15,241 matches
-
ce vă mai trebuie. Vânzătoarele fură foarte amabile cu fetița, intrară în cabina de probă cu ea, să o ajute să probeze rochiile pe care le alesese de pe stativ. Avea gusturi modeste și le alegea invariabil pe cele mai ieftine, insistând cum că astea îi plac cel mai mult. Băiatul păru mult mai interesat de cumpărături, își alese cele mai vesele cămăși pe care le găsise și i se puse pata pe o pereche de pantofi albi la care sora lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Mma Ramotswe. Nu vreau să-l jignesc. Unde e, vă rog? — Îl caută ba ici, ba colo, răspunse femeia. Acu-i aici, în clipa următore nu-i niciunde. Așa-i cu domnul doctor Ranta. — Dar, în momentul acesta, unde-i? insistă Mma Ramotswe. Momentul următor nu mă interesează. Femeia își arcui o sprânceană. — Ați putea încerca la biroul lui. Are un birou aici. Dar cea mai mare parte a timpului și-o petrece în dormitor. — Aha, făcu Mma Ramotswe. Să-nțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
poliție. Ceea ce-mi veți spune va ajunge doar la urechile mamei, și-atâta tot. El închise ochii. Nu pot să vorbesc aici. Veniți acasă la mine. — Vin în seara acesta. — Nu, zise el. Mâine. Voi veni în seara asta, insistă ea. Femeia aceea a așteptat zece ani. Nu trebuie să mai aștepte. — Bine. Vă scriu adresa. Veniți în seara asta la ora nouă. — O să vin la opt, replică Mma Ramotswe. Nu toate femeile fac ce le spuneți, să știți. Plecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mea, aceea de detectiv particular. Dacă eram slabă de înger, mai bine mă apucam de altceva. Domnul J.L.B. Matekoni se întristă. — Nu-l cunoști pe bărbatul ăsta. Nu poți să te duci așa, pur și simplu, în casa lui. Dacă insiști, vin și eu. O să aștept afară. N-o să știe că sunt acolo. Mma Ramotswe căzu pe gânduri. Nu vroia să-l necăjească pe domnul J.L.B. Matekoni, iar dacă prezența lui afară o să-i domolească neliniștea, nu vedea de ce n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
se ștersese de pe chip și încerca să-i smulgă un soi de asigurare. — Și fetele acelea, întrebă el, n-o să mai am necazuri cu ele? Mma Ramotswe scutură din cap. Nici o grijă. N-or să vă facă necazuri. — Și declarația? insistă el. A celeilalte fete. O veți distruge? Mma Ramotswe se ridică în picioare și se îndreptă spre ușă. — Declarația aceea? — Da, declarația fetei care mințea în legătură cu mine. Mma Ramotswe deschise ușa din față și se uită afară. Domnul J.L.B. Matekoni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
am rămas fără țigări, când n-avea intrare în oraș, și habar n-am ce-i după lizieră. - Au avut baftă sărăntocii ăia din Dobrogea cu aeroportul de la Kogălniceanu, nu? - Păi... cred că da. - Cum să n-aibă, dom’le? insistă, ușor deranjat de lipsa mea de entuziasm. Păi știi cum e-acolo? Ai văzut cum e-acolo? - Nu, n-am fost. Acum fie o să-și imagineze că-s de la altă armă, fie o să-i treacă prin minte că, poate, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
sută și cincizeci de pagini standard, dau un corp mai mare de literă, blancuri, marginea mai lătuță, copertă lucioasă, colorată, cu steagul găurit în fundal, am învins... Cred că ți-ar putea sponsoriza și cartea ta s-o tipărești, dacă insiști. Gândește-te că nu-ți trebuie decât vreo lună și ai banii, plătește pe loc. Dacă vrei să te dai rotund și ai treabă la București sau în altă parte, zi-i că vrei să consulți arhive, bărbi din astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
bietul băiat refuză s-o creadă. În cele din urmă, ca urmare a insistențelor ei și a luxului de amănunte, se dădu bătut, copleșit, În fața realității și Încercă, stupefiat, să Înțeleagă motivele. - Mi-a făcut plăcere, veni răspunsul. - Dar de ce? insistă el neliniștit. Nu mă mai iubești? N-am știut să te fac fericită? - Ba da... admise Carmen de Ibarra cu naturalețe. Te iubesc mai mult ca pe oricine de pe lumea asta, sînt În continuare Îndrăgostită de tine și mă faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
faptul că Într-o zi fusese numită Niña Carmen - tăgădui, sigură de sine: - Acum nu Îmi mai faci. Oberlus o privi cu mai multă atenție, ca și cum ar fi vrut să citească În adîncul acelor ochi misterios de neliniștitori, vru să insiste pe aceeași temă, dar deodată păru să-și schimbe gîndul și dădu o nouă turnură conversației: - Cine era? vru el să știe. Cel pe care l-am omorît În noaptea aceea pe plajă. - Diego de Ojeda, moștenitorul uneia dintre cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cîteva clipe. Apoi spuse deodată: - Poate că Într-o zi am să-ți scot lanțul ăsta. Niña Carmen simți o senzație ciudată de gol În capul pieptului, dar nu făcu nici un comentariu. Oberlus nu păru să observe că tăcea și insistă: - Ți-ar plăcea să ieși și să străbați insula? Ea ridică din umeri: - Nu cred că sînt prea multe lucruri de văzut. - Am putea să stăm la soare. Nu primi nici un răspuns. Trei săptămîni mai tîrziu, Iguana Oberlus luă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
oamenii căsătoriți întotdeauna cred că răspunsul stă-n iubire. Sari înapoi la ziua marelui meu accident, când toată lumea a fost atât de grijulie. Oamenii, indivizii care mi-au dat voie să intru în fața lor în sala de urgențe. Ce mai insistaseră polițiștii. Adică, mi-au dat un cearșaf de spital, cu „Proprietatea Spitalului Memorial La Paloma“ scris pe margine cu un albastru de neșters. Mai întâi mi-au făcut morfină, intravenos. Apoi m-au trântit pe-o targă cu roți. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Ali de toate și-ți spune tot. Și ce știi și ce nu știi. O să-ți iasă un, din asta, un reportagiu, cu care o să faci milioane. Și n-o să te coste decît după tarif, nici un franc mai mult." A insistat: Deci îl aduci pe Cocoș încoace, în camera asta, să stau de vorbă cu el?" Ali Mehmet a răsfirat fotografiile. "Poți să iei și o poză, unii cer și poze la gazetă. N-am zis că-l aduc. Am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
-i în toate mințile, fie că de fapt nu aparține Vladiei, ci este doar în trecere, cu misie, pe lîngă toate aceste opreliști cea privind băutura fără companie era un moft. Dar emisarul lui Mihai Mihail a avut dreptate să insiste. Și-a dat seama de asta cînd, după cîteva săptămîni de ploaie mocănească, de șiroaie fără istov a streșinilor, n-a mai rezistat și s-a apucat de băut în odaia lui cît o căruță. Nu era mai mare decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
to ceea ce pare aidoma la prima vedere abia dacă se asemuiește; fiecare făptură Își are steaua sa, totul se petrece mereu și nicicând, totul se repetă la nesfârșit și este irepetabil. De aceea realizatorii Enciclopediei morților, măreț monument al diversității, insistă asupra detaliilor, căci fiecare creatură umană are ceva sfânt.) Oare, de fapt, n‑o fi vorba de acea idee obsesivă a realizatorilor despre irepetabilitatea oricărei creaturi umane, despre unicitatea oricărei Întâmplări, altfel ce rost ar avea numele celui de la starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lui Miti Matái, iar pentru emoționatul Tapú Tetuanúi această echivala cu trecerea primului prag al paradisului, căci simplul fapt că aceasta ființă superioară era dispusă să-i pună încă o intrebare dovedea că, până în acel moment, răspunsese corect. Este amiază, insistă Miti Matái, iar pe deasupra capului tău zboară o fregată către sud. Ce concluzie tragi din asta? —Nici una. Probabil caută un banc de pești și la ora asta nu contează dacă zboară spre sud sau spre nord. Inspiră adânc. Dar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe care nu ne-o putem permite. —Eu refuz să lansez vasul fără un sacrificiu, afirmă cu încăpățânare Tevé Salmón. Dacă aș accepta, sunt sigur că nu ar ajunge nici până pe coastele Rairateei. Atunci va trebui să găsim pe altcineva, insistă Navigatorul-Căpitan. De sălbaticul asta am nevoie. Roonuí-Roonuí propuse organizarea unei expediții rapide în oricare dintre insulele învecinate, cu scopul de a captura un prizonier, insă Hiro Tavaeárii se opuse cu fermitate: —Pentru prima oara în ultimii ani este pace între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
spre tribord, în timp ce toate velele erau întinse pe vergi. —Trebuie să găsim pământ cât mai curând, spuse. Teatea Maó nu se va da bătut atât de ușor. Le ceru apoi să nu mai arunce nimic în mare, nici macar propria murdărie, insistând că aceia care nu se pot abține să facă învase, pe care aveau să le golească după trecerea pericolului. Unii rechini pot lua urma unei prazi aflate la o distanță uriașă, adaugă. Și cel mai bun lucru pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că asta îl va face să renunțe sau, daca nu, cel putin ne va oferi un oarecare avans, care ne-ar fi de mare folos dacă vrem să ajungem cu bine pe uscat. —Ești sigur că există pământ pe-aproape? insistă băiatul. La vreo șaizeci de mile spre tribord, îl asigura celălalt, convins. De unde știi? Am văzut doi pescăruși acolo în zare, spuse. Zburau în cerc, deci căutau mâncare, ceea ce-nseamnă că trebuie să aibă cuiburile la cel mult șaizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
depășea cu mult posibilitățile de victorie. Femeile își dădeau toată silința să le facă viața bărbaților cât mai plăcută, cântând, dansând și străduindu-se să transforme fiecare cină într-un adevărat banchet, după care Omul-Memorie obișnuia să povestească vechi istorioare, insistând asupra faptelor eroice ale strămoșilor lor. Înțelegând că sosise momentul să ridice moralul echipajului sau, însuși Miti Matái lua cuvântul într-o seară, pentru a face o relatare amănunțită a fabuloasei lui călătorii, pe care toți cei prezenți așteptau s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de iarbă cu care vântul și marea se jucau în voie și vă asigur că, fără să-nțelegem de ce, frigul ne înțepenea mâinile, lăsându-ne degetele ca niște gheare. — Nu e posibil, exclama din spate o voce anonimă. —Ba e! insistă Navigatorul-Căpitan. Frigul provoacă reacții foarte ciudate: ne paraliza mâinile și picioarele și ne obligă să tremuram și să clănțănim din dinți, fără voia noastră; chiar dacă încercăm să ne oprim, nu reușeam. Trebuie să fi fost groaznic! Atât de groaznic... admise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și am petrecut câteva luni încercând să-mi refac forțele slăbite și obișnuindu-mă să mă mișc în afara spațiului îngust al unei pirogi. Nu pot nega că au fost vremuri frumoase, încheie. Foarte frumoase. Și-atunci de ce n-ai rămas? insistă bună femeie. Oare nu-ți iubeai soția? — Ba o iubeam, recunoscu el. Dar inima mea aparținea în continuare insulei Bora Bora. Rapa-Nui este o insulă neospitaliera, maturata de vânt și în care oamenii trăiesc cu groază în sân, căci nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cum or proceda ca să le înfigă atât de adânc în lemn. A doua zi, însuși Miti Matái se strădui să-i explice celui mai în vârstă dintre naufragiați că singura lor speranța de salvare constă în recuperarea bărcii, desi celălalt insistă să fie primit - împreună cu oamenii lui - la bordul Mararei. Fermitatea care se putea citi în ochii Navigatorului-Căpitan, care refuză din cap, îl făcu până la urmă să accepte propunerea, astfel că la amiază spaniolii și polinezienii își uniră eforturile și traseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să răspundă Căpetenia Războinicilor. Și nici pe celelalte fete... Făcu o pauză. N-am zărit nici vase mari. Arată cu un deget spre Miti Matái. Ai avut dreptate. Am fost mai rapizi. —Ești sigur? —Cel puțin pe insula nu sunt, insistă Roonuí-Roonuí. N-am văzut decât pirogi de pescuit. — Dar dacă am nimerit pe alta insula? întreba Navigatorul-Căpitan. Căci s-ar putea să existe mai multe insule cu oameni de aceeasi rasă. Roonuí-Roonuí nega cu un semn ferm din cap. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pentru un număr foarte însemnat de luptători de gherilă. Se aflau așadar în situația paradoxala de a se fi transformat în temnicerii unui întreg popor și, în același timp, în prizonieri ai câtorva dintre membrii săi. Și-atunci ce facem? insistă RoonuíRoonuí. În ceea ce mă privește pe mine, nu sunt dispus să-mi trimit oamenii în interiorul insulei. — Iar în ceea ce mă privește pe mine, nu sunt dispus să accept să se treacă la represalii, replică hotărât Miti Matái. Nu vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
bătu cu palma pe picior, așa cum obișnuia să facă din când în când. Dacă poporul nostru a reușit să supraviețuiască peste două mii de ani pe mare, aceasta se datorează faptului că a-nvățat s-o cunoască, observând-o. Și dacă insist atât de mult să fii atent la detalii o fac pentru că, în natură, nimic nu se produce la întâmplare. Totul are un motiv de a fi și toate sunt legate între ele. Îi zâmbi cu afecțiune. De-aia, dacă vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]