rugină și cocleală, iar peste toate, două colivii pluteau goale și părăsite de păsări, deasupra unui acvariu fără apă din care se cască, crăpată, carapacea unei broaște țestoase. Inertă, Între două tablouri Înfățișând chipuri spânzurate definitiv Într-o tinerețe permanentă, o pușcă de vânătoare Își Îndreaptă țevile spre tavanul smolit de fumul de țigară. Pe masă, lângă ceașca de cafea cu zațul gros și uscat, strivit de scrumiera de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ușor, aproape întodeauna mă țin deoparte de agresiunea muzicii prea tari. Dar dacă totuși se întâmplă, mă postez în metrul meu pătrat și nu mă mai mișc de acolo. Am închis ochii și am început să mă clatin, cu brațele inerte pe lângă trup. Muzica mă pătrundea și rămânea în mine, întunecată ca sunetul mării într-una din acele uriașe scoici lucind la exterior ca smalțul. Văzusem de curând o astfel de scoică. Unde? Sigur că da, era acolo, lângă micul elefant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și cu pantofi lustruiți ce făceau zgomot pe paviment. Bătu la ușă și, fără să aștepte să i se răspundă, intră. Era un om care știa cum să se comporte în asemenea situații, discret, dar fără ezitări. După expresia mea inertă, a înțeles imediat cu ce fel de moarte avea de a face și câtă durere aveam în mine. A făcut câțiva pași spre pat, haina i s-a deschis, avea o curea neagră cu o cataramă aurită, am rămas cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de altminteri dominantă în gândirea lui Unamuno, care, chiar în Ceață, după multe referiri la sueño, formulează întrebarea capitală pusă cândva, aproape în aceiași termeni și de un Calderón de la Barca în Viața e vis: „Când un om adormit și inert în patul său visează ceva, ce există oare în mai mare măsură: el în calitate de conștiință care visează sau visul lui?“ (cap. XXXI). Reperele lui, de la „visul unei umbre“, al lui Pindar, la „viața e vis“ a lui Calderón“ sau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]