1,831 matches
-
ani, nu se va mai putea face nimic. Ce dracu’ mă fac un an de zile ? Un an și patru luni!!! Dar ce dracu’ mă fac după ce plec de aici? Presupunînd că totuși am să mai plec vreodată... Măcar În infirmerie paturile nu sînt suprapuse, ba chiar au și un sistem de arcuri, ca orice pat de spital, iar saltelele sînt mult mai bune ca În dormitoare. Și nu sînt nevoit să stau toată ziua cu uniforma aia ca un șmirghel
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fac griji pentru propriul meu portofel, aflat În pantalonii de uniformă, În cuier, În timp ce el tace și privește visător tavanul. Am senzația că nu stomacul e problema lui, ci capul. Stăm și fumăm și ne jucăm cu cîinii, pe scările infirmeriei, un pavilion cenușiu ceva mai retras față de restul clădirilor. E dimineață, de dincolo de pîlcul de mesteceni răsună ropotele bocancilor, infirmierul vine și ne aduce micul dejun, deja obișnuitul ceai de zahăr ars, macaroane fierte pînă În pragul descompunerii și pîine
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
spre apus e un pisc stîncos, iar Înspre răsărit se văd alte culmi de munți Îndepărtați, povîrnișuri, păduri. E incredibil cum s-a Înseninat deodată și s-a luminat totul În jur, vedem În sfîrșit unde sîntem. Din marginea clădirii infirmeriei se Întinde o pajiște mărginită de gardul de sîrmă ghimpată al unității, pe care s-au Împletit tufe de zmeură. Pajiștea e plină de brîndușe mov de toamnă. Mergem pînă la gard și dincolo de el e o pantă destul de abruptă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
scrii acasă că te-ai retras la tratament În Elveția. RÎde. CÎinii vin după noi, se hîrjonesc și ni se freacă de picioare. Poate că nu e chiar o gură de rai, dar cam pe-acolo. E ultima seară În infirmerie, așa că scriu scrisori. Lui Nico Îi scriu fără chef, fără să știu ce vreau să-i spun, și treaba asta se vede. Așa că după ce mă căznesc să termin scrisoarea, o rup. Zilele de la Praga mi se Învîrt În cap și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
e deasă, crudă, stră lucește. Piscul de munte din apropiere pare enorm, ai senzația că poți să pui mîna pe el. Cerul e neverosimil de senin și de albastru. De jur Împrejur, totul se vede aproape la fel de bine ca din spatele infirmeriei, doar că aici chiar nu mai e nimic care să-ți oprească privirea, departe e o noțiune ce ține de limitarea aparatului vizual uman. În foișorul de observație se află un binoclu puternic cu care Învățăm să observăm și să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Degetul mare de la mîna stîngă arată ca o prună, pe care stă cu greu lipit un plasture. Îl fac direct responsabil pe caporalul Portocală de o posibilă cangrenă, vindecabilă doar prin amputație; se sperie și mă lasă să merg la infirmerie, așa că o jumătate de zi scap de instrucție. Dar, ca să nu fac drumul degeaba, Îmi zice să iau cu mine și căruciorul cu cele două bidoane de aluminiu, urmînd să cer de la cantină și prînzul nostru. Unul din veterani trebuie
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
scap de instrucție. Dar, ca să nu fac drumul degeaba, Îmi zice să iau cu mine și căruciorul cu cele două bidoane de aluminiu, urmînd să cer de la cantină și prînzul nostru. Unul din veterani trebuie să meargă și el la infirmerie, pentru că i s-au dislocat umerii. Amîndoi. Suferă de o chestie congenitală, e un diagnostic care sună destul de periculos, de care nu poate scăpa decît În urma unei operații complicate. Uneori, ambii umeri i se desfac din omoplați și brațele Îi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
un obiect cu lumini roșii a trecut chiar pe deasupra pistei, lent, foarte jos, se vedeau detalii. Era noapte, una din santinele și-a părăsit postul de frică. Pur și simplu a făcut pe el de frică, l-au ținut În infirmerie pe calmante o săptămînă și nu știau cum să-l facă să nu vorbească despre ce-a pățit. RÎd toți, iar eu casc gura incredul, mi se pare că fac mișto de mine. În tren, Îl Întreb pe locotenent dacă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de botul mașinii cît o casă. Dacă viteza ar fi fost mai mare, am fi ajuns cu adevărat niște spectre. Toate aceste lucruri ni se explică În timp ce sîntem culeși de pe jos și urcați În camion pentru a fi transportați la infirmerie - deși nu avem cum să Înțelegem ceva, pentru că sîntem Încă În șoc. SÎnt singurul care sîngerează (nu mi se spune de ce), deși Moise țipă ( În continuare țipă) cel mai tare. Barbu și-a luat mîrțoaga de căpăstru și ce-a
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
e a mea. Stai liniștit! țipă cineva, Îl recunosc greu pe Ovidiu. — Nu pune mîna! spune altă voce - nu văd cine e. Dar de ce pe partea aia nu văd? Nu văd... NU văd? — Potolește-te, nu pune mîna, mergem la infirmerie. Deodată aud din ce În ce mai multe. Și simt mai multe. Spatele mă doare În cîteva locuri, deși, dacă am reușit să mă urc singur În camion, probabil că nu e grav. M-am suit singur În camion? Încerc să-mi aduc aminte
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și Începe să mă doară, simt cum pur și simplu se umflă ca o bășică. Probabil că În curînd o să am capul cît un balon, plin cu sînge. Îmi prevăd o moarte agonică, spectaculoasă. — Ce are? Nu știu, mergem la infirmerie. — Aoleu! spune o voce la cîțiva centimetri de fața mea. Pe partea aia nu văd nimic. Nu văd... De ce nu văd? NU... — Ce e? Ce am? Întreabă vocea care nu e a mea, deși mie Îmi iese pe gură. Mă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
aia nu văd nimic. Nu văd... De ce nu văd? NU... — Ce e? Ce am? Întreabă vocea care nu e a mea, deși mie Îmi iese pe gură. Mă ajută să cobor din camion locotenentul Cornea, sîntem chiar pe aleea din fața infirmeriei, becurile albastre Încă pîlpîie În regim de alarmă. După ce reușesc să mă dau jos, Îmi pune o mînă În piept și, ridicîndu-și privirea și cercetîndu-mi chipul, Îmi șterge sîngele de pe bărbie cu o batistă. Un gest plin de compasiune care
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
jos, Îmi pune o mînă În piept și, ridicîndu-și privirea și cercetîndu-mi chipul, Îmi șterge sîngele de pe bărbie cu o batistă. Un gest plin de compasiune care mi-l face simpatic, pieptul Îmi tresare de cîteva ori de recunoștință. În infirmerie cineva Îmi spune să mă Întind. E unul dintre infirmieri, e tot craiovean, un tip prietenos care săptămîna trecută mi-a scos din degetul mare de la mînă puroiul pe care l-am adus cu mine din Bărăgan. — Stai să-ți
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
bătaie prietenească pe sacii cu făină, cu macaroane și fasole, cu zahăr și cu orez (toate, după cum știm, pline de gîndaci minusculi și de căcăreze de șoareci și de viermi) Între ostașii care fac de serviciu la bucătărie. În ușa infirmeriei, un ciorchine de halate albe fumează și gesticulează, rîsetele izbucnesc sonor la fiecare a treia replică. De după colț, apare un Aro cîntînd din toate pistoanele și arcurile lui o muzică tonică - claxonează melodios nu se știe exact pe cine, pentru că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
două noaptea, dansez pe muzica din capul meu, În ușa comandamentului, și văd această nălucă alergînd gălăgios prin bălți și aud o voce gîfÎită care mă strigă (recunosc vocea unui răcan de la aviație care e santinelă la postul de dincolo de infirmerie): — Domnu’ ostaș, e deschis comandamentul vostru? Că bulangii ăștia de la infirmerie au Încuiat ușa și nu pot să intru. Mă taie căcarea, deschide repede și spune-mi unde-i WC-ul. Un sfert de oră mai tîrziu, stăm de vorbă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și văd această nălucă alergînd gălăgios prin bălți și aud o voce gîfÎită care mă strigă (recunosc vocea unui răcan de la aviație care e santinelă la postul de dincolo de infirmerie): — Domnu’ ostaș, e deschis comandamentul vostru? Că bulangii ăștia de la infirmerie au Încuiat ușa și nu pot să intru. Mă taie căcarea, deschide repede și spune-mi unde-i WC-ul. Un sfert de oră mai tîrziu, stăm de vorbă dînd o tură cantinei, ca să-l adunăm și pe celălalt căpiat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pe care n-o Întîlnești decît În vis... Vreo trei nopți la rînd am improvizat patul În speranța că visul se reia. Dar apoi nu știu cum naiba s-a Întîmplat că ne-am adunat toate gărzile din posturile din jurul cantinei În infirmerie. Au fost niște nopți memorabile, În fumul dens din salon, unul din infirmieri, un tip mișto din Timișoara, ne-a citit din ziare niște chestii, cum ar fi declarația de principii a Grupului de Dialog Social... ăștia sînt intelectualii și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
seama ce prostie am făcut cînd am fugit de Anul Nou din spital, Într-un trening roz. Pe care scria NEON, cu litere cauciucate. Mai bine aveam o țintă. În fine... trei ore În fiecare noapte cu tipii ăștia de la infirmerie care sînt ca lumea... am trăncănit și am citit ziare și ne-am uitat la televizor... noaptea au Început să dea un program care se cheamă Via satelit (muzică și show-uri americane). Probabil că după ce trec cele două săptămîni
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
clar că am fost la un pas de o fatalitate - se pare că În cazul meu nu e ceva neobișnuit. Asta pentru că acum preocupările mele se adună În altă direcție. Antena din vîrful capului Îmi spune ce spuneau băieții din infirmerie - e o țară nouă, o viață nouă, ne- așteaptă lucruri pe care nici nu le putem gîndi, trebuie să fim pregătiți... Pro blema e că e deja februarie, ceea ce Înseamnă că mai am tot un an de armată. Un. An
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
umflați. Usturimea mă invadează În crescendo. Mă prăbușesc În fund În timp ce În baie năvălesc OS- ul și cîțiva colegi soldați. Bubuitura s-a auzit de afară și se miră rîzÎnd că mai sînt Întreg. Locotenentul Soare insistă să merg la infirmerie, bășicile de pe brațe nu arată bine, arsura pare urîtă și trebuie Îngrijită. Îi arăt tuburile și cutiile de alifii și de creme pe care le-am primit să-mi repar dezastrul. Mă rog, un isteț mi-a aruncat În grămada
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ce bilet de trimitere, vrăjeli... Cine ți l-a dat? Spitalul Militar din Craiova, citește el ștampila pe hîrtia pe care mi-a dat-o colonelul Popescu, specialist dermatolog. Aha! Bine. Acum ia-o de-aici și du-te la infirmerie să-ți schimbe pansamentul! țipă el, mustața i s-a zburlit din pricina enervării și acum pare că și-a lipit sub nas o periuță de dinți. Cristian stă În fața comandamentului, sprijinit cu spatele de perete, citind un ziar, dudul uriaș
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cu o singură căruță, și trebuia să ajungem la Baia de Aramă. Am plecat la Începutul lui februarie, am dormit multe nopți pe cîmpuri, sub căruță. Pe drum aveam puncte cu cantine pentru refugiați, că erau mulți care umblau pe drumuri... și infirmerii... Eram Încă În război, toată lumea se folosea de ele, nu ne mutam numai noi din Bucovina... erau zone distruse sau sub bombardament. Și oamenii aveau ordin, se anunța la radio, erau informați de primării să-i găzduiască pe toți ăștia
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pe Iuffo Îl intimidă din prima clipă. În schimb, sergentul nu purta mască și se vedea pe fața lui cît era de nehotărît. — M-a Întrebat: ce naiba să facem cu el? Iar eu i-am răspuns: să-l ducem la infirmerie, Își aminti Iuffo. — La care infirmerie? Întrebă Vic. — Păi, tocmai asta era problema! exclamă Iuffo, bucuros că ofițerul Înțelegea În sfîrșit dificultățile cu care ei Înșiși se confruntaseră. N-avem infirmerie la depozit. Ar fi trebuit să mergem cu el
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
clipă. În schimb, sergentul nu purta mască și se vedea pe fața lui cît era de nehotărît. — M-a Întrebat: ce naiba să facem cu el? Iar eu i-am răspuns: să-l ducem la infirmerie, Își aminti Iuffo. — La care infirmerie? Întrebă Vic. — Păi, tocmai asta era problema! exclamă Iuffo, bucuros că ofițerul Înțelegea În sfîrșit dificultățile cu care ei Înșiși se confruntaseră. N-avem infirmerie la depozit. Ar fi trebuit să mergem cu el la spital. Deocamdată se opriseră și
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Iar eu i-am răspuns: să-l ducem la infirmerie, Își aminti Iuffo. — La care infirmerie? Întrebă Vic. — Păi, tocmai asta era problema! exclamă Iuffo, bucuros că ofițerul Înțelegea În sfîrșit dificultățile cu care ei Înșiși se confruntaseră. N-avem infirmerie la depozit. Ar fi trebuit să mergem cu el la spital. Deocamdată se opriseră și sergentul privea tăcut În lungul țărmului, așteptînd să-i vină o idee salvatoare. PÎnă atunci, Întrebă cum s-a Întîmplat, iar Iuffo Începu să-i
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]